Alb de Santorini

TIPĂREȘTE

Avionul a aterizat puțintel cam dur, dar ce mai conta? Am ajuns în Santorini! :) De când visam la asta! Cel puțin de câteva luni, de când cumpărasem biletele și părea ceva concret! Un aer cald ne-a întâmpinat, ce bine, la Brașov, de unde veneam erau doar 15 grade, atunci, nici acum nu sunt mai multe. Cel puțin din acest punct de vedere, m-aș muta definitiv aici, sau într-o altă insulă.

Am ieșit din micuțul aeroport și ne-am dus la stația de taxiuri, am stat cca 20 minute până ne-a venit rândul. Costul a fost de 30 euro. Ne-a dus la vila noastră, unde ne-am instalat repejor, apoi am ieșit să depistăm pe unde e un minimarket de unde să ne luăm strictul necesar pentru micul dejun, am mers bineînțeles și la plajă, am văzut marea, liniștită, am tras cu ochiul să vedem cam la ce tavernă vom mânca în prima seară.

Prima zi, adică prima seară a trecut repede, am cunoscut împrejurimile aici în Perivolos, am depistat stația de autobuze, iar a doua zi, m-am sculat devreme, am văzut răsăritul pe balcon printre flori, am pregătit cafeaua și micul dejun pe care le-am servit în fiecare dimineață acolo pe balconul nostru atât de romantic.

La ora 9.30 eram deja în stație. Ne-am uitat peste orarul afișat, iar timpul avea să ne demonstreze că nu s-a prea respectat. Am vrut din prima zi să vedem, Fira și Oia. Parcă nu mai aveam răbdare. Costul busului până la Fira, 2.40 euro. Autobuzele sunt foarte moderne, curate, cu aer condiționat. Drumurile prin insulă sunt spectaculoase, șerpuitoare, destul de înguste pe alocuri, cu multe curbe. Am admirat terenurile cultivate cu viță de vie, în solul pietros, casele albe răsfirate pe ici pe colo. Iar pe măsură ce ne apropiam de capitală, se vedea Caldera pe stânga și căsuțele mici albe, cocoțate sus în zare.

Ca să fac o introducere geografică, dau unele detalii - se știe că Santorini face parte din grupul Cicladelor, o insulă vulcanică, formată după erupția din 1645 îen, iar în jurul ei mai sunt Thirasia și Aspronisi , iar celelalte două Nea Kameni și Palea Kameni , create ulterior după alte erupții. Dintre toate cea mai cunoscută este Thira , adică ceea ce știm noi sub numele de Santorini. Noi acum ne îndreptam spre capitala insulei Fira . Și aveam emoții. Era ca atunci când îți dorești mult de tot ceva și ți-e frică că nu se îndeplinește. Sau că nu va fi la înălțimea așteptărilor…

Și uite că ajungem ușor într-un oraș aglomerat, mie asta mi-a fost prima senzație. Autobuzul ne-a lăsat la terminal, aici am văzut orarele tuturor traseelor, pentru toate direcțiile. Nu știu cum e în sezon plin, în lunile iulie, august, dacă acum era așa de aglomerat. Și acum vorbesc despre străduțele din jurul stației. Abia după ce am luat-o încet în sus pe străduțe, lumea s-a mai răsfirat, am rămas numai noi turiștii...

Încă de departe am zărit Catedrala Mitropolitană Ortodoxă , am citit undeva o descriere ,,o poezie în alb”. Așa era. Frumoasă, distinsă, cu arcade delicate, ce impresionează, a fost construită în 1827, dar distrusă în mare parte și reconstruită după cutremurul din 1956. În curtea catedralei pietricele colorate, clopotnița impresionantă. Lângă clădire, pe trotuar, mulți turiști stăteau la umbră… lucru ce găsești rar pe insulă.

Însă odată ajunși acolo, pe partea cealaltă a drumului, e ea, Caldera , e marea, sunt clădirile înșirate, ne scapă involuntar un uau… și atunci realizez că de fapt e chiar ca în poze dacă nu mai frumos. Băncuțe cu fața la mare îmbiau la puțină odihnă sau contemplare...sau uimire... După primele impresii, începem să facem poze, la stânga, la dreapta, să se vadă și marea, totul... aș vrea să cuprind tot... Trepte înguste coboară spre restaurante, spre viluțe, dar văd că aproape toți au un reflex, de a se opri, de a nu merge mai departe. Parcă nu ai vrea să le violezi intimitatea.

Așa că o pornim înspre nord, pe alei, mă minunez de acele portițe mici, către nimic ar părea, numai că nu e așa, dincolo sunt scări... clădiri, alte clădiri, terase, piscine, mai mari sau mai mici, șezlonguri la soare... Mergem mai departe. Magazine multe, cu bijuterii frumoase și scumpe, cu haine, multe souveniruri, pălării colorate, cafenele, baruri, cam pustii la ora 10 când am ajuns noi acolo. Acoperișuri albe, drepte sau rotunjite, scări vopsite în alb sau gri, cu vopsea lucioasă și ici colo câte o cupolă albastră a unei bisericuțe.

Fira este situată pe o stâncă de cca 260m, multe din casele tradiționale durează din perioada venețiană, parte au fost distruse de cutremur, altele au rezistat. Am cutreierat așa pe străzi, până am ajuns în partea veche a orașului, la zidurile vechii cetăți, am trecut pe lângă frumoasa Catedrală Catolică , ce contrastează cu restul clădirilor, prin culoarea caldă de piersică, în combinație cu un albastru deschis, dar și prin dimensiune. În interior cupola este de culoare mov, portocaliu și crem. Trecem și pe lângă Muzeul Megaron Gyzi , care adăpostește multe fotografii cu orașul Fira înainte de cutremur, dar și hărți ale insulei, precum și costume tradiționale.

Ar mai fi de văzut aici Muzeul Arheologic unde sunt multe obiecte descoperite în situl de la Akrotiri , despre care voi scrie într-un rw separat și Muzeul Thira Preistorică , cu dedicație pentru perioada antică. Sigur că cine dorește poate coborî în port, pe jos, cca 580 scări, dar mai ales poate urca cu măgărușul sau telecabina, ambele variante cu 5 euro de persoană. Am ales niște magneți de frigider, mici souveniruri, am făcut multe poze, am ales să mergem iar pe străduțele mici și înguste, pe trepte, care mie mi s-au părut destul de alunecoase, plus că erau puțin în pantă. Oricum zic că trebuie atenție pe unde calci, privirea îți fuge vrei nu vrei către o căsuță frumoasă, sau vreo portiță albastră, spre vreo floare colorată, ce decorează minunat albul strălucitor ce uneori parcă te orbește.

Este parcă de neînțeles cum s-a construit totul, pe stâncile ce ies din mare, negre, sau roșcate, din marea cea albastră… Și turiștii… mulți… foarte mulți asiatici, am văzut mulți tineri, probabil în luna de miere, probabil cea mai indicată insulă pentru asta, cea mai romantică, fotografiindu-se pe margini de zid, veseli și fericiți, cum altfel, dar am dat și peste ședințe foto cu mirese.

Fiind abia orele 13, ne-am gândit să mergem și în Oia. Am făcut deci cale întoarsă, trecând pe străduțele aglomerate, am ajuns și în Plateia Theotokopoulou , apoi ne-am dus la terminalul busurilor. Aici sunt chiar și două toalete, 50 cenți de persoană, atât de util în zonă. Călătoria spre Oia costă 1,80. Am urcat din nou în autocarul cu aer condiționat, admirând pe rând mai întâi Firostefani , apoi Imerovigli , abia apoi spectaculosul drum spre Oia . Cu serpentine impresionante, cu priveliști când de o parte când de alta de îți taie respirația, drumul durează cam 15 minute cu opririle de rigoare. În curând vedem în zare Oia . A se citi Iia, așa e pronunția în greacă. Ne aștepta, pe fiecare dintre noi. Maiestuoasă. Calmă. Albă.

(pentru Krisstinna- aici eu cred că e o Ea- ca o prințesă!)

Zic asta spre deosebire de nebunia de seară când vine lumea pentru apus. Coborâm în piața centrală, văd că lângă terminalul busurilor, mai jos e o parcare mare pentru cei care vin cu mașina. Și puțin mai departe pentru autocare. Și aici în stație este toaletă. Util. Am pornit și noi la drum, am ales o străduță, alta decât cea pe care se deplasa un grup de turiști nou apăruți. Nu-mi place să merg cu ei. Preferăm să mergem încet, nu cu valul, să ,,adulmec” încet fiecare clădire, floare, pisică. E tare greu să poți face o poză fără să ,,prinzi ” pe cineva nedorit. Sau să nu nimerești tu în vreuna din poze. E poate lucrul care mi-a displăcut aici. Multe magazine te întâmpină cu oferte multe și variate, de firmă, scumpe, bijuterii de lux, ceasuri, haine, foarte multe souveniruri, pentru toate gusturile, multe galerii de artă. Înaintăm în acest timp pe străduțe până ajungem în punctele cele mai înalte, de unde poți admira terasele caselor, balcoanele, restaurantele, aici mi s-a părut mult mai aglomerat ca în Fira. Am coborât și urcat foarte multe trepte, la un moment dat s-a auzit o strigare trebuia să ne ferim că trecea un măgar încărcat cu multe lăzi, ducând marfă la diverse terase. Am intrat într-un magazin că altfel nu aveam loc. Mi-era milă de bietul animal, dar am realizat că aici era singura modalitate de transport. Mi-a plăcut mult că zidurile caselor erau atât de frumos decorate cu multă bougainvillea, mușcate, cu tablouri, oferite spre vânzare, nelipsind din nici una o biserică cu cupola albastră. Și nici aici nu erau puține. Le vedeai în zare de departe, vopseaua lucea minunat în soare.

Am apucat spre stânga ajungând la zidurile vechiului castel venețian, Kastro , un loc atât de vânat de fotografi seara pentru apusuri. În margine pe bare, foarte multe lacăte, semn al iubirii veșnice probabil, de aici priveliștea era superbă. Marea cea albastră ne urmărea de jur-împrejur, ascultând parcă șoaptele noastre ale tuturor. Aici la ruinele vechiului castel am văzut o pereche frumoasă de miri, fericită și la început de drum. Am stat preț de câteva minute aici sus, admirând totul, natura darnică ce a făcut toate astea, liniștea din jur, vocile oamenilor, în atâtea limbi… Si totuși liniște… Parcă departe de lumea dezlănțuită … asta mi-a fost trăirea.

Din loc în loc, pe o margine de stâncă câte o moară de vânt, atât de mult fotografiate în toate imaginile cu Santorini, azi transformate unele în vile de locuit sau restaurante. Am mers înapoi pe alei, apucând-o ușor în cealaltă parte, spre dreapta, am trecut pe lângă scările care coboară spre port, spre Plaja Ammoudi . Se spune că sunt 235. Am văzut că sunt numerotate. Am văzut căsuțe, mici, ca de poveste și multe bisericuțe. Se spune despre Santorini că ,,sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă, mai mulți măgari decât bărbați”

Chiar am citit pe net că 70% din populația de cca 14 000 sunt femei. Și un amănunt pe care am uitat să-l spun la cazare, apa ce curge la robinet este sărată, destul de ciudat mai ales când te speli pe dinți.

Dar acum revenind la Oia spun că mi-a plăcut mai mult decât Fira, nu știu de ce… așa am simțit.

Cine vrea poate vizita Muzeul Maritim , sau Moara de Țesut , unde se găsesc și de vânzare multe produse și țesături tradiționale. Am stat și m-am gândit dacă m-aș putea acomoda acolo, în acele locuințe mici, atârnând parcă deasupra mării, nu știu, poate o zi, două, pentru priveliștea care ți se înșiră în fața ochilor, pentru marea calmă și albastră… Nu știu… oricum, de văzut trebuie văzut, este unic, e o experiență. Am cutreierat așa pe străzi, sau să zic pe trepte, am făcut o grămadă de poze, pentru că am avut senzația că totul trebuie imortalizat, pentru o viață… Fiecare gărduț, gemuleț, portiță, căsuță, fiecare avea câte o terasă, cu canapele mici dar confortabile, cu flori decorative, cu perne peste perne, albe, evident, piscine mai mari sau mai mici, cu apă bleu, în care se oglindeau razele soarelui. Toate aceste case sunt construite pe stânca abruptă, a calderei, în niște nișe, multe refăcute după puternicul cutremur din 1956. Se spune că acestea erau casele celor mai săraci, pe vremuri, iar cele mari au fost ale bogătașilor. Am mers încet-încet înapoi spre stație de autobuze, de data aceasta pe o altă parte față de cea pe care venisem așa că am ajuns în mica piațetă de lângă catedrală – Panagia Platsani , dedicată Imnului Akathist al Sfântului Theotokos. Ne-am oprit apoi la o cafenea să ne răcorim și să ne tragem sufletul la puțină umbră. Recunosc prețurile cam măricele aici, o bere Mythos 4,50, un fresh de portocale 5 euro.

Vreau să remarc un lucru de care mi-am dat seama abia acum scriind aici, pe toată insula am văzut foarte puțini copii, cel puțin ai turiștilor, dar e firesc, nu, Santorini e insula îndrăgostiților, copiii, aici se fac, nu? :)

Data viitoare vom urca pe munte, la Thira antică, dacă vreți urmați-mă!

Și pentru ca lecturarea să fie mai plăcută, rog webmaster să atașeze

youtu.be/qakxAUI3-7c

Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 4059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI