GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
![](/images/printer_off_32.png)
Pentru cei mai multi dintre noi aterizarea in Santorini a fost un soc. Un peisaj arid, neprietenos si o caldura de 40 de grade. Ne-am deplasat in Kamari. La prima vedere am fost contrariati si dezamagiti. Abia in urmatoarele zile am descoperit farmecul insulei.
Asadar, nu ratati:
-plaja neagra din Kamari cu nisip negru, apa limpede, linistita. Nu e grozava pentru familii cu copii, pentru ca nisipul are si pietricele, iar intrarea in mare abrupta pe alocuri.
-croaziera cu vapor sau catamaran la apus de soare pe caldera (pe noi ne-a costat 55 eur /persoana-inclusiv masa pe vapor). Apusul de soare si plimbarea nocturna pe mare ofera imagini de neuitat.
-parcurgerea pe jos a drumului dintre Fyra si Oia pe marginea calderei. Trebuie sa aveti o conditie buna spre foarte buna. Drumul dureaza intre 3-4 ore, in functie de numarul de opriri. Am plecat la 4 dupa amiaza din Fyra (cu bus din Kamari pina in Fyra) si am ajuns in Oia aproape de 8 seara. Mergeti spre Firostefani, Imerovigli. Orientati-va mereu dupa pozitia soarelui. Caldera ramine mereu in stinga. Nu ratati stinca Skaros. Peisajele te lasa fara cuvinte. Tot ce poti sa faci este sa te opresti si sa admiri. In drumul spre Oia veti vedea peisaje fabuloase, resorturi de lux, ici colo o bisericuta. E bine sa aveti incaltaminte buna si apa. Aproape de Oia drumul devine mai arid, dar intrind in Perivolas, apare vestitele case albe zidite in stinca. Am ajuns in Oia aproape de apus si peisajul era ireal. Incepuse vinzoleala pentru ocuparea celui mai bun loc la apusul de soare, care e mai mult un fenomen social. Oameni care comunica in toate limbile, se bucura, tipa, aplauda.
-turul insulei cu autocar si ghid de o zi. Cu ghid in limba romina, am cotrobait insula: satul Pyrgos, casa Argyros, Akrotiri, muzeul vinului cu degustari, plaja rosie, masa de prinz la un restaurant pe malul marii in Akrotiri si bineinteles apusul de soare in Oia.
-Thira antica. Din Kamari pe jos (aproximativ 45 minute) sau cu bus puteti urca la vechea cetate. Drumul nu e foarte dificil, este amenajat, cu bancute pentru repaus. Sus puteti vizita vechea cetate, bine conservata si cu panorame impresionante. Cetatea este inchisa luni si in perioadele de vint puternic. La inceputul urcusului exista un panou care avertizeaza daca cetatea este inchisa. De aici puteti cobori pe jos, pe drum neamenajat spre Perissa. Drumul e destul de dificil si poate dura 45 minute. Inapoi in Kamari puteti reveni cu vapor, pe jos (dificil) sau calare pe magarii de inchiriat de la baza (10 eur/persoana). Drumul de intoarcere pe magar, la vechea cetate dureaza alte 20 minute. Pina in kamari coboriti pe jos in aproximativ 30 minute. Experienta merita incercata.
-tavernele din Kamari. Seara toata lumea e la o taverna, situata pe faleza de 3 km. Noi am incercat preparatele traditionale: fava, chiftele de rosii, miel la cuptor, vitel la cuptor, mai putin peste si fructe de mare. Nu am testat foarte mult vinurile din santorini pentru ca am vazut cum le aduceau la taverne in canistre din plastic si le serveau drept vinul casei. Pentru amatori recomand berea Volkan bruna sau blonda, filtrata cu roca vulcanica din Santorini, dar e destul de piperata ca pret. La taverna cea mai ieftina bere draft e 3 eur, iar 1/2 l vin cam 4-5 eur. O masa in 2 ajunge la 20-30 eur fara probleme.
-hotelurile sunt majoritatea afaceri de familie, in care esti intimpinat de proprietar. Nu sunt resorturi de lux, dar sunt decente, curate. Noi am stat la Zephyros, hotel care ofera in pret acces la piscina, sezlonguri si umbrela gratis (au un bar pe plaja) pt ca altfel costa 5-7 eur /zi, acces WiFi gratuit, asistenta turistica, aer conditionat inclus, mic dejun bufet pe saturate dar nu foarte divers. Oameni primitori si amabili.
In concluzie Santorini e o destinatie care nu trebuie ratata, dar complet nerecomandata celor care doresc all inclusive si putin recomandata familiilor cu copii mici. Insula e plina in general de cupluri tinere, iar in Oia sigur veti vedea si citeva mirese la sedinta foto.
Trimis de CatalinC in 09.08.13 09:56:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Olympic Beach
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CatalinC); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Santorini – Insula ce oferă amintiri magice — scris în 21.12.22 de alinafulg din OţELU ROşU [CS] - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Santorini 2021 — scris în 17.07.21 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Zece kilometri de drumeție, zece kilometri de peisaje superbe — scris în 13.01.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2020 In vino veritas: Muzeul Vinului Vothonas, Santorini — scris în 06.01.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Incursiune în centrul insulei Santorini (satul Pyrgos) și pe acoperișul său (muntele Profitis Ilias) — scris în 16.12.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Orașul antic Thera din Santorini — scris în 18.11.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Odiseea mea santorineză sau calea de la extaz la agonie și viceversa — scris în 29.10.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ