ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2025
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 13.07.10
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUN-2025
DURATA: 7 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Santorini prin ochii unei familii cu adolescente

TIPĂREȘTE URM de aici

Acum 20 de ani, aflați în luna de miere pe insula Creta, am fost pentru câteva ore într-o excursie în Santorini și ne-am promis ca la aniversarea de 20 de ani, să revenim pentru o vacanță adevărată pe această insulă magică.

Părea foarte îndepărtat momentul, e drept. Dar am clipit de două ori și anul acesta am primit această vacanță cadou de la soțul meu. Și cum de data aceasta eram 4, vacanța aceasta am petrecut-o cu fiicele noastre (ca toate vacanțele din ultimii 19 ani), care au tot auzit de promisiunea noastră și nu puteau lipsi.

Experiența a fost minunată, pentru că alegem mereu (fie împreună fie separat, când vacanțele sunt cadouri) hoteluri plasate bine și apelăm în cele mai multe dintre situații la o mică și inimoasă agenție (***), care deja știe exact ce așteptări avem, ce căutăm, ce ne dorim?

Am ajuns de la aeroportul din Fira la hotelul din Kamari (în 10 minute), cu o mașină trimisă de gazda noastră (30 euro/4 pers). Tot astfel am și plecat, 7 zile mai târziu și recomand această variantă pentru a ajunge la/de la hotel la aeroport.

Hotelul a fost Aegean Gem (4 stele, mic, cochet), situat la 3 minute de mers pe jos de plaja din Kamari. Un hotel de familie, impecabil din toate punctele de vedere și, mai presus de orice, administrat cu dragoste și cu căldură, cu un mic dejun generos și complet. Micile gesturi pe care le face un proprietar de hotel (mic) fac diferența. Sticla de vin primită în cameră, ibricul electric pentru cafea grecească, găsit în a doua zi pe masă (după ce am afirmat că mi-e dor de cafeaua la ibric, la micul dejun), recomandările excelente (am închiriat o mașină de la 100 de m, pe care am parcat-o exact lângă hotel și care ne-a ajutat să descoperim insula), darurile primite la plecare, toate aceste detalii frumoase ne-au făcut să regretăm că am stat prea puțin. Și ne-au convins că merită 'să ducem vorba'.

Curățenia a fost impecabilă în fiecare zi, cu prosoape minunate schimbate, cu produse pentru baie din belșug (șampon, balsam, lapte de corp, periuțe de dinți etc). Nu merită să le aveți în bagaje (mai ales că fiecare 100 de grame contează când transportul este cu avionul). Cum nu merită să încărcați bagajele nici cu prosoape de plajă, acestea fiind puse la dispoziție de hotel (în cazul nostru, e drept). Camerele au fost imense, cu balcon generos, cu vedere spre munte/stânci, răcoroase, cu paturi confortabile.

Dacă în prima seară am mers din Kamari în Fira cu autobuzul (cca 16 euro dus-întors 4 pers), a doua zi am închiriat o mașină de la Moto Star (din Kamari) și am avut autonomie totală tot restul vacanței și nu am stat cu ochii pe ceas, pentru 45 euro/zi (inclusiv asigurare). Recomand! Pentru dus/întors la/de la plajă + plimbări seara, este ideală o mașină. Iar dacă ai și unde să o parchezi (și există peste tot parcări gratuite), având în vedere faptul că ai nevoie mereu de apă, cea de la robinet nefiind potabilă, e și mai ușor să cari baxuri întregi.

Despre plaje:

Am fost la plajă în Kamari, Perissa și Perivolos (preferată).

Kamari - plajă cu pietricele negre. În cele două zile (prima și ultima) a bătut vântul destul de tare (Meltemi, vântul uscat al Cicladelor) iar valurile au făcut dificilă spre imposibilă intrarea în apă. Aici e recomandată purtarea unor încălțări potrivite, întrucât pietricelele devin fierbinți de la ora 9 și nici nu sunt prea plăcute pentru tălpile sensibile. Intrarea în apă, dacă reușești să-ți faci curaj, este abruptă. Fetele noastre sunt mari și foarte bune înotătoare și totuși, nu au intrat în apă mai mult de 4 m și 10 minute. Am stat în ambele zile pe plaja lui Christo (un profesor grec extrem de volubil) care are și o mică tavernă cu gyros grozav, exact în stânga aleii principale de acces spre plajă (șezlongurile cu saltele galbene). Pentru 4 scaune și 2 umbrele taxa a fost 14 euro iar mesele (mai mult decât generoase, nu mai mult de 60, pentru 4 persoane).

Tot în Kamari recomand pentru cină restaurantul Fistikies (am aflat de la gazde despre el). A fost revelația culinară a acestei vacanțe, un loc cu o atmosferă incredibilă și o mâncare excepțională, pentru cei care vor experiențe de acest gen. Atenție, se face rezervare!

Perissa - plaja este cu nisip, intrare lină în apă, fără valuri, ideal pentri copii, mai ales spre stânga plajei, către stânci. Minusuri: vin des vaporașe cu turiști, e agitație și miros pregnant de combustibil. O zi ne-a fost de ajuns aici. :)

Perivolos, în dreapta celei din Perissa (de fapt în continuarea ei). Aici am stat 3 zile și nu ne-am fi săturat de ea, ni s-a părut cea mai frumoasă și accesibilă plajă din Santorini.

Am stat în dreptul tavernei Apollon (unde am și mâncat minunat în cele 3 zile). Șezlongurile și umbrelele au fost gratuite, pentru că am mâncat la ei. Domnul care se ocupă de bar & plajă este român și a fost extrem de drăguț. De altfel sunt mai mulți români în echipă și fac o treabă excelentă. Plaja este cu nisip și pietre mici iar intrarea în apă este lină, nu sunt valuri (chiar dacă Meltemi este furios). La intrarea în apă este rocă, pe toată porțiunea plajei, deloc supărătoare pentru tălpi, dar alunecoasă pe alocuri și denivelată. Se adâncește treptat, este extrem de limpede și de prietenoasă, inclusiv cu cei care nu înoată bine.

Red Beach - merită doar vizitată, dacă aveți mașină, dacă tot sunteți acolo, după ce vedeți Akrotiri și Farul său. Noi am făcut asta într-o zi, la întoarcerea din Perivolos spre Kamari.

Experiențe... de la apus:

Imerovigli a fost orașul pe care l-am îndrăgit cel mai mult, este încântător, romantic, surprinzător și cred că merită un pic mai multă atenție.

Oia și Fira sunt minunate, apusurile sunt splendide, dar, cu cât te apropii mai mult de zonele de interes (belvedere), puzderia de turiști îți taie din elan. Poate de aceea Imerovigli ni s-a părut mai aerisit și mai pe sufletul nostru. Nici nu vreau să mă gândesc, cum e în august?!

Un alt apus special a fost cel văzut de la terasa Santo Wines (tot cu rezervare telefonică), după o degustare de vinuri. E o experiență, nu foarte ieftină și nici prea specială din punct de vedere culinar (față de Fistikies din Kamari), dar, dacă sunteți pasionați de vinuri și de descoperirea cât mai multor arome, într-un decor suspendat deasupra mării, poate vă este de folos.

Sper că aceste rânduri pot fi utile cuiva. Pentru noi contează mult experiențele împărtășite pe AFA și mi-am propus să-mi fac timp să și scriu.

Față de dezamăgitoarea Lefkada de anul trecut, Santorini ne este lipită de suflet!

Vă doresc vacanțe de vis!

P. S În drum spre aeroport, la plecare, am aflat că există și o sursă de apă potabilă în Santorini, într-o peșteră, aproape de Kamari. Nu știam. :)


[fb]
---
Trimis de andreeavro in 24.06.25 15:52:50
Validat / Publicat: 24.06.25 17:46:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos (Pelagos, Royal Paradise), Peraia (cea mai dezamăgitoare experiență), Salonic, Skiatos (minunat), Skopelos (minunat), Lefkada (dezamăgitor), Creta.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Antalya, Fethiye, Bulgaria, Tunisia, Austria, Franța, Portugalia, Spania, Italia, Cehia, Slovenia (vacanțe cu avionul sau, în Europa, tururi cu mașina).

VIZUALIZĂRI: 83 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreeavro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Fira, seara
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10800 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[24.06.25 17:46:33]
»

@andreeavro:

Hotelul a fost Aegean Gem (4 stele, mic, cochet), situat la 3 minute de mers pe jos de plaja din Kamari.  

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

ANILUPHONE
[24.06.25 18:43:26]
»

@andreeavro: Ce aniversare frumoasă și inedită! Multe înainte la fel de surprinzătoare!

Cu o vechime de 20 de ani prin Grecia... dacă am înțeles eu bine ați mai fost și prin alte părți ale Greciei... și o vechime de 15 ani aici pe AFA, în sfârșit ai reușit să scrii despre vacanța voastră...

Și ce frumos ai scris despre Santorini! Dar și mai bine era dacă ai fi scris separat despre cazare și insulă... pentru că în forma asta este mai ușor să citești când cauți impresii despre anumite locuri sau locații...

Te mai așteptăm și cu alte impresii din alte vacanțe... pentru că de povestit te pricepi!

Felicitări pentru bun început la scris aici pe AFA!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
andreeavroPHONEAUTOR REVIEW
[24.06.25 19:16:08]
»

@ANILU: mulțumesc pentru feedback. Mea culpa. Eu scriu enorm, recomand prietenilor, am jurnal de călătorie, dar nu am făcut-o aici. Și toate vacanțele noastre sunt extrem de active și pline de experiențe, unele inedite. Urmează o lună spre țările nordice, cu mașina electrică și promit să scriu despre ea. P. S Voi încerca să scriu separat despre cazare & restaurante.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
andreeavroPHONEAUTOR REVIEW
[24.06.25 21:46:36]
»

@webmaster26: am scris un articol separat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Santorini:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.066107988357544 sec
    ecranul dvs: 1 x 1