Jozani forest sau pădurea fermecată

TIPĂREȘTE

Una dintre cele mai așteptate excursii era vizita la pădurea Jozani. Aceasta mai este cunoscută sub numele de Parcul Național Jozani Chwaka Bay și este singurul parc national protejat din Zanzibar. Acesta este destul de mic are doar 50 de kilometri pătrați și este renumit pentru că găzduiește o specie de maimuțe roșii unică în lume. După ce am fost entuziasmați de prima excursie de la plantația de condimente am venit poate cu așteptări prea mari la Forest Jozani.

Am plecat la ora 7,30 de la hotel. În afara de gașca noastră de 20 de persoane, 19 români și o ugandeză ni s-a mai alăturat un băiat mare neamț cu mama lui! Am stat cam înghesuți în mașină, nu mai era loc să arunci un ac. După aproximativ o oră și jumătate am intrat în parcul national Jozani. Aici șoferul Mashiba ne-a predat unui ghid local, asta după ce a achitat taxa modică de acces. Ne-am strâns toți la o recepție in aer liber și am făcut cunostință cu ghidul. Acesta ne-a spus regulile să stăm în grup cât mai compact, să nu ne abatem de la cărare și să nu hrănim maimuțele. Am băgat la cap și am purces la drum.

Chiar la intrare erau niște maimuțe negre foarte jucăușe din altă specie decât cele pe care noi le urmăream. Sykes se numesc și nu le-am văzut decât la intrarea în parc. Aceasta este deasemenea o specie rară de maimuțe unică în Zanzibar. Am început o plimbare relaxată prin pădure. Aceasta pădure este renumită ca fiind o farmacie naturistă. Fiecare plantă sau fiecare copac are proprietăți medicinale. Ceea ce este deosebit este înălțimea copacilor, care sunt absolut imenși în raport cu cei de pe la noi prin țară. Deasemenea datorită sezonului ploios mult timp pe an pădurea este pur și simplu inundată și din acest motiv s-au dezvoltat o mulțime de mangrove, copaci mari care iunesc apa. Este senzaținală o plimbare prin pădurea de mangrove.

După cum am precizat anterior principalul punct de atracție al padurii Jozani sunt maimuțele colobus roșii. Acestea sunt o specie foarte sensibilă la vânătoare și la distrugerea habitatului și de aceea sunt considerate a fi pe cale de dispariție. De aceea este extrem de importanta protejarea lor. În 1960 când pădurea a fost declarată Parc Național mai erau doar 1000 de maimuțe colobus roșii, iar în zilele noastre se estimează a avea o populație de 2-3000 de indivizi. Maimuțele Colobus roșii nu sunt foarte prietenoase, dar nici nu se sperie de prezența oamenilor. Ele își vedeau pur și smplu de treaba lor ignorându-ne ca și cum nici nu am fi fost acolo. Grupurile stabilesc adesea o ierarhie de dominantă determinată de comportamentul agresiv. Mâncarea, îngrijirea și partenerii sexuali sunt distribuite inițial între indivizii de rang superior, urmați de indivizii de rang inferior. Ei trăiesc în grupuri mari care pot număra până la 80 de indivizi, media fiind undeva în jur de 20 până la 40 de maimuțe. Aceste grupuri tind să aibă mai multe femei decât bărbați într-un raport de 2:1. Puținele maimuțe masculi din trupă rămân de obicei cu grupul lor inițial, dar femelele au tendința de a se mișca împreună în număr mic, probabil în relații familiale strânse, între trupe. Maimuțele colobus roșii au zone care se suprapun cu alte trupe. Interacțiunile dintre trupe pot fi fie tensionate ori pasive ori violente, o trupă încercând să o înlocuiască pe cealaltă. Aceste lupte se bazează de obicei pe o serie de factori, inclusiv condiția fizică, capacitatea de luptă și numărul de masculi din trupa adversă. Femelele sunt de asemenea, cunoscute că participă la aceste competiții pentru dominație și adesea luptă împreună. Legăturile mamă-copil între colobul roșu sunt destul de puternice, așa cum sunt cu majoritatea primatelor. De obicei, mamele sunt reticente în a permite altor femele din trupa lor să-și poarte copiii. Acest lucru se poate datora faptului că multe dintre femelele dintr-o trupă nu sunt înrudite, deoarece se deplasează între grupuri destul de frecvent.

Un alt comportament remarcabil apare atunci când maimuțele colobus roșii ajung la adolescența lor agitată și oarecum nomadă. Această perioadă este atunci când tinerele maimuțe își părăsesc trupele natale și caută o altă trupă la care să se alăture. Acest lucru nu este ușor, deoarece majoritatea găștilor sunt foarte suspicioase și pot deveni mortale atunci când noi maimuțe încearcă să se alăture.

O altă caracteristică deosebită a acestor maimuțe este digestia. Dieta maimuțelor colobus roșii constă în principal din frunze tinere, flori și fructe necoapte. Se știe, de asemenea, că mănâncă cărbune ori argilă pentru a ajuta la combaterea cianurii pe care o pot conține unele frunze. Acest remediu medicinal pentru plantele pe care le consumă pare se transmite de la mamă la copil. Cu toate acestea, stomacurile lor sunt capabile să digere unele plante toxice pe care alte primate nu le pot digera. Maimuțele colobus roșii sunt extraordinar de adaptate la dieta lor complet vegetariană și foarte variată. Au glande salivare speciale, care sunt mai mari și produc salivă mai specializată pentru a facilita descompunerea frunzelor înainte ca acestea să ajungă în tractul digestiv. Stomacul colobului roșu este, de asemenea, împărțit în patru camere și mai mare decât cele ale altor maimuțe de o dimensiune comparativă. Acest lucru permite o digestie mai lungă, astfel încât majoritatea nutrienților pot fi culeși din hrana relativ săracă.

Un alt lucru depre care ne-a atras atenția ghidul este faptul că dacă la picioare are cinci degete la mâini nu are decât patru. A fost foarte interesantă vizita la aceste maimuțe. Am văzut multe maimuțe la viata mea. Unele ți se urcau în cap altele erau agresive, da ca astea de aici n-am mai întâlnit. Efectiv nici nu ne bagau în seamă își vedeau de viața lor. Bine măcar că nu erau deranjate de prezența noastră.

În afară de aceste maimuțe deosebite am mai admirat galagos niște mici primate de tufiș care mai sunt denumite babybush. Deasememena am văzut o, ulțime de păsărele sau de fluturi din cele cqteva zeci de specii prezente aici. O apariție foarte interesanta a fost si delicatele căprioare pitice Alder. Pădurea te surprinde la fiecare pas ori cu euclipții uriași ori cu arbuștii pitici. Termitele sunt și ele la locul lor contribuind la menținerea ecosistemului. Se spune ca leopardul de Zanzibar se hrănește aici noaptea și din acest motiv accesul este permis doar ziua. Dar asta cred că este o legendă, ultima perche de leoparzi fiind zărită cu mulți ani în urmă.

Dupa cum spuneam nu este permisă ieșirea de pe poteci fără aprobarea ghidului pentru a proteja fauna sălbatică. Există o zonă de magriove unde am fost conduși ulterior. Aici sunt o mulțime de poduri suspendate unde ne-am oprit pentru pozat. Vizita s-a încheiat la un foișor unde o trupă de trubaduri și dansatori locali ne-au încăntat cu tradițiile lor populare.

Ne-a plăcut această tură destul de mult, dar parcă a lipsit ceva, sarea si piperul ghidului de la condimente. Probabil că și condimentele au rolul lor. Să mai spun că banii colectați din taxa de intrare ajută la protejarea florei și faunei din acest parc national.

În această tură am fost însoțiti de o grupă mare de școlari care făceau practică la ora de bilogie sau la cea de anatomie. Sau poate erau la școala altfel!!!

este de neratat o incursiune în acest areal protejat

Putea fi mai bine, da nici viața nu-i perfectă.

---

VIZUALIZĂRI: 2591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI