Vacanță în Insula Sal. Hotel Oasis Salinas Sea și turul insulei

TIPĂREȘTE

Am început de multe ori să scriu acest review și m-am răzgândit pentru că această vacanță a avut loc cu ceva timp în urmă și amintirile nu mai sunt așa clare. Dar văzând că nu este nici un review mai nou am zis că merită încercat.

Am ajuns în Capul Verde cu, defuncta de acum, Thomas Cook. Un zbor de șase ore și jumătate din Manchester care a trecut relativ repede ținând cont că era primul de o așa durată pentru amândoi. Aterizăm pe aeroportul din Espargos, Insula Sal și ne lovește valul de căldură și umiditate cu care nu ne mai întâlnisem de ceva vreme, locuind în Marea Britanie.

Formalitățile vamale au fost rapide singurul inconvenient fiind faptul că agenția ar fi trebuit să ne plătească vizele și nu au făcut-o, 20 de euro de persoană. Interesant e faptul că pe mine mă lăsaseră sa trec fără să plătesc dar pe soție nu. Și într-un moment de "inspirație" o întreb pe doamna de la ghișeu de ce asa? La care dânsa îmi verifică pașaportul iarăși și decide să plătesc și eu... mda mersi...

Transferul a durat în jur de o jumătate de oră cu autocarul, pe singurul drum în firea lui de pe insulă.

Ajungem în Santa Maria, la Hotelul Oasis Salinas Sea unde până ni se fac formalitățile de check-in suntem serviți cu sucuri naturale. Mai mult despre hotel voi scrie la sfârșit. Fiind aproape de miezul nopții luăm cina și ne băgăm la somn.

Deviza localnicilor este no-stress, și într-adevăr perioada petrecută acolo a fost de relaxare totală. Plaja era superbă, cu nisip fin, dar cu valuri cam mari și intrare în apă cam abruptă. Noi neștiind să înotăm parcă intram puțin în panică în momentul în care un val aproape te acoperea la 5 metrii de mal, și simțeai apoi curentul cum te trage. Probabil în altă perioadă oceanul este mai liniștit dar și temperatura este mai ridicată.

Santa Maria s-a dovedit extrem de interesantă, desigur era un calvar să te plimbi pe timpul zilei, dar seara era chiar plăcut. Cel mai aglomerat loc era digul unde localnicii veneau cu peștele pe care îl prindeau în larg, tot aici se curăța și vindea. Am avut astfel ocazia să văd chiar și un rechin ciocan, mă rog avea cam un metru, dar totuși.

Vânzători ambulanți sunt peste tot, greu să scapi de ei fără să cumperi ceva, agasanți ca întotdeauna. Aveam să aflu mai târziu că nu sunt localnici, marea majoritate erau veniți de pe continent, din Senegal.

Pentru că șapte zile fără alte activități ar fi devenit plictisitoare în cele din urmă, ne hotărâsem de acasă să cumpărăm o excursie de o zi în jurul insulei. Așa am găsit Barracuda Tours și unul dintre birouri în apropierea digului din Santa Maria. Știam de acasă ce vrem așa că nu am pierdut timpul cu pliante, am plătit și a doua zi (ziua mea de naștere) aveam să o petrecem pe drumuri.

Tururile acestea indiferent de agenție, se fac cu niște camionete, așa că ai de ales ori stai înăuntru ori afară. Bineînțeles că am vrut afară... acum nu știu dacă e cea mai bună idee, dar clar experiența este diferită. Ne spuseseră de când am cumpărat biletele să nu ne îmbrăcăm cu haine deschise la culoare pentru ca va fi praf. Praf a fost puțin spus... era tot praful din lume, roșu și fin care acoperea fiecare centimetru de piele expus. Marea parte a acestui tur se merge pe coclauri practic, drumurile nefiind amenajate, iar faptul că am fost în a doua camionetă nu a ajutat deloc.

Turul începe cu drumul până la o plajă unde își depun ouăle țestoasele. Nu am văzut niciuna dar erau urme clare că au trecut pe acolo. Urmează un drum de coastă, prăfuit - cum altfel - până în localitatea Palmeira. Aici am cumpărat câte ceva de băut și mici suveniruri. Ghidul ne-a spus una alta despre viața localnicilor și am ponit mai departe către Buracona. Aflat tot pe coasta de vest, acest loc este cunoscut pentru piscina naturală formată de eroziunea valurilor, dar mai ales pentru Olho Azul, o peșteră subacvatică în care culoare apei devine de un turcoaz extraordinar, în momentul în care lumina de afară pătrunde prin unghiul potrivit.

Aici am luat și masa inclusă în prețul excursiei, și apoi ne-am îndreptat spre centrul insulei să vedem Fata Morgana. Într-adevăr mirajul este real, fotograful agenției ne-a făcut câteva poze și am pornit mai departe spre Espargos. Cel mai mare oraș al insulei ne-a întâmpinat cu o sărăcie lucie. La periferia orașului oamenii trăiau în niște condiții greu de exprimat, semn că nu e chiar așa de no-stress pentru toată lumea. În centrul orașului se află o terasă panoramică unde am urcat cu camionetele. Fiind singurii ce nu vorbeam portugheză la fiecare oprire ghidul ținea să ne explice și nouă în engleză ceea ce le spunea celorlalți, l-am rugat să nu se mai obosească la un moment dat pentru că înțelegeam destul de mult din explicațiile sale și ar fi fost o pierdere de timp pentru toți.

Mai departe ajungem la salina Pedra de Lume. Biletele pentru aceasta le-am cumpărat separat de la agenție, câțiva euro oricum. Principalul produs de export al insulei a fost sarea încă din secolul 18. Salina se află în craterul unui vulcan stins și este zonă protejată. După o scurtă baie în apa sărată și încă ceva de băut la cafeneaua din apropiere, pornim către Golful Rechinilor. Ca să îi poți vedea trebuie să plătești câțiva euro pe niște gumari cu care te încalți și mergi vreo 100 de metrii prin apă, până la locul unde se strâng. Încălțările sunt necesare pentru că fundul apei este foarte pietros, existând riscul de accidente. Din motive de igienă am intrat cu adidașii mei, chiar nu aveam de gând să mă încalț cu ceva ce s-au încălțat alte mii de turiști înainte. Apa este mică ajunge până la genunchi și la un moment dat te trezești cu pui de rechin pe la picioarele tale. Cei mari se pare că vin în altă perioadă a anului și se văd mai în depărtare dar oricum experiența a fost deosebită.

Ultima oprire am făcut-o la o crescătorie de broaște țestoase. Aici am avut norocul să vedem cum puii de țestoasă sunt eliberați în ocean. O găleată plină de țestoase a fost vărsată pe mal și apoi în maxim 30 de secunde erau în apă. Fiind prea obosit și de ce să nu recunosc și de lene, am hotărât să las aparatul foto în mașină, fapt ce îl regret și acum. Mai ales că nu e prima dată când mi se întâmplă să ratez imortalizarea unor astfel de momente din aceleași motive. Când m-oi învăța minte?

Ajunși înapoi la hotel am plătit câte 20 de euro fotografului care ne-a dat câte un cd cu fotografii făcute în ziua aceea și muzică tradițională, plus un mic bacșiș. Plătisem de asemenea tot vreo 20 de euro ghidului pentru ziua următoare în care avea să ne ducă iarăși, de data aceasta pe timp de noapte să vedem țestoasele. Planul acesta nu s-a mai realizat pentru că soția a făcut o insolație îngrozitoare ce nu a lăsat-o să se ridice din pat toată ziua.

Am promis să scriu și câteva rânduri despre hotel. Oasis Salinas Sea, cinci stele, cu regim all-inclusive. Absolut nimic de reproșat, camere imense, curățenie ireproșabilă, prosoape pentru piscină, mâncare extrem de variată. Piscină cu bar în apă (locul meu preferat) și o trupă de animatori extraordinară, ce avea un program diferit în fiecare seară la ora cinei. Hotelul are șezlonguri proprii pe plajă și un bar pe plajă unde băuturile sunt tot în regim all-inclusive.

Singurul inconvenient a fost în ultima zi când a trebuit să eliberăm camera cu multe ore înaintea transferului către aeroport.

Pentru noi a fost prima conexiune cu Africa. Poate cândva ne vom și întoarce, nu în Sal, în una dintre celelalte insule ale arhipelagului.

---

VIZUALIZĂRI: 4357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI