ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2015
DURATA: 5 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Deliciile Maghrebului

TIPĂREȘTE

Generalități

Mă grăbesc să mai bag una de-ale mele, că dup-aia vine postul Crăciunului și nu vreau să dați cu pietre după mine;). Când am scris despre Meknes (vezi impresii, vezi impresii), aveam în gând și un articol despre bucătăria lor variată și condimentată. În niciun caz nu pretind că știu la fel de multe câte aș ști despre gastronomia spaniolă de exemplu, dar am fost de câteva ori în Maroc, o dată în Algeria și o dată în Tunisia, m-am informat înainte de fiecare plecare, așa cum fac mereu, pentru că mă reped la mâncarea locală precum o nemâncată, și am gustat destule. Aceste rânduri se vor o simplă creionare a ceea ce putem mânca atunci când vizităm Maghrebul. Să vedem ce iese.

De la primul meu prânz în Casa, acum mai bine de șapte ani, când am fost sfătuită să bag ghearele-n chiar și-n cuscus, m-am gândit cam cu ce bucătărie ar aduce bucătăria de pe aceste coclauri. Și, cam ca peste tot, concluzia este că are influențe și de colo și de colo, adică din gastronomia mediteraneană în partea de vest, dar și din cea bereberă (una din cele două origini importante din Maghreb) și cea africană (în părțile din sud mai degrabă, și prin Mauritania...). Ce nu a ajuns în Maroc este influența turcă, imensul imperiu oprindu-se puțin înainte de această țară. Este însă prezentă în Algeria și Tunisia, și uite cum am căutat eu disperată în Alger verișoarele sarmalelor noastre, care aici se numesc dolma.

Denominatorul comun. Este binecunoscută norma halal a Islamului, adică animalele trebuie sacrificate cu vărsare de sânge (dacă stăm bine să ne gândim, și la noi este o practică extinsă, mai puțin probabil în industrie), și nu se manânca porc. Carnea de pasăre și cea de miel stau la baza felurilor de mâncare, dar elementul cel mai comun, ca să zic așa, este cuscusul.

Condimente. Harissa și ras al hanut sunt amestecurile de condimente cele mai folosite (pe ultimul, de culoare roșie sau galbenă, depinde de componente, mi-l cumpăr și eu de fiecare dată, și apoi stă luni și ani întregi prin dulap până mă hotărăsc eu să fac o cină tematică, și atunci... mă duc la o carmangerie arabească și nenea de acolo îmi pregătește ad-hoc frigăruile; dar când deschid dulapul, călătoresc instantaneu în nordul Africii, chiar și numai pentru asta merită să cumpăr condimentele lor;)).

Menta este omniprezentă. Ca și curiozitate, mie nu îmi place menta, dar în Maroc mereu beau ceai cu mentă, fierbinte tare și la patruzeci de grade. Bineînțeles că dacă veniți pe la mine, am și de-ăla în dulap, cum să n-am? Acuma... să nu credeți că e vreun ceai special, cum am crezut eu acum câțiva ani. Îmi zice șefu’ o dată să-i aduc ceai marocan. Mă duc eu în souk frumușel și cer ceai marocan. Băiatul de la tarabă îmi dă o cutie de ceai verde chinezesc. Zic nu bre, eu vreau ceai marocan. El îmi inghesuie cutia-n geantă zicându-mi că beau ceai verde cu mentă și ăla e ceaiul lor. Bine, ulterior am căutat și eu cutii mai... arăbești, ca să... bingo, deja știți!!... să le pun în dulap.

Ca și tehnică de conservare, în cele trei țări unde am fost se practică uscatul cărnii la soare, după ce i s-a dat bine cu sare și condimente. Ei, și-n Spania se face acest lucru, că doar nu degeaba zic francezii, spre revolta spaniolilor, că Africa începe la sud de Pirinei. Când R. îmi spune (nu de puține ori) că ei au fost un imperiu odată (ei, adică spaniolii), îi mai aduc și eu aminte zicala galilor.

Tajine, sigur știți ce e ăla tajine. L-ați mâncat la restaurant și ați și cumpărat vasul în care acasă poate fierbeți sarmale (dacă e mai mare) sau pe care îl țineți pe post de bibelou (dacă dimensiunile nu corespund).

Echivalentul proverbului nostru La masă nu se vorbește, Mâ kainsh el-kalâm ala etta3âm (cândva mă apucasem de arabă, de una singură; m-am lăsat păgubașă...), mă face să-mi dau seama că citiți cu toții în liniște, și că deja salivați. Așa că sfătuiesc poporul să se oprească aici cu cititul dacă nu a păpat încă.

Despre ingrediente, feluri de mâncare și ce-am mâncat eu pe-acolo

Bucătăria maghrebiană îmbină mult de tot dulcele și săratul. Eu m-am obișuit și chiar îmi place. E bine, însă, de știut, de către cei care nu agreează aceste combinații mai neobișnuite la noi. Au totuși ceva în comun cu bucătăria noastră: multe feluri tradiționale sunt destul de... grele, pregătite cu mult, foarte mult ulei. Ne spunea Chantal, de la Riad Safir, că au trecut luni bune până au reușit să o facă pe bucătăreasa lor să consume ulei cu măsură. Pe mama ar încânta-o, că și ea cam la fel face;). Anumite feluri trebuiesc fierte ore întregi, ca și sarmalele noastre. Iar bărbații nu prea intră în bucătărie. Așadar nu m-aș mărita niciodată cu un marocan;).

După discuții interminabile cu marocanii mei de-a lungul anilor, concluzia ar fi că au patru feluri principale: cuscusul, prezent la orice masă (și care cam ține loc de pâine), bastilla sau pastilla, care e un fel de plăcintă ori de carne de porumbel, ori de fructe de mare..., mechui de miel, echivalentul unui lechazo spaniol, adică miel de lapte (nu mă spuneți la spanioli, că sigur dau cu pietre după mine) și djej mcharmel, cu carne de pui, lămâi acrite (cum adică acrite? , veți spune pe bună dreptate; ele oricum sunt acre; ei bine, ca varza murată) și măsline. Lămâile astea le găsești peste tot, eu una nu prea mă omor, deși lămâia cruda mi-a plăcut dintotdeauna.

Am avut norocul să mănânc de toate, și toate mi-au plăcut. Cel mai mult am mâncat tajine, ba cu carne de pui, ba de miel, ba cu prune uscate fierte, ba cu curmale... Acest fel, însoțit de o salată marocană, te satură bine. Dacă luați masa la terase prin piețe, nu vă uitați cu lupa la vasul cu același nume în care vă este adus. Câteodată poate fi cam... plin de grăsime;) (ah, ce fină sunt). Eu nu am pățit nimic niciodată, dar aviz amatorilor mai sensibiloși.

Pastila am mâncat-o de două ori. În Agadir am cerut de porumbel, chelnerul a încurcat borcanele și mi-a adus-o de fructe de mare, Abdel a urlat la el de muream de rușine și la plecare bietul om m-a așteptat la ieșire cu un buchețel de trandafiri!! Anul ăsta am mâncat o pastilla excepțională de carne de porumbel (și cu scorțișoară pe deasupra) în Meknes, la restaurantul Chez Kenza, despre care ar fi interesant să pot scrie odată din considerente de... personal. Poveștile cu și despre oameni sunt preferatele mele.

Mechui am mâncat de câteva ori, dar mereu îmi voi aduce aminte de... prima dată. Terasa unui restaurant în drum spre Agadir (când încă nu era autostrada gata). Abdel cere mechui pentru toți patru, pe mine întrebându-mă dacă îmi place mielul. Bucăți de frigărui de miel pe două platouri, și multe farfurioare cu fel și fel de condimente. Și-ncep marocanii mei să ia bucata de carne, cu mâna evident, s-o perpelească prin prafurile alea colorate și să mănânce cu jind. Bineînțeles că i-am imitat imediat, urmând proverbul spaniol: Acolo unde te duci, fă ce vezi. Gustul ăla de miel fraged, care se topea în gură, amestecat cu fel și fel de arome condimentate, nu se poate uita niciodată, chiar dacă am mai mâncat și altădată, și la restaurante mai de fițe.

Cuscusul merită o mențiune aparte pentru că este un aliment de bază. Se fierbe la abur, dar eu, când îl fac, adică din joi în Paști, îl fierb cu puțină apă și-l dezleg cu margarină (se lipește ca o pastă în timpul fierberii). Este ieftin și se asociază cu mâncarea de duminică, adică de vineri de la ei, dar este nelipsit în orice restaurant, și vine însoțit de legume, carne, pui, și mai rar de pește (spre nord).

Nu am mâncat încă vestita supă harira, cu de toate, pe care o mănâncă marocanii la lăsatul serii și spartul ajunului pe timpul Ramadanului. Chiar și aceasta este însoțită de curmale.

În Algeria am avut trei experiențe diferite. În prima seară am rămas să mâncăm în hotel, unul de pe vremea lui Pazvante. Când am intrat în restaurant, cinșpe mii de ochi de mascul m-au priponit. Multe din picioarele acelor ochi (ah, că nu știați că și ochii au picioare? și eu ce să vă fac? aflați acum;)) erau în șlapi. Era decembrie, dar bărbații erau în rochii de seară, fără breteală, e drept, și șlapi. Vremea le permite acest lucru. Mă dusesem cu lecția făcută și am cerut dolmas, un fel de sărmăluțe pregătite un pic mai altfel și fără carne de porc, evident, și un burek, un fel de plăcintă cu carne, ouă prăjite și ceapă, asemănătoare oarecum cu pastilla marocană. Crasă eroare, și nu din cauza felurilor în sine. Restaurantul, ca și hotelul, aveau o reputație cam neaaah, aveam să aflăm a doua zi (și scuuump, nene, scump). Mâncarea a fost super nașpa, sleioasă, veche, n-am putut să mănânc ce cerusem, am fost nevoită să împărțim la doi niște ouă prăjite... A doua zi, în schimb, într-un mic restaurant din centrul Algerului, m-am săturat cu o mîncare de miel gătită cu prune uscate și scorțișoară, și am băut citronadă. Am fost apoi invitați la o cină într-un restaurant de lux, unde am mâncat un pește de care și acum îmi aduc aminte... Domnul Majid, taximetristul recomandat de ambasadă care ne-a însoțit peste tot în zilele alea ne-a dat, la plecare, o cutiuță cu fursecuri colorate și... duuuulci, din care bineînțeles că am cumpărat vreo două kile în Tunis în zilele următoare.

Apropo de Tunisia: din păcate aici cred că am gustat cel mai puțin din mâncarea lor tradițională. Am stat la un hotel de super lux, cu un restaurant pe măsură, și când șefu’ a văzut ce și cum se mânca, n-a mai fost chip să-l scot de acolo… Bufetul era extraordinar de bogat (eu, care m-am dus de foarte puține ori la pensiune completă) și eu mă tooot învârteam să caut mâncăruri de-ale lor. De exemplu, mi-ar fi plăcut să găsesc ceva din carne de cămilă. Data viitoare. Îmi aduc aminte că erau multe preparate din carne de oaie și bou și că am măncat o ciorbă cu paste, tot chorba se zice și la ei, m-a încântat acest lucru. Tajinul este diferit la tunisieni : e un fel de quiche gratinat pe bază de carne și de legume. Mielul e la el acasă și aici, și mechuiul este asemănător cu cel din Maroc.

Salatele se pot face de legume fierte sau proaspete. Ca și garnitură la miel, de multe ori am mâncat morcovi micuți fierți, sau conopidă fiertă... Stropiți cu ulei de măsline, sunt întotdeauna buni. Una din cele mai populare salate, căreia ei îi zic salată marocană, este cea de roșii cu castraveți și ceapă, tocate mărunt, ca la noi. Cât despre usturoi, acesta este un pic diferit față de ce cunoaștem noi, e mai rozaliu și are o aromă puțin diferită. Eu am mâncat odată, în Marakech, les sept salades du chef, mă rog, așa se numea felul respectiv. Erau șapte farfuriuțe cu diverse salate așezate pe un suport asemănător cu cel folosit la noi la nunțile de la țară dacă vă amintiți. De prisos să vă zic că mi-au plimbat bolta palatină prin palate cu sultani și Mohamezi fără număr...

Legumele sunt și ele prezente în combinație cu felurile de mai sus, și nu numai. De exemplu, vara se mănâncă foarte multe vinete. Vinetele prăjite stropite cu miere și atât de apreciate în Andaluzia de unde credeți că vin? De la vecinii de peste strâmtoare.

Fructele sunt multe și bune. Portocale la greu (nu e nevoie, cred, să amintesc freshurile de la orice colț de stradă), lămâi la fel, rodii, căpșuni și un lung etcetera. În Spania vin mii de camioane frigorifice cu fructe și câte un biet disperat ascuns pe sub el...

Fructele uscate au un rol super important aici. Curmalele mai ales, despre care se spune că sunt afodisiace, se mănâncă în cantități considerabile;). Ele sunt, de fapt, alimentul multor popoare nomade. De asemenea se găsesc măsline peste tot, și ulei de măsline, foarte bun, deși și mai bun (și muuult mai scump) este cel de argan.

Despre pâine… ce să vă zic… Eu sunt înebunită după pitele lor, care se vând la orice colț de stradă, foarte ieftine, și pe care soră-mea mă pune să i le aduc la pungă; ea le congelează și scoate una câte una… Mai e una care arată aproximativ ca o clătită mai groasă, are cam aceeași consistență și se servește la micul dejun de obicei, însă eu prefer pita pe care o veți vedea în poze.

Apa de trandafiri (zhaar) este folosită la deserturi, dar nu numai. Tot vedeam eu mereu bărbații la terase cu un pahar de ceai și unul cu un lichid transparent pe masă. Măi să fie, mă gândeam. Ăștia țuica nu beau, să fie doar apă chioară? Lichidul ăla avea legătură cu munții de petale de trandafiri care se vând la orice colț de stradă. De asemenea, se poate bea și apă de floare de portocal. Despre sucuri nu are rost să vorbesc, iar anul ăsta am gustat și lebenul, pe bază de lapte acru, care se bea foarte rece. Pe căldurile alea a fost un deliciu.

Băuturile alcoolice, așa cum ne putem imagina, se găsesc la scală mai redusă, ca în orice țară musulmană. Whiskyul marocan, adică ceaiul de mentă, este băutura lor națională. Fiindcă tot lucrez în sector, sunt ceva zone cu viță de vie, iar vinul (de calitate slăbuță) este produs mai mult pentru import. Am sănătosul obicei să cumpăr o sticlă de vin pe oriunde merg, și al lor nu m-a dat pe spate. Marocanii mai beau lapte de migdale, și mai știu și de un lichior de smochine prin zonele cu evrei, când o prietenă marocană evreică mi-a vorbit odată de originile evreilor în Maroc. Într-o discotecă din Agadir am băut cel mai scump mohito din viața mea: 13,5 euro!! Mă lipsesc pe viitor.

Să nu credeți acum că nu sunt și marocani care consumă alcool. Peste tot există excepția de la regulă. Când sora-mea a fost (înaintea mea) în Maroc, s-a gândit ea să ducă niște cadouri părinților prietenei ei. O eșarfă pentru mama și... o sticlă de vin pentru tata. Tata nu bea, om în vârstă, cu frică de Dumnezeu. Dar s-a găsit un unchi pe-acolo care să-i dea de cap. Păi!! Noi, anul ăsta, am luat în bagaj două sticle, una pentru noi și una pentru francezi. Ne-a zis Chantal că dacă are control spune că noi le-am adus. Nu au voie să comercializeze băuturi alcoolice decât cu permis special, care nu merită solicitat decât dacă este un local cu discotecă frecventat de mulți străini, bineînțeles.

Deserturile marocane. Sunt frumoase și... dulci rău de tot. Eu dacă mănânc mai mult de-o prăjiturică mi se apleacă. Folosesc multe curmale și multă miere, și sunt lipicioase tare. Mereu cumpăr câte un kil și-mi ademenesc toți prietenii, și toți mă refuză politicos. Glumesc, bineînțeles.

(Ce mai tradiții! ;))

Zice și obligă tradiția (na belea!) că bărbații nu au voie să intre în perimetrul bucătăriei. Ei pot doar să servească ceaiul de mentă și eventual să facă în grădină grătarul (ca la noi) și mielul la cuptor. Bineînțeles că nu mai este cazul. Soră-mea a fost cu prietena ei marocancă, deci a avut marele noroc să stea printre ei câteva zile. A vizitat rude, etc. Și așa mi-a spus că femeile nu au cuvânt în societate, dar în casă ele taie și spânzură. Colegul Moha îmi confirmă în fiecare an acest lucru, ba îmi și zice că s-a-ntors lumea cu fundu-n sus și că femeile sunt la putere acum;).

Mi-a plăcut sfatul care ți se dă odată cu o rețetă de mâncare: Cântarul... sunt ochii tăi. Aceeași Chantal ne-a făcut cadou și o cărticică cu rețete marocane. Dacă la carnavalul viitor nu schimb țara, poate îi fac inaugurarea. Apropo, ați încercat vreodată o cină tematică acasă, cu mâncare și (măcar încercare) de haine dintr-o anumită țară? Recomand, mai ales iarna, când călătorim mai puțin. E o terapie excelentă. Numai să nu dați în depresie de dorul de ducă.

În loc de concluzii

Bucătăria din Maghreb este o bucătărie făcută cu rețete moștenite din gură-n gură, pregătită cu pasiune și mai ales... la foc lent. Parfumul de șafran, scorțișoară, cuișoare, gustul dulce-sărat al oricărui tajine, mierea lipicioasă și migdalele de pe prăjituri, prospețimea portocalelor stoarse sau nu... toate acestea și mult mai multe vă vor însoți peste tot pe unde veți umbla în aceste țări pline de contraste.


[fb]
---
Trimis de alinaro in 05.10.15 18:25:29
Validat / Publicat: 05.10.15 21:06:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAROC.

VIZUALIZĂRI: 4530 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Tajin si alte minuni gastronomice.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70150 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.10.15 21:05:51]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperind Marocul, diverse #" (deja existentă pe sait)

-

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

robert
[06.10.15 08:07:02]
»

@alinaro - Păi e frumos așa? Nici nu m-am sculat bine și m-ai făcut să citesc articolul tău, ca să-mi lase gura apă!

Felicitari pentru rețetă! ; -) Scuze pentru articol!

P. S. Din bucătăria libaneză nu ai impresii să le împărtăsești cu noi?

Carmen Ion
[06.10.15 08:39:17]
»

@alinaro - Mamă-mamă, cu ce bunătăţuri ne ademeneşti! Şi mă refer şi la mâncăruri - desigur -, dar şi la articolele tale în sine. Buune şi ele de nu se mai poate...

Aurici
[06.10.15 09:37:40]
»

@alinaro - Slava Domnului ca am mancat!

Iar faptul ca menta este omniprezenta nu poate decat sa ma bucure pentru ca eu mi-as pune si in ciorba.

Si cum in Maroc este putin probabil sa ajung din cauza fricii de avion (zbor doar scurt, roza!), ma delectez cu articolele tale si zic ca aproape am fost si eu.

alinaroAUTOR REVIEW
[06.10.15 10:02:37]
»

@webmaster - Mini ghid pentru... papile gustative, nu mă așteptam, mulțumesc, webmaster.

@all - Vă mulțumesc pentru comentariile matinale. Păi știam eu de ce scriu acum. Nu o dată mi-au venit idei de-astea în posturi, și ba postul... ba regimul... păcatele mi le luam eu asupră-mi. Mai e o lună și-un pic până începe postul, așa că prefer să salivați/-ăm acum împreună.

Robert, în Liban nu am fost, și nici nu am intrat niciodată până acum într-un restaurant libanez. Or fi prin Madrid, dar... eu sunt provincială!

Aurici, la mine e invers, nu-mi place menta de nicio culoare. Cu toate astea, acolo beau ceai de mentă la greu, cum oare se explică?

Cât despre frica cu avionul, și eu am avut-o o perioadă, poate trece totuși și reușești să ajungi, este o cultură tare interesantă și nu e nici chiar așa departe.

Doamna Carmen, mulțumesc de complimente.

Vă doresc o zi frumoasă! (aici e gri deocamdată; afară)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tache
[06.10.15 12:20:06]
»

@alinaro - Cred, in "modestia" mea ca ti-as recunoaste stilul si daca review-ul nu ar fi semnat. Faci parte din lista scurta a autorilor mei preferati de pe site si nu voi pierde nici un prilej pentru a-ti multumi pentru povesti.

Carmen Ion
[06.10.15 12:47:04]
»

@alinaro - Oi fi având eu părul cărunt, da' îl vopsesc, aşa că nu-mi mai spune, te rog frumos, "doamnă", că mă faci să mă simt şi mai bătrână decât sunt. Mai ales că ne-am şi cunoscut (ce întâmplare mai mult decât plăcută!) şi ai văzut cât de sprintenă sunt, când am luat-o la goană prin aeroport...

alinaroAUTOR REVIEW
[06.10.15 12:47:33]
»

@tache - Acesta da compliment! Pentru care eu îți mulțumesc din suflet! Mult de tot.

alinaroAUTOR REVIEW
[06.10.15 12:49:37]
»

@Carmen Ion - Ok, Carmen! Așa să fie.

P. S. Chiar plăcută întâmplarea...

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / MAROC
[06.10.15 18:33:48]
»

@alinaro - Îmi amintesc foarte bine de tajine şi vasele cu acoperişuri ţuguiate în care se prepara acest fel de mâncare. Acum, în pozele tale, observ că marocanii nu mai fac tajine în vas ceramic, ci în inox. Şi noi, care ne-am întors la oalele de ceramică pentru sarmale!!!

Eu n-am avut prilejul să degust - la liber - feluritele lor preparate culinare. Când am fost eu, am avut demipensiune şi - fiind foarte cald - nu mâncam nici ceea ce mi se aducea la masă. Să mai fi comandat ceva în plus?

În schimb, mă împrietenisem cu sucul lor de portocale, proaspăt, dar parcă nu prea igienic preparat pe stradă şi prin păieţe. De asemenea, foarte des am apelat la "whiskyul marocan", adică la ceaiul lor de mentă. Îmi plăcea că puneau şi o crenguţă proaspătă de mentă, mare de ieşea din pahar.

În Spania vin mii de camioane frigorifice cu fructe şi câte un biet disperat ascuns pe sub el...

Ei bine, asta mi-a dat fiori. Mi-am amintit că şi sub autocarul cu care ne întorceam noi din Maroc, la Tanger, un biet amărât s-a agăţat în speranţa că va ajunge în Spania. L-au prins. Ce s-o fi întâmplat cu el, Dumnezeu ştie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinaroAUTOR REVIEW
[06.10.15 18:46:44]
»

@iulianic - Am mâncat tajine și din vase de ceramică (în restaurante cât de cât decente se folosesc cele din ceramică, iar lumea acasă la fel). Dar la terasele de pe stradă… pf, dacă vă uitați cu atenție la vasul din inox, oh, Doamne, ce grăsime era pe el (ca să nu zic altceva). Eu am noroc să fiu deținătoarea unui stomac foarte rezistent, și am preferat să râd și să nu mă uit prea mult la acest detaliu… Poate de-aia ne-am și dus seara acolo, că nu se vedea prea bine și aveam și muzică în direct, he, he.

Îmi dau seama că n-am zis nimic de prețuri. La terase de-astea, prin piețe, turiștii mănâncă cu trei-patru euro o salată și un tajin, deci este foarte ieftin. La un restaurant normal, te poate duce la zece-cinșpe euro, iar la unul mai de lux, de la douăzeci în sus. Doar la astea ultime să nu se aștepte lumea la bonuri. Ce-am pățit noi cu Mohamed al nostru în prima seară… Știam că nu-mi va da bon, dar am insistat, să văd pe unde scoate cămașa. Cică Nu e șeful, veniți mâine. Mohamed de la terasa alăturată mi-a zis a doua zi: Da, imediat îți fac. A luat o hârtie murdară, un pix, s-a așezat zâmbitor la masă, lângă mine, și m-a întrebat: Ce vrei să-ți trec pe bon? Fără ștampilă, făra nimic. O adresă scrisă la mână, și un număr de telefon, care probabil e inventat.

În schimb, mă împrietenisem cu sucul lor de portocale, proaspăt, dar parcă nu prea igienic preparat pe stradă şi prin păieţe.

Păi da, pe stradă oare ce e igienic acolo? Dar la căldura aia, sucul parcă te ungea pe suflet.

Tema celor care încearcă să ajungă în Spania vai mama lor, este atât de delicată și-mi dă și mie atâția fiori încât mai bine ne oprim aici.

Vă mulțumesc frumos pentru vizită.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
luciaoradea
[10.10.15 13:08:39]
»

Mi-a luat 2 zile să citesc review-ul, aseară a trebuit să mă întrerup, cu regret, dar plecam de acasă. Astăzi însă l-am terminat și am nimerit și Zuperbonusul, ceea ce m-a bucurat mult. Frumos articol, minunate poze, felicitări!

alinaroAUTOR REVIEW
[13.10.15 09:44:21]
»

@luciaoradea - Mulțumesc, Lucia!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, Aurici, Carmen Ion, iulianic, luciaoradea, robert, tache
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Maroc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053666114807129 sec
    ecranul dvs: 1 x 1