Gorilele de șes sau viața bate filmul

TIPĂREȘTE

În ceea ce mă priveşte aş prefera mai degrabă să provin din mica maimuţă eroină, care şi-a înfruntat duşmanul de temut cu scopul de a salva viaţa deţinătorului ei; sau din acel babuin bătrân, care coborând din munţi, şi-a cărat triumfător tânărul tovarăş din faţa unei haite de câini uimiţi, decât dintr-un sălbatic care îi place să îşi tortureze duşmanii, să ofere sacrificii sângeroase, practică infanticidul fără remuşcări, îşi tratează soţiile ca pe nişte sclave, nu cunoaşte decenţa, şi este bântuit de superstiţiile cele mai grosiere. -citat din cartea  'Daisy Miller and Other Tales Paperback' de Henry James

Gorilele de șes sau viața bate filmul sau cum am trăit eu această aventură unică în viață.

După ce am navigat preț de două ore în amonte pe râul Sangha am pășit până la urmă pe teritoriul Republicii Centraficane exact la pensiunea unde eram cazați, dar despre asta o să vă vorbesc mai târziu.

Rezervația specială Dzanga-Sangha are 2.700 de mile pătrate de pădure tropicală protejată din sud-vestul Republicii Centrafricane. Conectată la parcurile din Camerun și Republica Congo, face parte din Peisajul Trinational Sangha, o zonă protejată de peste 4.000 de mile pătrate, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, a doua pădure tropicală ca mărime de pe pământ. Acest sistem este furnizat în principal de râul Sangha care trece prin centrul Rezervației. De-a lungul pâraielor, luminișuri de pădure pot fi găsite cu depresiuni mlăștinoase numite „bai” . Dzanga Bai, care înseamnă „satul elefanților” , cel mai mare bai din zonă, plin de specii diverse, de la evazivul bongo la turme de elefanți de pădure, bivoli de pădure și porci roșii de râu.  

Această zonă biodiversă găzduiește o mare diversitate de specii de plante, păsări și mamifere, inclusiv gorilele de câmpie vestice, pe cale critică de dispariție. Dzanga-Sangha are una dintre cele mai mari densități de populație de gorile de câmpie de vest din lume, cu estimări recente de peste 2.000 de indivizi care trăiesc în acest habitat magnific de pădure tropicală, împreună cu cimpanzei și peste 15 specii de maimuțe rare.  

Obiectivul nostru principal al nostru în această lungă și grea călătorie era observarea gorilelor de câmpie în mediul lor natural. Pentru asta am obținut cu greu un permis special, pentru a studia pe îndelete această zonă. Extrem de puțini turiști au privilegiu să ajungă în această zonă absolut deosebită.

Nu sunt multe locuri în această lume, unde se pot vedea gorilele de câmpie de aproape. Zona protejată Dzanga Sangha din Republica Centrafricană este un astfel de loc. Am vrut să înțeleg cum obișnuirea grupurilor de gorile pentru turism contribuie la conservarea lor.

Există puține locuri pe Pământ unde se pot vedea gorilele de câmpie de aproape. Un motiv este că este nevoie de cel puțin trei ani de urmărire atentă și răbdătoare pentru a-i obișnui cu prezența oamenilor. Acest proces se numește obișnuire sau mai bine zis împrietenire.  

În primul an de contact cu oamenii, gorilele sunt timide și manifestă ocazional agresivitate față de adepții lor, o echipă care include urmăritori din poporul BAaka. În cele din urmă, masculul se relaxează, în timp ce femelele continuă să fie precaute și să păstreze distanța. În al doilea an, pe măsură ce femelele încep să accepte apropierea de oameni, bărbatul devine din nou nervos. Și după trei ani de urmărire aproape zilnică, majoritatea gorilelor acceptă oamenii ca un alt animal al pădurii, care nu reprezintă o amenințare pentru ei.

După prima noapte petrecută  la frumoasa pensiune, a venit ziua expediției unice în viață. Mai întâi am mers la dispensarul din sat, unde ni s-a făcut la toți testul Covid. Ni s-a părut cumva aiurea, dar ni s-a explicat că gorilele sunt foarte sensibile la boli și este strict pentru protecția lor. Bolile care sunt minore pentru oameni, cum ar fi răceala, pot fi mortale pentru gorile. O altă obligație a noastră a fost să aveam și să purtăm măști medicale de protecție, evident în limita posibilității. În pădurea tropicală este extrem de cald și extrem de multă umiditate!

După testul Covid ce a ieșit negativ la toți, am purces la drum. Ne-am suit în trei Jeep-uri Toyota și am plecat spre rezervația naturală Dzanga Sangha. Tare a fost când am remarcat că una din mașini avea număr de Moldova, de Republica Moldova!!! Am mers prin pădurea tropicală vreo oră și ceva până am ajuns în satul de pigmei BAaka. Aceștia sunt practic ultima populație indigenă ce cunoaște la perfecție pădurea tropicală și supraviețuiește în aceste grele condiții.

Ni s-a făcut un scurt instructaj. Să nu avem la noi obiecte strălucitoare, cercei, inele, ochelari de soare, să păstrăm liniștea deplină și să ascultăm cu strictețe de indicațiile pigmeilor. Ei știu cel mai bine cum să se comporte în sălbăticie.

Ne-am luat fiecare doar o sticlă de apă și am purces la drum. În picioare obligatoriu aveam pantofi de trekking. A urmat o lungă și destul de grea călătorie prin pădurea tropicală în căutarea gorilelor. Ele nu stau într-un singur loc se mișcă și trebuia să le găsim. Interesant că pigmeii erau dotați cu stații de emisie recepție pentru a se anunța unul pe altul despre gorile și nu numai.

Drumul era destul de drept, doar umiditatea excesivă îți cam dădea de furcă. Am mers preț de vreo două ore prin pădurea tropicală, nu fără mici incidente. Mici, dar rapid se puteau transforma în mari incidente. Noi mergeam în șir indian cu pigmei atât în fața noastră, cât și în spatele nostru. Nu o dată a trebuit să o luăm pur și simplu la goană înapoi, la indicația pigmeilor. Și asta nu din cauza gorilelor, ci a elefanților de pădure. Aceștia sunt foarte imprevizibili și puteau să apară din orice tufiș. Se pot speria de noi și pot deveni foarte periculoși. Chiar nu este de joacă cu ei.

Astfel cu inima cât un purice, în liniște deplină, ne-am continuat cu încredere drumul. Încredere dată de faptul că suntem pe mâini bune, pe mâinile pigmeilor.

După cum spuneam anterior drumul nu a fost chiar lin. Mai aveam de trecut printr-un râu sau printr-o zonă mlăștinoasă și eram nevoiți să ne descălțăm. Mai greu era după când trebuia să ne încălțăm la loc. Au fost unii mai temerari ce au încercat să mergă desculți, da le-a trecut destul de repede. Sunt multe capcane prin pădurea tropicală, nu este ca la noi în pădure.

După vreo două ore de drum am ajuns la o răspântie. Aici ne-au împărțit în două grupuri de șase persoane. Unii s-au dus direct la gorile, eu care făceam parte din al doilea grup am luat-o pe un drum ocolit. Aici nu mai aveam cărare, ci mergeam direct printre tufișuri, Mult mai dificil acest traseu ocolit. La grupul nostru de șase persoane aveam nu mai puțin de cinci pigmei care ne ghidau și aveau grijă de noi. După vreo jumătate de oră de mers extenuant, am luat în sfârșit o binemeritată pauză. Ca să vă dați seama căt de greu era în special din cauza umidității excesive, eu eram atât de extenuat, că nu mai vroiam să mai văd nicio gorilă nimic, vroiam înapoi la pensiune la o bere rece.

După jumătate de oră de așteptat, a venit și vremea noastră să mergem la gorile. Ca să vă dați seama , se pare că mă repet, cât am fost de entuziasmat, ora pe care am petrecut-o alături de gorile, nu știu când a trecut și nici nu am mai simțit vreun strop de oboseală. Asta în condițiile în care a trebuit să mergem după ele prin toate tufișurile ori râpele întânite în cale.

Exaltarea de a vedea gorille de șes în mediul lor natural, a fost de netăgăduit. Prima mea vedere a unei gorile în sălbăticie a fost o umbră întunecată, care se mișca încet în deșisul dens. Impresionant, absolut impresionant, să vezi de aproape un asemenea animal, cu o asemenea măreție. Am simțit efectiv adrenalina în sânge, am uitat de toate greutățile drumului, de tot praful înghițit în Camerun și de acest trekking greu prin pădurea tropicală.

Erau două gorile alături de puii lor, mai mari ori mai mici. I-am observat de aproape, uneori de foarte aproape, cum se hărjoneau prin pădure. Sincer pe noi nici nu ne băgau în seamă, semn că erau obișnuiți cu prezența oamenilor. Oricum zilnic nu au voie mai mult de 10-15 oameni în acest areal și vizitele sunt destul de rare, nu zilnice. Sunt foarte puțini turiști ca noi care ajung prin acele zone.

O altă regulă pe care trebuia să o respectăm era acea de a nu ne uita fix în ochii lor, acesta este un semn de agresiune. Din contră dacă cumva suntem băgați în seamă, să lăsăm capul în jos în semn de recunoaștere a superiorității lor. Acolo în mediul lor natural ne sunt clar superioare. Când te uiți doar la dimensiunea lor, la pachetul de mușchi lucrat la sală, la naturalețea mișcărilor lor, nu ai cum să nu fii impresionat.

Le-am urmărit preț de o oră cum se mișcau, cum se hrăneau, cum se jucau și nu ne-au acordat nici cea mai mica atenție. În schimb pigmeii erau foarte atenți și din când în când scoteau niște sunete specifice, ca să le facă pe gorile să se simtă în siguranță.

Am făcut ceva poze ori filmări, atât cât s-a putut, în acest areal atât de viu și atât de sălbatic. A fost o experință uimitoare la concurență foarte apropiată cu baia din Amazon.

După numai o oră absolut fabuloasă, care a trecut pur și simplu ca vântul , am luat-o înapoi spre satul de pigmei, unde ne așteptau mașinile. Drumul a fost parcă mai greu fiind sleiți de puteri, dar exaltați de momentele frumoase abia trăite în mijlocul pădurii tropicale. Viața bate filmul.  

Gorilele contribuie la mijloacele de trai locale. Investiția de timp a personalului în obișnuirea a două grupuri de gorile din Dzanga Sangha dă roade. Aproximativ 500 de turiști vizitează parcul pentru a vedea gorilele în fiecare an. Taxa de 250 de euro pe care o plătește fiecare persoană acoperă aproximativ jumătate din costurile proiectului gorilă, care include 60 de angajați din comunitățile învecinate. Inclusiv rudele lor apropiate, nu mai puțin de 300 de persoane beneficiază direct de salariile lor.

Multe zone protejate ar dori să aibă turismul de gorile. Dar obișnuința face gorilele extrem de vulnerabile în fața vânătorilor, care s-ar putea apropia cu ușurință de ele și le-ar putea suprima. O condiție nenegociabilă este prin urmare, să existe o protecție eficientă împotriva braconierilor. Cele 60 de ecogărzi (militari-pădurari înarmați)  din Dzanga Sangha o mențin în siguranță pentru gorile, contribuind astfel în mod semnificativ la succesul ariei protejate în beneficiul multor alte specii unice în Bazinul Congo. Am părăsit gorilele  convins că, doar cu voința politică și investiția potrivită, există speranță pentru supraviețuirea acestor maimuțe pe cale de dispariție în Africa Centrală.

P. S. Mulțumesc din suflet Lucian Dăghie că m-a făcut parte în această expediție, dar și în egală măsură tuturor partenerilor de aventură care ați fost absolut minunați. În frunte cu Rukki se știe!

---

VIZUALIZĂRI: 269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI