Amintiri despre New York

TIPĂREȘTE

Nu-mi amintesc din literatura americană vreun roman de marcă care să-mi fi creat o imagine confortabilă, credibilă despre New York. Ce aflasem din puţinele romane poliţiste citite, din reclame şi din prea multele filme americane mai vechi sau mai noi, se rezuma la zgârie-nori, la huruitul metrourilor, agitaţia străzilor, scrâşnetul maşinilor în curbe, strigătele răguşite ale vânzătorilor de ziare anunţând căderea acţiunilor la bursă, neoanele reclamelor luminoase agresive, toate acestea în total contrast şi dezechilibru cu cele câteva imagini idilice din Central Park. Astfel că nu o dată, conform proverbului "vulpea cand n-ajunge la struguri zice că sunt acri", am declarat că nu mă interesează New York-ul, cu singura şi marea excepţie - muzeul de artă Metropolitan! N-am o pregătire de specialitate în domeniul artelor plastice şi interesul meu pentru pictură nu cred că-l depăşeşte pe al celor din generaţia mea cu şapte ani de acasă şi cinci ani de facultate; totuşi se întâmplase să văd marile muzee ale lumii din Paris, Londra, Madrid etc. şi-mi scăpase doar Metropolitanul (din păcate nu intră în discuţie Ermitajul fiind într-o anumită parte a lumii în care n-am să merg niciodată). Aşa că devenise musai, mai ales că "strugurii" nu mai erau aşa de departe acum că mă aflam în Toronto în vizită la sora şi cumnatul meu.

Daniela tocmai sosise si ea în Toronto cu întârziere de o lună, după ce îşi obţinuse cu greu cele 4 săptămâni de concediu legal în august. Ea mai fusese câteva zile în NY în urmă cu doi ani la un curs de "human resources", ceea ce a contat mult în eliberarea vizelor noastre pentru Statele Unite.

Ne-am hotărât pentru ultima săptămână din august, pentru că până atunci mai aveam de onorat o călătorie Montreal-Quebec cu prietenii veniţi "on purpose" din Calgary şi o vizită de câteva zile la prietenii din Kitchener, aşa c-am lăsat "noi doi la New York" la sfârşit, pour la bonne bouche (n-am găsit echivalentul în engleză!)

Am plecat într-o dimineată – ne-a condus cumnatul la (auto) gara Greyhound, am luat Ogarul şi, cu o scurtă întrerupere la graniţă şi cu cele fiziologice, după aprox. 10 (?) ore am ajuns într-o staţie de metrou din New York, metrou care ne-a lăsat în apropierea apartamentului unde aranjasem să locuim o săptămână.

Cu regret, în Ogarul Cenuşiu n-am regăsit nimic din emoţia lui Romulus Rusan şi a Anei Blandiana – între timp se schimbaseră vremurile, o mulţime de imposibile întâmplări trecuseră în firesc. Emoţia noastră a început în firida în care ne-am adapostit de ploaia subţire ce se pornise la ieşirea din metrou. Am lăsat din mână genţile de voiaj, ne-am îmbrăţişat şi ne-am pupat de "bine-am sosit la New York! ". Primii paşi i-am făcut cu sfială – călcam în marele oraş în care tocmai sosisem ca să vizităm, să locuim puţin, să-i respirăm suflul!

Nelly emigrase de 30 de ani (maică-sa greva foamei în faţa Ambasadei Române de acolo, ea greva foamei în faţa Ambasadei Americane în România etc. Cu greu am dat de adresa de mail, de numărul de telefon şi am luat legătura ca să aranjăm cumva să avem unde sta în New York.

Locuinţa ei se afla pe 74th st în apropiere de staţia de metrou unde "aterizasem" – dacă mergeam spre Hutson, dădeam în Broadway, singura stradă curbă care, ca atare, nu era paralelă şi nici perpendiculară pe Central Park precum toate celelalte; dacă o luai spre Est River, dupa două blocuri dădeai în Central Parc, acesta fiind (pe hartă) un dreptunghi orientat dealungul insulei Manhattan între cele doua râuri.

Clădirea - din generaţia veche, mare, cu multe etaje - era un bloc de locuinţe sociale pentru pensionari, persoane în vârstă, bărtâni fără familie şi fără venituri. Apartamentul aducea mai mult cu o garsonieră cu hol de intrare pe post de cameră de zi în care se afla şi bucătăria de dimensiunile unui dulap în perete. Totul era atât de mic că ne-am mirat că aşa ceva există, dar avea tot ce-i trebuia, totul la îndemână, aproape că nu era nevoie să ieşi din baie ca să-ţi iei un pahar uitat în bucătărie! Toate apartamentele din bloc erau cam la fel. Cât am stat acolo, Nelly a locuit trei etaje mai sus cu mama sa de 90 de ani, în apartamentul acesteia.

In prima seară ne-am plimbat alene înspre şi pe o mică parte din Broadway, privind cu atenţie într-o parte şi-n alta, cercetând, observând, asimilând. Dimineaţă, în dreptul geamului se vedea răsărit din ceaţa străvezie un cocoş metalic stând într-un picior pe fleşa unei "căsuţe" cu 10 etaje. După micul dejun "to go" servit pe bancă în Central Park am pornit nerăbdători în "cercetare". Dar n-am mai putut pastra ritmul primei plimbări. New Yorkul nu este unul din oraşele în care oamenii se mişcă lent. Cei din urma noastră ne ajungeau şi ne depăşeau rapid, aşa c-am luat-o şi noi la trap şi panicaţi de lipsa de timp, cât am fost pe acolo, nu ne-am mai oprit.

Trăisem cu impresia că datorită înălţimii zgârie-norilor, soarele nu ajunge până la nivelul străzilor în Manhattan şi din această cauză acestea sunt sumbre, întunecate; am fost plăcut surprins să constat contrariul – poate datorită orientării străzilor, poate datorită reflecţiei suprafeţelor vitrate ale clădirilor, poate că pur şi simplu aşa era firesc.

Broadway este cel mai lung bulevard din Manhattan (se prelungeşte şi în Bronx) şi, deşi destul de larg (broad way!), datorită traficului auto incredibil de mare, avea tronsoane cu un singur sens, alternând cu tronsoane pietonale sau în celălalt sens.

Imposibil să baţi cu piciorul tot Broadway! Mergi cât poţi (în general către destinaţii anume) şi vezi ce întâlneşti în cale - supermagazine, restaurante de lux, muzee, teatre şi cinematografe adunate în Time Square, cu enorme reclame colorate luminoase ziua şi noaptea. Mai iei metroul până la Lincoln Center Plaza ca să admiri de afară cele două imense picturi murale ale lui Marc Chagal din holul Operei Metropolitan, mai mergi 10 min şi ajungi la Columbus Circle unde s-au turnat Diavolul se îmbracă la Prada, Singur acasă, Taxi Driver, Die Hard; în mijlocul rondului se află statuia lui Columb. Si dacă insişti să mergi mai departe ajungi cumva unde se intersectează Broadway cu celebra 5th Avenue, intersecţie ce a dat naştere zgârie norului Flatiron Building (nu se poate accepta forma corecta singular-articulat-dativ zgârie-noriului), care chiar merită văzut pentru forma lui ascuţită şi decoraţiunile cu plăci de oţel ornate cu motive inspirate din renaşterea italiană.

Dacă crezi c-ai "rezolvat" Broadway, înseamnă c-ai bifat jumătate din Manhattan, Central Park inclusiv. Mai rămâne cealaltă jumătate, de la 5th Ave spre East River – alte muzee, clădiri istorice, Rockefeller Center, hotelul de lux Waldorf Astoria în stil Art Deco, cartierul istoric Tudor City construit la început de secol în stilul arhitectural al dinastiei tudorilor şi altele…

Azi, acum, au trecut 13 ani de la atentatul terorist de la World Trade Center. Barak Obama a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor pe peluza din faţa Casei Albe. Mă opresc din amintiri, voi continua mâine cu poze şi partea doua.

---

VIZUALIZĂRI: 3171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI