Santorini, altfel.

TIPĂREȘTE

Despre Santorini s-au scris multe. Numai pe acest site sunt câteva zeci de articole. Unele entuziasmante, altele favorabile, dar și câteva prezentând dezamăgiri. Se pare că nu prea ar mai fi multe de spus. Poate doar prezentarea imaginilor fixate pe retina proprie și a interpretărilor personale generate de acestea. Dar nu vreau să repet ce s-a mai scris. Este drept că mi-ar fi plăcut să povestesc despre plimbarea pe lângă craterul vulcanic de pe Nea Kameni, sau baia la izvoarele termale de lângă Palea Kameni, prânzul luat la o tavernă pe faleza insulei Thirasia, urcușul falezei de la Oia în spatele măgarilor, sau indescriptibilele apusuri de soare admirate de pa marginea Calderei la Fira sau de la masa unei alte taverne din Oia. Sau chiar despre apariția perechii de miri (japonezi de data asta), imediat după apus, ce pare a fi o chestie intrată în tradiție. Dar mi-e teamă să nu plictisesc cu lucruri deja arhicunoscute.

Așa că m-am decis să prezint aici numai o zonă a insulei care a fost menționată numai în treacăt în articolele anterioare. Este vorba de Thira antică (Archaia Thira) . Aceasta este amplasată în zona de est – sud – est a insulei, pe vârful unei imense stânci vulcanice (nu cred că îi putem spune „munte” la o altitudine de circa 350 m) cunoscută sub numele de Messa Vouno. Aceasta pătrunde în mare cu circa jumătate din suprafață, despărțind plajele localităților Kamari, la nord, și Perissa, la sud. Stânca se termină brusc în mare, cu un taluz practic vertical de câteva zeci de metrii înălțime. La vest de stâncă se găsește cel mai înalt punct al insulei, vârful Profitis Ilias, cu o înălțime de 566 m.

Noi aveam în program vizita la Thira antică în după amiaza celei de-a treia zi a excursiei în Santorini. Ca urmare, dimineața ne-am oprit pe plaja de la Kamari. Impresionează culoarea neagră a acesteia și podinile de lemn ce permit accesul la umbrele și șezlonguri. Fără ele, cu talpa goală, ai senzația că mergi pe cărbuni aprinși. Acolo am descoperit pentru prima dată utilitatea papucilor speciali. De pe plajă se vede perfect drumul în serpentine ce urcă sus la Thira antică, precum și modul în care imensa stâncă pătrunde în mare.

După porția de plajă, cândva după prânz, ne hotărâm să atacăm înălțimile. Aveam adresa de unde pleacă microbuzele, o nimerim imediat, dar, stupoare: ultimul microbuz a plecat la ora 11.00, deoarece situl arheologic se închide la ora 13.00. Nu îmi vine să cred. Cum adică să închizi un obiectiv turistic la jumătatea zilei? Aveam să ajung la o concluzie a doua zi dimineață. Nu ne rămâne decât să ne adaptăm programul. Alegem o excursie cu vaporașul de la Kamari la Perissa. Avem ocazia să admirăm Messa Vouno din spre mare. Imaginea este spectaculoasă. Pare că stânca se prăvale peste noi. În plus, trecem și printr-o mini strâmtoare, având în stânga o mică stâncă, practic o micro insulă, ce nu cred că are un nume în cadrul arhipelagului. Vaporașul ne lasă pe plaja de la Perissa. Și aceasta este neagră, dar parcă nu așa de intens ca cea din Kamari, și nici așa de fierbinte. Intrarea în apă este mult mai lină, și o mulțime de pești, destul de mărișori, se bat pe câteva bucățele de pâine aruncate de turiști. Ziua se încheie fără a fi vizitat principalul obiectiv propus.

A doua zi de dimineață luăm din nou autobuzul de Kamari și ne oprim direct la stația de microbuze. Biletele se cumpără dus – întors, menționând și ora de întoarcere. Deși ni se spune că 2 – 3 ore sunt de ajuns, noi solicităm ora de întoarcere 13.00 (după 4 ore), ultima programată. Sunt 3 sau 4 microbuze, de cred că aproximativ 15 locuri fiecare, ce circulă la circa 15 minute. În caz de nevoie, două microbuze dublează aceiași cursă. Drumul, care durează aproape 10 minute, are circa 3 km lungime și în 21 de schimbări de direcție în ac de păr urcă circa 250m în înălțime. Am reținut că, din motive de siguranță, șoferul claxonează înainte de încadrarea în fiecare curbă. Remarc totodată numărul mare de turiști care parcurg drumul pe jos. La un moment dat întâlnim o persoană care coboară traseul alergând. Șoferul ne informează că este un localnic, bolnav de inimă, căruia doctorul i-a recomandat acest exercițiu zilnic (numai la coborâre, sau în ambele sensuri?): Microbuzul ne lasă într-o parcare în sens giratoriu, într-o zonă cunoscută sub numele Sellada. Din punct de vedere geografic, aceasta este o șa, la cota circa 255, între Mess Vouno la sud – est și vârful Profitis Ilias la nord – vest. Spre nord – est se vede perfect Kamari, iar spre sud – vest, Perissa. În parcare ne așteaptă o întreagă turmă de „taxiuri locale”, măgarii fiind probabil animalele reprezentative ale insulei. Noi, ca și ceilalți turiști din grup, preferăm să vizităm obiectivul pe jos. De altfel, pe parcursul întregii vizite, oriunde în amplasament, nu am întâlnit pe nimeni călare pe măgari.

Înainte de a prezenta obiectivul, simt nevoia unei scurte introduceri istorice. În secolul XVII înainte de Hristos, o teribilă erupție vulcanică, probabil una din cele mai mari din toate timpurile, distruge o frumoasă insulă circulară și toate urmele de viață de pe ea. Mai târziu, evenimentul este legat de scufundarea Atlantidei sau de evenimentele biblice legate de fuga din Egipt. Cert este că, pentru câteva secole, rămășițele insulei nu au mai fost locuite. Abia din secolul XII înainte de Hristos apar ceva urme de revenire la viață umană pe insulă. Dar abia din secolul VIII înainte de Hristos există certitudinea colonizării insulei de un grup de Dorieni proveniți din Sparta. Conducătorul acestora, Theras, avea să dea numele său orașului pe care îl fondează aici, și apoi întregii insule. Primele săpături arheologice în zonă sunt făcute de germani la sfârșitul secolului al XIV-lea, și apoi continuate de statul grec. Ele evidențiază urme ale unui oraș helenistic peste care se suprapun ruine egiptene (perioada Ptolemeică), romane și bizantine. Amplasamentul face ca orașul să fie o adevărată fortăreață, fără a avea nevoie de ziduri de apărare. Au existat drumuri, pavate cu piatră, care au legat orașul de restul insulei, fie spre zona de câmpie, prin actuala Perissa, fie spre portul la mare, din zona actualului Kamari. În timpul invaziilor arabe orașul a constituit loc de refugiu pentru toți locuitorii insulei. Totuși, la puțin timp după aceea, orașul a început să-și piardă din importanță și ușor, ușor, să se depopuleze. Locuirea continuă a orașului pe mai multe perioade istorice a distrus o bună parte a artefactelor și a construcțiilor civilizațiilor anterioare. Majoritatea obiectivelor vizitabile în prezent datează din perioada egipteană.

Imediat după Sellada, o potecă betonată, în urcare destul de accentuată, ne conduce la intrarea în obiectiv. De aici, poteca este numai cu piatră. Imediat după intrare, pe partea dreaptă, o inscripție ne atrage atenția asupra Sanctuarului Afroditei. Ghidul broșură pe care îl avem nu spune nimic despre acest obiectiv, așa că nu am date suplimentare. După încă câteva serpentine alee potecii, ajungem într-o zonă ceva mai plată. Aici găsim o construcție relativ intactă. Este Capela Sfântului Ștefan, construită în perioada bizantină pe locul unei bazilici creștine timpurii (secolul al IV-lea) dedicată Arhanghelului Mihail. Este un grup destul de mare de turiști aici, dar reușim să ne apropiem de intrare și să privim înăuntru. Rămân puțin surprins căci, după cum arată, capela pare a fi în funcțiune.

Continuăm urcușul pe poteca ce urcă pe versantul estic al stâncii. Avem o perspectivă perfectă asupra stațiunii Kamari și a aeroportului, de pe care tocmai decolează un avion. Totodată, în zare, spre est, deslușim conturul insulei Anafi. Nu am date suplimentare despre aceasta.

Practic, intrarea în orașul antic are loc la Templul lui Artemidorus din Perge. Acesta, venit în Thira din Perge, Asia Mică; a fost amiral în flota egipteană. A fondat acest templu la limita între secolele IV și III înainte de Hristos. Astăzi sunt vizibile porțiuni din fațada templului, pe care sunt sculptate un vultur, reprezentând-ul pe Zeus, un leu, reprezentând-ul pe Apollo, și un delfin, reprezentând-ul pe Poseidon. Deasupra delfinului este sculptat chipul lui Artemidorus.

Orașul de aici îmi aduce puțin aminte de Efes. O stradă centrală, aici de la nord la sud, cu ruine de o parte și de alta. Diferența este că aici orașul este mult mai dezvoltat în lateral, iar terenul este în pantă, coborând din dreapta în stânga. Totodată, ruinele de aici sunt mult mai „la pământ”, la propriu.

Imediat după templu apare prima dintre străzile laterale, spre dreapta. Aceasta, ca și celelalte, sunt în trepte, urcând către marginea orașului. Noi ne încadrăm pe această stradă, spre vest, pentru a ajunge la capătul ei la Garnizoana perioadei Ptolemeice. Aceasta este suficient de ruinată pentru a nu identifica nimic. Noroc cu ghidul din dotare și panoul de prezentare al obiectivului. Sunt câteva încăperi, delimitate din ziduri de pietre puse una peste alta, până la 1.00 – 1.50 m înălțime. Bănuiesc că sunt refăcute într-o perioadă mai aproape de zilele noastre. Totuși, îmi atrage atenția un bolovan de culoare neagră, aceiași culoare a plajelor de la malul mării, ce contrastează vizibil cu pietrelor calcaroase din ruinele din zonă. Nu am o explicație a prezenței lui acolo.

Ceva mai sus, după încă câteva trepte, spre stânga, ajungem la Gimnaziul Garnizoanei. Denumirea mă trimite mai curând către o ”Academie militară” decât către o școală deschisă tuturor locuitorilor. Presupun că era totuși un loc de instrucție a militarilor încorporați în garnizoană, pentru că terenul, destul de plat, are mult mai puține pietre provenite din ruine, oferind o porțiune de „câmp deschis”, propice exercițiilor militare.

Ne continuăm drumul spre sud, și ajungem în zona centrală a orașului. Aceasta corespunde cu zona cea mai înaltă a stâncii, la circa 350 m altitudine. Aceasta este constituită dintr-o masă compactă de ruine, respectiv același tip de încăperi despărțite de jumătăți de ziduri obținute din pietre puse una peste alta. Ne este greu să identificăm principalele obiective ale zonei semnalate de panoul turistic indicator. Ar trebui să fie aici Templul Lui Dionysos, sau Băile Romane. Nici nu aveam cum să le identificăm, pentru că acestea sunt undeva mai jos, lângă drumul principal, și le vom vedea la întoarcere. Probabil că, având în vedere dimensiunile încăperilor și mărimea (sau mai bine zis „micimea”) acestora, de unde rezultă si densitatea ruinelor, cred că suntem într-o zonă de locuințe. Într-un final, la limita sud – vestică a zonei centrale, descoperim (bineînțeles cu ajutorul panoului indicator), Templul Zeilor Egipteni. Recunosc că la început am avut un moment de derută (Ce caută zeii egipteni în Grecia?), dar am realizat imediat că majoritatea ruinelor vizitabile datează din perioada când insula era sub stăpânire egipteană. Totuși, pietrele de acolo, și cele câteva nișe săpate în stâncă, nu fac, pentru noi, nici o mențiune privind care anume zei egipteni sunt onorați aici. Broșura ghid îi menționează pe Isis, Anubis și Seraphis, și o credem pe cuvânt. Despre ultimul, după ce m-am documentat pe internet, am oarecare dubii dacă e zeu egiptean sau zeu grec creat in Egipt de Ptolemeu I-ul.

Zona central – sudică și apoi zona sudică a orașului, pe măsura avansării spre vârful stâncii pătruns în mare, este din ce în ce mai expusă vânturilor. Ca urmare, locuințele dispar din această zonă, iar ruinele aparțin în principal unor instituții de cult. Prima întâlnită dintre ele este Templul lui Apollo Pythianul. Se pare totuși că ceea ce se vede aici sunt ruinele unei biserici bizantine construite pe fundațiile templului. La limita sudică a orașului se află Templul lui Apollo Karneios. Nu cred că sunt mai mulți zei Apollo. Este probabil același zeu, dar adulat în posturi diferite. Aici revenim la strada principală a orașului. Remarc în vecinătatea ei un bazin subteran, de vreo 3 m adâncime și o formă rectangulară în plan, cu pereții din bolovani. Se spune că ar fi un rezervor de apă. Acesta colecta apa de ploaie. Probabil că la început, pereții aveau și o tencuială impermeabilă, ce a dispărut în timp. Altfel, în forma actuală, rezervorul nu ar fi putut păstra apa. În capătul extrem sudic al orașului sunt ruinele cunoscute sub numele de Agora Zeilor. Oare ce or fi discutat aici Zeus cu subordonații săi? Sau avea întâlnire cu confrații săi egipteni?

Drumul de întoarcere îl facem pe strada principală. Ajungând din nou în zona centrală a orașului, pe partea dreaptă descoperim Amfiteatrul Roman. Nu este foarte mare. Apreciez la circa 200 locuri capacitatea sa. Dacă se respectă regula pe care am învățat-o la Efes, că un teatru roman este dimensionat pentru a zecea parte din numărul de locuitori ai orașului, înseamnă că, la acea etapă, Thira Antică nu era chiar foarte populată.

Continuăm drumul spre nord, printre case proprietate particulară, intersectând și o serie de străzi din lateral, toate cu trepte. Ici și acolo identific niște șanțuri ce par a fi lucrări de canalizare. Ceva mai departe, pe partea stângă atrag atenția ruinele unei construcții impresionante ca mărime. Având 46 m lungime și 10 m lățime, cu un șir de 10 coloane dorice în axul longitudinal, îmi aduce imediat aminte de clădirea complet reconstruită din Agora Ateniană ce adăpostește în prezent un muzeu. Cea de aici, numită conform panoului indicator Basilike Stoa, sau, conform broșurii ghid Royal Stoa, a fost construită în secolul I după Hristos și dedicată împăratului roman Augustus, adăpostind statuile familiei imperiale.

Exact peste drum de aceasta este Agora Sudică și apoi, în continuare, Agora Nordică. Împreună au o lungime de 111 m, cu lățimea variabilă, intre 17 și 30 m. Mie personal, nu îmi atrage atenția decât cu singurele pâlcuri de pomi din tot amplasamentul, prilej de câteva momente de pauză. Înțeleg acum de ce obiectivul se închide la ora 13.00. Sus față de nivelul mării, și fără efectul brizei, aici este foarte cald, și puțină umbră este binevenită. Cine va dori să repete experiența noastră, să-și ia și niște provizii de apă.

Trecând de Agora revenim în traseul de la venire și coborâm spre Sellada pentru a lua microbuzul. Ca un detaliu oarecum amuzant, deși declarasem ora 13.00 ca oră de întoarcere, nu am avut loc în microbuz și a fost necesar să mai fie chemat încă unul.

A fost ultimul obiectiv vizitat în Santorini. În după amiaza zilei respective am luat catamaranul către Creta.

---

VIZUALIZĂRI: 3315 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI