„Staycation” în Donegal

TIPĂREȘTE

Situația din 2020 ne-a schimbat planurile de vacanță; trebuie spus de la început că aici vacanța presupune de obicei călătoria cu avionul către destinații cu soare sau zăpadă. Alternativa promovată prin toate canalele media a fost conceptul de „staycation” , astfel că în luna august ne-am suit în mașină și am mers până în colțul de nord-vest al insulei, în comitatul Donegal.

Din Dublin până într-unul dintre orașele mai mari din comitat (Letterkenny sau Donegal Town) se ajunge cam în 3h30m pe autostradă și pe drumuri naționale. Traseul trece prin Brexitland (Irlanda de Nord), dar detaliul contează mai puțin fiindcă nu există control la frontieră. Noi am stat la un hotel la marginea orașului Letterkenny, locație aleasă special pentru a putea merge cu mașina zilnic la obiective.

Donegal este o regiune rurală, nu foarte dens populată. Orașele sunt destul de departe unele de altele, cu străzi înguste și cu mult trafic sezonier. Nu am văzut foste case de landlords cu grădinile aferente precum în restul insulei iar cele câteva castele istorice erau închise din cauza situației curente, așa că a trebuit să ne mulțumim cu cadrul natural și cu activități în aer liber.

Am plecat de la început cu o listă de lucruri de văzut și de făcut; în fiecare zi am condus 1-200km pentru a vizita obiectivele planificate. Am urmărit cu atenție prognoza meteo, schimbând uneori planurile de la o zi la alta, alteori ajustând orele de plecare în funcție de harta radar de la destinație. Nu a fost simplu - în 4 din cele 5 zile am avut parte de ploaie (într-una dintre zile cu cod galben), dar viața aici pe insulă schimbă un pic perspectiva.

Ce am vizitat?

Malin Head: cel mai nordic punct al insulei. Probabil surprinzător, cel mai nordic punct al insulei este într-adevăr în Republică și nu în Nord. Pentru a evita alt gen de surprize (Irlanda fiind țară neutră), în cursul ultimului război mondial a fost pus la punct un sistem de marcaje vizibile din avion, unul dintre acestea fiind chiar aici. În zonă se pot face plimbări pe faleze, dar altfel e doar o locație de făcut poze.

Doagh Famine Village: o combinație de muzeu al satului și muzeu modern, acoperind detaliile vieții în Irlanda începând cu secolul 19. Povestea foametei sau relațiile cu proprietarii de pământ (celebrii landlords) sunt prezentate plastic, cu manechine îmbrăcate în haine de epocă. În zona modernă există și un fel de casă conspirativă precum cele folosite de republicani în anii ’70-’80, cu uși secrete prin care se poate naviga din cameră în cameră până la ieșire.

Derry (orașul): nu e în Donegal și nici în Republică, dar de ce nu, fiind la nici 30km de hotelul unde am stat. Orașul istoric e pe vârful unui deal, înconjurat de un zid păstrat până în zilele noastre. Într-unul dintre turnuri a fost amenajat muzeul orașului, loc unde am aflat despre povestea colonizării nordului Irlandei în secolul 17 pe modelul coloniilor americane, fapt ce a cauzat mai târziu conflictul de secol 20 dintre unioniști și naționaliști. În altă zonă a orașului se află un muzeu al luptei pentru drepturi civile (pe care l-am găsit de fapt închis în ziua respectivă), împreună cu niște monumente și murale (picturi pe ziduri) aniversând momente delicate din anii ’70 (Free Derry, Bloody Sunday etc).

Bundoran: un oraș cu pretenții de stațiune, în extremitatea sudică a comitatului. În alte condiții climatice, chiar ar fi fost o stațiune de petrecut măcar câteva zile: plajă lată cu nisip la ocean, dealuri înalte în spate, parc de distracții, hoteluri și restaurante. Din păcate ploaia și temperaturile scăzute limitează mult opțiunile.

Glenveagh National Park: unul dintre cele 6 parcuri naturale ale Irlandei și singurul din Donegal. Noi am mers pe un traseu turistic de 2km care ne-a dus prin pădure și apoi până pe vârful unui deal, dar opțiunile sunt mult mai multe: lac, pădure, un castel cu grădini, trasee pentru o zi întreagă. Castelul este la 4km de intrare, dar ni s-a spus de la început că e închis. În condiții normale s-ar fi ajuns acolo cu un autobuz, dar nu e cazul în 2020.

Errigal Mountain: cel mai înalt munte din Donegal (750m). Poate fi escaladat relativ ușor pe un traseu amenajat, pornind chiar din parcarea de lângă drumul național, noi nu am încercat totuși experiența. Într-un sat din apropiere am fost la un centru de vizitare cu suveniruri, restaurant, loc de joacă pentru copii și plimbări cu vaporașul pe lac la umbra (aproximativă) a muntelui.

Assaranca Waterfall: o cascadă chiar pe malul unuia dintre golfurile la Atlantic, accesibilă după 8km de drum lat cât de o mașină, dar cu locuri pe traseu unde mașinile pot să treacă una pe lângă alta. Nu cea mai înaltă sau cea mai spectaculoasă, însă un loc bun pentru fotografii.

Donegal Town: un oraș eminamente turistic, cu un castel medieval în centru (închis) și magazine de suveniruri lipite unele de altele în piața centrală. La mică distanță de centru am vizitat un mic muzeu dedicat fostelor căi ferate desființate acum 60 de ani, cu exponate istorice și o dioramă destul de mare, toate acestea în 3 camere la interior plus un fel de cinematograf cu filme de arhivă cu trenuri într-un vagon recondiționat. La mică distanță de oraș a fost amenajat și un fel de strip mall cu obiecte de artă create local (bijuterii, tablouri).

Lough Eske: unul dintre zecile de lacuri din comitat, flancat de pădure și cu hoteluri de lux construite pe mal. O locație excepțională de vacanță (preferabil fără copii) sau de făcut poze „în ziua aceea din an” .

Săptămâna a trecut repede; ar mai fi fost obiective de vizitat, dar au fost restricțiile legate de măști, dezinfectante, nesiguranța legată de condițiile de vizitare (număr de vizitatori, rezervări pe ore în avans) sau chiar găsirea vreunui loc deschis pentru masa de prânz. Tensiunea s-a simțit în toate interacțiunile, iar toate acestea s-au adunat. Poate la anul va fi mai bine.

---

VIZUALIZĂRI: 1100 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI