GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am afirmat de nenumărate ori că iubesc soarele și anotimpurile calde, iarna o străbat ca în transă, tot cu gândul la verile trecute sau la vacanțele de peste câteva luni... Pe vremuri, când noțiunea de concediu se rezuma, aproape exclusiv, la cele 1-2 săptămâni din miezul verii, se întâmpla deseori ca în toiul nopților geroase să-mi trimită Moș Ene vise „erotice”, în care-mi apăreau marea și soarele; erau cele mai frumoase vise ale mele, mă trezeam nostalgică, dar încrezătoare, vara părea ceva mai aproape...
În ultimii ani, când am devenit mai stăpâni pe timpul nostru și ne-am ierarhizat un pic altfel prioritățile, am început să plecăm mai des. Și mai mult, categoric. A intrat în tradiția familiei ca în luna februarie, când pe plaiurile mioritice vremea bună încă stă sub semnul incertitudinii (iar copiii noștri cam beneficiază de vacanțe oficiale, fie intersemestriale, fie – mai nou – post-sesiune), să ne strămutăm câteva zile spre „alte țări de soare pline”.
Alegerea destinației este mereu o provocare și de obicei implică o doză mare de... șansă. N-avem idei preconcepute, suntem dornici de a explora și a cunoaște noi culturi, așa că paleta e foarte largă. Important e să găsim variante acceptabile de drum (ca preț și timp) și, desigur, să fie (mai) cald (decât la noi) ????. Varianta câștigătoare de anul acesta s-a chemat Tenerife (am fi mers la fel de bine în oricare altă insulă din arhipelagul canarez, ne mai gândeam la Madeira sau Azore). Ca de obicei, Tati a preluat problema cumpărării biletelor de avion și, după sondări repetate pe site-urile de profil, acestea au fost adjudecate undeva pe la mijlocul toamnei trecute.
Despre drum
Există 2 variante de zbor cu plecare din Otopeni. Compania WizzAir operează în fiecare vineri un zbor direct, de 5-6 ore, cu aterizare pe Aeroportul Reina Sofia (în sudul insulei); am exclus din start această posibilitate, pentru că sesiunea copiilor se încheia oficial duminică și la momentul acela nu știa nimeni cum vor avea examenele fixate. Am ales varianta nr. 2, adică drum din bucăți, cu escală în Madrid, disponibil zilnic, la ore convenabile pentru noi: segmentul București – Madrid operat de Tarom (plecare la 8:10, aterizare la 11:15), iar cel de-al doilea, de Air Europa (decolare la 15:00, aterizare la 16:55 pe Aeroportul Los Rodeos, în nordul insulei). La întoarcere, orarul de zbor a fost următorul: Tenerife (7:10) – Madrid (11:00); Madrid (12:15) – București (17:05). A nu se uita diferența de fus orar, insula fiind cu 2 ore în urma României! În plus, și legăturile cu Clujul ale copiilor erau bune, având posibilitatea să zboare spre Otopeni în aceeași dimineață, la 5:45 și să revină din nou la Cluj, cu plecare la 18:05.
Inițial ne-am gândit să ne începem vacanța luni, pe 10 februarie și să ne întoarcem duminică, pe 16. Pe urmă, Tati a remarcat că prețurile erau ceva mai bune la plecările de sâmbătă, așa că ne-a venit ideea ca noi, „babacii”, să furăm startul cu 2 zile! :) Zis și făcut. În final, Tati a rezervat și achitat on-line biletele în forma următoare: 2 bucăți (8-16 feb) București – Madrid – Tenerife și retur a câte 272 euro bucata și 2 bucăți (10-16 feb) Cluj- București – Madrid – Tenerife a câte 384 euro. Evident, cu bagaje de cală incluse.
Inițial ne-am bucurat că nu prea aveam timpi morți între zboruri, ba chiar – pe ici, pe colo – părea necesar să ne mișcăm cu talent ca să nu ratăm legăturile. La dus, totul a mers ca uns, cu excepția faptului că avionul din Otopeni a decolat cu o întârziere de 50 de minute, din care a reușit să recupereze cam jumătate până la destinație. Și tot la dus, copiii au întâmpinat o mică problemă, în sensul că la Cluj bagajele le-au fost preluate la cală, urmând a fi recuperate la finalul călătoriei, în Tenerife, dar bilete n-au primit decât pentru primul segment de zbor, Cluj – București; motivația a fost că „nu permite sistemul”, iar soluția sugerată: „La Otopeni, ieșiți și intrați din nou.” Între timp însă, Tati-cel-vigilent a reușit să le facă on-line check-in-ul (deși în Tenerife era 4 dimineața!) și să le trimită în timp util și restul biletelor.
La întoarcere însă, aveam să trăim emoțiile de pe lume, din cauza unei situații pe care n-am mai întâlnit-o nicicând și căreia nu-i găsesc nici acum o explicație rezonabilă! Ne-am prezentat la aeroport regulamentar, cu 2 ore înainte de decolare, chiar am așteptat câteva minute să se deschidă biroul de check-in. Eu și Tati am primit biletele conforme, Tenerife – Madrid și Madrid – București, iar bagajele ne-au fost preluate pentru cală. În schimb, pentru copii, operatoarea n-a găsit „în sistem” decât rezervarea pentru primul segment de zbor, până în Madrid; după câteva butonări de tastatură și alte câteva telefoane, a emis biletele respective și ne-a sugerat să ne continuăm formalitățile aeroportuare, asigurându-ne că vom primi restul de bilete direct la poarta de îmbarcare, superioara dumisale ocupându-se personal de această problemă. Din păcate însă, nu poate primi bagajele copiilor la cală, nu există decât varianta să le luăm ca bagaje de mână! (Noroc că din punct de vedere al dimensiunilor corespundeau, iar singurele lucruri confiscate la controlul ulterior au fost niște foarfece și un flacon cu gel de păr.)
Din păcate, până am ajuns să urcăm în avion, misterul biletelor „agățate în sistem” tot n-a putut fi rezolvat. Între timp, Tati a sunat la Tarom de vreo 2-3 ori, fără prea mult succes. Singurul lucru logic pe care ni-l sugera toată lumea era ca în Madrid să ieșim din Terminalul 2, după aterizare și să facem un nou check-in în Terminalul 1 – asta în cele 75 de minute dintre zboruri. Cunoscând dimensiunile aeroportului madrilez, am realizat că acest demers ar fi însemnat, fără doar și poate, pierderea legăturii spre București, așa că am decis să alergăm direct către poarta de îmbarcare (până la care oricum am făcut cam jumătate de oră) și să vedem ce putem rezolva acolo. Între timp, Tati s-a tot chinuit să obțină biletele de pe site-ul Tarom; singurele cu care s-a ales au fost repetatele mesaje de eroare!
Am avut un noroc grozav că la controlul de frontieră nu ne-au cerut și biletele de avion, ci doar actele de identitate! La poartă am expus problema și ni s-a spus să rămânem la urmă și după ce s-au îmbarcat toți pasagerii, doamna a avut vreme să se ocupe și de noi. Același rezultat: lipsă bilete la apel! Doamna chiar ne-a întrebat, pe un ton ușor ironic: „Sigur le-ați cumpărat?!” Și sincer, un moment chiar și mie mi-a străfulgerat prin cap că poate Tati o fi greșit ceva la rezervare... Totuși, aveam pe WhatsApp salvate toate planurile de zbor, i le-am arătat operatoarei, care dintr-o dată s-a luminat la față. A deschis altă interfață, a introdus din nou numărul biletului lui Paul și... bingo! A reușit să emită biletele Madrid – București pentru ambii copii, urmând ca în Otopeni s-o luăm de la capăt... Da, dar măcar eram acasă! De data asta, avionul a plecat cu o întârziere de 15 minute, care ni s-a datorat, dar pe care pilotul a recuperat-o până la final.
Repet, nu mă pricep defel la chestiile astea cu „sistemele” (lucrez și eu zilnic cu unul care mi-a suplimentat substanțial colecția de peri albi!), n-am nici cea mai mică idee despre cum au dispărut și au reapărut biletele! Și mă enervează teribil când nu înțeleg ceva, pentru că nu pot să evit pe viitor o situație asemănătoare... (Dacă știe cineva, i-aș rămâne recunoscător!) Mult timp ne-am acuzat că n-am făcut check-in on-line cu o seară înainte (ne-am gândit că oricum trebuie să stăm la coadă să predăm bagajele de cală), dar înclin să cred că n-am fi reușit nici noi. În fine, totul e bine când se termină cu bine... Să-i dea Dumnezeu sănătate doamnei care ne-a rezolvat, nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat să rămânem în Madrid, câți bani și nervi suplimentari am fi cheltuit!
Despre deplasarea pe insulă
Din câte am citit, există un sistem de transport public foarte bine pus la punct, operat de compania TITSA; am remarcat o sumedenie de autocare și microbuze moderne împânzind insula, legând aeroporturile, principalele orașe și puncte de interes de cele mai îndepărtate cătune.
Totuși, pentru a avea mai multă libertate de mișcare, noi am închiriat o mașină (tot Tati s-a ocupat, încă de acasă, cu vreo 2 săptămâni înainte de plecare). Am preferat firma locală CICAR, despre care am citit doar lucruri de laudă, că sunt serioși și foarte corecți (de exemplu, dacă le aduci mașina cu mai mult combustibil în rezervor decât ai primit, îți dau înapoi diferența de preț; sincer, n-am avut timp să-mi verific contul, dacă așa e).
Am primit un Seat Leon în stare foarte bună, pe care l-am preluat din aeroport, după aterizare și l-am predat tot în aeroport, la plecare. „L-am predat” e un fel de a spune; fiind foarte devreme, am găsit ambele birouri CICAR (cel din parcare și cel din aeroport) închise, așa că am strecurat cheia înăuntru, printr-o mică fantă, pe tejghea... și asta a fost! Mașina (cu tot cu asigurări) ne-a costat 160 euro și am mai cheltuit aproape 90 de euro pe benzină. A propos de asta, prețul combustibilului, benzină sau motorină, oscilează în jurul a 1 euro/litru! Exact, mai ieftin ca în România!
Infrastructura insulei e impecabilă, fiecare drum, oricât de neînsemnat, este asfaltat (într-un singur loc am mers pe niște drumuri de pământ, dar deja intraserăm în parc național, poate că asta o fi explicația). În plus, principalele localități sunt legate între ele prin autostrăzi, există una în nord și alta în sud, iar zona muntoasă centrală e străbătută de 2 șosele (virajate, dar sigure și bine semnalizate), de la nord la sud. Drumurile de munte sunt prevăzute cu parapeți (în parcurile naționale, realizați din bârne de lemn), iar acolo unde lățimea abia însumează două benzi, din loc în loc s-au creat mici alveole, să poți aștepta în siguranță mașina ce vine din sens opus.
Practic, din orice punct ai porni, nu faci mai mult de o oră jumate până în capătul celălat al insulei (asta dacă urmezi drumurile de viteză; altfel, pe cele ce traversează localitățile de coastă, timpul crește semnificativ). Limitele de viteză legală sunt asemănătoare celor din România: 50 km/h în localități, 80-100 în afara lor, 120 pe autostradă. În general, lumea le respectă, se circulă civilizat, se oprește la trecerile de pietoni.
Problema parcării nu mi s-a părut nici ea prea stresantă, în general am găsit destul de ușor locuri fără plată. Există parcări publice bine semnalizate și destul de dese în localități, dar se poate parca și pe marginea drumului, locurile gratuite fiind delimitate prin benzi de vopsea de culoare albă. În zonele mai aglomerate, am apelat în câteva rânduri la parcări cu plată; multe din ele oferă gratis prima oră, abia după aceea se plătește. Sistemul este cel binecunoscut, cu barieră și automate ce eliberează un tichet la intrare, pe care sunt înscrise numărul mașinii și ora; la plecare plătești (sau nu) în funcție de cât ai stat – de obicei se poate achita cu cardul, într-un singur loc a trebuit cash. Ca să vă faceți o idee, la Los Cristianos am stat cam 4-5 ore și am plătit 10,8 euro.
Cazările
Am citit zeci de articole despre Tenerife și tot nu mi-a fost clar la final dacă o singură bază e ok sau ar fi mai bine să-ți iei 2 cazări, una pe coasta de nord, alta pe sud. Și nici acum n-aș ști să sfătuiesc pe cineva cu exactitate în acest sens! Asta pentru că depinde... Depinde de multe, dacă ai mașină sau nu, depinde de anotimp, de „natura simțitoare” a fiecăruia, dar mai ales de ce dorești să faci, care-ți sunt așteptările de la mica/marea ta vacanță! Pentru că Tenerife este o insulă pentru absolut toate categoriile de turiști! Greu se poate imagina o ofertă atât de mare într-un spațiu atât de mic! Își găsesc cu ușurință lucruri de făcut și de văzut și familiile cu copii, și tinerii dornici de petreceri până-n ziuă, și iubitorii de natură și drumeții, și romanticii căutători de imagini ce-ți taie răsuflarea... În plus, ai munte, ai mare (mă rog, ocean), ai vulcan cu stranii peisaje selenare, ai parcuri naționale... Ce ți-ai mai putea dori?!
Jumătatea nordică a insulei e mai plină de vegetație; în consecință, temperaturile sunt cu câteva grade mai mici decât pe coasta sudică, mult mai puțin verde (avantaj vara, dezavantaj iarna). De asemenea, e mai tradițională, aici găsiți orășele fermecătoare, cu veche arhitectură canariană autentică, muzee micuțe și foarte interesante, o coastă intens franjurată, ce ascunde mici plaje cu nisip sau pietre negre, unele amenajate cu toate facilitățile imaginate, altele exact cum le-a creat Cel de Sus.
Aspectul mult mai puțin spectaculos al sudului arid este compensat de concentrarea – în partea vestică îndeosebi – a celor mai cunoscute stațiuni turistice, preferate de majoritatea celor ce vin în Tenerife pentru plajă, baie în ocean, resorturi cu facilități moderne și viață de noapte. De fapt, insula are o formă aproximativ triunghiulară, cu o latură nordică (cea mai mare), una mai mică sud-estică (parțial industrială, cu câteva plaje extrem de vântoase – paradisul surferilor!) și alta și mai mică sud-vestică (zona intens turistică amintită mai sus, oarecum protejată de vânt și de valuri sălbatice). Pico del Teide, craterul vulcanic căruia i se datorează existența insulei, se află în mijloc și poate fi accesat (în aproximativ un ceas) din 4 direcții.
Acestea fiind oarecum lămurite în mintea mea, a venit rândul să-mi pun întrebarea: care sunt așteptările noastre de la Tenerife?
Am citit de curând un articol scris de o bloggeriță și mi-a plăcut mult ideea: nu există „must”-uri într-o vacanță. Nu ești obligat să vezi sau să faci nimic din ce vede sau face toată lumea, ci doar ce ai tu chef să vezi sau să faci. Așa că am decis să scoatem de pe listă „must”-uri precum vizita la Parcul Loro (parc zoo, cică unul dintre cele mai bune din lume) sau la Parcul Siam (acvatic), micile croaziere în căutare de delfini și balene, chiar și incursiunea pe insulița vecină Gomera am exclus-o (ce-i drept, abia la fața locului, când am văzut la ce preț astronomic ne-ar fi ajuns traversarea cu ferry pentru 4 persoane și o mașină).
Cât despre plajă și baie în ocean... Tenerife e „insula primăverii veșnice”. Asta înseamnă că temperaturile oscilează destul de puțin de-a lungul anului, există de fapt numai două sezoane: unul călduros (mai – nov, 23-28 grade ziua și 20-24 noaptea) și unul ceva mai puțin călduros (dec-apr, cu 20-25 grade ziua și 17-20 noaptea). În plus, am citit că unii consideră apa oceanului destul de rece și neprietenoasă chiar și în miezul verii, dar am citit și despre oameni care au sărbătorit Anul Nou în valurile înspumate. Cât despre noi, puteam spera la un pic de relaxare pe plajă și chiar la un pic de bronz, dar nu speram la prea multă bălăceală în ocean... (La fața locului, s-a dovedit că așteptările ne-au fost destul de realiste. Epiderma ni s-a colorat cu un ton mai închis, dar n-am reușit să ne îmbăiem de-adevăratelea, doar să ne înmuiem un pic...)
Ca să n-o mai lungesc: am ales până la urmă 3 cazări. Inițial au fost doar 2; primele 2 zile – un superb hotelaș tradițional din Icod de los Vinos (pe coasta nordică, aproape de capătul ei vestic), apoi, după ce ne vom fi reunit cu toții, m-am gândit să ne mutăm mai la căldurică... Nu voiam cu niciun chip zona super-aglomerată Los Cristianos – Playa de las Americas – Costa Adeje, așa că am căutat pe coasta vestică și am rezervat pentru următoarele 6 nopți un apartament spațios cu vedere la ocean, într-un hotel din Puerto de Santiago (iar la fața locului, aveam să mă felicit pentru intuiție).
M-am sucit din nou când am realizat că la plecare am fi făcut mai bine de o oră până la aeroportul din nord și că zborul nostru era dimineața devreme, așa că m-am gândit ca ultima noapte s-o petrecem mai aproape de aeroport. Poate într-unul din cele 2 orașe emblematice, San Cristobal de La Laguna sau capitala Santa Cruz, dar n-am găsit nimic care să mă miște... Până la urmă, am dat de o mică pensiune cocoțată pe versantul abrupt din La Matanza de Acentejo (tot pe coasta nordică, dar mai spre est) – atât de frumoasă, încât am știut de la bun început că a rezerva doar o noapte aici ar fi fost o mare greșeală, mai mult ne-ar fi umplut de frustrare... Așa că am redus la 4 nopți sejurul din Puerto de Santiago și am antamat 2 camere duble în romantica pensiune pentru ultimele 2 nopți.
În afară de primul hotel, la celelalte două am avut piscine – inutilizabile la momentul vizitei noastre, din cauză de apă prea rece; oricum n-am fi avut timp de așa ceva, dar e bine de știut că peste jumătate din spațiile de cazare de pe insulă pun la dispoziția turiștilor piscine. Ba, unele cu apă încălzită în sezonul rece, în caz că printre obiectivele voastre principale ar fi lâncezitul pe șezlong în jurul ochiului de apă... Eu le-am evitat pe acestea de la bun început, știind că ne-ar putea perturba grav activitățile de explorare????. Deși... e drăguț să te întorci seara de pe coclauri și să te relaxezi într-o piscinuță călduță, cu ochii în largul oceanului zbuciumat... Data viitoare poate voi căuta o vilă doar pentru noi, cu piscină atașată, cocoțată pe un versant (cum dealtfel găsisem în primele mele căutări, dar m-a speriat faptul că fiind mai la munte, temperaturile ar fi fost cu câteva grade mai mici decât pe țărm).
Am făcut aceste lungi comentarii pe tema cazării ca să înțelegeți că există o paletă largă de variante, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele!
Mâncătorii, prețuri...
Am avut micul dejun inclus în prețul cazărilor, mai puțin la ultima locație, unde l-am putut însă achiziționa la fața locului. În rest, am mâncat pe unde ne-a prins foamea. Sigur că experiența noastră culinară în Tenerife n-a fost atât de bogată încât să capete valoare statistică????, dar aș putea face câteva afirmații cu titlu general. Citisem că în nord prețurile sunt mai mici decât în sud; da și nu. În primele 2 zile, în nord-vest, am mâncat ieftin, dar în ultimele (nord-est) costurile mi s-au părut comparabile cu cele din sud, dacă nu chiar mai măricele. În tot cazul, porțiile sunt uriașe de obicei; când s-a întâmplat să ne ia valul și să comandăm mai mult de un fel de mâncare de persoană, am cam lăsat în farfurii... În general, am plătit între 11 și 20 de euro de persoană, cu tot cu băuturi.
Cu supermarketurile nu prea am avut treabă, doar o apă, o bere, chestii de genul. N-am păstrat niciun bon de casă, am reținut însă prețuri comparabile cu cele de la noi.
Ce am făcut noi în Tenerife, (foarte) pe scurt
... Copiii mei au o vorbă: ne-am trăit viețile! :) Am făcut fix ce am avut chef la fiecare moment, ne-am bucurat de ceea ce am văzut și învățat: peisaje de vis, plante nemaiîntâlnite, mâncare bună și vinuri și mai și, o istorie și o cultură fabuloase, despre care prea puține lucruri știam anterior! Am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul, așa cum facem de obicei: să vizităm locuri, dar să ne și relaxăm pur și simplu mângâiați de razele soarelui, ascultând cântecul valurilor...
Plecaserăm de acasă cu o listă provizorie (virtuală) de chestii de făcut și de văzut; pe unele le-am bifat, pe altele le-am eliminat pe parcurs, din diverse motive. Pe Gomera am șters-o din agendă din cauza costurilor mari de deplasare; o fi frumos și pe acolo, dar eram departe de a fi epuizat frumusețile din Tenerife, care ne erau mult mai la îndemână. Cu vreo 2 luni înainte de plecare, am vrut să cumpăr on-line bilete la telecabina ce urcă pe vulcan, dar când am citit că e musai să te prezinți la apel la ora X, am zis că nu, asta nu-i pentru noi, să stăm stresați toată ziua să semnăm condica la vulcan... Ca să nu mai zic de faptul că dacă-i vremea nașpa, telecabina nu mai funcționează și rămâi cu paguba (care nu-i chiar de negliat). Fără prea mari regrete am renunțat și la Cueva del Vento, o peșteră (celebră la ei acolo) creată de valurile de lavă scurse de pe munte; la fel, trebuia rezervare on-line, ne-ar fi coafat o singură oră, dar se cam suprapunea cu ora când se deschidea muzeul civilizației Guanche, care mă incita mai tare...
La altele am renunțat destul de greu, cu păreri de rău. De exemplu, mi-ar fi plăcut să facem măcar o drumeție prin munți (aveam vreo 2 pe listă), dar n-a fost să fie (timpul, deh...); data viitoare... Sau să văd un muzeaș dedicat unor decorațiuni specifice, făcute din cenușă vulcanică, în La Orotava; am ajuns de 2 ori prin zonă, dar mereu după ora închiderii...
Ca de obicei, am avut și new-entry, chestii de care am aflat abia la fața locului, care ne-au surprins și încântat teribil și despre care sper să povestesc când le va veni rândul.
Destul de previzibil, am avut noroc de vreme bună, am umblat îmbrăcați în haine de vară, din când în când ne-au fost utile câte un pulover sau o geacă subțire, gen „foiță”. Am mai văzut și ceva nori pe cer, dar niciun strop de ploaie. Temperaturile au fost numai bune de plimbăreală, 20-26 de grade ziua și 17-20 seara. Am experimentat în vreo 2 rânduri fenomenul numit Calima, specific Insulelor Canare (și nu numai) – pare un fel de ceață, dar de fapt e praf fin saharian purtat de aerul mai cald decât de obicei.
Numere și ne-numere
Evident, o să mă întrebați de prețuri, cam cât ne-a „ajuns” această escapadă. Și eu am fost curioasă și am încercat să pun lucrurile cap la cap (deși de felul meu sunt destul de „poetă” și nu reușesc niciodată, oricât mi-aș propune, să țin o evidență strictă; tot îmi mai scapă câte ceva). În linii mari, lucrurile au stat cam așa: avion – 1312 euro; mașină (plus benzină și parcări) Tenerife – 270 euro; cazări – 1010 euro; mâncare – 700 euro; muzee – 78 euro; plus cât or mai fi fost micile suveniruri pe care le-am adus cu noi (chiar mici). La acestea se mai adaugă încă aproximativ 800 ron (cazare Otopeni în seara de dinaintea plecării, 2 mese, cheltuielile cu mașina proprie – deplasare Galați-București și parcare pe perioada vacanței).
Am luat cu noi amintiri în peste 4000 de imagini salvate pe camera foto și... imposibil de numărat – în cămările sufletelor... Am petrecut împreună timp de calitate, ne-am bucurat unul de celălalt... Și, cel puțin în ceea ce mă privește, mi-am descoperit o nouă dragoste: Tenerife! :)
Trimis de crismis in 21.02.20 16:58:01
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Web... Se poate totuși ilustrația sonoră de mai sus?!
... Please?!!...
@crismis: Cu ce să încep?
Felicitări pentru alegerea destinatiei, pentru vacanță, review, poze.
Mă bucur mult că ai gustat vacanța, că ai simțit “că îți trăiești viața”
De multe ori am “alergat” citind un articol, atâtea muzee, biserici, sate, plaje, statui, musai obligatoriu să fie căt mai multe la număr, chiar dacă nu înțeleg mare lucru dintr-un tablou, eu trebuie să văd deoarece-l vede toată lumea
Idem cu bisericile și celelalte, oamenii aleargă de la ceva la altceva, parcă nici nu respiră, zici că e vreo competiție de “cât mai multe”, cu sandvișurile in traista, se lipsesc de o supă calda ca sa viziteze “minuni”văzute de toți turiștii, musai de bifat pe lista din orașul X. Desigur ca nu mă refer la drumețiile montane
Nu vreau și nici nu îmi doresc să înțeleg, nu vreau sa judec-fiecare face cât și ce crede.
Uite și de-aia te-am felicitat, aroma unei vacanțe consta in bucuria de a fi acolo, de a te relaxa, de a petrece clipe memorabile alături de cei dragi, de a savura un vinișor și o mancarica la restaurant alături de persoanele dragi tie, de a sta la povesti, de a admira, lenevind, culori, mirosuri, sunete și oameni.
Eu nu rezerv bilete online la obiective, nu sunt la curse și nici nu vreau stres, nu îmi plac regulile astea (de fapt nu suport regulile, Impunerile), prefer sa stau la coada la bilete când și dacă ajung acolo.
Și cu toate astea, fără multe obiective pe listă, tot ajungi sa vizitezi fără stres multe frumuseți.
Și, cum eu prefer stâncile (natura) in locul bisericilor, mănăstirilor și muzeelor, aștept cuminte să mă plimbi prin Tenerife (care era dorința mea de anul acesta dar... am cedat din cauză de avion, unii au frică de zbor)
Bravo că v-ați bucurat unul de celălalt, e cel mai prețios “obiectiv” de care ați avut parte!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@krisstinna: Știam eu că tu ai să-mi dai dreptate!
N-am fost niciodată habotnici să vedem tot, tot, tot, dar recunosc că au fost vremuri când gândeam un pic diferit: "Hai și colo... și dincolo, că nu venim în fiecare zi aici! S-ar putea să fie singura noastră șansă!"
Între timp, mi-a mai trecut. Cred că mă lenevesc pe măsură ce trec anii... Sau poate... iar e chestie de priorități!
Ce dacă ratez unica șansă de a vedea leii de mare la Loro Park?! Ce dacă nu mă dau în tiribombele de la Siam?! (Mie de fapt nici nu-mi place să mă dau în tiribombe!) În loc să ne trambalăm în Gomera, am luat zona "la pas" (vorba vine; cu mașina!) și am descoperit un sat absolut superb, care nu apare în niciunul din ghidurile de promovare! La fel cu ultima locație de cazare; am zis să vedem unde duce drumul ce coboară spre ocean și, după 10-15 minute și 7-8 curbe în ac de păr, am ajuns într-un loc uitat de lume, de o frumusețe nepământeana - o mică aglomerare de case, bătute de valuri, multe din ele părăsite; în plus, un bătrân de-o seamă cu Dumnezeu, un cățel și o pisicuța lipicioasă...
Cu telecabină am povestit cum am gândit. "Dacă nu e coadă și găsim bilete, urcăm. Dacă nu, nu." Nici nu ne-am mai apropiat de telecabină, dominantele deveniseră altele: ne era foame și apoi țineam să ne relaxam măcar vreo oră pe plaja noastră preferată!...
Hmm... Deja mi-e așa de dor de Tenerife! Să te duci neapărat, nici nu știi ce pierzi!
@crismis: Foarte, foarte frumoasă alegere, mă bucur că v-ați simțit bine, că v-ați distrat și că ați văzut - sunt sigură- locuri care ți-au mers la inimă.
Pozele sunt fabuloase
@Carmen Ion: Mulțumesc, Carmen! A fost minunat, sper că o voi dovedi în curând!
Toate cele bune!
Sti ce pot sa spun acum la final de citit"
Vreau si ioooo. Oricum ideea mi se invarte prin cap, dar tanti @Krisstinna m-a procopsit cu un Egipt in toamna si Bogdan mai vrea ceva Turcie, asa ca sunt cuminte anul acesta.
Cand vad pozele tale facute din avion imi vine sa plec in lumea mare, zau.
Am vazut pozele tale pe Facebook, asa ca asteptam reviewul.
Ne vedem la Sambata!
@crismis: Pentru inchiriat mașina ați avut nevoie de depozit? Asigurarea era facuta pe mașină sau pe persoană-ca în Cipru?
-
Ei bine, satele alea uitate de lume mă interesează în mod special, plimbăreala asta abramburită e pe gustul meu, „pierderea” asta de timp este cea mai valoroasă într-o vacanță, părerea mea. Asta făceam și în Cipru, închiriam mașină și bântuiam prin locuri necălcate de turiști, admiram peisajele, oamenii, casele și satele încremenite în timp. Îmi amintesc cu drag de plaja Guvernator cu nisipul ei negru și cu stâncile sărutate de mare, de satele Zygi, Mari și Argaka, de ex.
@adrianbogdan: Auzi madam, vezi că Tenerife e cu avionul, 6 ore
Ce faceți voi, cei doi, care nu iubiți zborul cu avionul? Tu și domnul C?
@krisstinna: stam cuminti in avion, timp si bani sa avem, rezolvam cumva si avionul.
Împreună cu continuarea sau continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Super articol, deja am început sa ma gândesc cum as putea sa ajung si eu acolo.
@crismis:
Felicitări pentru vacanţă şi pentru organizare!
”La dus, totul a mers ca uns, cu excepția faptului că avionul din Otopeni a decolat cu o întârziere de 50 de minute, din care a reușit să recupereze cam jumătate până la destinație.
Pentru că am şi eu rezervat un zbor la Madrid tot cu Tarom şi apoi am altă legătură, mă îngrijorează teribil riscul unor asemenea întârzieri. Care a fost explicaţia lor pentru cele 50 minute?
Nu am reuşit să înţeleg mare lucru din odiseea biletelor de avion dispărute şi reapărute în ultimul moment, nu credeam să fie asemenea haos în sistemul lor de rezervări, dar copiii au reuşit o performanţă deosebită când au scăpat de grija bagajelor de cală la Cluj. Mie mi-au refuzat preluarea bagajelor de cală la Otopeni pentru destinaţia finală, când am avut zbor cu Tarom şi apoi cu Air Europa, deşi cele două se află în parteneriat, obligându-mă să pierd timp cu recuperarea bagajelor pe Madrid şi reînregistrarea acestora, bonus, de parcă schimbarea terminalelor nu ar fi fost suficientă , iar din T4 în T1 nu ajungi decât cu autobuzul, exclus altfel.
@crismis:
”Cu vreo 2 luni înainte de plecare, am vrut să cumpăr on-line bilete la telecabina ce urcă pe vulcan, dar când am citit că e musai să te prezinți la apel la ora X, am zis că nu, asta nu-i pentru noi, să stăm stresați toată ziua să semnăm condica la vulcan... Ca să nu mai zic de faptul că dacă-i vremea nașpa, telecabina nu mai funcționează și rămâi cu paguba (care nu-i chiar de negliat).
Şi eu sunt de părere că nu merită cumpărate bilete online pentru a nu fi legaţi de o oră fixă. Din păcate, riscul ca telecabina să nu funcţioneze este destul de mare şi nici măcar nu trebue ca vremea să fie naşpa, este suficient ca vântul să bată puţin mai tare şi, gata, stop joc.
Varianta cea mai bună mi se pare să suni la telecabină înainte de a pleca de la hotel/ de pe drum să te asiguri că funcţionează. Eu nu am făcut acest lucru, m-am grăbit să ajung înainte de ora deschiderii pentru a evita cozile la bilete, dar, deşi vremea era perfectă, acolo vântul bătea ceva mai tare, şi am rămas doar cu bucuria excursiei cu maşina până acolo printr-un peisaj " selenar" superb, dar şi cu regretul de a fi ratat urcarea pe Teide.
”Pe Gomera am șters-o din agendă din cauza costurilor mari de deplasare
Am studiat şi eu problema şi am fost surprinsă de diferenţele foarte mari de preţ între biletele de ferry luate individual şi cele de grup, plus costul traversării cu autoturismul închiriat. Pentru noi cea mai bună variantă a fost să ajungem în La Gomera cu excursie organizată luată de la una din agenţiile locale.
”Ce dacă ratez unica șansă de a vedea leii de mare la Loro Park?! Ce dacă nu mă dau în tiribombele de la Siam?! (Mie de fapt nici nu-mi place să mă dau în tiribombe!)
Eu am fost şi la Loro Park şi la Siam Park profitând de avantajul biletelor combinate, mai ieftine decât cele luate separat. La Loro Park nu mi-a plăcut deloc aglomeraţia maximă, dar nu aş fi fost împăcată cu mine să fi fost acolo şi să nu fi văzut pinguinii imperiali, preferaţii mei . Dar mie Loro Park mi-a plăcut mai puţin decât Jungle Park.
Nu regret nici că am ajuns la Siam Park, pe care îl vedeam zilnic din balconul camerei de hotel. Chiar dacă nu sunt fan tobogane de apă, mie mi s-a părut cel mai " tare" parc acvatic dintre cele vizitate până acum, mult peste celebrul The Legends din Belek, iar soţul meu a fost de-a dreptul încântat.
=
Aştept şi restul poveştilor tale din această vacanţă, fiind sigură că voi afla noutăţi
@krisstinna:
”Pentru inchiriat mașina ați avut nevoie de depozit?
În Tenerife şi eu am avut maşină închiriată, neavând transfer inclus de la şi la aeroport. Am garantat rezervarea cu cardul de credit. Am plătit pe aeroport la preluarea maşinii tot cu card, dar puteam plăti şi cash. Am avut asigurare full şi doi şoferi incluşi, chiar dacă am condus numai eu. Nu am avut vreun ban blocat pe card, nu a verificat nimeni maşina la predare, însă am respectat regula de a o returna cu aceeaşi cantitate de benzină în rezervor.
Chiar dacă au un transport public foarte bine pus la punct, maşina închiriată îţi oferă o libertate de mişcare mult mai mare. Drumurile sunt foarte bune, semnalizarea nu este strălucită, dar există GPS-uri, oamenii circulă mult mai civilizat ca la noi, atenţie doar la maşinile conduse de britanici aflaţi sub influenţa alcoolului.
LE
Alege o maşină mai micuţă, unele drumuri fiind înguste, dar cu motor cât mai puternic pentru a urca lejer pantele accentuate cu clima pornită.
@nicole33: Aha, deci asigurarea e pe șoferi, ca in Cipru, nu ca la noi.
Normal ca inchiriez mașină, cum altfel să circul? Am inchiriat indiferent de destinație insulară, chiar dacă se conduce pe partea cealaltă, cine se numește șofer trebuie să conducă pe oricare parte, altfel nu se numește șofer pentru mine.
Întotdeauna mi-au plăcut coclaurile, astfel încât am închiriat auto pentru explorarea zonelor mai puțin turistice.
Mulțumesc!
@nicole33: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru comentarii!
Nu am primit niciun fel de explicații pentru întârzierea cu care avionul a plecat din Otopeni; ce-i drept, era la vreo 2-3 zile după unica ninsoare a anului și probabil s-au gândit că-i de la sine înțeles că "iarna nu-i ca vara" . Așa e, un interval de sub 2 ore între legături devine riscant. Noi însă nu ne-am stresat prea tare la plecarea din București, știind că în Madrid trebuie să așteptăm vreo 4 ore, așa că mica întârziere nu ne-a afectat prea mult.
La întoarcere a fost tragic însă, pentru că nu aveam decât o oră și un sfert (din care au mai rămas cam 65 de minute, căci avionul din Tenerife a întârziat și el un pic). Noroc că Terminalul 1 e lângă Terminalul 2, dar tot am alergat juma de oră între ele. Exclus să fi ieșit din unul și să fi făcut din nou check-in în celălalt!
Nici eu n-am înțeles nimic, Taromul și Air Europa pasau motanul de la unul la altul, noroc cu tipa de la poartă, care cine știe ce revelație o fi avut!
În fine, sper să nu se mai repete niciodată o asemenea situație și sper să nu aveți nici voi parte de adrenalină de genul ăsta.
***
Gomera a fost de la început cu plus/minus pe lista noastră, de aia nu ne-am agitat prea tare. Cu o zi înainte de a dori să mergem, am făcut o simulare și am ajuns la aproape 250 de euro - ferry pentru 4 persoane și mașină. Fără mașină (am zis că om închiria pe insulă alta, pt o zi), tot nu era mare diferență. Ne-am amintit că văzuserăm în aeroport reclame cu câțiva euro zborul între insule (Canare), dar se pare că prețurile astea sunt valabile doar pt rezidenți (pentru că era câmp obligatoriu de completat). Într-adevăr, singura opțiune acceptabilă e o excursie organizată și o vom lua în calcul la viitoarea revenire (sper!!) în Tenerife.
@krisstinna: Am întârziat răspunsul cu mașina, pt că habar n-aveam ce să-ți zic, Tati e responsabil, el se ocupă și deocamdată n-aveam de unde să-l iau????. Dar ți-a răspuns Nicole și sunt convinsă că te-a lămurit. A, și încă ceva, f important: Nicole are dreptate, insula e muntoasa, neapărat motor puternic!
@mariana07: Ai ajuns tu... la capătul lumii! Tenerife e mult mai aproape și zău că merită!
@crismis:
Am şi uitat că a nins anul acesta în Bucureşti . Mi se pare ciudat să întârzie fiind primul zbor al zilei. Am mai fost de două ori la Madrid cu aceeaşi cursă şi programul a fost respectat. Teoretic, nu ar fi trebuit să ai surprize.
Am văzut că acum Taromul ajunge şi pleacă pe/de pe T1. În urmă cu 5-6 ani zburau pe T4 care este foarte departe de celelalte trei terminale. Noroc cu autobuzele care fac turul terminalelor. Dar eu tot trebuie să ajung pe T4 pentru al doilea zbor şi nu voi avea decât 3 ore şi 40 minute la dispoziţie, timp în care trebuie să şi mănânc şi să fumez.
”Noroc că Terminalul 1 e lângă Terminalul 2, dar tot am alergat juma de oră între ele. Exclus să fi ieșit din unul și să fi făcut din nou check-in în celălalt!
Când m-am întors din Tenerife am făcut aceeaşi manevră, din T1 în T2, cu recuperare bagaje şi reînregistrare, iar drumul între cele două terminale l-am parcurs pe jos prin exteriorul clădirilor, pentru a putea fuma , trăgând de trolere şi fără să alerg, în mult mai puţin de jumătate de oră.
”Cu o zi înainte de a dori să mergem, am făcut o simulare și am ajuns la aproape 250 de euro - ferry pentru 4 persoane și mașină. Fără mașină (am zis că om închiria pe insulă alta, pt o zi), tot nu era mare diferență.
Eu am plătit 48 euro de persoană pentru excursia în La Gomera, care a cuprins drumul cu autocarul de lângă hotelul nostru din Playa de las Americas (polul distracţiei) până în portul din Los Cristianos, traversarea cu ferry de la Fred Olsen din Tenerife în La Gomera, turul insulei cu autocarul cu ghid de limbă engleză, masa de prânz cu vinul casei, timp liber în capitala insulei şi întoarcerea în Tenerife. Un preţ corect pentru cele oferite.
=
”A, și încă ceva, f important: Nicole are dreptate, insula e muntoasa, neapărat motor puternic!
Ştiu. Sunt mai bine de cinci ani de la vacanţa minunată petrecută în Tenerife şi încă nu am uitat cât m-am chinuit să urc panta extrem de abruptă spre Cueva del Viento cu un Citroen C4, o maşină mare şi grea, doar în viteza I şi tot îmi era teamă că mi se poate opri motorul, ca la începători
Absolut spectaculos, pozele minunate ( P11, 15- de vis,nu că celelalte n-ar fi...), povestirea, starea de spirit, toate m-au dus la o concluzie-vreau și eu acolo! Brusc, a ajuns pe lista mea, foarrrte sus!
Așteptam articolele, după ce am văzut câteva poze pe fb. Încă aștept restul povestirii... cu multe poze! Apoi vreau să văd și despre cazări, așa că timp să ai să povestești, că noi urmărim cu drag și interes!
@crismis: Ti-am citit reviewul pe nerăsuflate fiind impresionată în primul rând de titlu.Pozele sunt superbe. Si pentru mine Tenerife a fost o mare dragoste atât prin ce am văzut şi prin faptul că a fost ultima excursie făcută cu soţul în oct. 2017 şi una din ultimele pe care am mai putut-o face de una singură. Am rezervat pentru şapte nopţi o cameră într-un hotel în sudul insulei la Playa de Los Americas şi pentru că soţul nu mai avea vârsta să conducă într-o insulă necunoscută şi să se şi bucure de frumuseţile oferite am apelat fie la agenţii locale (ieftine şi serioase), fie la transportul în comun perfect organizat. La următoarea vizită pe care o vei face în Tenerife, pe lângă Loro Park, El Teide, îţi sugerez să faci o croazieră la Los Giganttes unde vei întâlni ieşind din mare faimoasele balene ucigase- orca- şi delfini jucăuşi, în Gomera unde vei avea ocazie să auzi singurul limbaj siflat (fluierat) din lume şi în Tenerife, mai puţin cunoscuta localitate Guimar în care vei găsi un muzeu Thor Heyerdhal cu machetele vaselor Kon- Tiki, Ra şi piramide de pământ. La aceasta din urmă, ptcă era duminică şi nu venea autobuzul public am dat 50eu unui taximetrist pentru dus-întors.
Felicitări pentru experiența voastră minunata!
Foarte util articolul! Ma fascinează insulele Canare sper sa ajung și eu
@crismis:
Felicitări!
”În final, Tati a rezervat și achitat on-line biletele în forma următoare: 2 bucăți (8-16 feb) București – Madrid – Tenerife și retur a câte 272 euro bucata
Ai prins un preț excelent la biletele de avion, luate din timp si pentru o perioadă puțin solicitata. Trei luni mai târziu te-ar fi costat dublu, iar în perioada vacanței de vară ar fi fost și mai scumpe.
Perioada aceasta pare perfectă daca vrei doar sa vizitezi, dar și baia în ocean este tentantă pentru mulți, astfel că este de preferat un sejur mai spre vară sau chiar la începutul toamnei.
Pe segmentul Madrid Tenerife ai beneficiat de catering inclus?
@crismis: Bravo! Bravo! Bravo!
Ce poate fi mai frumos decât făurirea amintirilor de calitate alături de întreaga familie... 4000 de poze!!!
Felicitări pentru noua ta dragoste la care ai să te reîntorci pentru a savura tot ceea ce îți poate dărui.
Mulțumesc frumos pentru călătoria prin Tenerife, unde sunt sigură că nu voi ajunge pentru că soțul meu are o teamă teribilă de avioane.
M-am bucurat alaturi de voi lecturând impresiile și vizualizând fotografiile.
Călătorii plăcute!
@crismis: Frumoasă destinație, frumoase poze!
Mi-am adus aminte cu plăcere prin articolul tău de exotica insulă Tenerife!
A fost primul meu review scris pe AFA, am fost acolo în mai 2011, cum trece timpul, sunt multe lucruri pe care nu le poți uita...
Ați prins o vreme superbă, văd din poze, așa cum de fapt ai precizat în review.
Despre problema biletelor la avion, habar nu am, chiar nu știu ce să zic, un pic de emoții însă....
Felicitări pentru sejur!
@maryka: Tenerife chiar e un loc pentru romantici ca tine (și ca mine)! Când va fi să fie, te vei simți ca peștele în apă, nu am nicio îndoială!
@Michi: Am citit tot ce s-a scris anterior pe site despre Tenerife, inclusiv impresiile dumneavoastră. Sper să existe o a doua oară pentru noi în această superbă insuliță și atunci, cu siguranță, vom ajunge și în alte locuri. Am omis să spun - un alt mare, mare regret cu care m-am întors e că n-am reușit să ne foim măcar vreo 2 ore prin San Cristobal de La Laguna; a fost planificat pentru ziua când ne-am mutat din Puerto de Santiago în La Mantaza, dar piramidele din Guimar ne-au „mâncat” mai mult timp decât estimaserăm inițial.
Mulțumesc pentru ecou și mă bucur că v-am prilejuit nostalgii!
@Dana2008: Fobia de avion se poate trata cu mare succes. Altfel... păcat, pierzi o sumedenie de lucruri minunate!
@indiralisa 26: Mulțumesc! Succes la căutat bilete de avion, căci merită cu vârf și îndesat, oricum ai alege să-ți petreci timpul pe insulă!
@Arya: Da, știu că a fost un preț ok, Tati a urmărit multe săptămâni site-urile companiilor aeriene.
Se cădea să precizez și în articol, dar am uitat: pe segmentele operate de Tarom București-Madrid (și retur) am primit câte o gustare (un sendviș și o ciocolățică Rom), precum și băuturi la alegere, în schimb cei de la Air Europa (Madrid-Tenerife) au fost de-a dreptul zgârciți, nu ne-au dat nimic „ca cadou”. Ce-i drept, se putea cumpăra câte ceva de ronțăit, dar în cazul nostru n-a fost nevoie; la dus, am avut timp să mâncăm în aeroportul din Madrid, iar la întors am luat un mic dejun „din mers” în cel din Tenerife.
@mprofeanu: Mulțumesc! Și, vorba Mamei Michi: tenerife nu se uită!
@crismis:
”pe segmentele operate de Tarom București-Madrid (și retur) am primit câte o gustare (un sendviș și o ciocolățică Rom), precum și băuturi la alegere, în schimb cei de la Air Europa (Madrid-Tenerife) au fost de-a dreptul zgârciți, nu ne-au dat nimic „ca cadou”.
Pe Tarom se mănâncă destul de OK, eu am fost mulţumită de fiecare dată când am zburat cu compania naţională, inclusiv pe charter Tarom. A fost mai bine decât cu alţii.
Cu Air Europa am zburat şi eu de două ori din Madrid în Dominicană, dar am fost mai norocoasă decât tine : am primit câte două mese cu băuturi la alegere în timpul acestora şi doar apă gratis în restul timpului, dar ar fi fost culmea să ne înfometeze la un zbor de nouă ore .
În Tenerife eu am ajuns cu Ryan Air care, tot aşa, nu a oferit nimic gratuit, dar nerăbdarea de a ajunge în Tenerife m-a făcut să uit şi de foame şi de sete.
=
Nici eu nu am uitat vacanţa minunată de două săptămâni petrecută în Tenerife şi m-aş întoarce oricând cu drag, mai având destule de vizitat. Totuşi sunt mai tentată să ajung mai întâi şi în celelalte insule din arhipelag, fiecare unică şi surprinzătoare în felul ei.
@crismis:
Ma trezesc si eu cu intarziere la acest articol, deh mi-a scapat cand s-a publicat.
O vacanta de februarie la mare, la mare departare si la soare.
Mi-a placut mult eticheta
” Cât despre plajă și baie în ocean... Tenerife e „insula primăverii veșnice”.
2 anotimpuri, variatii mici intre zi si noapte si chiar si intre ele. Este un context climateric bine exploatat de spanioli, la Tenerife.
Felicitari pentru un adevarat ghid de urmat. Numai bine! ????
@crismis: Da, ce sa spun, superb si cred ca nu se supara nimeni pe noua ta dragoste.
O experienta minunata, poze de vis, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc! Scriu despre ea, visez, mă uit mereu pe poze... Da, cu cât trece timpul, cu atât mă conving mai tare: sunt îndrăgostită!
Mulțumesc că ai trecut pe la mine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Parcul Naţional Anaga - evadare în natură — scris în 22.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Capitalele Insulei Tenerife — scris în 23.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 O zi în nordul Insulei Tenerife — scris în 12.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prima zi de drumeţie în Tenerife — scris în 05.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prin Tenerife între două lumi — scris în 04.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vacanță de 13 zile în 3 dintre Insule Canare — scris în 26.12.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Candelaria - orașul sacru al insulelor Canare — scris în 13.06.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ