GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima iesire mai serioasa din blocul fost communist am facut-o in 2007 in 29 septembrie cu ocazia implinirii a unei varste foarte rotunde de catre sotia mea (nu spui cat). Intru-cat Grecia e mai aproape si inca la data respective soarele mai scalda plajele insoritei Elade am hotarat sa mergem aici si cum nu vroiam sa mergem foarte departe de Salonic am ales Halkidiki ca prima destinatie a unei scurte vacante de toamna.
Fiind prima vizita in Grecia nu am fost efectiv lasati sa mergem singuri de nasii nostrii de cununie care au un apartament in Salonic si o casa draguta in Colentina si stau si colo si colo in functie de afaceri. Deci am avut cel mai profesionist ghid cu putinta care ne-a insuflat si noua o mare dragoste fata de aceasta tara prin povestile si cunostintele sale vaste despre Grecia si greci in general desi omul e bucrestean... Drumul a fost f simplu Bucuresti Giurgiu- Rousse – Sofia -Kulata – Salonic = 700km, dar dupa 150 de km am fost dat jos de la volan pe motiv ca am obosit si a condus nasul pana la Salonic. La fiecare colt de sosea ne zicea: aici am luat o data o amenda ca am calcat dunga continua sau mai stiu eu ce greseala, dupa 28 de ani de naveta omul stie fiecare gropita si cunoaste fiecare politist bulgar, iar oamenii de la ghiseul de incasare al taxei de pod de la Giurgiu il cunosc ca pe un cal breaz pentru protestele repetate si intrebarile de genul: pentru ce e taxa asta oameni buni? vrea primaru sa-si faca casa cu etaj. In timpul asta nasa moare de rusine si nu stie unde sa se ascunda.
Am ajuns relativ repede in Salonic dupa 10 ore destul de chinuitoare din cauza caldurii, am facut repede un dus si am lins doua beri am mancat si am cazut la datorie dupa primul cel mai lung drum al nostru nestiind ca o sa mai urmeze inca multe.
A doua zi am plecat spre pranz cu destinatia hotel Aristoteles Beach, Kassandra, Halkidiki. Nu aveam prea multe idei despre ce o sa gasim acolo, aveam o harta de la agentia de unde am cumparat biletele cu 8 luni inainte in mare secret. Inainte de a ajunge am facut o scurta vizita la Petralona pentru a vedea unde a aparut primul semn de civilizatie in europa si apoi am mers spre hotel. Soseaua e foarte buna, extrem de bine semnalizata si fiecare intersectie luminata noaptea ca de sarbatori.
Halikidiki se afla la sud est fata de Salonic si reprezinta zona turistica in care tot orasul se revarsa in perioada vacantelor sau a sarbatorilor de orice fel. Capitala este la Poligyros situata chiar in mijlocul zonei. Numele de Halkidiki provine de la un oras din insula Evia ce exista si azi si se numeste Chalkis si se citeste Halkis. In Halkidiki se gaseste al doilea aeroport international al Greciei, se numeste Makedonia si e la 30 de km de Salonic in directia Kassandra. Mare avantaj acest aeroport pentru ca doar doua aeroporturi primesc avioane de linie internationale Athena si Makedonia si de curand s-a inventat chiar si o cursa charter care opreste aici, preturile fiind destul de bune acum e cam 50 de euro dus intors, in sezon ajungand si la 120 de euro acelasi lucru.
Halkidiki este un judet destul de mare al greciei si o destinatie turistica destul de recenta care vazut de sus seamana cu o mana care are doar trei degete. Peninsula Halkidiki are si ea la randul ei atasate trei peninsula lungi de 50-60 de km si destul de subtiri, latimea maxima fiind de 17 km. Se mai aseamana si cu un trident ce impunge marea Egee. Este strajuit la nord de Autostrada Egantia Odos cea care uneste Istambulul de Salonic si de Igoumenitsa si la sud de marea Egee si cele trei brate.
Primul Brat se numeste Kassandra si e cel mai apropiat de Salonic, al doilea brat este Sithonia, iar al treilea este Muntele Sfant Agios Oros sau Mt Athos unde se afla multe manastiri si zona e izolata de restul Greciei fiind oarecum echivalentul Vaticanului pentru religia noastra.
Kassandra: este cel mai populat brat si are cele mai multe hoteluri, cele mai multe statiuni si singurele doua localitati cu viata de noapte adevarata din Halkidiki: Chanioti si Kalithea. Bratul incepe in dreptul localitatii Nea Moudania statiune mai mare cu plaja buna si multe vile si hoteluri printre care si Oceania Club de 5 stele. Lungimea bratului aproximativ 55 km, soseaua intra pe un singur fir pana la Kalithea dupa care se bifurca si face inconjurul Kassandrei. Ceea ce mi-a placut foarte mult la intrarea in Kassandra este ca la un moment dat vezi marea si pe o parte si pe alta din masinia si nu mai stii unde esti si daca directia e cea buna la fel ca guvernu. La un moment inainte de a intra in Nea Potidea se trece pe un pod peste un canal sapat in urma cu mai bine de 2000 de ani de soldatii lui Alexandru cel Mare. Am oprit cu nesimtire pentru a admira culoarea apei din canal, extraordinar de albastra pe care o vedeam pentru prima data pe viu. Am ramas surprinsi si din acel moment am stiut ca vom avea cea mai frumoasa vacanta din viata si ca in Grecia marea e totul. Am ajuns repede la hotel unde ne-am cazat intr-o camera cu o vedere extraordinara si la piscine si la mare pe care nu am mai avut-o si alta data. Hotelul vechi cu conditii destul de medii spre rele insa cu o receptie extraordinar de frumoasa cu banani si palmieri si multe flori si gradini superbe. Plaja nu a fost chiar cea mai buna din zona insa este deosebit de frumoasa. Aici ne-am dat seama ca o plaja frumoasa nu e aceea cu nisip fin si nimic altceva ca la mamaia, acum consider o astfel de plaja extreme de urata dar buna. Plajele din Kassandra sunt de multe feluri cu nisip cu pietricele cu pietre, unele au placa de piatra acoperita de alge la intrarea in apa, insa cea mai buna mi s-a parut plaja din Sani urmata de cea din Kalithea. Dupa Nea Potidea urmatorul sat se numeste Nea Fokea, micut cu multe cazari cu o plaja draguta cu nisip si un castel stravechi care vegheaza un mic port de ambarcatiuni. Din dreptul acestui mic oras exista un drum in dreapta care ajunge in zona Sani care e mai izolata insa foarte frumoasa, foarte scumpa si unde gasesti o plaja foarte buna cu nisip insa cu peisaj mai putin interesant. Sani defapt este un domeniu privat unde nu se poate intra fara sa ai cazare (noi am intrat dupa parlamentari cu paznicul si promisiunea ca doar cerem oferta de cazare), aici se gasesc mai multe structuri de cazare, doua hoteluri un ansamblu de bungalowuri si mai multe vile de lux grupate in jurul unei deosebite marina sapata in mal de mana omului. Marina adapostea cateva zeci de iahturi de lux din toata lumea iar proprietarii inchiriaza vila din dreptul iachtului lor care se odihneste lenes la adapost in timp ce este alimentat cu tot ce ii trebuie. Apa din marina normal foarte adanca era super curata si niste pesti uriasi cam la 700 de grame mancau din painea aruncata de un grup de nemti. Pe noi ne-a ingrijorat mai mult pisicuta neagra care statea pe marginea marinei si dorea parca sa prinda un peste dar distanta era prea mare. Ne-a placut foarte mult aici am vazut si mt Olimp pentru prima data si ceva o silueta care ne-a fost explicat ca e Salonicul, insa cum am ajuns la Bucuresti am cautat preturi la cazare in Sani si stupefiat am declarat zona interzisa cel putin o vreme.
Pentru a ajunge in orice alta parte a Kassandrei trebuie sa te intorci in Nea Fokea. Ce e cu denumirile astea de Nea nu stiu cum? Se pare ca la un moment dat in 1922 parca grecii si turcii au facut schimb de populatii adica toti grecii din turcia au fost trimisi in Grecia lasand in urma case si averi, si la fel toti turcii din Grecia au fost trimisi in Turcia. In urma acestui exod masiv de populatii au aparut orase noi care au primit numele de Nea adica “noul”. Prin unele locuri mai sunt sate care se numesc Paleo nustiucum care inseamna: vechiul. Ex Paelo Panateleimonas sau Paleokastritza
Deci de la Nea Fokea in jos pe brat gasim hotelul nostru si imediat dupa un superb sat stravechi pastrat in oarecare masura de greci numit Afithos langa care cei care doresc vor gasi un LIDL. Dupa Afithos (care inseamna fara vegetatie) se gaseste Kalithea poate cea mai tare statiune din Halkidiki pentru ca are cea mai buna plaja, multe cluburi unde noaptea bubuie muzica, are foarte multe magazine insa si preturi mai mari si foarte multe locuri de cazare, efectiv fiecare locuitor transformandu-si locuintele in pensiuni si apoi construind hotelase unele langa altele peste altele. Strada principala e sus pe deal, magazinele si cluburile sunt in dreapta iar plaja si o parte din hoteluri coboara lenes in stanga. In luna august aceasta statiune devine foarte aglomerata si plina de fitze binecunoscute, fiecare pustan trebuie sa-si ambaleze supescuterul la 4 dimineata prin tot orasul. Un sfat nu cumparati suveniruri de aici ci dintr-un orasel mai mic oricare.
Din Kalithea se face o sosea in dreapta care trece pe langa orasul Kassandra sau Kasandreia si ajunge pe malul celalalt al peninsulei langa Posidi si Siviri. Posidi e celebru pentru ca acolo e un far foarte vechi si un brat de nisip de 3-4 km care intra in apa foarte frumos si de unde se vede din nou Mt Olimp si Thessaloniki, pentru taberele de elevi si studenti din zona si pentru cele doua trei hoteluri mai mari. Zona aceasta nu este locuita decat in sezon, dupa 1 octombrie fiind foarte gol pe aici. Am luat masa in Possidi pe malul marii la o psarotaverna traditionala cu scaune din lemn albastre si unde am fost acostati de o femeie batrana de la o alta masa care ne-a zis: - mama pot sa ma asez si eu la masa voastra, si noi vazand ca nu e cersetoare sau hoata ceva am poftit-o sa se aseze. Ne-a povestit saraca femeie ca e romanca plecata de 30 de ani in Germania si ca ii era dor sa vorbeasca romaneste si nu avea cu cine.
Dupa masa am plecat inapoi spre hotel si a doua zi am reluat drumul facand o oprire dupa Kalithea in satul Kryopigi care inseamna izvorul rece. Localitatea e foarte linistita si suita pe un deal, plaja fiind destul de incomod situata fata de spatiile de cazare. Se merge pe sosea pe niste serpentine cam ca pe drumul spre cota 1400 destul de abrupte serpentinele si cu multe pensiuni peste tot. In sat sunt cateva hoteluri de 3 si 4 stele bunicele, cel mai bun probabil e Paladium. Plaja mi-a placut foarte mult, idilica cu dealul la 15 metri si pini mediteraneeni care aproape se mangaie de valurile marii, nisp destul de bun si cateva pietricele marunte de culori foarte frumoase si vii din care am luat si noi cam 2 kg gratis. Intrarea in apa destul de lina, pe fund fiind nisip insa si cate un bolovan mai mare vizibil perfect din cauza claritatii apei. La data de 1 octombrie aici erau 28 de grede in aer si cam 23 in apa, perfect adica, nori au fost foarte putini, in toate zilele soarele si-a facut de cap mereu. In anul urmator am facut si restul peninsulei coborand din Posidi spre capat am trecut prin Nea Skioni, si Paliouri si am ajuns in final in Pefkohori unde am mancat pe malul marii, aici am gasit un orasel statiune interesant frumusel cochet insa cu o plaja mai salbatica si mai pietroasa si ingusta insa culorile apei aici te inebunesc, amestecul de bleu electric la mal 30de m si bleumarin intens in larg te lasa cu gura cascata, apoi am trecut doar prin Chanioti si Polichrono in drumul de intoarcere spre Kalithea unde am facut o buna baie asezonata de o bere rece la un litru intr-o imensa halba ce a costat doar 3 euro si ne-a asigurat si doua sezlonguri.
Numele peninsulei vine de la prietenul Lui Alexandru cel Mare: Casandru
O data am strabatut peninsula pe latime intre Skioni si Chanioti pentru a ajunge mai repede pe o sosea ingusta dar buna printre munti si vai deosebite dar la un moment dat am vazut, simtit si trait pentru o clipa efectele distrugatoare ale incendiului din 2006, zona e pustiita, orice copac e carbonizat, casele de vacanta sunt toate scrum pe cativa km si lasate asa, iar ca vegetatie numai iarba si ceva tufe.
Concluzie pentru Kassandra: foarte frumos, voi reveni oricand pot cu cea mai mare placere, as putea sa-mi cumpar o casa aici in momentul in care imi voi permite.
Intre Kasandra si Sithonia este un golf urias care se numeste Toroneos, aici se face croaziera la golful Toroneos.
Sithonia: Nume dat dupa unul din fii lui Poseidon tipu cu tridentul.
Mult mai salbatica, dispune si de cateva insule nelocuite: Kelyfos pe o parte in dreptul Neos Marmaras si Diaporele pe partea cealalata in dreptul Vourvourou, cu munti sau dealuri mai inalte aprox 700m, are plaje multe, uluitor de frumoase si foarte putine localitati sau statiuni si cu toate astea hoteluri sunt destule insa multe sunt izolate la km distanta de orice. In 2007 am vizitat Kassandra iar in 2008si 2009 toate cele trei brate pe toate partile. Sithonia a fost oarecum preferata pt ca am avut doua cazari aici una la Lagomandra si alta la Blue Dolphin langa Metamorphosis. Soseaua inconjoara peninsula foarte frumos si deci in cateva ore poti vedea totul de jur imprejur.
Dupa ce iesi din Kassandra si iei drumul Sithoniei treci pe langa niste mici localitati de coasta care au si plaja mai mult sau mai putin buna: Aghios Mamas, Kalives, Gerakini, Psakoudia, Metamorfossis si Nikiti. Despre toate acestea pot spune la un loc fara sa gresesc ca sunt locuri foarte linistite cu doar cateva magazine mici si ceva taverne si cu plaje bunicele insa nu cele mai reusite fiind in capatul golfului apa nu e asa clara si se aduna si alge in timpul furtunilor. Nikiti e un oras mai maricel care dispune de doua magazine mari un Lidl si un Arvanitidis parca bune pentru aprovizionare cu de toate, de plaja lunga si buna si de multe locuri de cazare si de un hotel Danai de 5 stele la preturi uriase.
In Nikiti se face o bifurcatie soseaua luand-o in stanga spre Ormos Panagias pe malul opus al peninsulei sau inainte in jos spre Neos Marmaras. Intre Nikiti si Neos Marmaras sunt o sumedenie de hoteluri si plaje foarte bune intre ele Athena Palace, Lagomandra, Anthemus Sea si multe altele mai putin renumite. Neos Marmaras este poate cel mai renumit orasel statiune din Sithonia desi nu dispune de o plaja foarte buna, insa aici sunt alte atractii: port de unde se pleaca in croaziere, cazari foarte multe, magazine multe de suveniruri, blanuri si orice altceva, multiple taverne cafenele pe mal in port, targ volant de produse traditionale. Tot de aici se merge pe munte inspre satul vechi Parthenonas. Dupa Neos Marmaras este domeniul privat Porto Carras. Domeniu foarte intins care apartine unei singure familii. Efectiv am mers kilometri si kilometric pe langa un gard pe care scria Porto Carras domeniu privat si in spatele gardului se vedeau dealuri intregi cultivate cu vita de vie. Aici se afla pe malul marii cateva hoteluri si o marina mai mare decat cea de la Sani, dar fata de Sani aici se vede cu ochiul liber ca toate sunt mai vechi si un pic cam nerenovate, la Sani totul fiind aproape nou si modern. Mai jos soseaua serpuieste oferind peisaje de vis si locuri de oprit peste tot pentru a face poze sau doar pt odihna, peisajul se schimba la cateva sute de metri radical la un moment esti 500 m altitudine sus printer nori si apoi imediat la nivelul marii pe o plaja insorita. Mergand spre capatul peninsulei am trecut pe langa Toroni si am oprit pe plaja semipustie de la Porto Koufo unde efectiv m-am simtit deodata ca ma aflu la un Marmaris in miniatura, aici am facut si o baie si am vazut primul arici de mare la cineva in mana. Fiind in apa am auzit un zgomot infernal cineva striga ceva printr-un megafon si ne-a cam speriat, am crezut ca e ceva politic in pustietate, pentru ca grecii o au rau de tot cu politica dar repede ne-am dat seama ca era unul care vindea cartofi si isi facea reclama cu megafonul. Porto Koufo cred ca e cea mai sudica localitate daca poate fi numita asa. In zona sunt foarte multe ferme de animale oi si capre in special, iar in apa sunt crescatorii de scoici. Dupa cativa km am urcat frumos la inaltime maxima si am dat peste taverna Panorama care ofera o vedere de vis asupra marii, statiunii Kalamitsi si muntelui sfant vis-à-vis. Aici am luat masa si apoi am coborat in Kalamitsi unde am gasit o staiune foarte draguta, linistita, plina de straini, cu o plaja buna de nisip, un camping bunicel si cateva spatii de cazare foarte imbietoare. Dupa Kalamitsi am inceput sa urcam pe partea cealalata a peninsulei unde si aici se gasesc puzderie de plaje frumoase si bune si cateva sate unele mai rasarite altele chiar mici. Imediat dupa Kalamitsi e Sikia si plaja sa foarte buna apoi Sarti un sat statiune mai maricel cu o plaja buna lata si lunga de nisip cu intrare lina in apa si o inghesuiala consistenta de pensiuni una peste alta. Dupa Sarti imediat se afla o minune de plaja Portokali beach superba cu o apa incredibila si destul de ascunsa de privirile indiscrete.
Mai sus am dat de alte cateva plaje frumoase unele mai bune altele mai pietroase. Dupa care isi face aparitia Vourvourou, prima data mi s-a impleticit limba in gura dar apoi am reusit repede sa-l rostesc, un sat plin de pensiuni foarte aerisit insa cu plaja ingusta si nu foarte buna dar……. Langa V se afla o alta minune greaca numita Karidi Beach o plaja superba fara nici o dotare dar de o frumusete rara cu nisip extrafin argintiu si o apa curata de culoare bleu deschis si multe stanci albe slefuite pe laterale. Vourvourou este un sat foarte intortocheat si destul de mare ca lungime efectiva in care se afla si un resort renumit Ekies dar care nu a atras si simpatia romanilor probabil din cauza serviciilor si a preturilor. In Vourvourou vei gasi ceva taverne nu multe si cateva magazine nici astea multe insa destule totusi. Mai sus de V se afla Ormos Panagias un mic mic mic portulet de unde se pleaca in croaziera spre MT Athos cu doua vase immense mai mari ca satul aproape. Satucul e deosebit de cochet cu cateva pensiuni si taverne un million de pisici si cativa catei si un port frumos unde ne uitam mereu la soarele Greciei in lunile de iarna: click aici
Din Ormos se poate ajunge din nou in Nikiti si incheiem o runda a vizitei noastre pe Sithonia sau se poate urca mai sus spre al treilea brat Mt Athos sau muntele sfant, ori mai sus spre golful superb in care se afla Stavros, Asprovalta si Nea Vrasna. Imediat dupa Ormos se afla un sat Ag Nikolaos ce dispune de o plaja mare lunga de nisip si buna si unde poti parca chiar langa plaja.
Intre Sithonia si Mt Athos se afla golful Agiou Orous care inseaman acelasi lucru golful muntelui sfant.
Mt Athos: O mica parte este deschisa turismului pana in Ouranopolis cam 20 de km, aici sunt si cateva resorturi mai luxoase care nu se vand decat pe piata germana si destule care se vand si la noi printre care si Theoxenia, Eagles Palace sau Aristoteles. Chiar vis-à-vis de Ouranopolis este singura insula locuita din Halkidiki care se numeste Amouliani pe care se afla un orasel numit tot Amouliani, cateva plaje si ceva spatii de cazare chiar si un hotel mai mare. Acolo se fac excursii cu barca din Ouranopolis. Dupa Ouranopolis terenul devine destul de acccidentat si imediat e granita cu statul monastic al muntelui Athos ce poarta numele unui colos din antichitate si este foarte muntos culminand cu vf athos de peste 2000 de m. Aici au inceput sa se construiasca manastiri inca din sec 9 si se poate ajunge numai cu vaporul iar permisiune de a intra au doar barbatii ce au primit in prealabil o dispensa de la birouri speciale din Poligiros Salonic sau Ouranopolis (se poate face cerere si in scris inainte de sejur). Se spune ca, calugarii se autogospodaresc au ferme de animale si cultiva diverse plante (acu sa nu va ganditi la ceva canepa) pe dealurile zonei facand si negot cu grecia continentala pentru a suplini cele trebuincioase manastirilor. In timpul croazierei la mt Athos am vazut un microbus care serpuia vioi pe munte si toti ne-am mirat de existenta lui. Oaspetii muntelui sfant vin aici pentru a se ruga, pentru a se rupe putin de viata tumultoasa, nu au parte de nici un lux si iau masa impreuna cu calugarii mancand aceleasi bucate.
Golful Orfanou: O zona foarte frumoasa cu multe posibilitati aflata la mijlocul distantei intre Salonic si Kavala (sau Thasos) unde se afla statiunile Asprovalta si Nea Vrasna. Pentru a ajunge aici din Sithonia trebuie mers spre nord est spre Ierisos si apoi in nord Stratoni, Olimpiada si Stavros, drum intortocheat prin munti cu multe serpentine si unde e f usor sa te ratacesti insa peisajele sunt frumoase si deosebite fata de ce vazusem pana atunci. Din Romania se ajunge foarte usor la Asprovalta pt ca exista autostrada Egnatia care ne aduce cu mare viteza de la Salonic pana in Nea Vrasna sau si mai repede de la Serres se merge un pic spre Kavala si apoi in dreapta spre mare pana la Amfipolis care e chiar langa Asprovalta.
Noi am facut toate aceste drumuri vazand si traind un vis din cauza peisajelor incredibile. Ca o remarca mi s-a parut Ouranopolis, ultimul oras locuit inainte de granita cu locul sfant, cam prea izolat dar interesant si frumusel aici am vazut un jeep de arad cu un parinte la volan si o catelusa cu aspect de leoaica si un ochi albastru. In sudul peninsulei Agion Oros se afla muntele si varful Athos cu inaltimea de 2033 m care te si sperie cu inaltimea sa si iutelala cu care iese din apa. Norii aflati mereu in preajma varfului induc o falsa idée ca ar fi fum de la un foc sau un orasel dar acolo nu e chiar nimic.
Despre Asprovalta pot sa va spun ca e o statune cocheta cu multe magazine dar nu m-a atras deloc plaja pentru ca este cu pietricele si intrare prea abrupta in apa, Nea Vrasna se prezinta mult mai bine la capitolul asta plaja fiind civilizata cu nisip si intrare mai lina, iar Stavros are plaja micuta si pietroasa. Daca tot ajungeti pe aici ar cam trebui sa vizitati in drum vechea cetate Stagira aflata in stadiul de ruin ape un deal langa mare si satul nou Stagira, localitatea unde se presupune ca s-a nascut Aristotel.
Trimis de ionescunic in 14.03.10 09:33:33
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un adevarat mini-ghid de vacanta, cu informatii pe cat de utile pe atat de pretioase, condensate intr-un review impecabil scris. Felicitari si votul meu!
Wow! Ai cumparat in ascuns biletele cu 8 luni inainte de ziua sotiei tale... Pentru asta meriti toata consideratia! Iar pentru acest review complet unde ai atins absolut toate punctele iti dau 400 puncte! Felicitari! Poti sa il tiparesti linistit si sa il schimbi la Targul de Turism pe un sejur in Halkidiki! Nu am vazut la nicio agentie un ghid atat de complet. Eu am cautat mult timp informatii despre Halkidiki dar de-abia acum pot spune ca am gasit ce vroiam. Multumesc! Asteptam impresiile tale...
Un RW foarte bun! Povestile tale parca te fac sa fii acolo Primavara e de vizitat Grecia? Sunt hotelurile sau pensiunile deschise?
Ai un mare vot de la mine.
Pt Cruiser, primavara a sosit deja in Grecia si sunt si hoteluri deschise adevarat mai putin in Halkidiki insa sunt cateva, acum toti pomii trebuie sa fie infloriti, noi n-am fost in perioada asta desi mi-as fi dorit foarte mult
ionescunic, felicitari super review, te astept cu propunerea muzicala!
Mini-ghid?? Asta este atlas geografic in toata regula Super!!!!
ok multumesc, revin imediat dupa ce reusesc sa sortez pozele.
In 45 de minute de la postare a obtinut superbonus si peste. Cred ca este record, felicitari!
Multumesc mult tuturor si as vrea sa se lipeasca urmatoarea melodie :http://www.trilulilu.ro/ionescunic/899f3b46c00914
uitati de frigul de afara si hai sa ne incalzim cu muzica propusa de ionescunic, cred ca acesta va fi slagarul zilei!
Foarte frumos acest review, cu foarte multe detalii, pentru care-ti dau si eu vot.
Am ascultat melodia si am vazut cele 53 de poze si mi-a luat 35 de minute, fara sa te citesc!
Au fost atat de convingatoare... incat nu mai au nevoie de text!
Si... ti-am dat votul!
Are cineva, ceva impotriva?
De aceea am sustinut si inca sustin ca un review fara poze, n-are decat putina valoare si credibilitate!
Si inca ceva. La cate frumusete au marile Greciei, chiar nu-i inteleg pe altii de ce mai traverseaza oceanele pentru o apa la fel de albastra si niste plaje atat de ispititoare!
Pana si sirene la mal a intalnit colegul Ionescu!!! Sapate in piatra! Felicitari, in limba romana, ca in greceste nu stiu!... inca!
pentru eternul calator un vot si de la mine. Multumim pentru o frumoasa prezentare
review-ul dumneavoastra e bun de tiparit si de pastrat in torpedoul masinii; foarte util.
Multumesc mult pentru aprecieri tuturor, am atasat si niste harti si daca cineva doreste o harta a zonei imi poate trimite un mesaj cu adresa de mail si se rezolva.
Georgiana: te rog citeste si textul poate te conving odata sa dai o tura pe aici.
Am citit si textul!
iar mi-ai mai ''furat'' o jumatate de ora si m-am ales cu niste vise!
Sa stii ca mi-a placut mult, dar imi trebuia si o harta in fata, ca sa intelg chiar tot.
Cred ca mi-ar placea sa ma cazez in Kasandra la Aristotel Beach, pentru privelistea din balcon, nu neaparat pentru ce reprezinta hotelul. Tu unde m-ai sfatui?
SAU...
Daca tu te-ai reintoarce acolo, ce statiune si ce hotel sau pensiune ai alege, tinand cont ca tu stii cam tot ce mai fain pe acolo???
Mi-a placut mult descrierea zeului Poseidon - ''Tipul cu tridentul''!!! Esti nemaipomenit!
Mai pot sa mai votez o data? /??
Daca as reveni in Kassandra as sta in Kalithea la un hotelas mic pe partea cu plaja chiar gasisem o viluta linistita fara masa si cel mult cu mic dejun.
Sau la Blue Dolphin in Metamorphossis as reveni oricand. Hotelul Aristoteles beach ar trebui sa sufere o renovare completa, noi am mers acolo pt ca era primul drum si speriat de preturi am ales cel mai ieftin hotel cu allinclusive, mare greseala, dar totusi n-am regretat o clipa pt ca nu aveam asteptari deloc, stiam ca fata de Miramar (OBZOR) va fi dezastru dar totusi mananc orice si beau orice , am facut armata si eu si nevasta asa ca ne-am descurcat si ne-a placut foarte mult zona si Salonicul si cateva localitati de langa Salonic pe unde am mai umblat.
Pentru Georgiana special sunt cateva hoteluri foarte bune in zona unele mai scumpute si cu demipensiune altele mai ieftinute si fara masa sau doar cu mic dejun, totul e sa vrei si gasim o cazare buna. Harta am atasat si daca vrei mai mare trimite-mi adresa de mail
wow! intr-adevar, una (daca nu singura!) dintre cele mai complete rw de pe site! felicitari, esti un adevarat cunoscator. mi-ar fi de mare ajutor impresiile tale despre un traseu Romania - Grecia...ca ghid, m-as simti umil in fata cunostiintelor tale...
aripz, robinel, vlahmace, alunecosu, pitzif, iosnebu (alaturi de garagata si mai vreo 2-3, parca) - nu sunt decat proiectiile virtuale ale buchetului de voci din capul unui sarman cu probleme psihice mai grave decat ma temeam...
In scurt timp, toate aceste creatii vor disparea in neant, fiind sterse direct din baza de date.
gata, am facut curat. A trebuit sa sterg si toate voturile acordate de acest buchet de clone (18 voturi la numar)
Am citit impresiile lui ionescunic de vreo 2-3 ori pana acum (apropo, mii de felicitari pentru ele), dar nu stiu (nici eu din ce motiv nu am ascultat melodia atasata la ele.
Fratilor, este extraordinara, nu ma mai satur.
Inspirata alegere!!
Multumesc mult sbacau si Andox, nu sunt nici pe departe vre-un specialist ci doar un iubitor al acestor plaiuri insorite si de data asta probabil am fost mai inspirat, iar melodia am gasit-o intr-un filmulet impreuna cu alte 20 de melodii foarte frumoase, fara sa stiu cine canta si ce si am facut cateva discuri cu filmele respective le-am distribuit la poiana celor mai mari scriitori despre grecia in ideea ca cineva ma va ajuta sa gasesc interpretii macar si dupa aceea imi va fi mult mai usor cu ajutorul youtube si trilulilu sa gasesc si melodiile respective. Si ce credeti dupa numai cateva zile primesc un mail cu toate melodiile si linkuri catre videoclipurile postate pe youtube de la Ellada S careia ii multumesc inca odata care cu ajutorul prietenului ei Kos m-au scos definitiv din ceata.
Totusi cea mai tare melodie ritmata, dupa parerea mea o gasiti atasata aici: click aici
Cu placere!
Kos a facut totul, mie trebuie sa imi multumesti doar pt ca l-am gasit pe el!
Si culmea, pt asta trebuie sa ii multumesti lui Mihalis Haztigiannis, cantaretul meu preferat datorita caruia ne-am cunoscut, si bineinteles Greciei, pt ca daca nu ma duceam in Grecia nu il descopeream pe Mihalis!
Citesc cu intarziere acest ghid complet despre Halkidiki. Pacat ca nu l-am vazut la prima mea iesire in Grecia.
Meriti cat mai multe puncte. Imi pare rau ca nu-ti pot da decat 400, dar totusi ma bucur ca ai facut 10000. La mai multe!
Vara lui 2007 ne-a adus mie si sotului meu o "luna" de miere in Halkidiki - prima noastra vizita in Grecia pe care de atunci incercam s-o vizitam in fiecare an. Ne-am indragostit de plajele ei - exact asa cum spune ionescunic: dupa ce le vezi o data, litoralul Marii Negre ti se pare prea urat ca sa iti doresti sa revii, spre deosebire de apa marilor din jurul Greciei care te cheama mereu si parca nimic altceva nu te mai multumeste si nu-ti da o stare de relaxare asa cum se intampla aici.
Revin...in 2007, iunie, ne-am cazat pt o saptamana la Macedonian Sun in Kalithea. Pe durata celor 7 zile am vizitat toate cele 3 brate ale peninsulei si citind acest review, dupa 3 ani am mai trait o data acea vacanta minunata. Am mai revenit bineinteles si in urmatorii ani, in alte locatii si numai o data in Halkidiki, dar parca tot primul sejur a fost cel care a ramas cu amintirile cele mai deosebite.
Multumesc ionescunic pentru ca mi-ai reamintit cat de frumoasa e Grecia!!! Si felicitari pentru depasirea celor 10000 PMA
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Vacanta in Grecia Halkidiki — scris în 17.07.19 de emaC din ROMANIA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Excursii optionale din Sithonia — scris în 11.02.18 de Denisa13 din GHIMBAV - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Hai-hui prin Halkidiki — scris în 19.08.17 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Explorând Halkidiki — scris în 21.06.17 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Gustul Greciei la taverne, în Halkidiki şi în Creta. Partea I: Halkidiki — scris în 29.05.16 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Croaziera - Laguna albastra, insula Ammouliani, insula Diaporos — scris în 11.08.15 de loreley din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Scurt rezumat al plajelor vizitate de noi in peninsula — scris în 25.08.14 de alisaL* din SIBIU - RECOMANDĂ