EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dragii mei,
M-am întors de două zile din Tenerife și m-am gândit că fair-play ar fi să împărtășesc din această experiență, dat fiind faptul că AFA a cântărit decisiv la luarea deciziei de a petrece o săptămână în insula sus-amintită. Întrucât mă simt stânjenit de numărul mare de scriitori de pe acest site, care descriu mirobolant vacanțele petrecute de domniile lor, în cele ce urmează voi renunța la valuri care se sparg, apusuri de soare idilice, nori pufoși și pilozități de găină, nu voi da nici copy paste de pe wikipedia (câți kilometri are insula, ce compoziție geologică are solul, vietăți endemice și alte bazaconii). Deci, nu așa de iscusit ca alții, descriu :
-luni, 12 iulie, anul doi de pandemie (2021) am decolat cu Wizz Air de pe Otopeni cu destinația Tenerife Sur Airport, cum se numește cel din sudul insulei, după ce, în cursul lunii mai, achiziționasem printr-o agenție românească, patru bilete bed and breakfast în insula spaniolă.
După șase ore de zbor, cu anchilozările de rigoare, am ajuns pe aeroport, îndreptându-mă glonț spre CICAR, agenție de închiriat mașini, cu sediul chiar în aeroport. Contra sumei de 275 euro, am închiriat pentru o săptămână un SUV Peugeot 3008 cu 4000 km la bord, hybrid, stupefiant fiind faptul că nu mi s-a cerut nicio garanție.
Am primit mașina cu rezervorul la jumătate și am plecat spre cazare, la hotelul Gara Suites Golf and Spa, cu adresa Calle Landa Golf, 2,38650 Playa de la Américas, Santa Cruz de Tenerife. Am primit cele două apartamente (cameră de dormit, cu living și baie spațioasă), curate, cu piscina de rigoare, ca toate hotelurile din zonă, dar cu teren de golf de jur-împrejurul stabilimentului.
-marți, 13. Am zis să nu ne hazardăm, că trei ceasuri rele, că și 13... deci am plecat la plajă. Cu mașina, vreo 10 minute până la plaja de la Las Vistas. Super-plajă, cu intrare lină, cu apă limpede, singurul defect fiind acela că nu mai e amenajată. Adică șezlongurile sunt strânse, umbrele nu mai sunt, așa că trebuie să recurgi la achiziția unui prosop de baie și la o umbrelă de la magazinele care sunt pe faleza plajei. Zi reușită, bronz cu protecție (cam scumpuțe loțiunile tip Nivea, cam dublu față de noi).
-miercuri 14. Prima atracție a insulei, Parcul Acvatic Siam. Recomand achiziția la pachet a celor două bilete Siam și Loro Park. Luate împreună costă 66 euro de persoană, separat costă 76. Parc frumos, cu tot soiul de tobogane și cu o plajă artificială, Siam Beach, încântătoare.
-joi 15. Să nu prăjim pielea de tot, am zis să mergem la munte. Dap, am urcat pe Teide, muntele cel mai înalt al Spaniei. Dragii mei, vreau - nu vreau, trebuie să vă mărturisesc că am rămas fără aer. La propriu. La 3555 metri altitudine nu este așa mult oxigen cât ești obișnuit să folosești și drumul până la ghid, care te așteaptă la capătul „ramblettei” te obosește ușor. Ce-i drept, pierdusem din aer la achiziția biletelor dus-întors cu telecabina (49 euro de persoană). E o experiență, un must-see, iar drumul până la telecabină e chiar frumos. Priveliștea de sus e destul de vagă, dat fiind faptul că Tenerife are un aer destul de cețos, din cauza umidității. Se zăreau din capătul rambletta care are cam 700 de metri lungime, Puerto de la Cruz și capitala Santa Cruz de Tenerife, dar opinia generală e că merită văzut.
- vineri 16. Am plecat cu mașina în nordul insulei, la Puerto de la Cruz, aflat la vreo 70 minute de mers. Cea mai impresionantă zi a vacanței, Loro Park sau Ambasada Animalelor, cum o numesc cei de acolo, este cea mai frumoasă grădină zoologică pe care am văzut-o. Cu cele patru reprezentații, care au cronologia (cel puțin așa am perceput-o) prezentare papagali, show cu delfini, spectacol orca și stand-up comedy cu lei de mare. Este imposibil să nu te impresioneze interacțiunea om - animal, așa cum am perceput-o cu toții.
- sâmbătă 17. Ziua în care am mulțumit din suflet instructorului meu auto, care m-a învățat să conduc acum 30 de ani. Am vizitat Los Gigantes și satul Masca. Dacă stâncile Los Gigantes nu solicită deloc șoferul, vizita la satul Masca te apropie fără echivoc de Dumnezeu. Imaginați-vă un sfert de Transfăgărășan. Nu e mare chestie, este? Acum tăiați un sens de mers din bucata aia de drum de care vorbeam. Altă mâncare de pește, caballeros! Drumul nu ar fi ieșit din comun de greu dacă nu te-ai întâlni cu toate națiile de vehicule care vin din sens opus. Majoritatea încetinesc și se poate trece cu mușchii fesieri bine contractați, precum și cu un șuvoi de rugăciuni, în ordine aleatorie. Alți orbeți se încordează (ce-i drept, puțini la număr) și trec cu o nepăsare vecină cu boli mintale grave și iremediabile. Ne-a ajutat Dumnezeu, am văzut peisaje minunate, dar ușoara dezamăgire ne-a încercat doar în momentul în care, ajunși în sat, nu prea am avut ce face, nu suveniruri, nu cârciumi decente, așa că vă rog să nu aveți marti așteptări. Peisajul este, repet, de neegalat.
-duminică, 18. Am dedicat ziua capitalei insulei, Santa Cruz de Tenerife. Probabil ușor afectat de numărul în creștere de cazuri Covid, orașul a părut pustiu, cu mall-uri închise în mare parte. Altfel, un oraș frumos, pitoresc. Ne-am redresat și după o plimbare prin Plaza de Espana, ne-am îndreptat spre nord, la Playa de Las Teresitas, cotată ca printre primele 5 plaje din Tenerife. Frumoasă, nisip auriu, apa cristalină.
-luni, 19. Cumpărături la Siam Mall, suveniruri, returnat mașina CICAR, aeroport, și din nou acasă.
===
Concluzii: hotel foarte bun, cu mic-dejun bogat și variat. Curățenie zilnică, piscină impecabilă, personal extrem de amabil.
Playa Las Vistas foarte frumoasă, dar necesită, la acest moment, investiții personale în umbrele și saltele, șezlonguri, samd. Restaurante foarte bune pe faleză, prețuri decente.
Pentru cei care nu doresc să facă numai plajă, recomand închirierea unui auto. Pentru Masca și alte poteci n-ar strica un auto cu cutie automată, dar asta e o părere strict personală.
La acest moment se poartă mascarilla (masca chirurgicală) peste tot, și în exterior, ba chiar și în parcul acvatic, așa că nu ar strica să vă luați niște seturi de acasă.
Vacanțe frumoase și, încă o dată, mulțumesc AFA!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul Gara Suites Golf and Spa, cu adresa Calle Landa Golf, 2,38650 Playa de la Américas, Santa Cruz de Tenerife
Trimis de valeon in 22.07.21 01:24:48
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valeon); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte bun review-ul
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 104053&hid=4873.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
-
”hotel foarte bun, cu mic-dejun bogat și variat. Curățenie zilnică, piscină impecabilă, personal extrem de amabil.
Poate găsești timp să ne scrii și despre hotel (ca review nou) - nu avem niciun review de acolo.
Poți folosi linkul direct amfostacolo.ro/r9.php?hid=25258
@valeon: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
Foarte foarte bun review-ul. Exact punctual cum îmi place să citesc. Eu sincer nu citesc de ceva timp review-urile kilometrice ale unor colegi, tocmai pentru că eu de fel nu iubesc proza, n-am citit în școală și nici acum nu mă omor. Dar informată îmi place să fiu și caut și citesc mult înainte de a merge undeva, acesta fiind cazul și acum. Exact informațiile de care aveam nevoie!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Parcul Naţional Anaga - evadare în natură — scris în 22.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Capitalele Insulei Tenerife — scris în 23.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 O zi în nordul Insulei Tenerife — scris în 12.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prima zi de drumeţie în Tenerife — scris în 05.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prin Tenerife între două lumi — scris în 04.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vacanță de 13 zile în 3 dintre Insule Canare — scris în 26.12.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Candelaria - orașul sacru al insulelor Canare — scris în 13.06.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ