Jardel si vrejul de cocos

TIPĂREȘTE

Stăteam răsturnat pe un șezlong sub umbrarul de stuf zanzibarez și căscam sacadat, aruncând priviri lascive pe sub ochelarii trântiți leneș pe bornău. Clar nu era ziua mea norocoasă, că-n afară de defilarea tur-retur a siluetelor de masai nu se arata nimic din top zecele meu feminin în materie de plajă. Așa că nu-mi zvâcnea nicio parte organică responsabilă cu al șaselea simt, iar pulsu-mi intrase în restricție de viteză. Plictiseală mare… mai că dormeam pe mine ca la un schimbu' trei plătit slab sau la un film prost cu intrarea liberă.

Era prima zi de plajă la Dongwe Club și-mi propusesem să citesc două-trei pagini din ultima carte incepută acu' două luni. Din când în când soarele se scăpa prin umbrar, ca un bebeu în pempers, opărit si indopat cu Humana, luminându-mi mecla și mintea. Asta din urmă era devansată de reacția altor organe mai mult sau mai puțin acoperite și mă refer cu precădere la stomac: aveam un sentiment jenant de foame și sete, ceva amestecat, nici prea-prea nici foarte-foarte, dar care-mi uscase buzele, de nici salivă n-aveam să dau pagina-nainte la facebook.

Deasupra mea, la ' nșpe metri, în vârful unui cocotier se zărea o conglomerație de pepenoaice verzi, așezate în mănunchi cam ca mărgelele la un curcan țâfnos ce-i crăpase fierea-n el. Crescut la țară da' cu domiciliul la oraș am concluzionat sănătos că nu pot să fie alte bazaconii decât… nuci de cocos! E drept că nu arată ca alea chele din Lidl, la care-ți faci cruci când le vezi prețu' , dar de le bagi sub radical și le despuiezi de coajă nu pot fi altceva.

Ultima dată sorbisem dintr-una prin Antalia, da' turcul ăla pișicher mi-o servise găurită gata, ambalată în staniol, cu băț și umbreluță roz, de ziceai c-o mărită, n-o vinde. Așa m-a ușurat de cinci dolari. Fiind român și oltean pe deasupra, mi-am scos banii, că, dupa golire, am dat-o la niște chinezi să facă poze cu ea. Astea din fața mea erau intacte, “nelucrate” și clar fără gaură… dar or fi coapte? După coajă nu s-ar părea, numai că-s om târșit prin viață și nu mă mai las ușor păcălit de “exterior” . Așa că stam în dilemă ca pisoiu-n coadă.

Prin resort își găseau trabă și câțiva băieți îmbrăcați în salopete verzi, responsabili cu grădinăritul se pare, că-i văzusem împingând o roabă cu frunze, crengi și alte resturi sau greblând pe ici pe colo. Cum unul d-ăștia își făcea de lucru pe lângă hamacul meu, îi “explic” într-o engleză universală și cu accent din mâna dreaptă, cam ce-mi trecea mie prin cap, stomac și alte alea, ceva în genul “pică pară mălăiață” . A zâmbit larg cu toată albeața dinților și a priceput imediat aluzia că numa' ce mi-a arătat degetul mare semn că este de acord. Mai târziu aveam să aflu că mă costă un dolar - un deget egal un dolar, că și la ei aritmetica e tot ca la noi.

Și cum bătusem palma numai că-l văd p-ăsta cocoțat sus pe cocotier, parcă dus de-un lift invizibil spre nuca vândută și necoborâtă. M-au trecut toate apele și mă cocoșa un sentiment de vină vizavi de copilul ăsta: “mă Jardel, mă băiatule, coboară nene, las-o-n pana mea de nucă cu zama ei, că pici d-acolo și te plătesc ca pe-al bun.” Ori nu mă mai auzea, ori erau prea multe cuvinte de tradus deodată pentru mâinile mele, cert că Jardel a continuat pân' a ajuns la cucurigu' de unde a aruncat pe nisip nu una ci trei nuci… să nu facă drumul de prea multe ori. Apoi, pe coborâre, din câteva alunecări și “țopăituri” a fost lângă mine cu o nucă sub braț și o macetă în mâna cealaltă.

Până și-a ascuțit el iataganul am dat o fugă la un loc mai ferit că prea mă podidiseră emoțiile. Ușurat maxim priveam la Jardel, care a început tacticos să cioplească nuca pe toate fețele. Părea mai grea faza asta decât cea cu cocoțatul, dar se vedea că are experiență - vindea cam douăzeci pe zi, după spusele lui. După ce a ascuțit-o bine, scoate un cuțitaș și începe s-o ciocănească la cap până crapă. Îmi oferă triumfător prima bucată de pulpă de cocos, scoate un pai mototolit de prin buzunare și mă servește tacticos. Apoi dispare cu nucile rămase spre o altă potențială afacere. Pentru un alt dolar!

Zanzibar-Dongwe Club Resort! O gradina la oceanul Indian pe care voi incerca sa o descriu intr-un review separat

Nu exista comparatie... Zanzibar e unic! De multe ori cuvintele atenueaza farmecul insulei, dar ce ne-am face fara cuvinte?

---

VIZUALIZĂRI: 1591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI