Ancient Thira

TIPĂREȘTE

Santorini, a fost și este un mare mister al lumii, o taină încă necunoscută deplin, povestea paradisului pierdut, a unei civilizații strălucite, încă din negura timpurilor, dar care precum multe altele, a dispărut inexplicabil atunci când a ajuns la apogeu. Filozoful grec Platon, scrie și el în lucrările sale, despre insula asta atât de înfloritoare, erudită, dar care totodată stârnise furia zeilor. Mulți istorici și arheologi aseamănă Atlantida cu Santorini, mai ales pentru faptul că au avut același destin.

Încă cu 2500 ani îHr. despre Santorini se spune că a fost un puternic centru cultural și comercial al civilizației minoice, dar care nu s- a supus niciodată celei din Creta, cea care domina toată marea Egee. Astăzi încă se știu foarte puține lucruri despre civilizația de aici și acestea doar prin descoperirile importante din Akrotiri. În jurul sec. XVII îHr, o imensă erupție vulcanică a zguduit insula, se spune că a fost de patru ori mai puternică decât cea a vulcanului Krakatoa. Și că s-ar fi auzit de la 3000km distanță. În urma erupției s-a depus un strat de cca 30 cm de cenușă, pe toată suprafața iar porțiuni din insulă au fost scufundate, devenind ceea ce vedem noi astăzi. Se spune că oamenii au fugit în mare parte, cu lucrurile mai valoroase, avertizați fiind de cutremurele ce s-au precedat, după ce au făcut ceva provizii de ulei de măsline, cereale, semințe, în amforele pe care le-au ascuns sub pragurile caselor. Aveau nădejdea că se vor întoarce. Dar abia după 9 secole s-au încumetat să vină aici. Aceștia au fost coloniști dorieni, din Sparta, al cărui lider, Thiras , a dat numele său insulei. El a creat un oraș, Thira , ce a fost și capitală, pe muntele Mesa Vouno , despre care voi vorbi în continuare și despre care cu mândrie spun că l-am urcat pe jos. Istoricul Herodot spune că dorienii au suferit cumplit din cauza secetei de cca 7 ani, așa că au trimis coloniști în nordul Africii unde au întemeiat Cyrene din Libia. În sec V îHr, Thira s-a aliat cu Sparta împotriva Atenei, în războiul peloponezian, mai târziu devenind colonie romană. Mult mai târziu în evul mediu, s-au perindat pe aici franci, venețieni, apoi din 1579, Santorini va fi sub administrația Imperiului Otoman, de sub care a ieșit în abia 1912, când s-a unit cu Grecia.

În tot acest timp, Santorini, a mai avut parte de multe erupții ale vulcanului, ultima fiind ceva mai blândă în 1950. (Surse de pe net, Mysterious Places, Jennifer Westwood, 1987). Iar vulcanul care se vizitează și e pe lista excursiilor opționale din Santorini, Palea și Nea Kameni, mai degajă gaze, chiar și acum.

A doua zi după ce am fost în Fira și Oia, ne-am gândit să mergem la Ancient Thira. Cum nouă ne place și drumeția și istoria, ,,pietroaiele”, nu puteam rata acest obiectiv. Știam despre el de acasă, ne făcusem temele, era și relativ aproape de noi, de cazarea noastră din Perivolos, așa că după micul dejun, am pregătit rucsacul, cu apă din belșug, ceva de ronțăit, pălării de soare și am pornit la drum. Am ieșit în drumul principal, mergând spre Perissa, cca 1,5 km până am dat de indicatorul spre Ancient Thira. Am luat-o spre stânga în direcția muntelui, am mai mers așa cca 1 km, drumul e bun, e asfaltat, nu circulă multe mașini. La capătul drumului, pornesc alte două căi, una spre plaja Perissa, în dreapta, iar drept înainte, cărarea noastră spre munte. Este aici și un fel de stație, cu măgari, pentru cei care doresc un donkey-taxi. E și o parcare pentru cei care vin până aici cu mașina. Să știți că nu am fost singurii nebuni, :)) mai erau și alții, chiar și persoane mai în vârstă, cu picioare bandajate. Bravo lor și tot respectul! Cărarea este îngustă, urcușul nu e chiar dificil, necesită însă încălțăminte sport, pentru că sunt multe pietre, mai mari, mai mici și traseul e așa în zig-zag, tocmai pentru a fi mai ușor. Muntele Mesa Vouno, are cca 396 m altitudine și se află lângă fratele lui, muntele Profetul Ilias , mult mai înalt, 584m, nume ce vine de la mânăstirea Profetul Ilias, construit în 1712, fiind totodată și cel mai înalt punct din insulă. Aici a funcționat pe vremuri și o școală de limbă și literatură greacă. Acum e și un mic muzeu cu icoane, biblii, artefacte religioase, materiale etnografice. Sigur că și aici se poate urca pe jos. Pereții stâncoși, fără prea multă vegetație, uscată și ea, dar chiar și așa pe piatră seacă am văzut tufe de oregano, frumos înflorite, ce înveselea puțin decorul, în nuanțe liliachii, dar și simțurile cu acel miros parfumat, dulceag, atât de binecunoscut celor care cunosc Grecia. Era prima dată aici pe insulă când am simțit asta, așa că nu pot decât să mă bucur că am ales această drumeție. Privind înapoi și pe măsură ce urcam se vedea tot mai frumos atât marea și casele, totul. Un mare favor am avut prin faptul că în aceea zi era înnorat, oricum era foarte cald, dar măcar la urcare soarele a stat ascuns. Am făcut și câteva pauze, atât pentru odihnă, dar și pentru a imortaliza peisajul care se desfășura la poalele muntelui. Până sus, am făcut cca o oră și ceva, dar mers lejer. Sus este o parcare, pentru că trebuie să vă spun că există și un drum din partea cealaltă din Kamari, un drum cu multe serpentine, frumos, care se vede foarte bine de sus. Aici ne-am odihnit puțin, sunt câteva băncuțe, este o tonetă cu răcoritoare, apă rece, bere, sucuri naturale făcute pe loc, înghețată, fructe. Ca o paranteză, coincidența a făcut ca apa pe care am cumpărat-o să fie Samaria, adusă din Creta și ce tocmai ne-a adus aminte de Defileul Samaria, pe care-l făcusem în urmă cu un an. Proaspăt înviorați, am mers către casa de bilete, am luat două, 4 euro de persoană. Luni este închis, ca la orice muzeu, iar programul este de la 8.30 și doar până la ora 15.30. Am intrat, cum? pe scări. Ce credeați că s-a terminat urcușul? :)) Nicidecum, sunt multe scări de urcat și pe aici, e destul de mult de mers, pentru a vedea toată suprafața orașului antic, astfel că ocolești practic, sau mai bine zis dai ocol muntelui, dar efortul merită, desigur pentru cei care apreciază așa ceva.

Așezarea a fost întemeiată în sec. IX i. e. n iar ruinele pe care noi le vedem acum sunt din perioada elenă, romană și bizantină. Sunt peste tot plăcuțe explicative în limba greacă și engleză. Au fost făcute excavații în nord-est și nord-vest între anii 1961-1982 și s-au găsit cimitire, iar din 1895-1902, s-a excavat zona rezidențială a orașului antic. Aproape de intrare este Bazilica Creștină Agios Stefanos. Mergem mai departe și privirea ne este furată de aterizarea unui avion, pentru că de aici se vede și aeroportul. Dar mai ales se aud decolările. :)

Din perioada elenă datează și Sanctuarul dedicat zeilor egipteni . Sanctuarul dedicat lui Apollo Pythios . Băile Romane , teatrul-amfiteatrul cu o vedere superbă la mare, locuințele, grupuri de case, piețe- Agora situată în centru orașului antic, reședința lui Ptolemeu Euergetes . Sanctuarul lui Artemidoros , construit de Artemidoros Perge , în sec. IV î. e. n. chiar în stâncă cu desene în relief, reprezentând o pasăre-un vultur pentru Zeus ,,un delfin pentru Poseidon , un leu pentru Apollo . Partea sudică a fost centrul comercial, partea de nord centru administrativ. Exista și o logie , unde sunt ruine ale templelor dedicate în onoarea persoanelor distinse, de vază. În partea de nord a Agorei este Templul lui Dionysos , un mic templu din perioada elenistică, sec III î. e. n , fațada și acoperișul din marmură, iar restul din piatră. Sanctuarul lui Apollo Karnio , sec. VI î. e. n este situat pe o terasă artificială și parțial săpat în stâncă, acesta cuprinzând un templu, o curte pătrată cu șase coloane și un rezervor subteran. Zona sacră de pe creasta muntelui este ca o grotă unde se află temple dedicate lui Hermes și Hercules . În cel mai înalt punct al muntelui, e o clădire înaltă care se pare a fi fost casa comandantului flotei. Există dovezi că au fost două tipuri de locuințe, ofițerii flotei stăteau în case cu coloane, în partea estică, iar majoritatea populației stătea pe platoul montan. Ei aveau casele în jurul unei mici curți sub care era o cisternă ce le asigura necesarul de apă. Referitor la cultură și artă, s-au găsit ceva statui reprezentând tineri, cea mai cunocută fiind Apollo din Thira , artă ceramică, vase, toate expuse în muzeul din Fira. Se spune că rolul orașului s-a schimbat mult în bine, în sec III î. e. n când flota ptolemeică de război a staționat aici, atunci tot orașul fiind reconstruit pentru ofițeri, sistematizat cu străzi regulate și ordonate.

Ne-am plimbat cam o oră printre ruine, am fotografiat, am citit notele explicative, dar tare am fost încântați de panorama din jurul nostru, de sus vedeam stațiunile și dintr-o parte și din cealaltă. La coborâre în parcare ne-am refăcut forțele cu câte un fresh de portocale, apoi am pornit pe cărare. Există și o bisericuță albă săpată în stâncă, Agios Nikolaos , se merge pe o altă cărare spre dreapta, dar noi nu am mai mers acolo, pentru că deja era mult prea cald, soarele dogorea acum, iar cărarea era foarte îngustă, puțin nesigură după părerea mea.

Sperând că v-a plăcut plimbarea noastră vă las să vedeți pozele, în ritmul melodiei https://youtu. be/6Ye0NOn7nrI

---

VIZUALIZĂRI: 2749 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI