Despre Lefkada, o mărturisire foarte târzie

TIPĂREȘTE

Lefkada m-a ispitit încă de la primul contact vizual, a fost pentru mine cea mai mare provocare pe care o simţisem până atunci. Nici nu ştiu de ce mai scriu acum, după atâţia ani despre Lefkada, poate pentru a-mi demonstra mie însămi că pot să mă-ntorc în trecut fără să-mi port ranchiună pentru neputinţa mea de a fi scris despre ea.

AmFostAcolo în Lefkada în septembrie 2008, pentru 5 zile. După ce am făcut cunoştinţă în 2007 cu insula Corfu m-am îndrăgostit iremendiabil de Insulele Ionice şi ţărmul limitrof al Marii Ionice (Parga, Sivota), iar în următorii ani am avut grijă să explorăm cât mai multe din acele ţinuturi. Nu ştiu dacă mai folosesc cuiva sau la ceva impresiile mele de acum şapte ani dar am găsit de cuviinţă „să mă confesez”, mai mult pentru eliberararea conştiinţei mele încărcate de vina de a nu spune nimic despre Lefkada, pentru că m-am simţit din ce în ce mai copleşită şi eclipsată de atâtea postări ale acelora dintre voi, care, de care, mai frumoase. Însă aceleaşi, noi şi noi review-uri despre Insulele Ionice m-au îmboldit şi pe mine să scriu după ce, sincer, am făcut eforturi să-mi amintesc ceva mai mult decât generalităţile. Încă sunt supărată pe mine că ani întregi n-am scris nimic nu numai despre Lefkada, ci şi despre alte destinaţii memorabile, iar de la o vreme încoace, m-am pornit pe scris, că nu mă mai recunosc!

După această introducere „mea culpa”, vă pot spune că am ales Lefkada ca pe cel de-al doilea concediu din 2008, cel din septembrie, în cel din iunie fuseserăm în Turcia pentru prima oară, la Kusadasi. Combinasem cele cinci zile de Lefkada cu şapte zile în Paralia Katerini, deoarece plecând cu încă două familii prietene, care deşi îmi dăduseră mâna liberă în a stabili programul, la auzul insulei Lefkada care nu spunea mare lucru pe atunci, n-au prea „înghiţit destinaţia necunoscută”. Dorind ceva „comercial”şi cum erau mari amatori de shopping, a rezultat Paralia Katerini, speriaţi de ce-ar putea însemna altceva.

Aşadar, eu am fost creierul, sau mai bine zis, capul răutăţilor în alegerea Lefkadei. Am descoperit exotica Lefkada, accesibilă de pe continent, tot scotocind pe internet despre minunatele insule ionice, impresionată de frumuseţea lor (am rămas perplex când am văzut Porto Katsiki). Mergând cu maşina prietenilor cărora nu le prea convenea traversarea cu ferry-boat-ul deoarece implica ceva costuri suplimentare, ne-am orientat la Lefkada ştiind că legătură acesteia cu continentul era făcută printr-un pod mobil.

Îmi amintesc că la vremea aceea mă întrebau colegele de serviciu „Unde pleci în concediu? ”, iar eu le răspundeam „În insula Lefkada! ”, şi văzând nedumerirea totală de pe chipurile lor, continuam cu precizarea :”E o insula grecească la Marea Ionică, ceva deosebit! ”. De fapt, alesesem Lefkada, în primul rând, pentru nota sa neobişnuită, aparte pe care o avea atunci, întrucât în România, la acea dată nu se prea vindea prin agenţiile de turism, mai târziu a pătruns microbul Lefkada ce a molipsit multă lume. Astăzi, aceleaşi colege de serviciu au devenit „experte” în Lefkada, încercând să dea lecţii de turism şi altora. Iar una dintre cele două prietene cu care am mers, astăzi, se mândreşte cu un soi de pionierat în Lefkada (în care şi-a dat întâlnire cu sora sa care trăia în Marea Britanie făcându-şi rezervarea ca şi mine prin aceeaşi agenţie din Regat) şi când ne întâlneam îmi mulţumea mereu că-şi uimeşte cunoscuţii cu faptul că fusese în Lefkada pe vremea când, în insulă, n-am întâlnit decât câţiva turişti români.

Cuvântul Lefkada, care nu spunea mai nimic până atunci, a căpătat în mintea mea dimensiuni fantastice când am văzut două dintre plajele sale în cataloagele cu cele mai frumoase plaje ale Greciei şi chiar ale Europei. Falnica insula m-a fermecat prin sălbăticia sa, prin combinaţia munte-mare mai pregnantă ca oriunde în Grecia şi prin albastrul magnific al apei mării dat de calcarul alb al ţărmului. De fapt Lefkada sau Leukada, etimologic, provine de la grecescul cuvânt “leukos” ce înseamnă alb, rezultând “Insula Albă”.

Am stat în Lefkada pe coasta de est, în Nidri, la Cosmopol Studios, doar cinci zile, ştiu, foarte puţin, unde mai pui, că a mai şi plouat! Dacă cu un an înainte îndrăzniserăm să mergem în Corfu de pe 25 septembrie, până pe 04 octombrie vremea fiind excelentă, ne-am simţit încurajaţi şi în 2008 să mergem de pe 15 septembrie în Lefkada, însă n-a mai fost aşa. Deşi vremea a fost neprietenoasă, în cele cinci zile am reuşit să concentrăm cele mai reprezentative lucruri legate de Lefkada pe care le-am regăsit dezvoltate suficient de bine aici pe sait. Şi după o aşa pledoarie pentru Lefkada, să trecem la treabă!

Prima zi a fost de acomodare cu Nidri, deşi am vrut să mergem la plajă, vremea închisă, aproape picurândă nu ne-a lăsat, am bătut staţiunea în recunoaştere, doar era vorba şi pe-atunci de cea mai mare staţiune din insulă. Seara era foarte animată în Nidri, mulţi turişti se vânturau pe străzile orăşelului în căutarea distracţiei perfecte. Ne-am oprit şi noi la o tavernă unde am mâncat şi ne-am simţit foarte bine. Trebuie să precizez că la vremea aceea “grosul” turiştilor străini din Lefkada era format din rândul celor proveniţi din Albion, cu puterea de cumpărare bine cunoscută, de aceea, insula era considerată una “scumpă”. Tot în prima seară ne-am deplasat în port de unde ştiam că trebuie să cumpărăm croaziera către insula vecină, Kefalonia şi, surpriză! , am dat peste “Ari” (Aristotel Onassis) a cărui statuie tronează semeaţă în mijlocul piaţetei. Vasele erau aliniate, luminate splendid, în aşteptarea muşteriilor: Nidri Star I, Makedonia Palace, Eptanisos. Toate făceau cam acelaşi program, toţi ne-au invitat înăuntru să “inspectăm “ pentru a ne convinge de cele mai bune condiţii oferite. Am negociat un preţ bun pentru şase persoane cu vasul Nidri Star I pentru ziua a patra, după care ne-am continuat plimbarea agale prin staţiune. Mă împrietenisem straşnic cu iaurtul cu miere şi mai ales cu uriaşele clătite cu miere (peste tot erau numai ,,platane’’ de făcut ,,crepe’’) care mi-au delectat papilele gustative dumnezeieşte, însă dându-mi bătăi de cap cu talia pe care “se lipiseră” destul de repede.

A doua zi, 16 septembrie 2008, planificasem pentru toţi şase o excursie pe jos până la cascada Dimossari, situată relativ aproape de hotelul nostru, la câţiva kilometri. Zis şi făcut! Drumul până la cascadă, prin livezi, ca şi cartierul superb de vile traversat mi-au părut la fel de pitoreşti ca şi cascada în sine. Este impresionantă, însă “nu te dă pe spate”, le avem şi noi pe-ale noastre, poate mai spectaculoase! Chiar la intrarea în defileu, o tavernă ne-a atras atenţia că la întoarcere aveam unde să ne tragem sufletele la o bere, un suc, o cafea, etc. Zona este destul de accidentată, şi, prin urmare greu accesibilă, din câte mi-amintesc, însă peisajul prin defileu era încântător. La capătul său am găsit căderea de apă ce se prăbuşea furioasă de la 15 metri formând jos un lac destul de adânc, limpede şi rece care mi-a ademenit soţul la câteva sărituri, ceva odihnă, şi-apoi repetarea figurii.

Seara aceleiaşi zile am dedicat-o unei plimbări lungi prin capitala Lafkada unde unii dintre noi au făcut ceva shopping, dar mai ales s-au zgâit la mărfurile şi suvenirurile scoase în stradă. Atunci am încercat cârnatul acela tradiţional al Lefkadei care, iniţial, nu prea înţelegeam ce reprezintă, abia după ce l-am gustat m-am lămurit de ce era agăţat pe la toate magazinele şi terasele.

În cea de-a treia zi am efectuat un soi de tur -“varianta scurtă” al insulei Lefkada. Aşa cum mi-l imaginasem eu, n-a putut fi dus la îndeplinire pentru că şoferii din dotare nu s-au băgat prin câteva drumuri sinuoase şi dificile, dat fiind relieful accidentat ce dădea frecvent ameţeli şi emoţii. Din Nidri am luat-o spre sud, am oprit prima dată în Poros pentru admirat priveliştea şi o scurtă şedinţa foto, apoi am pornit-o spre Vasiliki, staţiune renumită de windsurfing, aflată pe latura sudică a insulei. Am mers pe plajă pietroasă unde vântul carasteristic îşi făcea de cap ajutându-i pe cei ce manevrau în larg ambarcaţiunile cu vele. Ne-am plimbat un pic prin oraş şi, ca fapt divers, ţin minte că m-a surprins vederea, la un moment dat, a unui Logan roşu de Galaţi.

Bineînţeles că fremătam la mult aşteptata întâlnire cu celebrele plaje Porto Katsiki şi Egremni care urma şi căreia îi alocasem, din start, mai multă zăbovire. Apropo, am întrebat câţiva localnici din Nidri, proprietari de magazine de suveniruri, care este, în opinia lor, ierarhia plajelor din insulă, de fapt ce iubesc mai mult, Porto Katsiki sau Egremni, şi răspunsul a venit acelaşi, de fiecare dată: Egremni! Nu le voi mai descrie pentru că lucrul acesta a fost înfăptuit cu succes şi mult talent de către toţi antepovestitorii mei, însă, impresia “teribil” de frumoasă a acestora mi-a rămas întipărită mult timp pe retină şi-n suflet, lucru ce m-a determinat să aleg încă de-pe-atunci pentru anul următor (2009) tot o insula ionică: Zakynthos. A fost prima dată când am văzut apa marii aşa de albastră spre ţărmul alb de calcar, luând acea nuanţă de “spirt” care vrăjeşte pe oricine!

Cum fusese ploaie şi vânt în ziua precedentă, valurile mari şi temperaturile din aer şi apă relativ scăzute ne-au dat bătăi de cap, nelăsându-ne să facem ce am fi vrut. Imensitatea şi sălbăticia plajei Egremni, alături de efortul coborârii celor 350 trepte până la ea, au fost covârşitoare în a o declara cea mai insolită plajă pe care o vedeam până atunci. Însă, tot nu mă puteam hotărâ ce să aleg ca locul întâi în preferinţe: Porto Katsiki sau Egremni, aşa că le-am lăsat pe amândouă cu medalia de aur, ca la Olimpiadă, fără medalie de argint, şi cu Kathisma pe locul trei, cu medalia de bronz!

Kathisma a fost, deci, următoarea oprire după care încercarea de a ajunge în Agios Nikitas a eşuat lovindu-mă de refuzul companionilor, deşi făcea parte din planul meu iniţial. După cum bine se ştie, la Kathisma accesul cu maşina la plajă este facil, neobişnuit de facil pentru insula Lefkada. Am pornit la plimbare pe plajă, însă valurile erau aşa de nervoase şi uriaşe, încât stropeau maşinile aflate în parcare. N-am prea avut noroc de plajă în tot concediul acela, nici în Nidri, nici în Porto Katsiki, întrucât ploaia a fost cuvântul de ordine al acelor zile de septembrie 2008.

Am continuat cu mănăstirea Faneromeni pe care am vizitat-o ca ultim punct de oprire în nevoia de a avea şi momente de pioşenie, după ziua agitată şi obositoare care, aproape, trecuse. Aici ne-a surprins plăcut şi mică grădină zoologică găsită la faţă locului.

Cea de-a patra zi a reprezentat-o croaziera pe mare, denumită “Şapte Insule” făcută cu vasul Nidri Star I ce a inclus o mirifică plimbare pe mare către insulele Kefalonia şi Ithaka, nu înainte de două stop-uri de baie la Porto Katsiki şi Egremni. Programul mai includea şi alte opriri la întoarcere către Nidri, una la Peştera Meganisi (Papanikolis) de pe insula omonimă vecină, alta, pentru baie, în apropierea insulei Skorpios care aparţinea, pe-atunci, încă, familiei Onassis (în ultimii ani producându-se ceva schimbări de proprietar, insula fiind cumpărată de oligarhul rus Dmitri Rîbolovlev pentru fiica sa). În dreptul insulei Madouri, foarte aproape de Nidri, se primeau informaţii despre un alt Aristotel, e vorba de Valaoritis, marele poet grec care s-a născut şi a scris locuind în această insuliţă. Cam acesta era programul prevăzut a ne ocupa toată ziua, de la orele 10,00 dimineaţă, până la orele 18,30 după-amiază. Nidri Star I era un vas destul de nou, construit în martie 2008 care avea capacitate de până la o sută de persoane, foarte cochet. Toţi turiştii din ziua aceea, cred, eram cam şaizeci, însă, cu siguranţă eram singurii români de pe acest vas înţesat cu englezi. N-am avut parte de reîntâlnirea cu Porto Katsiki şi Egremni pe care ar fi trebuit să le abordăm dinspre mare, din cauza vremii foarte capricioase, nesigure ce nu ne dădea pace, căpitanul a eliminat din program aceste două puncte pentru a evita eventuale probleme sau neplăceri. Aşa că ne-am îndreptat spre Fiskardo, elegantul port din nordul Kefaloniei în care am beneficiat de un răgaz extins, inclusiv, pentru luat prânzul la una din tavernele cu mesele scoase cu faţa la mare, în ciuda preţurilor piperate de care-mi amintesc şi acum. A urmat legendara insulă Ithaca, patria lui Ulise, cu portul său pitoresc Kioni în care am zăbovit preţ de cam jumătate de oră, numai bună pentru o plimbare de cumpărat suveniruri. Cadrul natural în care vasul se plimbă este chiar de poveste, fără îndoială! Proxima atracţie a excursiei a fost peştera săpată în coasta insulei Meganisi, ascunzătoarea perfectă unde în timpul celui de-al doilea navigatorul Iatridis se refugia împreună cu submarinul sau Papanicolis, de la care i s-a tras şi numele cavităţii carstice. În continuare, călătoria pe mare ne-a purtat spre cele trei insule ale lui Aristotelis Onassis pe-atunci: Skorpios, cea mai mare şi micuţele Sparti şi Skorpidi. Nu este de mirare că celebrul armator grec, deşi se trăgea din Izmir, de la Marea Egee, s-a îndrăgostit de aceste bijuterii ale Mării Ionice fermecat de frumuseţea deosebită a locurilor. Vasul s-a apropiat destul de mult încât să putem observa într-o oarecare măsură logistica de pe insulă: debarcaderul, drumurile, construcţiile, chiar şi lucrătorii. Delectarea supremă a constituit-o oprirea specială pentru iubitorii de înot care s-au desfătat în apele azurii mărginaşe insulei Skorpios. Soţul meu, de pildă, s-a apropiat atât de mult de insulă atingând ţărmul, că la întoarcere pe vas mi-a spus mândru de isprava lui că “a pus piciorul pe insula lui Onassis! ” Ultimul punct de pe ordinea de zi a fost Insula Madouri pe lângă care am trecut îndreptându-ne spre Nidri despre care ghidul ne-a povestit cât este de importantă pentru greci datorită legăturii sale intrinseci cu poetul Valaoritis. Aşa a decurs încântătoarea a patra zi de Lefkada!

A cincea zi şi ultima în Lefakada a fost dedicată relaxării totale mergând la plajă de pietre din Nidri, însă n-am avut norocul să ne bucurăm prea mult de soare şi baie că vremea s-a stricat din nou, începând să picure. Seară ne-am încheiat-o plimbându-ne prin staţiune, făcând poze cu Onassis în port şi petrecând, neapărat, într-o tavernă gustând din plin din spiritul grecesc atât de plăcut!

Cam asta am făcut noi în cele cinci zile consumate în Lefkada, mult, puţin, vă las pe voi să judecaţi! Concluzia generală este că, vorba poetului nostru naţional, “Toate-s vechi şi nouă-s toate! ” în sensul că, şi atunci şi acum croaziera celor şapte insule e cam aceeaşi, cascada Dimossari aşijderea, deci se fac aproximativ aceleaşi lucruri, pe care, voi, iubitorii de Lefkada puteţi să le confirmaţi şi să-mi daţi dreptate!

Acum, după ce v-am povestit ce a însemnat Lefkada pentru mine, mă simt eliberată ca după o “spovedanie”, dar în acelaşi timp mândră că am reuşit s-o fac conform proverbului: “Mai bine mai târziu, decât niciodată! ”

---

VIZUALIZĂRI: 4621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI