Adio, Africa!

TIPĂREȘTE

Orele mele de ședere în acest focar încins ce dă culoarea lutului ars acelor oameni ce se încăpățânează să supraviețuiască peste limitele supraviețuirii, se apropie de sfârșit. Departe de a se plânge de rigorile vieții din junglă, africanii sunt convinși că prin țările de unde vine Omul Alb, soarele nu strălucește niciodată, iar razele fierbinți sunt doar privilegiul celor aleși să se bucure de căldură. Cam asta reiese din spusele Sabirei pe care reușesc să o conving a-mi povesti tot ce-și amintește despre viața tribală a familiei sale.

-Vedeți, Tribul Shilluks, din care provin și strămoșii mei, este o cutie de zestre a Africii, cu toate bogățiile spirituale adunate încă din Epoca de Piatră. Toată viața tribală se desfășoară în jurul câtorva elemente cheie ale vieții, începând cu Arborele Secular din spatele caselor, considerat sfânt pentru că în el trăiesc spiritele bune ale copiilor care așteaptă să fie născuți. Apoi, Sălașul lui Ani, Zeița Pământului și sursa fertilității, Casa Marelui Preot al tribului, și cea a Marelui Vraci, ambele pline de craniile predecesorilor. În sfârșit, Casa Oracolului Dealurilor și al Peșterilor, de unde se fac cele mai multe preziceri în privința războiului, a păcii sau a viitoarelor recolte de ignama. Atunci este momentul când turiștii admiră bijuteriile și mărgelele femeilor potrivite cu averile soților, modelele aplicate pe corp, obținute din ulei și lichide colorate de semințe și plante, brățările de la glezne care poartă codul tribal, alături de bărbații ce cară vin de palmier pe creștet.

Oaspeții se tratează cu o nucă de cola cu piper de Guineea. Cănd aceștia intră într-o casă străină, ei scot din traista de piele o cretă și trag niște linii pe podea, după care își vopsesc degetele în alb ca semn al bunelor intenții, ca apoi să-și scoată și sticluțele cu tutun de prizat din traistă. Dar atunci când aceștia vin cu crengi proaspete de palmieri, mesajul de război devine cât se poate de clar. Fiecare membru al tribului trebuie să aibă, după spusele vraciului, câte un chiu bun, un fel de înger păzitor care-l va însoți pe tot parcursul vieții.

-Ce reprezintă ignamele pentru tribul tău?

-Ignamele, care seamănă cu un cartof european în formă de castravete, sunt nu numai un simbol al bărbăției ci și sursa faimosului foo foo, un fel de cartofi piure, principala hrană a tribului, alături de ciorba de legume sau vinul extras din palmieri, și de maseta, o bătură fermentată de manioc amestecat cu salivă... Urmează orezul, fasolea și pâinea, tot din manioc. Se spune că drojdia din vinul de palmieri i-ar face pe bărbați să-și viziteze mai des soțiile. La ospețele de după negocierile pentru viitoarea mireasă, se consumă supă de frunze amare sau de semințe de pepene, două picioare fierte de capră, două castroane mari de pește, dar și câteva poloboace de vin de rafie.

- Care sunt ceremoniile mai importante ale Tribului Shilluks și cum țin ei socoteala zilelor și a anilor?

- Vedeți, la tribul nostru, considerat pe bună dreptate continuatorul Epocii de Piatră, timpul se măsoară, după strângerea recoltei, după numărul Sărbătorilor Dovleacului, după sezoanele ploilor, după numărul târgurilor. Cuvintele noastre au o sonoritate dulce, la fel ca murmurul apei sau trilul păsărilor. La ceremonii, doar sunetul tobelor sau praful de frunze și scoarțe parfumate pe care bătrânii îl aruncă prin aer, trădează prezența omului născut din picătura de sânge a lunii. Pe lângă ceremoniile deja amintite, ar mai fi cele de inițiere, sau când toboșarul tribului anunță Sărbătoarea Ignamelor, un fel de celebrare a recoltei, începerea luptelor tradiționale între triburi, ceremonia nunții, înmormântarea sau nașterea...

-Neștiind scrierea, cum au păstrat cei din Tribul Shilluks înțelepciunea străbunilor?

- Ei spun că înțelepciunea, la fel ca obiceiul tribal, este ca o traistă de capră și că fiecare om și-o poartă pe-a lui. Cei din tribul meu au o capacitate mare de a improviza basme, legende sau cântece chiar în timpul ceremoniilor. Dar proverbe ca “Cel mai mare mincinos din lume îi spune adevărul fiului său”, „Mai întâi alungă pisica sălbatică înainte să dai vina pe cloșcă” ori „Boala spiritului se tratează numai cu santal și foc”. La fel, fiecare trib trebuie să aibă câte un șarpe Boa îmblânzit, șarpe care ține rozătoarele și spiritele rele departe de casă. Copiii, la rândul lor, nu au voie să fluiere noaptea pentru a nu le trezi dar, mai ales, pentru a nu se pomeni în față cu Marele Spirit al Măștii ce aduce fiori întregii comunități. Boala celor care suferă de măruntaie le aduce o repulsie colectivă iar după moarte, aceștia nu pot fi îngropați conform ritualelor pământului strămoșesc.

- Ce rol are Vraciul în viața tribului tău?

- Ei bine, Vraciul este, de departe, cel mai temut personaj. El are ochii roșii ca focul, este mereu încruntat iar copiii sunt convinși că, la o simplă palmă la fund, acesta îi poate transforma în maimuțe. Casa lui este la o oarecare depărtare de trib iar tărtăcuțele care atârnă de grinzile interioare, pline de vin de palmier, închise cu dopuri de frunze, au menirea de a-l ține departe de spiritele malefice. După venirea Omului Alb, acestea sunt alungate și cu trei focuri de pușcă trase la intrare. Zgomotul produs de armă, de găinile și cocoșii vecinilor, pot pune pe fugă și pe cel mai afurisit dintre spirite. Chiar și pe înfiorătorul Mare Spirit Al Măștii își pierde îngrozit urma prin junglă la auzul focului de armă și al păsărilor.

Vraciul poartă în jurul gâtului, un șirag mare de scoici, iar sub mantia lui se văd câteva pene colorate de papagal. El mai ține la gât o amuletă rotundă, îmbrăcată în piele și are un cerc din cretă la un ochi. Doi pui proaspăt sacrificați atârnă de o parte și de alta a patului celui suferind. Apoi, bolnavului i se pune în mână, de către unul din frați, un toiag, după care trebuie să strige hotărât “Nu! ” spiritelor rele... Urmează ofrandele depuse în locurile desemnate de Marele Vraci.

- Cum a reacționat tribul tău la vederea Omului Alb?

-Părinții mei spuneau că Omul Alb, adică Mzungu, nu ar avea degete la picioare, că el este la fel ca supa fierbinte și că trebuie sorbit cu grijă. Nici el nu înțelege de ce găsește câte o capră, o găină, o bucată de pânză și o sută de cochilii pe la încrucișarea drumurilor, de fapt, ofrandele noastre aduse zeilor clanului. Noi am fost aici de la început, ei nu ne sunt nici frați, nici rude, noi nu le-am furat nici capra, nici găina și nu le-am luat pământurile sau nevestele...

Pe măsură ce minutele se scurg ca un vis de primăvară, cerul se acoperă de câțiva nori iuți prin care mai apare câte o geană de lumină, iar un ropot de ploaie toridă pare să îmblânzească țărâna înfierbântată. După mai puțin de-o jumătate de oră, stropii se răresc și cerul se desparte din nou de pământ.

În curând, porțile zeilor africani se vor închide pentru mine, dar Africa va rămâne un teritoriu fascinant, demn de revăzut. Până atunci, mi-o voi aminti ca pe o întindere pustie și fierbinte ca o ciorbă de igname, plină de cărări necunoscute ce se pierd prin labirintul întunecat al junglei.

---

VIZUALIZĂRI: 988 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI