Trei săptămâni în Nepal – călătoria care m-a schimbat

TIPĂREȘTE

Trei săptămâni în Nepal. Un cadou pe care mi l-am făcut singură, cu ocazia unei vârste – să-i spunem – rotunde. Un vis mai vechi care cerea, în sfârșit, să fie împlinit: să văd o parte din cei mai înalți munți ai lumii.

Pregătirile au început cu luni înainte – bilete, asigurări, suplimente, vitamine, haine tehnice. Dar mai presus de toate, cu antrenamente. Ore lungi de înot, cycling, alergare, forță, și drumeții, cât mai multe. Pentru că știam: în Himalaya nu te duci nepregătit.

Când, în sfârșit, am pășit în aeroportul Otopeni, cu un duffel bag de 28 kg și un rucsac în spate, am simțit că aventura începe cu adevărat. Zborul cu Qatar Airways a fost ca o mică răsfățare înaintea furtunii: vin bun, mâncare gustoasă, confort deplin.

După 9 ore de zbor și o escală de aproape 4 ore la Doha, am aterizat, în sfârșit, în Kathmandu. Când am coborât din avion, m-a izbit căldura umedă – de parcă aerul mă îmbrățișa cu totul. A fost prima senzație și mi s-a părut că orașul mă întâmpină în felul lui.

Nici nu apuci să respiri bine, că intri într-o altă experiență: aici te controlează chiar și când cobori din avion 🤣. Am așteptat apoi mai bine de o jumătate de oră bagajul, privind valizele plimbându-se leneșe pe bandă și simțind nerăbdarea crescând.

La ieșirea din aeroport, forfota era deja alta: șoferi, ghizi și însoțitori, fiecare cu câte un carton în mână, cu nume de grupuri sau turiști, strigăte, voci, priviri curioase. O lume amestecată, care te absoarbe imediat.

Drumul spre hotel a fost surprinzător de liber. M-am întrebat dacă așa e mereu, dar am aflat repede răspunsul: nu, pur și simplu era festivalul Dashain, iar orașul respira altfel – mai liniștit.

Seara am făcut primii pași prin Thamel – cartierul turistic. Străduțe înguste și colorate, magazine peste magazine cu echipament sportiv, suveniruri, textile, luminițe și mirosuri amestecate. O lume pestriță: hinduși, turiști occidentali, voci în toate limbile. Curățenia? Nu e chiar punctul lor forte, dar nici nu aveam mari așteptări. În schimb, am simțit ceva mai important: că îmi place. Și asta contează cel mai mult. 😀

Planul expediției era clar: Kanchenjunga Base Camp. Dar muntele și vremea aveau alte planuri.  

În Nepal a plouat zdravăn câteva zile la rând, iar în zona Illam, unde trebuia să ajungem cu mașina, au fost alunecări de teren și inundații soldate cu pierderi de vieți omenești. Cu mașina am reușit să mergem doar o parte din drum, până unde apele l-au surpat. Ce puteam face? Am luat bagajele în spate și am început să urcăm un deal noroios și alunecos 😂. Gândiți-vă că aveam în spate vreo 28 kg și în față încă vreo 7. Floare la ureche! Sus ne așteptau alte mașini, care ne-au dus până în Illam. Acolo, altă surpriză: mica localitate era cufundată în întuneric, așa că am mâncat la lumina lumânărilor.

Și, ca aventura să fie completă, a doua zi am aflat că nu mai putem continua drumul cu mașina și că trebuie să ne întoarcem pe unde am venit – adică să coborâm tot ce urcasem, cu bagajele în spate.

Ni s-a spus că vom încerca să ajungem la intrarea în traseu pe un alt drum, după ce ne întoarcem în Bhadrapur. Aproximativ opt ore de mers cu mașina, ni s-a spus. Numai că, în Nepal, timpul are altă dimensiune – una a lor.  

Un drum cu mașina pe așa-zisa autostradă care leagă Bhadrapur de Kathmandu este, fără îndoială, o aventură în sine – și un mod autentic de a cunoaște adevăratul Nepal. Drumul este în construcție… de când și până când, nimeni nu pare să știe. Cert este că, în afară de maimuțe, vaci și capre, nu am văzut niciun muncitor.

Cu toate acestea, traficul este nebunesc: o forfotă continuă de mașini mici și mari, tuk-tuk-uri, scutere și pietoni care se strecoară printre ele cu o naturalețe uimitoare. Casele de pe marginea drumului par fragile, aproape lipsite de speranță. Uneori m-am întrebat dacă acolo chiar trăiesc oameni. Da, trăiesc – în condiții greu de imaginat.

A fost o experiență intensă, una dintre acelea care te fac să vezi lumea altfel. Ceva ce până acum văzusem doar în documentare, dar care, trăit cu ochii tăi, capătă o greutate aparte.

După multe ore de drum, am decis să ne întoarcem în Biratnagar – cel mai apropiat oraș cu aeroport de unde puteam pleca spre Kathmandu.  Biratnagar se afla la 2 km de granița cu India. Este un loc care fierbe de energie - străzi aglomerate, oameni în haine tradiționale, temple, mirosuri, zgomot, viață. Proprietarul hotelului ne-a filmat ca pe niște vedete și a postat clipul pe site. Când va mai avea asemenea oaspeți? 😄Aeroportul? Un haos organizat. Zborurile plecau după un orar pe care doar nepalezii păreau să-l cunoască. Următoarea zi, pe la miezul nopții, am ajuns din nou în Kathmandu.

Traseul a fost schimbat. Urma ca a doua zi dimineață să plecăm în Gosaikunda-Langtang – un traseu foarte frumos și puțin mai ușor decât Kanchenjunga.

Au urmat 13 zile pe munte, în care am trecut de la păduri dese,  tropicale, la zăpadă și altitudini de peste 4.600 m. Am avut rău de altitudine: m-am umflat la față, nu puteam să mănânc nimic. Am fost aproape să renunț. Dar nu sunt genul care se lasă ușor. Am continuat pas cu pas, și am reușit. Poate pentru că dorința de a ajunge sus a fost mai puternică decât frica. Mi-a trecut, și, când am urcat din nou la 4.400 m, eram complet aclimatizată.

Am urcat 9.600 de metri și am parcurs 144 km. Am atins pasul Lauribina (4.610 m) și vârful Kyangjin Ri (4.400 m). Dar dincolo de cifre, am trăit ceva ce nu se măsoară: tăcerea muntelui, aerul subțire, liniștea care te golește și te umple în același timp.

Nepalezii din sate mi-au dat o lecție de simplitate: că fericirea nu are nevoie de confort, că poți zâmbi chiar și atunci când viața e grea.

Expediția s-a încheiat în Kathmandu, unde am ajuns după cea mai intensă și nebună experiență rutieră din viața mea. Zeci de kilometri pe un drum asemănător cu unul forestier de la noi, dar care șerpuiește la peste 2.000 m deasupra unor văi adânci. Gândiți-vă că pe acest drum merg camioane și autobuze de transport în comun 😂.

Am lăsat în Kathmandu-ul în sărbătoare și l- am găsit tot așa - Ziua Câinelui, Ziua Luminilor și Noul An Nepal Sambat. Dansuri, tobe, mandale colorate, o energie vie și caldă.

Au fost trei săptămâni care mi-au rămas adânc în suflet. M-au făcut să văd altfel lumea, oamenii și, poate, chiar pe mine însămi.

Mi-au arătat cât de mică pot fi în fața muntelui și cât de puternică, în același timp.

O experiență pe care nu o regret nicio clipă.

Și pe care, dacă aș putea, aș retrăi-o oricând.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 55 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI