Impresii de calatorie din Japonia (II)

TIPĂREȘTE

In a cincea zi a excursiei noastre- a sasea daca tinem seama si de ziua de calatorie- am plecat din Hakone cu trenul JR super express pe care l-am schimbat cu Kinetsu express, alt tren-glont cu viteza de 300 km/h. Ne-am cazat intr-un Ryokan, motel traditional, situat langa orasul Toba. Camerele in Ryokan sunt spatioase, luminoase si acoperite cu rogojina. Mobilierul adica masa si scaunele sunt foarte joase la vreo 30 cm. de podea. Nu are paturi. Cand vine vremea de dormit, scoti din dulapuri niste saltele numite tatami (destul de moi, pentru ca motelul este destinat turistilor) si le asezi pe jos. Pernele sunt umplute cu orez dar sunt bine indesate astfel incat nu zornaie cand intorci capul. Toate bune si frumoase dar n-am inteles de la inceput ce e cu galeria de papuci expusa la usa de intrare in hol, in baie, in wc si in camera de dormit. Igiena impune sa nu intri in dormitor cu papucii cu care ai fost la WC. Scaunul de toaleta era total computerizat si prima data ne-a infricosat. Daca apasai un buton se incalzea colacul, altul dirija jetul care te spala, altul te usca… poate exagerez dar in esenta cam asta facea. Am auzit ca s-a adus si la noi acest tip de WC. Oricum deasupra vasului de toaleta era si o tasnitoare care-ti permitea sa te speli pe maine inainte de a iesi din camera dupa care iar te spalai in oficiul din fata. Am pozat-o pe camerista care ne-a adus in camera doua kimonouri pe care urma sa le purtam la cina. Sotul a putut sa se imbrace cu unul, desi el fiind inalt ii venea un pic peste genunchi dar eu, nu si nu, desi bune de lungime toate erau mici in talie si nu le puteam incheia. Camerista mi-a adus sase (6) chimonouri pe care a trebuit sa le incerc atat de insistenta era. Singurul argument final care a tinut, a fost acela cu genunchii umflati, ei avand un deosebit respect pentru oamenii bolnavi. Masa a fost traditionala, cu vreo zece boluri mici pentru fiecare, din care am putut incropi cate ceva. Orezul fiert fara sare, ulei sau condimente troneaza la fiecare masa. La Ryokan a fost singurul loc in care a trebuit sa mancam cu betisoare si practic stand pe jos.

A doua zi am vizitat marele altare Ise care dateaza din sec. IV-V. Ele sunt executate din lemn de chiparos si secretul pastrarii lor peste timp e ca la fiecare 20 de ani se inlocuiesc in intregime. Acest transfer spre o noua structura rerezinta in religia sintoista o linie de demarcatie intre generatii.

Punctul de atractie al zilei il reprezinta vizita in insula Mikimoto la o exploatare de perle. Am privit din feriboat cum tinere femei sar dintr-o imbarcatiune in apele reci ale marii si culeg in cosuri perlele de cultura. Atentie, doamnelor! N-am postat decat cateva poze din expozitia de perle ca sa nu ne facem sange rau.

Urmatoarele doua zile au fost dedicate celor mai spectaculoase si bogate temple din Japonia.

Din Toba am plecat spre Kioto, un oras care mi-a placut din cauza istoriei care emana prin toti porii. A fost capitala imperiului timp de 1100 de ani si inca se mai gasesc printre blocurile moderne, locuinte traditionale cu fatade de lemn, usi glisante de hartie, storuri de trestie si bambus si garduri de impletituri de nuiele. Are peste un million jumatate de locuitori si este considerat centrul artistic si cultural al tarii. In cursul nenumaratelor cutremure multe cladiri au fost distruse, apoi refacute astfel incat orasul este astazi un mozaic al diferitelor perioade istorice.

De aici am vizitat:

-Castelul Nijo construit in sec. XVI, prin splendidele sali de audienta cu canaturi de aur arata puterea sogunilor inainte de a fi infranti de imparatul Meiji. Este renumit pentru podelele sale privighetoare (menite sa-i sperie pe dusmani).

-Pavilionul de Aur este alaturi de muntele Fuji si Altarul din mare, unul din cele mai cunoscute si vizitate locuri din Japonia. Este o copie a unei constructii din sec. XV care a fost distrusa de un incendiu pus la cale de un calugar fanatic in 1950. Are trei etaje, fiecare din acestea avand o structura arhitecturala diferita: primul etaj este clasic, al doilea e in genul caselor samurailor si al treilea in stilul zen.

-Templul Dragonului Linistit, se remarca prin luciul de apa pe care se afla cele 15 pietre Zen din care, din orice unghi ai privi, una nu se poate vedea. Ele sunt asezate astfel incat sa-ti sugereze spatiul infinit ca stare precursoare a trairii Zen. Marturisesc ca din cauza afluentei de vizitatori cu toata linistea impusa, nu am trecut in starea Zen, probabil si pentru ca traisem o viata intreaga intre casa, cozi, serviciu si grija copiilor si nu ma mai puteam transcedenta.

Din Kioto am plecat cu trenul spre Hirosima despre care am scris in alt review. Este de mentionat vizitarea insulei Myiajima sau insula altarelor iesite din mare. Marea poarta sau tori stacojie, este cel mai popular simbol al culturii japoneze si nu lipseste de pe niciun afis turistic. O pagoda cu cinci etaje construita in anii 1400 intregesc peisajul acestor locuri de neuitat. Organizatorii excursiei au fost inspirati cand ne-au oferit cazarea la un nou ryokan care nu ne-a scos din atmosfera creata de vizitarea acestor vestigii.

Pranzul l-am luat intr-un restaurant furnizor al curtii imperiale. Restaurantul avea clasa fara a fi ostentativ. Serviciile erau din cel mai fin portelan japonez si tacamurile aurite. Pe pereti erau fotografii cu familia imperiala servind la masa din acest local. In localitatea respectiva se plimbau printre oameni caprioare domrsticite. A fost o oaza de liniste si odihna.

La Okayama am vizitat castelul Himeji, cel mai mare castel medieval din Japonia. Acesta nu a fost distrus in timpul razboiului si-si pastraza eleganta si sveltetea de la inceputuri dominand orasul cu zidurile sale de un alb imaculat... In acest oras ne-am plimbat prin gradina Koraku, impresionanta prin dimensiuni, aranjamente ikebana si schema aleilor si am baut si sake la o fabrica de bauturi

Kobe este un oras care in zece ani a renascut din cenusa. In 1995 a avut loc marele cutremur Hanshin cu o magnitudine de 7.2 grade pe scara Richter care a facut 6500 de victime a distrus portul si 250000 de locuinte. In zece ani Kobe a fost complet refacut ramanand al saselea oras ca marime din Japonia.

Osaka este al doilea oras ca marime din Japonia cu o populatie de cca. 2.5 miioane de locuitori. Hotelul in care am locuit si caruia din pacate nu i-am retinut numele, cazarea fiind in sarcina organizatorilor excursiei, era de 4* plus, fiind una din cele mai elegante locatii in care am stat vreodata. Era dotat cu lifturi exterioare care functionau non-stop, avea 60 de etaje si cinci niveluri de subsol dotate cu buticuri, restaurante si cafenele de lux. Camera era pe masura hotelului. Mi s-a intamplat insa ceva: in timpul noptii am auzit deschizandu-se usa de la baie, drept care m-am ridicat s-o inchid; dupa cateva minute am auzit-o din nou zgaltaindu-se. A doua zi ni s-a spus de la receptie ca a fost vant pe mare care a pendulat hotelul- noi eram cazati la etajul 37- dar cu siguranta a fost un cutremur de cel putin gradul cinci. Tot de Osaka ma mai leaga o amintire: o doamna din grup si-a dorit un aparat foto original asa ca am intrat la Yodobashi Camera de care a pomenit si Dananecula si a carui poza am recunoscut-o. Magazinul era imens, cu cinci etaje nesfarsit de lungi. Sotul meu a gasit baterie pentru o camera video veche cumparata prin 93-93 din Dubai si care iesise de ani buni din fabricatie. Doamna a cumparat aparatul la un prêt mai ridicat decat la noi plus ca nu putea beneficia de garantie si nu avea instructiuni in engleza. In Osaka am vizitat:

-Castelul din Osaka construit in sec. XVI si amplasat intr-un parc superb in care osacienii (asa s-o spune?) ies la iarba verde.

-Acvariul, unul din cele mai mari din lume, continand 30000 de specimene si organizat pe sectiuni geografice. In acvariu inaintezi printr-un tunel semiiluminat care face posibila o prezentare mai buna a exponatelor.

Dupa o cina de adio preparata in fata noastra pe plita si la care ni s-au servit portii minuscule am dormit o ultima noapte in Japonia dupa care la capatul a alte 20 de ore de mers am ajuns in catunul numit Bucuresti.

Inafara de simtul onoarei, respectul cuvantului dat, tenacitate, calitati indeobste cunoscute, as vrea sa va mai povestesc deavalma, cate ceva despre mentalitatea si comportamentul japonez, atat cat le-am observat:

1. Au un respect paroxistic pentru igiena. Toti soferii nenumaratelor autocare cu care ne-am deplasat intre localitati ne dadeau la urcare cate un servetel parfumat sa ne stergem pe maini; conduceau cu manusi albe. In parcari, cat eram noi plecati sa vizitam obiective, se dadeau jos din masina si culegeau ultima hartie sau frunza de copac. In caz de ploaie ne servea cu umbrelele din dotarea autocarului.

2. Sub politetea ireprosabila intuiesti un sentiment de superioritate nascut din unicitatea lor. Majoritatea oamenilor nu considera ca e necesar sa cunoasca alta limba. Chiar si lucratorii din turism cunosteau in engleza un minim de cuvinte de rutina in si atat. Am avut nevoie sa dau un telefon in tara, nu erau afisate instructiuni si abia al treilea om din receptie a inteles ce vrem. In Japonia esti pierdut daca te abati de la bulevardele principale, singurele in care inscriptiile sunt bilingve. Magazine, strazi mai mici, panouri, totul era in scrierea lor. Cu totul alta deschidere o au generatiile tinere care invata engleza din clasele primare si dupa imbracaminte si gestica cu mai putine plecaciuni se vede ca sunt occidentalizati.

3. Mancarea lor e mai elaborata decat cea chinezeasca. Se servesc multe feluri de mancare in portii foarte mici. Predomina pestele crud sau fiert, fructele de mare, legumele, obiceiuri alimentare care-i fereste de obezitate.

4. Copiii, sunt absolut superbi: au capul rotund si ochii ca doua margele negre sclipitoare; tinerii sunt draguti si mai inalti decat generatiile mature; cei in varsta n-au varsta, sunt scofalciti si cu tenul galbejit si ca interlocutori prin reverentele pe care le fac, par foarte umili. In general sunt foarte putin deschisi schimburilor de valori cu civilizatia occidentala.

5. La TV din cateva zeci de programe numai in Tokio am gasit un singur CNN in engleza; muzica usoara si dansurile transmise la TV sunt foarte decente si demodate fata de gustul nostru, cam cu era la noi prin anii ‘70.

…. Si cate si mai cate diferente te fac sa crezi ca ai pasit in alta lume, o lume pe care nu esti pregatit s-o intelegi dar pe care o respecti.

Multumesc afa ca mi-ai dat ocazia sa retraiesc aceasta extraordinara excursie.

-

---

VIZUALIZĂRI: 5336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI