Bagheta magică a Donnei Alba

TIPĂREȘTE

Santorini a fost şi rămâne o insulă cu totul specială pentru mine.

Oricâte clasamente personale aş face, cu înşiruirea insulelor după diferite criterii, cu poziţionarea lor în topul sufletului meu, sau de altă natură, insula Santorini trebuie să o scot din calcule, pentru a da şanse şi altora! Este o insulă cu un loc aparte in sufletul meu. Dar această poziţie privilegiată a ei are o cauză, numită pur şi simplu: Caldera.

Caldera este bagheta magică a alb-albastrei Santorini. Ea o transformă intr-o zână fermecată din poveşti. Fără această baghetă, ar fi rămas o pământeană oarecare.

Donna Alba Santorini, rămâi o perpetuă obsesie de tip gibmihăescian!

...

Ziua de 26 septembrie 2014. Reiau firul povestirii vacanţei din Ciclade 2014. Am rămas în momentul despărţirii de uimitoarea si plăcuta surpriză numită insula Ios. Urmează punctul culminant al vacanţei, cireaşa de pe tort, a patra si ultima insulă vizitată: Santorini sau Thira.

In Santorini fusesem prima dată in 2011, dar pentru prea scurt timp. De data asta, urmau 5 nopti si aproape şase zile de văzut locuri noi, şi de aprofundat locurile deja văzute prima dată, atunci mai mult “prin ochiul aparatului foto”.

Dacă stau să mă gândesc, Santorini este prima insulă pe care am păşit de două ori, mai exact în două vacanţe distincte! Principial, nu am de gând să petrec două vacanţe in acelasi loc. Dar Santorini merită o excepţie, ba chiar “recidive”. Aşa cum şi în Paros, Naxos sau Ios am de gând să revin cândva, măcar încă o dată în viaţă. Dar să revin la momentul plecării spre Santorini.

La ora 14:05, feribotul Blue Star Paros a poposit în micul şi cochetul port din Ios, să ne ia şi să ne ducă în Santorini. De data asta, era fratele un pic mai mic al uriaşului Blue Star Delos. Este un feribot clasic de dimensiuni respectabile, dotat cu toate facilităţile. Pe lângă noi, destul de numeroşii turişti care am urcat din Ios, ne aşteptau pe vas o sumedenie de alţi turişti, care veneau dinspre Pireu, Paros si Naxos, şi se îndreptau şi ei spre vedeta Santorini.

După vreo oră de mers pe Marea Egee, realmente o croazieră plăcută, pe un vas suficient de mare si stabil incât să nu simţi neplăcut unduirea apelor marii, se apropie punctul culminant al călătoriei spre Santorini, unul din “must see”-urile oricărei vacanţe în Santorini: apropierea pe mare de stâncile verticale ale insulei. O mulţime de călători, realmente am năvălit pe punte, la balustrade, iar blitz-urile aparatelor foto au inceput sa ţăcăne neîntrerupt, ca nişte pistoale de jucărie. Din acest momet, stimaţi turişti, nu mai aveţi nici o şansă! Vă veţi petrece jumătate din timpul vacanţei în Santorini, cu ochii în vizorul aparatului foto, sau aţintiţi în ecranul său LCD. Nu am altceva să vă urez decât vreme bună, soare şi lumină (din mai până în octombrie asta aproape se subînţelege, peisajul semi-arid al insulei stă mărturie pentru lipsa ploii si strălucirea puternică a soarelui) precum şi carduri de stocare pentru poze si filme cât mai incăpătoare.

Sus, în vârful stâncilor impresionante ale Calderei, care dau să străpungă cerul, stau agăţate localităţile (case cubice, biserici alb-albastre, mori de vânt, hoteluri) ca niste stupi albi, sau ca nişte pete de omăt rămase sus în vârf pe stâncile muntelui, in plină vară.

Este o imagine extraordinară, de neratat, aceasta a apropierii (respectiv a depărtării) pe mare de Santorini! Pe lângă frumuseţea croazierei in sine, este motivul principal pentru care prefer oricând deplasarea în şi din Santorini cu feribotul, nu cu avionul. Totodată, te introduce treptat, pe măsură ce te apropii pe Marea Egee de insulă, in speciala atmosfera cicladică.

Feribotul a acostat pe la ora 15:10 in portul Athinios, aflat jos, la poalele impresionantelor stânci ale Calderei. Era o forfotă şi o aglomeraţie de furnicar uman. Ne aştepta vehiculul de transport al hotelului în care ne-am cazat. După ce toţi cei ce urma să ne cazăm am ajuns în microbuz, am plecat în trombă spre Firostefani, pe drumul şerpuit, în curbe şi serpentine, mărginit pe lateral de stâncile multicolore, care urca din port spre capitala Fira. E un fel de a spune “în trombă”, căci mai ales pe prima porţiune a drumului, am circulat “bară la bară”, atât de aglomerată era şoseaua cu automobile, microbuze, autocare cu turiştii ce plecau din port spre locurile de cazare, sau pur şi simplu se plimbau prin insulă. Si era deja sfârşitul lui septembrie! Dar Caldera Santoriniana nu se evaporă odata cu terminarea verii sau chiar a toamnei. Aşa că în Santorini găseşti destui turişti chiar şi în toiul iernii. Aceştia nu vin aici in mod special să facă plajă, deşi e şi aceasta una din atracţii, ci să admire peisajul.

După un drum de vreo 10-12 kilometri, care a durat insă vreo 30-40 de minute datorită aglomeraţiei, am ajuns la locul de cazare: Firostefani, localitatea devenită în timp, prin extinderea şi dezvoltarea localităţilor de la Caldera, un cartier al capitalei Fira.

Ei, şi dacă am ajuns în acest punct al povestirii, hai să abordez un subiect important, mai important ca principiu, in Santorini, decât poate oriunde altundeva în altă insulă grecească:

Cazarea: unde să ne cazăm in Santorini?

Simplificând lucrurile, Santorini se compune din trei zone distincte.

Caldera (cu localitaţile Fira, Firostefani, Imerovigli, Oia). Este coasta vestică a insulei, fără plaje, dar cu privelişti fabuloase. Este de fapt zona cea mai frumoasă, cea care i-a adus celebritatea insulei Santorini, peste tot in lume. Pentru această zonă a insulei vin de fapt majoritatea turiştilor din lumea intreagă, special in Santorini. Cazările în hotelurile cu vedere directă la abisul Calderei sau la apusul de soare, aşa numitele “Caldera view” sau “Sunset view”, pleacă de la câteva sute de euro pe noapte, până la câteva mii de euro. Merită? Nu merită? Răspunsul depinde mult atât de disponibilitatea de apreciere estetică a fiecăruia, a ceva frumos şi unic, cum este Caldera, direct din incinta spaţiului său de cazare, dar bineînţeles depinde şi de puterea financiară. Aşa că “scump” si “ieftin” devin noţiuni atat de relative! Rămâne la latitudinea fiecăruia.

Staţiunile litorale (Kamari, Perissa, Perivolos, Monolythos etc). Este coasta estică şi sudică, relativ plană cu o uşoară pantă, care urcă spre înălţimile din interiorul insulei şi spre Caldera din vest, dar nelipsită de formaţiuni stâncoase fotogenice, precum Muntele Mesa Vouno, bariera naturală pe malul mării între staţiunile Kamari si Perissa. Este coasta insulei unde sunt majoritatea plajelor. Fără a-i nega frumuseţea peisagistică, este însă incomparabil sub Caldera, ca şi efecte vizuale, deci ca frumuseţe.

Aici sunt cele mai ieftine cazări din Santorini. Să nu fiu inţeles greşit : aici se găsesc, bineinţeles, şi hoteluri luxoase, scumpe, dar nu chiar la nivelul de preţ al Calderei. Totodată, aici sunt majoritatea ofertelor de cazare ale agentiilor turistice româneşti. Există, normal, şi opţiuni pentru varianta precedentă (Caldera), la un alt pret însă, bineînţeles.

Să ne cazăm aici? Să ne bazăm pe faptul că Perissa sau Kamari sunt suficient de aproape de Caldera, încât putem da o fugă oricând acolo, din Perissa sau Kamari? Totodată, am avea plaja langă noi? Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect, cu argumente pro şi contra cazării pe coasta estică. Spun doar atât : sfatul meu este « OHI » [nici o legătură cu referendumul de anul acesta, vă rog, aceea e altă poveste, din alt film :) ]

Si dacă, totuşi, vă decideţi să vă cazaţi în această zonă, şi nu ştiţi ce să alegeţi: Kamari sau Perissa, atunci alegerea voastră trebuie să ţină cont de deosebirile dintre cele două staţiuni. Aparent sunt la fel, “în oglindă” faţă de Muntele Mesa Vouno, de pe malul mării, care desparte cele două staţiuni şi plaje.

Datele problemei sunt simple: Kamari e un pic mai aproape de Fira (dar diferenţa e aproape nesemnificativă: vreo 8 respectiv 10 kilometri), e o staţiune mai frumoasă decât Perissa, mai bogată şi diversificată în restaurante, cluburi, baruri etc, mai elegantă. In schimb, plaja din Perissa este mult, mult mai bună decât cea din Kamari. Plus că se continuă cu plaja Perivolos, rezultând o intindere apreciabilă de aşa numit nisip vulcanic santorinian negru, semnificativ mai fin decât nisipul plajei negre din Kamari. Totodată, la aceleaşi condiţii de cazare, cazarea in Perissa e ceva mai ieftină.

Si zona a treia: interiorul insulei. Aici găsim câteva sate în general tradiţionale, pitoreşti, care nu au ieşire directă la mare, dar sunt suficient de aproape atât de zona Calderei, cât şi de zona staţiunilor. Insula Santorini este o insulă destul de mică, astfel incât distanţele de străbătut nu sunt mari. Singurul element mai neplăcut este aglomeraţia de pe şosele, care poate încetini semnificativ deplasarea spre obiectivele vizate.

Sunt destule cazări atractive, în această zonă interioară a insulei care poate fi un compromis, cu un efort financiar rezonabil pentru cazare. Dar nu numai atât: cei ce doresc să evite aglomeraţia, cei care preferă zonele mai rustice, tradiţionale, cei care nu ţin neapărat să fie cazaţi lângă mare, pot găsi cazări bune în Pyrgos, Karterados, Messaria, Vothonas, Emporio, Mesa Gonia. Doar că în acest caz este indicat ca turistul să aibă la dispoziţie mijloc de transport propriu, pentru a umbla prin insulă. Există şi mijloace de transport în comun, o reţea acoperitoare pentru toată insula, şi cu frecventă a curselor mare, datorită şi cererii mari a mulţimii de turişti. Dar toate cursele de autobuz pleacă din şi sosesc în Fira. Deci pentru a ajunge dintr-o localitate în alta, cu câteva excepţii (atunci când ele sunt pe acelaşi traseu de autobuz) trebuie să ajungeţi mai intâi în Fira.

Ce am facut eu? Tot un fel de compromis. M-am cazat la « un pas » de Caldera, şi la « doi paşi » de capitala Fira, centrul rutier şi de orice alt fel al insulei, într-un hotel aflat la vreo 150-200 de metri de Caldera, îin Firostefani, care poate fi socotit un cartier liniştit, o extindere a Firei, sau pur şi simplu o localitate distinctă, lipită insă de Fira. Daca vreţi o comparaţie, faceţi abstacţie de peisaj, de Caldera şi de arhitectura cicladică, şi gândiţi-vă la salba de staţiuni lipite una de alta de la noi, din sudul litoralului: Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus, Saturn. Ceva de genul este şi salba de localităţi de la Caldera : Fira-Firostefani-Imerovigli-Oia, Imi cer scuze atât faţă de fanii litoralului românesc, cât şi faţă de fanii insulei Santorini. Comparaţia am făcut-o strict pentru a sugera că, din Fira în Firostefani, de pildă, ajungi fără să-ţi dai seama, la pas, ca şi din Neptun în Jupiter, de exemplu.

Si între aceste localităţi ale Calderei se poate face o lejeră plimbare pe jos, pe marginea Calderei, admirând pe tot parcursul drumului peisaje care iţi taie respiratia... Doar Oia nu e lipită de Imerovigli, sunt 6-7 kilometri între ele, dar se poate ajunge şi intre cele două pe jos, într-o plimbare, sau cu maşina, autobuzul sau taxiul.

Deci: se poate găsi o cazare la un preţ “normal” adică zeci de euro pe noapte, gen “orice insulă grecească”, în: aglomerata şi mai tumultuoasa capitală Fira, sau – de preferat - în liniştitele, aş putea zice şi mai elegantele Firostefani (2 kilometri nord de Fira), Imerovigli (3 km nord de Fira) sau Oia, cea mai pitorească localitate de la Caldera (11 km nord-vest de Fira), dar nu cu vedere directă la Caldera din balconul apartamentului. Puteti avea la banii acestia chiar vedere la mare, asa cum am avut eu, dar spre coasta estică, cea “banală” a insulei, care e undeva la 3-10 km de Fira si suratele sale, aflate pe partea vestică.

Ei, odată cazati in hotelul din Firostefani, din acest moment incepe explorarea si admirarea insulei.

Revederea cu unele obiective ale primei vizite, dar si locuri noi.

Ma voi referi in continuare la cateva subiecte importante, dintre atractiile insulei Santorini.

Caldera de la Fira la Oia.

Vacanta din Santorini am focalizat-o in bună măsură pe acest obiectiv. Imi era dor de Santorini in general, dar in primul rând de Caldera! Cazarea am ales-o in apropierea Calderei, iar fiecare zi a avut parte de momente, mai lungi sau mai scurte, de admirare a abisului, a mării de dedesubt, care lua diverse culori, in diversele momente ale zilei, de la gri-albăstrui până la albastru intens. Dar, nu in ultimul rând, trebuie mentionata frumusetea localitătilor Calderei. Efectul combinat cer-mare-peisaj spectaculos-case si biserici alb-albastre-mori de vant-contrastul culorilor si nuantelor, este unul unic in lume.

Există pe Pământ multe zone cu peisaje frumoase, unele desigur mai spectaculoase decât Caldera santoriniană. Dar respectivele peisaje sunt zone pustii, retrase, de multe ori Parcuri Nationale, unde accesul este mai difícil, iar civilizatia umana nu prea a pătruns. Căci unde omul “si-a bagat coada”, frumusetea naturii a avut de suferit. Putine sunt locurile pe Pamant, in opinia mea, unde interventia omului nu a distrus sau măcar deteriorat peisajul natural, ci unde dimpotrivă, i-a amplificat valentele pozitive.

Un astfel de loc, intre putinele din lume unde omul a contribuit din plin la frumusetea peisajului, este Caldera Santorini.

Cum nu sunt un adept al naturii sălbatice, fără avantajele si un confort minim date de civilizatie, dar nici adept al constructiilor turistice kitch-oase, megalomanice, fără scrupule, ce gâtuie si chinuie natura, Caldera din Santorini mi s-a potrivit de la inceput ca o mănuşă. Dar acesta a fost doar inceputul. In Santorini am descoperit arhitectura cicladică, aerul special al acestei zone insulare, care m-a cucerit definitiv. Caldera a fost primul impuls, a fost doar inceputul, provocarea pentru complexa aventura turístică cicladică, ce se infătiseaza sub atâtea aspecte, in atâtea insule minunate.

Dar să revin la Caldera.

Santorini este o insulă vulcanică. Amintesc incă o dată: Caldera este rezultatul tragicei catastrofe naturale, cauzate de vulcan cu 3500 de ani in urma. Această catastrofă a scufundat sub ape jumătate din fosta insulă care era rotundă. Rămăsitele părtii scufundate sunt insulitele Thirasia, Palea si Nea Kameni, Aspronisi. Acestea pot fi admirate de sus de pe marginea Calderei, ba chiar pot fi vizitate, ca excursii optionale, cu punct de plecare si sosire in portul vechi Skala, de la poalele Firei.

In urma catastrofei, s-a distrus o civilizatie infloritoare de tip minoic ce exista pe vremea aceea in actuala Santorini. Mai mult decât atât, se presupune că si disparitia civilizatiei minoice din Creta, se datorează aceluiasi cataclism santorinian.

Dar sacrificiul, tragismul acestui eveniment a produs si ceva uimitor de frumos: peretele abrupt, aproape vertical, colorat in diferite nuante ale rocii vulcanice, brun, caramiziu, rosu, cenusiu, albicios, galbui, negru etc. Iar sus, pe marginea acestui abis dramatic, la inaltimi de 200-300 de metri, s-au construit asezările umane pe care le admirăm si astăzi. In 1956 a avut loc ultima catastrofă, un cutremur, care a distrus aproape toate clădirile. Dar Santorini a fost reclădită, in stilul arhitectural de dinaintea cutremurului. Au trecut apoi ceva ani, iar in anii ’70, ‘80, turismul a inceput să ia amploare. Frumusetea si unicitatea Calderei (combinatia perfectă natură-creatia umană) face ca Santorini să fie cea mai celebră si cunoscută insulă grecească, in toată lumea. Notorietatea si celebritatea sa mai poate fi concurată in Ciclade doar de vecina Mykonos, in care turismul a luat amploare ceva mai devreme, incepând cu anii ’50 – ’60.

Repet, ma raportez la scară mondială, nu la turismul in Grecia vazut din punctul nostru de vedere, al turistilor români, aflati mult mai convenabil, ca distanta si pret, de partea de nord a Greciei, de exemplu.

Hai să facem o scurtă incursiune imaginară pe “drumul” Calderei, incepând cu Fira, si sfârsind in Oia, asa cum m-am plimbat si eu in Santorini.

Drumul pe jos pe marginea Calderei din Firostefani pana in Fira, sau in sens opus din Firostefani pana in Imerovigli, dar si drumuri Fira-Firostefani-Imerovigli, le-am facut zilnic. Se poate continua drumul pe jos din Imerovigli pana in Oia, aflata la 11 km de Fira. Dar eu pana in Oia am mers doar cu mijloace motorizate.

Hai sa pornim din Fira, din statia de taxi, sau statia de autobuz, aflate aproape una de alta. Aceasta statie de autobuz este nodul transportului in comun al insulei. De aici pornesc si aici vin toate autobuzele: de Kamari, de Perissa, Akrotiri, Vlichada, Oia, Monolithos - aeroport etc. De aici, trecand prin Piata Theotokopolou, centrul modern al Firei, plin de agentii de turism, magazine, fast-food-uri, banci, baruri si intesat de lume, se ajunge la Caldera, in dreptul Catedralei Ortodoxe si al hotelului Atlantis. Aici este un minunat loc de belvedere la Caldera si insulitele din fata. Remarcabila in zona este si Biserica Agios Minas, alba (inclusiv cupola), una dintre bisericile ce fac obiectul multor coperti de ghiduri turistice.

Dupa ce am admirat Caldera, pornim spre nord, pe drumul pietonal de pe marginea ei. Trecem de vechiul hotel Panorama, si o luam de exemplu pe strada Ypapantis, celebra pentru magazinele de bijuterii, sau pe strada Erythrou Stavrou, paralela cu ea, o alta artera celebra, intesata de magazine. Evitam [de data aceasta evitam, insa da, coboram si acolo altadata! :) ] sa o luam la stanga pe scara ce duce jos, in portul vechi Skala, ci continuam drumul inainte, urmand indicatorul “spre telecabina”. Ajungem astfel la Muzeul Arheologic, cu exponate interesante. De aici o luam spre stanga, pe langa statia de sus a telecabinei. Ca info, telecabina face legatura cu portul Skala. Drumul, chiar deasupra Calderei, duce pana la Centrul de Conferinte Petros M. Nomikos, o cladire brun-rosiatica, unde au loc tot felul de expozitii.

De aici incepe Firostefani, urmatoarea localitate dupa Fira. Pana aici am facut 10-15 minute (daca am mers neintrerupt), sau … cateva zeci de minute, chiar ore, daca nu am rezistat tentatiei sa oprim de zeci de ori sa admiram Caldera, sau sa hoinarim prin magazine, sau chiar sa poposim la o cafea sau la masa.

De la Muzeul Arheologic, puteam sa o luam drept, nu la stanga, si treceam pe langa Catedrala Catolica, respectiv Manastirea Dominicana, asa numitul Cartier Frangika, care a fost fieful venetienilor in Evul Mediu, si ajungeam tot la Centrul Nomikos.

De aici ne continuam pe partea stanga a Centrului Nomikos, drumul minunat pe marginea Calderei. Admiram peisajul, inclusiv urmatoarea localitate care se vede in fata noastra, Imerovigli. Este situata la altitudine mai mare decat Fira si Firostefani. Ajungem la Biserica Agios Gerasimos, alb-albastra, unde mai facem o sumedenie de poze; este o alta coperta de Ghid turistic al insulelor grecesti.

Urmatoarea “coperta de ghid” din drumul nostru: Manastirea alb-albastra Agios Nikolaos. Daca cumva n-am oprit pe parcurs, de la Centrul Nomikos pana aici am facut vreo 15 minute.

Drumul continua apoi pe partea dreapta a manastirii, pana in Imerovigli. Pe parcurs, admiram vilele si apartamentele frumoase. Este clar ca am intrat intr-o zona selecta, eleganta, mai linistita.

Dupa 10 minute, ajungem in cel mai inalt loc din Imerovigli, si implicit de la Caldera. Aici, o alta biserica alb-albastra: Biserica Anastasi: alta coperta sau subiect de felicitare sau poza de desktop.

Tot aici, in Imerovigli, se afla celebra si impresionanta Stanca Skaros, pe marginea Calderei. Aici au fost pe rand doua cetati fortificate in Evul Mediu, dintre care prima a fost ridicata de venetieni. Dar in zilele noastre au mai ramas doar cateva ruine. Efortul unei plimbari de 20 de minute din Imerovigli pana aici va poate rasplati cu alte imagini fabuloase ale Calderei.

Revenind la drumul nostru: un pic mai departe, pe stanga, se poate cobori un drum abrupt cu vreo 100 de trepte, pana la mica biserica Agios Georgios. E un alt loc cu vedere fantastica, la Caldera.

De aici, drumetia poate continua spre Oia, trecand pe langa capela Profitis Ilias, dar drumul Imerovigli-Oia nu l-am facut pe jos. Poate alta data.

In Oia (citit Iia) se ajunge usor cu masina sau autobuzul. Este socotita ca fiind cea mai frumoasa, cea mai pitoreasca localitate de la Caldera Santorini. Aici sunt cele mai frumoase, traditionale locuinte dintre localitatile de pe marginea Calderei. Bisericile albe cu cupola albastra, morile de vant, peisajul magnific al stancilor, cu marea, cerul si satul in fundal, au aprins imaginatia si au inflacarat simtul estetic al oricui, de la poeti si pictori, pana la simpli turisti. Este cu adevarat un loc de poveste, o experienta vizuala de neuitat. Magazine sic, hoteluri extrem de scumpe cu vedere la Caldera, drumul pavat cu marmura pe marginea Calderei pentru plimbare, biserici alb-stralucitoare cicladice de o mare frumusete, completeaza o imagine de-a dreptul paradisiaca a acestui mic orasel traditional devenit turistic de ceva decenii. Este uimitor totodata cum reuseste Oia sa “absoarba” multimea, puhoiul de vizitatori, sa ofere toate facilitatile si confortul dat de civilizatie si turismul modern, si totusi sa-si pastreze neintinat caracterul si aspectul traditional.

Apusul de Soare in Santorini

Caldera avand expunere spre vest, implicit aici se poate admira un apus de soare cu totul deosebit.

Cand si cine a descoperit primul frumusetea apusului de soare din Santorini? Nu stiu. Cert este ca de ani si ani, mii de turisti vin de la departari considerabile, pentru a admira cel mai celebru – si zice-se cel mai frumos – apus de soare din lume. Sunt destui americani, australieni sau asiatici care vin o data in viata in Europa. Sau o data in viata in Grecia. Ii inteleg, nici eu nu cred ca voi ajunge in Peru, sau in Noua Zeelanda, de exemplu, decat maxim o data in viata. Dar multi dintre acesti turisti veniti de la celalalt capat al pamantului, intr-o proportie covarsitoare, daca e sa opteze pentru un singur loc de vizitat in Grecia, sau chiar un singur loc de vizitat in Europa, aleg Santorini. Si Apusul de soare din Santorini. Si eu nu vorbesc din carti, ci din experienta traita.

Am mers intr-o zi in Oia, sa vedem apusul. E bine de stiut ca locul de unde se admira apusul in Oia este foarte aglomerat. Acest lucru intr-adevar, mai atenueza – in opinia mea – din frumusetea momentului. Dar ce vina are Santorini pentru acest lucru, ca e atat de admirata, de ravnita? Niciuna. Am ajuns cu 2 ore inainte de apus, undeva pe la ora 17. Dar locurile cele mai bune erau deja ocupate de turisti, in majoritate covarsitoare asiatici. Noroc ca erau scunzi, asa ca mi-am gasit si eu un loc cat de cat convenabil :)

Dar era si un grup numeros de tineri turisti americani. Ne-am “folosit” unii de ceilalti sa le facem noi poze, respectiv ei noua. Venisera din America in Europa special sa vada Santorini si apusul de soare din Oia. S-au bucurat ca niste copii de spectacolul naturii si al caselor-bisericilor-morilor de vant, inundate de ploaia acelor lumini splendide ce se revarsa asupra Oiei la apus.

Soarele dispare la orizont, deasupra apei, la propriu. Jocul de lumini îl face nici să nu ajunga sa atingă apa, pur şi simplu dispare în cer ca intr-o scamatorie sau de ce nu, o minune de sorginte divina, aruncând deasupra Oiei un suvoi de portocaliu, galben, rosu, roz, albastrui, violet şi sclipiri de stralucire pe care nici nu le pot defini în paleta de culori si nuante. Când soarele a disparut cu totul, multimea de oameni, adunaţi pe zidul cetatuii kastro din Oia (ruinele unei vechi fortarete medievale) cu belvedere spre apus, au aplaudat, plini de entuziasm.

Si totusi, influentat de multimea de privitori, care iti limiteaza pana spre obturare unghiurile mai generoase de a admira apusul, nu pot sa nu asociez apusul de soare din Oia cu un superb fotoliu stil Ludovic al XV-lea, pe care s-au asezat calare vreo cinci- zece persoane: inclusiv pe spatar, brate, aproape unul peste celalalt. Dar Oia in sine nu are nici o vina in problema aceasta.

Un apus de soare minunat se poate admira (si am admirat) si din alte locuri ale Calderei, ceva mai putin aglomerate: Imerovigli, Firostefani, Fira, sau Santo Wine. Dar la Santo Wine voi reveni mai jos.

Totodata, am asistat in aceasta vacanta la niste apusuri de soare memorabile in Ios (la biserica Panagia Gremiotissa) sau in Naxos (la Portara). Asa ca intrebarea: este apusul de soare din Oia cel mai frumos din lume – cu alte cuvinte, din Ciclade :)) – devine aproape o intrebare hamletiana, rascolitoare si cu raspuns prea greu de deslusit. Ce va recomand eu: sa le testati pe toate, iar apoi sa decideti.

Pyrgos si Santo Wine

Este o excursie interesanta, care poate ocupa, de exemplu, o jumatate de zi, de la pranz (Pyrgos) pana seara dupa asfintit (Santo Wine).

Pyrgos este vechea capitala a insulei. Este un sat traditional cicladic, situat in interiorul insulei, la sud de Fira, la vreo 8-10 kilometri. Aici, influenta turismului – desi Pyrgos este vizitat de destui turisti – si-a lasat si mai putin amprenta, decat in localitatile cu iesire la mare, inclusiv cele de la Caldera.

Am revazut cu mare emotie Pyrgos. Daca prima data, in 2011, eram pentru prima data in Ciclade, si nu prea aveam termen de comparatie intre Pyrgos si alte sate traditionale cicladice. Doar paseam fermecat prin strazile arhaice, albe, unde parca timpul se oprise in loc, printre biserici alb-albastre de o frumusete stranie si totusi calda. Acum insa, priveam Pyrgos dintr-o alta perspectiva. Comparam: cu Lefkes – Paros, cu Chalki, Filoti, Apeiranthos – Naxos. Cu Ios Chora. Retraiam senzatii, aveam altele noi. Pyrgos este construit in amfiteatru, pe un deal, avand in varf vechea fortareata venetiana. Este o asezare típica cicladica, in stilul cetatilor fortificate, cu casele albe grupate, cu stradute albe inguste, labirintice, in panta. Pe langa minunata arhitectura traditionala cicladica, prezenta in cladirile bine conservate, ofera, din loc in loc, datorita pozitiei, vederi deosebite asupra insulei, pentru ca Pyrgos este construit sus, la inaltime, si parca troneaza deasupra insulei.

Nu departe este Manastirea Profitis Ilias, aflata la cea mai mare altitudine din Santorini, pe muntele omonim. Dar pana acolo nu am fost.

Am intalnit localnici din Pyrgos, iesiti in prispa casei, care ne imbiau sa gustam si apoi sa cumparam vin de casa, inclusiv din faimosul soi VinSanto, sau ouzo.

In Pyrgos gasesti si cateva taverne, restaurante, magazine cu suveniruri. Se poate ajunge aici din Fira cu masina sau autobuzul.

Dupa ce am vizitat Pyrgos, nu puteam rata celebra crama Santo Wine, aflata la nici 2 kilometri de Pyrgos, situata langa un nod rutier cu circulatie intensa.

Santorini este cunoscuta si pentru vinurile deosebite care se produc aici. Unii zic ca vinurile de Santorini sunt cele mai bune din Grecia. Aceasta afirmatie este greu si de confirmat, dar si de contestat, ca orice afirmatie de genul “cel mai”. Celebre sunt soiurile “assyrtiko” (vin alb sec sau dulce) si “VinSanto” (rosu dulce).

Sunt destule podgorii, crame, inclusiv cu afluenta turística. Dar dintre toate, Santo Wine are avantajul celei mai bune pozitii, aproape de Pyrgos, si cu o terasa cu vedere la mare, la Caldera. Aici se poate degusta vin: o varianta de degustare cu 6 soiuri de vin, si una cu 12. Preferabil la asfintit. Cu alte cuvinte, “ajutat” fiind si de licoarea zeilor antici, Apusul de soare de la Santo Wine poate fi un rival de luat in seama chiar si pentru asfintitul de la Oia! :)

Intercalate cu gustarea branzeturilor, maslinelor si crutoanelor care sunt incluse in meniul de degustare a vinului, pentru a nu amesteca aromele si gusturile, soiurile se testeaza, intr-o anumita ordine, sase sau douasprezece soiuri de vin, alb, rose si rosu, sec, demisec, demidulce si dulce. Totul la un pret rezonabil, cu un peisaj magnific al Calderei in fata, si fara aglomeratie. Primesti un ghid tiparit cu soiurile degustate, cu denumire si caracteristici, precum si ordinea de degustare. Sau, ca sa nu te mai obosesti cu cititul, oricum pe tava sunt aliniate in ordinea de degustare, ultimul fiind bineinteles VinSanto, preferabil de testat in momentul culminant, chiar cand apune soarele! :))

Mai amintesc ca la Santo Wine se poate vizita crama, si se pot cumpara sticle de vin sau ouzo, sau alte suveniruri.

Plajele din Santorini

Ajuns in Santorini, veneam din trei insule cu plaje fabuloase: Paros, Naxos si Ios. Nevoia de baie si plaja, o satisfacusem cu varf si indesat in respectivele insule. De aceea, in Santorini, capitolul “plaje” nu l-am aprofundat chiar ca in celelalte insule. Repet, Santorini este celebra in primul rand datorita Calderei, si abia apoi datorita calitatii nisipului plajelor sale.

Totusi, Santorini are plaje cu un aspect special, frumoase, unele chiar foarte frumoase, cu spectaculoasele stanci vulcanice in fundal. De asemenea, datorita originii vulcanice, culoarea plajelor este cu totul speciala: neagra-cenusie, rosiatica, alba, de aici rezultand si numele plajelor. Plaja Neagra, Plaja Rosie, Plaja Alba. Dar aceste plaje, cu cateva exceptii, nu sunt stralucite ca si calitate a nisipului. Nisipul plajelor din Santorini este de fapt un nisip aspru, vulcanic, cum am spus, de culoare cenusiu-neagra, alba sau rosiatica, si are in compozitie destule pietricele de diferite dimensiuni.

Cea mai celebra statiune din Santorini, Kamari (10 km de Fira), are si una din cele mai putin bune plaje. Este difícil si neplacut de umblat pe plaja fara incaltaminte speciala, care se poate cumpara de oriunde din statiune. Atat datorita faptului ca nisipul este de fapt compus din pietricele inchise la culoare, deranjante la mers cu picioarele goale, cat si datorita incalzirii puternice a “nisipului”.

Plaja in schimb e dotata cu toate facilitatile: sezlonguri, umbrele, sporturi nautice, terase, baruri etc. Statiunea este aglomerata, draguta, mai “cosmopolita”. Din Kamari, un drum urca sus pe Muntele Mesa Vouno, pana la Antica Thira.

In schimb, surata sa “de peste drum” (adica de dupa Muntele Mesa Vouno), si anume Perissa (12 km de Fira) are o plaja mult mai buna. La prima vedere, peisajul e la fel de frumos, cu plaja de culoare interesanta, neagra-cenusie, si cu muntele in fundal. Dar nisipul este mult mai fin decat la Kamari. Plaja din Perissa nu necesita incaltaminte speciala. Se poate umbla lejer in picioarele goale.

Plaja de asemenea are toate amenajarile si facilitatile. Doar statiunea nu e atat de “stralucitoare” ca si Kamari, are un aer mai rustic. Daca plaja nu ar fi fost intesata de sezlonguri, aflate la distante cam prea mici intre ele, as fi tentat sa spun ca Perissa ar fi putut fi o plaja foarte buna.

Dar Santorini este o insula cu multi turisti. Si cum Kamari si Perissa sunt cele mai cunoscute statiuni cu plaja proprie, e de la sine inteles ca sunt foarte aglomerate, inclusiv la sfarsit de septembrie.

Plaja Perissa se continua cu plaja Perivolos, cu nisip foarte bun conform standardelor santoriniene, mai putin aglomerata. La fel, este dotata cu toate facilitatile. Rezulta astfel, poate cea mai lunga plaja din Santorini: Perissa-Perivolos.

O alternativa mult mai putin aglomerata este plaja Vlichada. E situata in sudul insulei, intre Perissa si Akrotiri, la 10 kilometri de Fira. Aici, nisipul are aceeasi culoare gri – inchis, amestecat cu pietricele albe. As spune, nisipul e de o calitate intermediara intre Perissa si Kamari. Plaja este lunga. In lateral, se intind formatiuni stancoase alb-cenusii, cu un spectaculos efect vizual. Deci Vlichada, ca si frumusete, peisaj, e deosebita. Alaturi de plaja este micul port Vlichada, cu ambarcatiuni pescaresti si iahturi.

Plaja era putin populata, cand am vizitat-o eu. Se pot inchiria contra cost sezlonguri si umbrele. Am gasit o singura terasa functionala langa plaja, destul de slab dotata cu produse, ca varietate. Fiind probabil si singura, preturile erau mai mari decat in Perissa, de exemplu.

Trebuie sa amintesc si de cea mai celebra si poate cea mai frumoasa (nu si buna) plaja din Santorini : Red Beach. Este situata aproape de Akrotiri, pe coasta sudica. Aproape este si White Beach.

Si a venit, cu sau fara voia noastra, si momentul plecarii. Al despartirii de Santorini. In ziua de 1 octombrie, pe o vreme superba, cu un cer senin si fara nici un nor, asteptam in portul Athinios venirea lui Blue Star Paros, sa ne duca inapoi, spre Pireu. Mai urma o noapte si o zi intreaga de explorat prin Atena, capitala Greciei, iar apoi intoarcerea acasa.

Atunci cand uriasul feribot a acostat, au coborat o multime de turisti. Desi era inceput de octombrie, sezonul in Santorini nu se termina. Mii si mii de turisti veneau sa viziteze insula. Sunt convins ca nu ii interesa in primul rand plaja si baia (desi vremea era inca propice pentru asa ceva) ci fascinatia Calderei.

Santorini este o insula a frumusetii, a romantismului, a efectelor vizuale spectaculoase. Dar si o insula a paradoxului. Daca nu ar exista Caldera, Santorini ar fi aproape o insula oarecare. Clar, sub suratele sale cicladice Paros sau Naxos, ca frumusete, diversitate si atractivitate turistica. Insa, datorita Calderei, e poate cea mai frumoasa, cea mai celebra, cea mai … speciala insula din lume.

Gresesc acei turistii romani care omit o viata intreaga sa viziteze Santorini, desi fac destule vacante in Grecia. Nu poti face abstractie de cea mai celebra, poate cea mai frumoasa, insula a Greciei. Chiar daca frumusetea ei este speciala, atípica, singulara. Tocmai de aceea nu trebuie ratata!

Dar gresesc si aceia care, atunci cand se decid sa mearga o singura data in viata in Grecia, aleg doar Santorini. Sunt foarte multi si dintre acestia, mai ales turisti de pe alte continente.

Santorini poate fi coperta oricarui ghid turistic despre insulele grecesti. Frumusetea stranie, dura, impresionanta, a stancilor multicolore golase, ce vor, cu verticalitatea lor semeata sa strapunga cerul senin, batute de valurile unei mari ireal de albastre, este asortata minunat cu asezarile umane alb-albastre agatate deasupra in varf, ca niste siraguri de margaritare, ce impodobesc si incalzesc peisajul semi-arid, parca specific unei alte planete. Insulele Greciei ar fi mult mai sarace in frumusete, fara Santorini. Dar nici Santorini nu se poate substitui celorlalte insule, fiecare cu frumusetea ei aparte, cu specificul ei.

Pentru reusita unei vacante in Santorini, sfatul meu e sa o “cuplati” intr-o vacanta cu macar una din suratele sale cicladice celebre si frumoase, care au atuuri complementare, ce se armonizeaza perfect cu Santorini, prin alaturare: Mykonos, Paros, Naxos sau Ios.

Ideal ar fi de planuit o vacanta in … toate aceste cinci insule, cu o durata pe masura: cel putin patru-cinci zile in fiecare! Sau o vacanta in trei sau patru dintre ele, asa cum am avut-o si eu.

Rezultatul a fost simplu dar eficient: una din cele mai frumoase vacante din viata mea, o vacanta de neuitat.

---

VIZUALIZĂRI: 6280 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI