Ama, culegătoarele de perle din Japonia

TIPĂREȘTE

Demult, demult de tot, în 2006, am făcut o excursie de două săptămâni în Japonia, în aprilie, luna cireşilor în floare. Mai târziu, când am intrat în AFA, în 2010, am scris trei reviewuri despre Japonia dar bogăţia de informaţii nu m-a lăsat să vă povestesc despre Mikimoto, numită şi insula perlelor şi Ama, femeile scufundătoare care le culeg din mare.

După ce am stat trei zile în Tokio şi am mers până la poalele vulcanului Fuji, am luat trenul rapid Kinetsu Express cu viteza de 300 km/h şi am ajuns într-un orăşel de pe coasta de est Toba. Aici am vizitat marele altare Ise din lemn de chiparos care din sec IV se înlocuiesc din 20 în 20 de ani ca simbol al schimbării generaţiilor.

Am fost cazaţi într-un motel tradiţional numit Ryokan în care în dormitoare nu sunt paturi ci nişte saltele puse pe jos numite tatami şi perne umplute cu orez iar masa şi scaunele sunt foarte joase la vreo 30 cm de la duşumeaua de rogojină. Cina ne-a fost servită în vreo zece boluri mici în care am mâncat cu beţişoare stând pe jos (în restul Japoniei am avut condiţii occidentale).

A doua zi dimineaţa ne-am îmbarcat într-un vas mic, frumos colorat, cu care am ieşit în largul Oceanului Pacific. Timpul era prost şi o ploaie măruntă stropea geamurile vaporaşului.Ne-am gândit că din cauza vremii nefavorabile nu vom mai putea vedea scufundătoarele în apa rece a oceanului.

La un moment dat am văzut destul de aproape de noi un vas în interiorul căruia erau patru persoane în picioare, îmbrăcate în alb, nedistingând atunci dacă sunt femei sau bărbaţi. Păreau că aşteaptă un semnal. Într-adevăr în acelaş timp au sărit toate în apele reci ale oceanului. Se scufundau, apăreau din nou şi am observat că ţineau în mână câte un coş mare cu care intrau în apă. Erau Ama, scufundătoarele care se ocupă cu pescuitul de perle din Japonia.

Ama sunt menţionate documentar de 1500 ani ca femei ale mărilor. Nu folosesc tuburi de oxigen sau alt echipament ci doar o mască de scufundare care le acoperă faţa şi poartă labe de înot. De regulă coboară la 4-6m la o depărtare de până la 1 km de ţărm dar reuşesc uneori să se scufunde şi la 20-25 m adâncime. Ele aduc la suprafaţă în coşurile cu care coboară scoicile care conţin perle ajunse la maturitate.

Învaţă încă de mici tehnica de respiraţie şi uneori rezistă în apa rece chiar şi două minute. Fiecare coborâre este urmată de o pauză de reechilibrare a respiraţiei. Cu cât scufundarea este mai adâncă cu atât pauza de recuperare este mai lungă.

De ce numai femeile practică această meserie? Pentru că deşi japonezele sunt subţiri au totuşi un strat de grăsime mai gros decât al bărbaţilor, calitate care le face să reziste şi iarna când temperatura apei este mai scăzută. Învaţă meseria transmisă din generaţie în generaţie de la 11-12 ani şi o practică până târziu spre 70 de ani. În perioada de sarcină nu îşi întrerup activitatea, scufundându-se practic până în ziua naşterii şi reluându-şi activitatea după câteva zile.

Astăzi meseria este pe cale de dispariţie. Dacă după al doilea război mondial erau 8000 de femei Ama, au rămas numai 2000 din care 800 în regiunea pe care am vizitat-o. Este o meserie grea în care se întâmplă şi accidente din cauza frigului sau întâlnirilor cu rechinii.

---

VIZUALIZĂRI: 528 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI