GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Singapore Botanical Gardens - splendoarea oraşului
Când ajungi într-un oraş încerci să îţi creionezi un itinerariu în care să cuprinzi cam ce recomandă alţii dar şi obiective care te atrag pe tine. Dintre ultimele, în capul listei mele se află gările iar mai apoi grădinile botanice, pe care încerc să le includ mai ales dacă ajungem pe acolo în sezoanele mai călduţe, când florile produc încântare.
Pentru Singapore, grădina botanică e trecută prima între locurile ce musai trebuie văzute. Evit să folosesc sintagma englezească pentru asta, deşi e mai cunoscută!
De la hotel într-acolo, drumul cu metroul – MRT - devine cel mai convenabil mijloc de transport.
Coborâţi în staţia Bencoolen (43 m sub pământ, cea mai adâncă stație MRT) dăm de un nene trecut de vârsta pensionării la noi dar care, cu o sârguinţă demnă de toată lauda, şterge de zor vitrinele de afişaj, oricum impecabil de curate încă dinaintea trecerii lavetei dumnealui.
De aici luăm garnitura ce circulă pe DT (linia albastră) şi după 12 staţii coborâm pe peronul care deserveşte locaţia ce avea să devină cea mai frumoasă amintire din Singapore.
Singapore Botanical Gardens a avut-o precursoare pe cea amenajată în Fort Canning, despre care pomeneam în articolul anterior, şi a luat naştere în anul 1859 la iniţiativa unei societăţi horto-botanice, predată ulterior guvernului în scopul dezvoltării agriculturii. La 4 iulie 2015 este înscrisă în patrimoniul UNESCO.
Ca succes major al activităţii guvernamentale îl constituie introducerea, experimentarea şi creşterea arborelui de cauciuc, o cultură majoră care va aduce prosperitate Asiei de sud-est. Thailanda, Indonezia şi Malaezia produc 70% din cauciucul utilizat la nivel mondial, iar totul a pornit de pe terenul în care tocmai intrăm, pe care s-au plantat 11 puieţi de arbore de cauciuc în anul 1877.
Un alt merit notoriu, în grădini a început programul de hibridizare al orhideelor, iar mai spre zilele noastre ele au jucat un rol cheie în dezvoltarea programului Garden City prin care Singapore a ajuns ceea ce este astăzi în materie de amenajare spaţii verzi.
Actualmente, Singapore Botanical Gardens găzduiesc peste 10.000 specii de plante şi se situează printre cele mai frumoase grădini tropicale din lume, cu Grădina Naţională de Orhidee, cea mai extinsă şi cuprinzătoare expoziţie a culturii orhideelor din întreaga lume.
Beneficiezi de gratuitate pentru plimbarea prin acest splendid spaţiu, doar intrarea să priveşti orhideele îţi scoate 5 dolari de pe card.
Prima amenajare în care intrăm este Trellis Garden, grădina cu plante căţărătoare, întinse pe spaliere înalte spre a le permite să recolteze lumina, unele dintre ele având flori foarte parfumate ce atrag gâze şi fluturi.
Sub aceşti “alpinişti verzi” te poţi odihni pe băncuţe de lemn, savurându-le aromele şi ciripitul păsărilor, într-un décor fermecător.
Continui prin Evolution Garden, din care afli importantul rol al plantelor în modelarea lumii naturale. Amenajarea acesteia este concepută sub forma unei călătorii în timp, cu startul undeva acum mii de ani şi treci spre secolul nostru urmărind diferite forme de plante din epoci importante în evoluţia pământului.
Aflăm că acum vreo 4.600 milioane de ani planeta s-a răcit încet, apa s-a condensat şi vaporii au format oceane, fără oxigenul necesar organismelor vii şi stratul de ozon care să blocheze dăunătoarele raze ultraviolete.
Urmează fotosinteza, plantele vii, evoluţii peste evoluţii care ne aduc spre flora zilelor noastre. Devotamentul ştergătorului de vitrine din staţia de metrou reapare şi aici în persoana îngrijitorului care stropeşte această grădină, cu atenţie specială pe imensele pietroaie năpădite de muşchi, totul în ambianţa muzicii furnizate de telefonul său. Relaxantă meserie!
Prin Gambir Gate intrăm în Healing Garden, aleile sale fiind denumite după aranjarea plantelor potrivit grupelor de sisteme umane: respirator, digestiv, muscular. Aveam să dăm aici peste un anunţ informativ – plasat la nivelul solului, sub un copac – prin care suntem înştiinţaţi că patul de frunze alcătuit din cele căzute reprezintă ingredientul principal în reciclarea nutrienţilor şi că ele menţin rădăcinele plantelor umede în zilele toride de vară. Sfatul grădinarilor – să nu îndepărtăm frunzele căzute chiar dacă dau un aspect mai neplăcut locului.
În Economic Garden dăm de arbori ce produc fructe sau răşini întrebuinţate în industrie, arborele de unt menţionându-l eu drept exemplu, grăsimea sa găsindu-şi utilizare la gătit, unguent pentru piele şi păr sau pentru deparazitare. Altele ar fi cel de cafea, cacao sau palmierul de ulei.
Ne-am bucurat de plimbarea prin Fragrant Garden, cu parfumul exponatelor emanând din majoritatea lor.
Pe alei pietruite ce ne conduc printre imense ferigi sau alte plante tropicale ne continuăm înaintarea şi ne pomenim în centrul de vizitare, amenajat ideal între mici cascade, înzestrat şi cu un restaurant din care puteai comanda sucuri sau mâncare.
Lângă terasa acestuia observ o familie formată dintr-un cocoş şi o găinuşă de munte cu doi pui mici care, într-un final, se întind la soare alături de mama lor, probabil ghiftuiţi de raita plină de succes pe la mesele clienţilor.
Îmi vine să râd de sincronizare, de vreme ce următoarea destinaţie se numeşte Garden of Birds iar acolo întâlnim grădinari umili, care se retrag de pe alei când păşeşc trecători, ţin mereu capul în jos în prezenţa acestora, nu cumva să îi deranjeze.
Tot aici găsim amplasată EJH Corner House, casa fostului director adjunct al grădinilor ridicată în anul 1910, astăzi transformată într-un elegant restaurant.
Casa directorului se află lângă intrarea în grădina de orhidee şi arată mai impozant. Deh! , are nevoie de distincţie, doar el era şeful cel mare!
Întrucât în grădini locuieşte şi o familie de vidre cu pui, trecătorii sunt atenţionaţi de posibila prezenţă a acestora pe alei şi sunt rugaţi să le acorde prioritate de se va întâmpla să se intersecteze cu ele.
Prima oprire mai de durată o facem când ajungem la lac, pe una din terasele umbroase ridicate pe mal.
Şi aici observăm o atenţionare, cum că e interzis a hrăni păsările întâlnite întrucât această îndeletnicire ar contribui la schimbarea traiului normal al acestora. Sloganul afişat zice “Păstraţi-ne sănătoşi, vă rugăm nu ne hrăniţi!”
O altă constatare: nici măcar aici, în aceste mici balconaşe nu ai voie să tragi din ţigară!
Pe lac, florile şi frunzele de lotus creează o imagine deosebită prin culorile şi perfecta lor formă.
Printre rondurile de flori îngrijite şi pe gazonul impecabil se află băncuţe de lemn de pe care ai o privelişte superbă spre lac şi copacii înalţi şi verzi dar şi câteva cioturi de vreun metru, acolo unde au fost plantaţi primii puieţi de arbori de cauciuc.
La un moment dat Adriana se descalţă şi păşeşte astfel pe tăpşanul ce urcă spre Grădina de Orhidee. Ai impresia că păşeşti pe un covor person, atât e de moale şi fin, toate firele tăiate la aceeaşi înălţime. Ce cosaşi straşnici or fi pe aici, îmi zic!
Pentru ca nu mai departe de 10 metri să observ un fel de cutie de tablă la marginea aleii. De fapt garajul roboţilor care aleargă noapte de noapte pe aceste câmpuri.
National Orchid Garden reprezintă principala atracţie a grădinilor. Doar e singura cu plată… 😊
Orhideele reprezintă a doua cea mai mare familie de plante cu flori din lume cu peste 28.000 specii ce cresc pe aproape fiecare continent, mai puţin Antarctica. Preferă pădurile tropicale dar le poţi vedea chiar şi în tundră sau regiunile semi-deşertice. Majoritatea se ridică pe sol dar îşi pot găsi casă pe suprafeţele stâncilor sau pe ramurile copacilor.
Cred că mirifică ar fi o vizită în pădurile din Borneo, din moment ce adăpostesc cele mai multe şi diverse specii, peste o tremie din totalul la nivel mondial găsindu-se doar aici, inclusiv cele mai înalte sau rare. Însă activităţile omului, respectiv defrişarea a peste 50% din totalul suprafeţei acoperită de păduri are drept consecinţă dispariţia unora dintre soiurile ce cresc în exclusivitate acolo.
În pavilionul aflat la intrare sunt expuse orhidee conservate, rânduite în nişte cupole etanşe care elimină umezeala, permiţându-le să trăiască ani de zile.
Aveam să aflăm că cea mai mare orhidee din lume este Tiger Orchid. Poate cântări mai mult de 2 tone, creşte în înălţime între 50 – 100 cm, produce până la 80 flori concomitent, înfloreşte doar o dată la 2 – 4 ani, rămâne înflorită până la două luni iar denumirea se crede că i se trage de la florile sale care sperie prădătorii prin asemănarea cu un tigru. Un asemenea specimen este expus în miniatură în pavilion. Dar ceea ce atrage mai mult privirea şi îi sporeşte valoarea constă în materialul din care e modelat: aur!! 😵
Nelipsitul magazin de suveniruri are, normal, porţile deschise, iar în el găseşti o gamă variată de produse, de la bijuterii diverse până la cele mai variate cosmeticale.
După ce treci de turnicheţi, intri în paradis! Prima cameră a acestuia o reprezintă sala VIP Orchids cu hibrizi născuţi în cinstea personalităţilor ce au călcat prin Singapore sau şi-au făcut simţită priceperea în dezvoltarea acestui stat. Apoi treci în grădina VIP-urilor, al cărei logo îl reprezintă Aranthera Anne Black, prima orhidee creată cu dedicaţie (Anna Black este o cunoscută violonistă).
Ai ocazia să admiri soiurile Olaf Scholz, cancelar al Germaniei, prinţul William, Joe Biden, Papa Francisc, Akihito, Nelson Mandela, Margaret Thatcher sau reginei Elizabeta, diferite între ele după număr de flori, culori sau înălţime.
Proiectarea unui hibrid de succes necesită ani de dăruire, pricepere, intuiţie dar şi noroc iar acesta trebuie conceput avându-se în vedere utilizarea lui viitoare.
Un interesant traseu te conduce prin Tropical Montane Orchidetum, prin peisaje cu diferite tipuri de habitat, pornind de la câmpie şi până la păduri montane aflate la altitudine înaltă, trecând prin râpa secretă şi casa de ceaţă, însumând expunerea a peste 1.200 specii de orhidee şi 400 plante erbacee.
Suntem informaţi că specia Bambus se pliază cel mai bine decoraţiunilor urbane, cum ar fi parcurile sau pe marginea drumurilor, că Vanilla adoră să se caţere pe rădăcini cărnoase şi e cultivată pentru fructele sale de forma unei păstăi de fasole ce pot fi folosite ca arome alimentare iar Mariposa are forma fluturelui feminin şi îl atrage pe cel mascul, polenizând astfel floarea.
Într-o seră de poveste, amenajată în jurul unei poteci circulare ce cobora sub nivelul solului, am avut ocazia de a admira orhidee curgătoare de diferite culori, majoritatea foarte vii. Tot acolo am dat peste specia Dracula, cunoscută ca “orhideea cu faţa de maimuţă” datorită asemănării cu mutra acestui animal, dar şi peste o grădină a plantelor carnivore ce îşi completează dieta cu insecte şi chiar reptile mici prinse în capcanele ce le întind.
Specia Jewel, cu frunze catifelate de culori închise şi împodobite cu vene roz sau albe irizate, e considerată “piatra preţioasă” din lumea orhideelor.
Odată finalizată plimbăreala prin grădina dedicată acestora, trecem într-o alta ce are drept exponent una dintre cele mai vechi plante crescute în Singapore.
Ginger Garden se recomandă a fi vizitată între lunile iunie şi august, perioadă în care ai ocazia să priveşti florile plantei, foarte delicate zice-se, care trăiesc o singură zi. Până la vizita noastră ştiam că ghimbirul are multiple întrebuinţări în sănătate, se prezintă sub forma cunoscută din magazine şi cu o fermă convingere – de unde nu ştiu! – că ar creşte în pământ. Pentru ca acum să descopăr că acel tubercul ce-l răzuiesc şi pun cu miere în borcan e considerat o mirodenie şi poate fi cules chiar direct din pom, nu doar la nivelul solului.
Şi că sunt unele dintre cele mai frumoase plante din lume, cu frunze uimitoare în diverse culori sau modele şi flori în nuanţe diferite ce cresc, preponderent, la nivelul solului, fapt care le face dificil de observat sub frunze.
Pe lângă sumedeniile de flori, Singapore Botanical Gardens găzduieşte în Palmetum una dintre cele mai mari colecţii de palmieri din lume, cu aproximativ 800 de copaci, adică peste jumătate din toate speciile cunoscute la nivel mondial.
După ce trecem pe lângă locaţia aleasă de Observatorul Regal Greenwich pentru măsurarea magnetismului pământului, aveam să ne încheiem pe Culture Walk preumblarea noastră de 4 ore şi un sfert prin acest paradis, pe o potecă amenajată printre palmieri trecând pe lângă un balcon de verdeaţă pe care se afla o sculptură ce-l reprezintă pe Frederic Chopin interpretând o piesă la pian, ascultat de o doamnă îngenuncheată alături ce-i savurează fermecată notele muzicale.
Poţi asculta şi tu acordurile melodice ale Polonezei în Fa minor Op 44 stând pe o bancă din apropiere doar prin apăsarea unui buton aflat alături.
Părăsim grădina având în urechi gălăgia plăcută a zecilor de copii ce se zbenguie pe gazon alături de mimi, personaje de poveste sau animatori şi priviţi de pe margine de părinţi proveniţi din toate naţiile şi cotloanele mapamondului, dovadă clară a cosmopolitismului acestui oraş ce mi-a produs o extraordinară impresie tocmai datorită acestui loc public în care ne-am aflat în ultimele ore.
Pentru că Botanical Gardens a jucat un rol esenţial în transformarea metropolei Singapore într-o adevărată grădină, reducând duritatea urbanizării şi îmbunătăţind simţitor condiţiile de viaţă.
Timpul petrecut aici a reprezentat o fărâmă dintr-un concediu în care am plecat convins că ne vom bucura de peisaje naturale de primă mână. Am inclus din capul locului acest obiectiv în planificare itinerariului însă nu aveam de unde ştii ce impresie puternică voi trăi.
Îmi imaginam un loc de refugiu situat în preajma betoanelor, o gură de aer proaspăt într-un oraş a cărei viaţă “duduie” de circulaţie, aglomeraţie, noxe şi claxoane.
Da de unde! Nu aveam de unde ştii ce proiecte au dezvoltat oamenii pe acolo în domeniul mediului şi nici ce frumuseţi au amenajat.
Dar voi acum ştiţi, veţi avea habar cât de cât urmărind miniseria în care am încercat să transpun în scris ce am văzut şi simţit eu în acea parte de lume.
Iar dacă nu mă credeţi, daţi o fugă şi convingeţi-vă că se poate trăi şi sănătos într-o asemenea aglomerare urbană… 😋
Trimis de Marius 72 in 18.12.24 12:29:11
- Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Da de unde! Nu aveam de unde ştii ce proiecte au dezvoltat oamenii pe acolo în domeniul mediului şi nici ce frumuseţi au amenajat... Iar dacă nu mă credeţi, daţi o fugă şi convingeţi-vă că se poate trăi şi sănătos într-o asemenea aglomerare urbană… 😋
M-a făcut să zâmbesc îndemnul din ultima propoziție! , „fuga” asta însemnând vreo 9300 km! (asta măsurând, oarecum în linie dreaptă, traseul unui avion!)
Grădina este superbă, cu florile ei multicolore, printre care orchideea îmi pare a fi Regina!
Nu știam că ghimbirul crește și „în pom” , ca și tine credeam că este un tubercul crescut sub pământ
Mă bucur că ați reușit să vă încântați privirile cu atâta frumusețe!
Te felicit și...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Două după amieze de explorare prin Singapore — scris în 13.12.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Plimbăreţ de unul singur prin Singapore — scris în 09.12.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Singapore - prim contact cu minunea de oraș — scris în 07.12.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vrei sa te lasi de fumat? Nimic mai simplu! Du-te-n … Singapore! — scris în 06.11.22 de Mephisto din ACASA LA MINE - RECOMANDĂ
- Dec.2019 4 zile in Singapore — scris în 04.02.20 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Fort Canning Hill / Forbiten Hill — scris în 21.01.20 de mecut din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Jurnal de vacanta: Singapore - Ziua 3 — scris în 13.02.19 de Miseropia din DUBLIN - RECOMANDĂ