GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salutare AFA!
Ajunși cu bine la Raymond Hotel Sirkeci Istanbul - vezi impresii, după un drum lung și obositor, a trebuit să ne schimbăm planurile de acasă cu altele din cauza faptului că am ajuns mult mai târziu decât planificaserăm (aici încă odată s-a adeverit vorba noastră socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg).
După o binemeritată pauză de masă și odihnă, am ales să vizităm în prima zi Basilica Cisternă, Hagia Sophia și Palatul Topkapi și spre seară Turnul Sapphire dacă ne mai permitea timpul.
Pentru cei care ați mai fost în marile orașe cu multe muzee, știți bine cât turiști sunt, așa că speriați de gândul de a sta și a pierde mult timp la cozi, am preferat să rezervăm bilete de intrare la cele trei muzee online.
Așa că dis-de-dimineață, știind faptul că este bine să mergi cât mai devreme pentru a evita aglomerația, am plecat la vizitat și primul obiectiv de pe listă a fost Basilica Cisternă. Amplasată vis-a-vis de Hagia Sophia, cu toate că am trecut de multe ori pe lângă ea (fiind un rezervor de apă subteran) nu am observat mica intrare unde la prima oră nu am găsit cozi mari. Fiind dimineață la prima oră nu erau cozi la bilete și la intrare. În schimb am avut prima surpriză aici, un bilet de intrare costa 20 de lire turcești pe când noi am rezervat cu 8,5 euro (aproximativ 56 lire) care avea inclus și un ghid în limba engleză, pe care a trebuit să-l așteptăm, iar împreună cu alt grup am plecat la vizitat. Aceasta a fost construită de Împaratul Justinian I între anii 527-565 pentru a aproviziona cu apă capitala Imperiului Bizantin, de dimensiuni impresionante la acea vreme, are 140 metri pe lungime și 70 pe lățime și e susținută de 336 de coloane de 9 metri înălțime, este o bijuterie arhitecturală construită în acele vremuri și pastrată până în zilele noastre (bineînțeles și aici, ca la toate muzeele, sunt și zone unde se renovează).
Timpul de vizitare nu este mare, undeva la aproximativ o oră, dar cum turcii sunt mari comercianți, la ieșire aveau amenajat un mic studio de ședințe foto cu cadâne și sultani pentru cei care doreau o amintire, drept pentru care fetelor noastre le-a surâs ideea. Așa că de aici a trebuit să așteptăm la rând pentru echipare în costume și ședința foto. Prețul unei poze este de 6 euro în care este inclus și un cd. Pentru cei care intră pe cont propriu, timpul de așteptare și vizitare poate să fie mai scurt decât cu ghid și mult mai ieftin.
Trecuți cu bine, de aici am trecut strada pentru Hagia Sophia unde am dat de două cozi frumoase. Noi crezând că erau la bilete, am zis că trebuie să intrăm prin stânga, unde era o coadă mai mică deoarece aveam deja rezervate biletele. Aici am dat de un turc care vindea la negru bilete pentru cei dornici de a scuti timp, am trecut de el și intrând practic in curtea muzeului, am realizat că toți de la coadă aveau bilete cumpărate și așteptau la intrare. Noi am ajuns la control de bagaje pentru că te scanează ca la aeroport. Am realizat că nu putem intra deoarece nu aveam biletele tipărite, a trebuit să mergem la agenția de turism unde făcuserăm rezervarea, norocul nostru a fost că era aproape.
Aici am avut parte de altă surpriză: un bilet la casele muzeului costa 60 de lire pe când noi am plătit pentru a nu mai sta la coadă 15 euro (aproximativ 100 de lire) și culmea, la cele două case erau puțini clienți. Cele două cozi erau formate din turiști care aveau deja bilete.
Concluzia ar fi: cei care doresc să viziteze muzeul pot intra mai ușor dacă plătesc biletul la intrare mai ieftin.
Programul de vizitare este cuprins între orele 9-19 cu ultima intrare permisă la ora 18. Muzeul care a fost la origini cea mai mare biserică din Imperiul Bizantin timp de aproape 900 de ani, a căzut odată cu cucerirea Constantinopolului de către turci in anul 1453. După aceea a fost extinsă și transformată în moschee timp de 500 de ani. Din 1935 ea a fost transformată în muzeu și este una din principalele atracții turistice din Istanbul.
După ce am vizitat-o in aproximativ două ore, la ieșire din muzeu am admirat cel mai mare covor din lalele realizat vreodată, apoi am mers mai departe la Palatul Topkapi. Programul de vizitare este cuprins aici între orele 9-18 cu excepția zilei de marți când este închis.
Accesul se face și aici după un riguros control de securitate în prima curte de mari dimensiuni unde sunt amplasate mai multe case de bilete, aproximativ 5-6, din ce am observat și se mergea repede. Noi dacă am avut bilete rezervate doar le-am scanat și am trecut mai repede. Am rămas plăcut surprins in primul rând de suprafața palatului și a curților interioare. În curtea palatului sunt multe cladiri și curți interioare foarte frumoase. Am reușit să fac și poze inauntru cu toate că fotografiatul și filmatul erau interzise în anumite locuri. Este un palat mare și frumos, în care s-a scris istorie sute de ani care merită vizitat.
Am ajuns rapid la hotel pentru o pauză de masă și odihnă. Mai aveam în program și vizitarea Turnului Sapphire care este cea mai înaltă clădire construită în Istanbul. Cum se ajunge la el: am mers la stația de metrou Marmaray Sirkeci amplasată la 150 de metri de hotel, am luat un lift și am cobor 9 etaje (se mai poate coborî și pe altă intrare amplasată pe o stradă paralelă pe niște scări rulante foarte lungi), de unde am luat metroul o stație până la Yenikapi (este amplasată pe locul marii parcări Balkan Bazaar).
Cea mai mare surpriză pe traseul cu metroul a fost când am ieșit din subteran și am oprit pe podul Halic. Datorită configurației terenului și golfului Cornul de Aur, practic se iese din subteran. Au construit un pod peste bulevarde și golf. Aici au făcut și stația Halic, chiar pe mijlocul podului, cu acces din ambele capete.
Am luat metroul pe magistrala M2 și am mers opt stații până la stația Levent 4. Această stație este construită chiar sub turn la nivelul -3 de unde se ajunge foarte ușor.
Turnul construit in anul 2006 este cum spuneam cea mai mare construcție din oraș, are o înălțime de 261 de metri de la sol cu 56 de nivele plus 10 nivele subterane. Este amplasat in cartierul financiar al orașului (Levent) între autostrăzile O1 și O2 în partea europeană a orașului și este inconjurat de multe clădiri de mari dimensiuni. Este o clădire care are pe trei nivele multe magazine apoi la etajele superioare numai locuințe luxoase.
La ultimul etaj are amenajat un restaurant și o cafenea unde se poate savura ceva și admira o frumoasă priveliște. Practic de aici se observă orașul de pe toate cele patru laturi. Noi am fost norocoși și am prins un frumos apus de soare. Accesul aici se face cu un lift rapid, după ce am plătit 30 de lire de persoană. La ora la care am fost noi mai erau foarte puține persoane. Pentru cei interesați, mai aveau inclusă și intrarea la un observator 3D contra sumei de 12 lire.
Am rămas plăcut impresionați de turn, dacă se prinde și o vreme frumoasă ai parte de o excepțională panoramă a orașului.
Trimis de sebigeanina in 22.05.19 13:51:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sebigeanina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Istanbul - poarta Orientului, ISTANBUL" (deja existentă pe sait)
Buna ziua,
deci va rog sa mi spuneti inca o data pretul la Topkapi, Dolmabache, Hagia Sofia. Si preturi in general la mancare, aur si alte suveniruri. Multumesc!
@anemarie29: Salut, noi am rezervat de frica de a sta la cozi și a pierde timp în prima zi pentru Basilica Cisternă cu 8,5 euro (56 lire cu ghid în limba engleză) și am gasit dimineața intrarea lejeră la 20 de lire fară ghid,
apoi am plătit pentru Hagia Sophia 15 euro (100 lire) și am avut surpriza neplacută să avem parte de două cozi mari, aici am crezut că cei de la cozi stăteau la bilete, noi având rezervate ne-am băgat în față la o coadă mai mică și aici surpriză de două ori, prima a fost că trebuia să avem și biletele tipărite pe hârtie (aici a fost greșala noastră că nu am citit tot), și a doua că totuși coada la bilete era cea mai mică deoarece toți de la cozi aveau biletele în mâini, aici biletul costa 60 de lire.
Prețul pe site al Palatului Topkapi este unul de 60 lire plus unul de 35 lire pentru partea de harem.
Acum nu știu dacă biletul rezervat de noi a cuprins și haremul deoarece am vizitat ce am putut și am plecat că am prins și o frumusețe de ploaie.
Despre Dolmabahce nu l-am găsit la rezervare pe net decât inclus în tururi mult mai scumpe ca bani și ca timp de 5-6 ore, în plus o prietenă care sosise în oraș cu trei zile ne-a spus să mergem dimineața devreme deoarece este mult mai lejer. Așa am și făcut, chiar dacă era coadă se mergea repede și aici am platit la intrare 60 de lire pentru tot palatul, dar sincer nu se merită la muzeul ceasurilor pentru că este mic. Vezi că muzeul este închis joia.
Prețuri, aur de 14 k undeva la 28 euro și de 18 k la 32-35 euro și la schimb mai cerea 7 euro unde am schimbat. La mâncare un kebab de pui 15 lire de vită 20 o supă de la 8 -10- 12 până la 15 lire de pește, o porție de ciuperci la cuptor cu brânză 20 lire un platou de pui incepe de la 35 lire până spre 45-50 de vită ori oaie, un suc de rodie 12-15 lire paharul de 400 ml, eu am mâncat pe Iștiklal un platou cu pui în sos de muștar cu paste și salată la 20 de lire Berea la magazin era 11 lire la doză, la restaurant la draft Efes era 20 de lire.
Motorina era 6.4 lire și benzina 7 lire la Shell. Parcarea costa7-8 lire ora s-au 50 lire pe zi. Cursul valutar era de 6,68 lire la un euro s-au 4.76 la ron deci 0,72 la o liră turcă. Dacă vă duceți cu euro cel mai bun curs valutar este în fața gării Sirkeci și cei care aveau card au scos lire de la Garanti Bank.
Împreună cu continuările sale: Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 A patra zi în Istanbul, minunăție de oraș — scris în 07.11.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile superbe în Istanbul (3) — scris în 31.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile în superbul Istanbul (2) — scris în 30.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Patru zile pline în Istanbul — scris în 28.10.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 5 zile in Istanbul — scris în 12.10.24 de Lumi713 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 City break Istanbul — scris în 07.05.24 de Dan-George din BRAILA - nu recomandă
- Oct.2023 Istanbul prin ochii nostri — scris în 30.06.24 de GloriaS din CORNETU [IF] - RECOMANDĂ