GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un schimb de experiență de neuitat — Slovacia
Bună ziua! Astăzi am revenit cu un articol scurt despre care m-am gândit ceva timp dacă să îl public. Majoritatea celor care mă urmăresc știu că încă sunt elevă de liceu, iar anul acesta am ales să mă înscriu într-un proiect ERASMUS (Youth Exchange) prin prisma căruia am călătorit în Slovacia. Acest articol este mai mult destinat tinerilor și părinților care ar trebui să își lase copiii adolescenți în astfel de proiecte, însă voi furniza și câteva informații utile despre prețuri din oprirea mea în Budapesta.
Am plecat cu trenul din Gara de Nord din București pe data de 7 decembrie la ora 18:25 și am ajuns în Budapesta, în gara Budapest-Keleti, la ora 9:00 următoarea zi. Am fost șase persoane în cușetă, unde am avut două paturi etajate cu câte trei niveluri. Deși drumul nostru a fost plătit de către E29, asociația ce a organizat schimbul de experiență, biletele de tren costă în general 213 lei doar pentru dus și încă 213 pentru întors.
La ora 5:00 am fost treziți de poliția de frontieră ce ne-a verificat cărțile de identitate și procurile, apoi s-au uitat superficial prin cușetă. La 9:00 deja coborâsem din tren. Aveam șase ore la dispoziție să stăm prin Budapesta și pentru a nu mai căra bagajele după noi le-am pus într-un locker în care au încăput trei geamantane, două dintre ele destul de mari și două ghiozdane. Le puteam ține acolo maxim douăzeci și patru de ore și am plătit 2000 de HUF, ceea ce înseamnă 25 de lei. În funcție de mărimea locker-ului, prețul variază. Puteți plăti cash sau cu cardul.
În cele din urmă, am luat metroul și am mers până în apropiere de Parlament. O călătorie cu metroul costă undeva la șase sau șapte lei, iar biletul se scanează și primește un număr. Metroul este foarte interesant, fiind mai adânc decât cel din România și mult mai modern. Budapesta este un oraș extrem de frumos, împânzit de clădiri istorice, statui la orice pas, magazine de lux și, în cazul nostru, târguri de Crăciun cu prețuri exorbitante. Parlamentul era extrem de grandios în lumina ștearsă a unei zile de decembrie. Am făcut câteva poze, apoi am căutat un restaurant pentru a lua prânzul. Am mers la Tulipano Restaurant care se afla foarte aproape de Parlament. Prețurile erau destul de mari. Pentru o porție de pui și sos de ciuperci, cartofi prăjiți și o cola am plătit aproape douăzeci de euro, ceea ce este echivalentul a aproape 100 de lei. Măcar porțile erau mari.
La 13:00 a trebuit să ne revedem grupul și să luăm metroul spre gară. De asemenea, vreau să comentez și asupra faptului că m-am simțit de parcă aș fi fost într-o țară europeană foarte dezvoltată în gara din Budapesta. Era atât de mare și de frumoasă, deși extrem de friguroasă, iar sala de așteptare era mai mult casa oamenilor străzii.
La 15:00 am plecat cu autocarul în Slovacia, spre Látky. Acum poate vă întrebați: Ce localitate mai este și aceasta? În proiectele ERASMUS, mai ales cele neorganizate de școală, locațiile alese sunt ascunse de lume. Drumul din Ungaria până în acea localitate a durat cinci ore, timp în care am văzut și unele dintre castelele medievale din Slovacia. Deja mai fusesem în Slovacia vara aceasta, în Bratislava, așa că mi se părea extrem de ciudat să mă aflu la doar trei luni distanță înapoi acolo. Am ajuns la ora 20:00 și am fost cazați la Roľnícke družstvo Látky care era o fermă. Voi fi sinceră. Prima dată când am ajuns acolo nu mi-a plăcut deloc. Eram împărțiți pe două etaje: pe unul fete, pe altul băieți, iar la parter luam masa și desfășuram activități. În camera mea am stat cinci fete, ulterior una dintre plecând acasă. Din fericire, am stat cu o româncă în cameră pentru a simți și siguranța propriei limbi și înțelegeri. În acest proiect au venit persoane din România, Slovacia, Ungaria, Lituania, Cehia și Portugalia.
Timp de nouă zile am stat în acest sat alături de alți cincizeci de tineri, unde am făcut activități despre incluziune, am jucat jocuri și am avut oportunitatea să cunosc alte culturi, ajungând la concluzia că la final cu toții suntem la fel și cu, toate astea, mereu vom avea refugiu în limba și în cultura noastră. Câteva lucruri interesante pe care le-am aflat au fost că slovacii și cehii când vorbesc în limbile lor se vor înțelege aproape perfect între ei. Am aflat natura cea petrecăreață a portughezilor, tradiția ciudată de Paște a cehilor în care își biciuiesc femeile (nu într-un mod violent) pe stradă pentru ouă și dulciuri sau cum funcționează sistemele lor de învățământ.
Primeam trei mese pe zi. Mâncarea era oribilă uneori, dar în alte dăți chiar era bună. Oricum, exista și o pizzerie în sat de unde comandam uneori, plus un magazin. Băile erau la comun, iar în camere aveam doar paturi, noptiere, două prize și o oglindă, dar măcar era curat.
Într-o zi, am mers să facem poze în sat pentru o activitate și atunci am realizat cât de frumos poate fi un loc atât de neștiut căruia, în general, nu i-aș fi dat deloc importanță.
O altă activitate interesantă a fost organizarea serilor culturale. Fiecare țară trebuia să facă o prezentare despre țara lor, să îi învețe pe ceilalți un dans tradițional și să aducă mâncare semnificativă.
Duminică, pe data de șaptesprezece decembrie, la ora nouă dimineața, am plecat înapoi spre Budapesta cu autocarul luându-ne: „Rămas-Bun! ” de la această experiență minunată, iar până seara, la ora șapte, când aveam trenul spre București, ne-am plimbat prin Mall-ul care se află lângă gară, fiind prea obosiți să mai mergem în centrul orașului. Ziua următoare am ajuns în România la ora 12:00. Chiar și la intrarea în țară, ne-au fost cerute procurile, așa că aveți grijă să aveți două exemplare!
Pe final, vreau să spun că această experiență merită trăită în perioada liceului, pentru că e o formă de a-ți crește toleranța față de alții, de a cunoaște persoane și culturi diferite, de a simula viața la comun (poate ajuta mai departe la facultate în căminele studențești), plus că participanții vor avea parte și de certificate ce vor fi de folos în procesul de aplicare la universitate. Totul este sigur și este o oportunitate egală de a merge în Youth Exchange-uri pentru toți cei ce aplică, nu ca în școli, unde de cele mai multe ori, alegerea acestora se face pe motive mai puțin corecte. La aceste proiecte se aplică prin formularele de pe paginile de Instagram ale asociațiilor, iar în general, trebuie să le trimiți cincizeci de euro garanție că vei veni în patruzeci și opt de ore de la primirea email-ului de confirmare, pe care ți vor da înapoi după proiect dacă nu cumva ai stricat ceva.
În concluzie, recomand această experiență cu tot dragul!
Trimis de Sclemby in 20.12.23 09:44:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVACIA. A mai fost în/la: Bratislava
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Sclemby); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, ?n rubrica "Vacan?a ?n Slovacia, prin Slovacia - # EXCURSII ?i C?L?TORII" (deja existent? pe sait)
@Sclemby: Ca de obicei, ne povestesti frumos! Bravo!
Uite, când văd că adolescenții au astfel de preocupari, când sunt avizi de experiențe culturale si științifice, îmi crește inima și sper într-un viitor mai bun al vostru, aici, în România noastră .
Felicitări si ține-o tot așa!
PS. Mai crezi în Moș Crăciun, da? (eu cred, de 68 de ani nu m-a convins nimeni ca nu există).
Deci să vină Mosul si sa ai vacanta placuta !
@Sclemby: Foarte interesantă experiență ai avut prin acest proiect Erasmus - schimb de tineri. Ați fost mai mulți din România, ați fost prin școală sau printr-o organizație!? Ce bine ai prezentat această oportunitate interculturală!
Felicitări!
@mprofeanu: Bună seara! Am fost aproximativ 8 persoane din România. Și am mers printr-o organizație, numită E29.
Mulțumesc mult pentru ecou!
Multumesc pentru aceasta frumoasa si interesanta lectura!
E minunat sentimentul pe care-l traiesti atunci cand revezi un oras, la cateva luni distanta si de la care credeai ca ti-ai luat ramas bun! Am trait in 2022 acest sentiment, in ianuarie am stat o luna in Palma, in martie am vizitat orasele de pe Coasta de Azur si-n iunie am fost intr-o croaziera cu minunatul vas Norwegian Epic, cu opriri si-n Cann si-n Palma!
Sarbatori binecuvantate, multa bucurie!
@Sclemby: Foarte fain ai povestit despre această experiență inedită pentru mulți dintre noi, care am trăit în alte vremuri!... De fapt, eu sunt oarecum familiară cu programul Erasmus, fiica mea participând la un astfel de "schimb de experiență" când era în liceu (vreo 10 ani să fie...). Chiar am găzduit la un moment dat, timp de 2-3 zile (sau mai multe, nu mai știu) 2 fete - una din Ungaria și alta din Germania. Când au plecat, am pregătit pentru ele câte un mic suvenir, însă cel mai încântate au fost când au descoperit "depozitul" meu de chestii hand-made, din care le-am rugat să-și aleagă câte ceva. Amintiri...
Bravo, felicitări pentru implicarea în astfel de acțiuni, nici nu știi cât de mult te formează și îți îmbogățesc spiritul! Felicitări și pentru relatare și, când ai timp și chef, mai povestește-ne! Până una-alta, vacanță minunată să ai și Moș Crăciun să vină încărcat cu daruri frumoase și utile!
@Sclemby: Suuper! Mă bucur că până la urmă ai publicat acest articol. Nu știu de ce te-ai gândit că ai fi putut să ții doar pentru tine o asemenea experiență. Nu numai că este interesant de aflat în ce mod pot ajunge tinerii elevi să participe la astfel de programe, dar este și foarte util să afle ce presupune acest lucru. Uite, mă gândeam... să fie tacâmul complet, cred că ar ai putea să lași câteva link-uri ale site-urilor pe care se poate aplica la programe. Pentru părinții (și nu numai, deși nu știu câți de vârsta ta citesc pe aici) ai caror copii care sunt interesați.
Mi-a plăcut jocul de cuvinte din poza P12 foarte inspirat!
Eu am citit cu mare plăcere review-ul tău și te mai aștept cu alte povești chiar și din acest loc în care ai stat 9 zile...
Sunt convinsă că Moșul nu te ocolește... n-are cum! Să ai succes la școală și să realizezi tot ce-ți dorești!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Slovacia = wow = cea mai reușită vacanță personală, în 50+ ani! — scris în 11.09.23 de tm67bru din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Slovacia — o destinație surprinzătoare — scris în 27.07.16 de dorin_sv* din SUCEAVA - RECOMANDĂ