O altfel de lume - Oaza Siwa (1)

TIPĂREȘTE

O ALTA FATA A LUMII

Ianuarie, cu o zi inainte de Boboteaza crestina,

Noapte, racoare, 17 grade. Ne trezim morocanosi si ne sorbim in liniste cafeluta, asteptand ca vina prietenul nostru. Ne asteapta o aventura ce avea sa ne marcheze pe viata, dar noi inca nu stiam.

In tacerea noptii suna…... A ajuns si, cu “arme si bagaje” ne cuibarim intr-un neaos Logan construit in Maroc si plecam. Lasam in urma neobositul oras de la malul marii si ne asternem pe drum, o autostrada pe 4 benzi pe sens, construita in desert. Trecem ca fulgerul pe langa minunata poarta de intrare intr-o frumoasa statiune, lasam netulburat somul celor din Raz Garib si Zafarana si ne asezam la drum intins pe soseaua ce face pereche cu malul Marii Rosii, si cu un impetuos lant de munti cand rosietici, cand galbeni, cand negrii.

Trecem ca fermecati pe laga marele hotel El Sokna. Peisajul fuge ca o vraja pe langa noi, si nu putem sa nu ne minunam de splendorile construite de natura dar si cele facute de oameni. Resorturi rupte parca din basmele celor o mie si una de nopti, luminate feeric, cu arhitecturi surprinzatoare si indraznete. Muntele sta sa se pravale in marea inspumata, parand ca-l tine departe numai flacarile sondelor si a rafinariilor.

Soarele se iteste din mare, si, din neagra, apa devine rosie, apoi portocalie, apoi galbena, lasand la urma un albastru unic, brazdat de valuri albe. In cinci minute e ziua, o lumina orbitoare si inconfundabila.

Linistea desavarsita te face sa te imaginezi in povesti cu seici si cadane, cu seraiuri luxoase si cu minunatii orientale inca neghicite. La 60 de kilometrii de intrare in Cairo incepe autostrada sa fie luminata cu sute de becuri, chiar daca soarele straluceste, iar de o parte si de alta, parcuri luxuriante, statuete si locuri de odihna, plante exotice (pentru noi), flori si arbori. In desert!

Ne invioram si noi si ne oprim la o cafea, urmand aventura traversarii orasului Cairo. Am facut-o de multe ori, dar de fiecare data simt un fior, gandindu-ma ca sunt intr-un oras care are populatia Romaniei. Spre surprinderea noastra prima parte e floare la ureche. Soseaua suspendata la nivelul etjaului 7 al blocurilor e aproape libera. Doar cateva masini si niste telegute cu fructe, trase de magarusi costelivi La un moment dat vedem o capita de iarba ce se misca parca prin vointa proprie. Abia cand ajungem in dreptul ei vedem un baietel tolanit in varful ei, tipand din toti rarunchii la un asin somnoros.

E vineri, explicatia e simpla. Si e mult prea devreme. Dar in partea a doua se complica treaba si stam vreo ora intr-un sir nesfarsit de masini. Scapam cu bine, in total 3 ore de traversare. Putin, tinand cont ca alta data am facut 6 ore. Ajungem apoi in alt loc minunat, dupa ce cotim pe un drum sa ocolim Alexandria. Mediterana ne saluta sprintena, si ne insoteste vreo 250 de kilometrii, privita de dincolo de autostrada de plantatii de curmali, maslini, portocali…. Lasam in urma El Alamein, dupa ce am vizitat monumentele eroilor din cel de al doilea razboi mondial si ne-am hlizit cu paznicii, jurandu-ne prietenie venica. Mergem neincetat pe malul marii si ajungem in Marsa Matruh, un minunat orasel cu stradute frumoase, cu gradinite minunate si cu o forfota nebuna. La prima vedere pare un haos, dar daca privesti atent, fiecare face exact ce trebuie.

340 de kilometrii, scris in engleza si araba. Aici incepe adevarata aventura. 340 de kilometrii pana la prima localitate. E déjà amiaza si ni s-au mai alaturat doua masini. Ne-am pus burtile la cale “din pachet” si pornim in desert. Cat vezi cu ochii bolovanis, pietre si nisip. Alb sau galbui, uneori bolovanis negru, cate un firicel dintr-o planta spinoasa, si totusi surprinzator de frumos. O frumusete salbatica ce ne amuteste, culori neasteptate si incredibil de vii, in locul unde nu creste nimic. O sosea perfecta, in linie absolut dreapta, si un vajait neintrerupt. Prietenul nostru da semen de oboseala asa ca ne oprim. Nici o vietate cat vezi cu ochii. Dau sa deschid usa masinii sa cobor si nu pot. Aoleu, am stricat usa omului. Mai fac o incercare si reusesc sa ies. Instantaneu am fost temeinic lipita de masina. Batea vantul, acela era vajaitul auzit. Abia tinandu-ne pe picioare ne dezmortim putin si ramanem muti de uimire cand vedem spectacolul cerului. Niste fuioare de nori care pareau ca au luat foc. Flacari rosii se intind pe cer, forme fantastice ce-si schimba forma in fiecare clipa, orizontul incandescent pe fundalul albastru al cerului, limbi de foc portocaliu ce coboara in albul desertului. Se apropie apusul soarelui.

Lumina rosie ne transfigureaza pe toti si, oricat de tare bate vantul, stam toti inmarmuriti si privim. O rafala sanatoasa ce ne pune jos ne trezeste la realitate si urcam fulgerator in masini. Pornim in tromba, se apropie noaptea, seara nu este, si nu vrem sa ratam intrarea in oaza pe lumina. Si iacata ca se arata.

OAZA SIWA

Locul unde timpul a uitat sa curga, cel de al patrulea centru energetic al pamantului, locul unde Alexandru Macedon a fost pentru a cere deslusirea soartei sale Oracolului din Siwa. Doamne, e incredibil! Dupa ce ai trecut prin iadul splendid si salbatic al desertului ajungi intre palmieri, maslini, portocali, curmali, lamai. O strada larga, prafuita cu o circulatie haotica unde gasesti jeep-uri de ultima generatie alaturi de masini care te miri ca nu se dezintegreaza, dar care functioneaza perfect, eco taxiuri, adica niste carucioare mai mari, cu doua sau patru roti, cu cate o bancuta pe fiecare parte, trase de cate un magarus sprinten, biciclete, motorete, carute, magarusi, Si bineinteles pietoni. Totul intr-un vacarm ce atinge perfectiunea. Si in mijlocul strazii, mese de la cafenea unde localnicii stau relaxati la sisha si ceai. Si nu e nici un accident de circulatie. Intram pe o straduta lata de abia intra masina pe ea, marginita de gardulete facute din Frunze de palmier, ne oprim in dreptul unei intrari si ne cam ia cu frisoane. Era hotelul. Dar nu se vedea nimic, numai o gaura intre niste Frunze de palmier. Oare ce ne mai asteapta. Eram franti de oboseala, infometati, si ganduri prapastioase au incoltit in mintea noastra. Am dat bagajele jos, le-am pus in milocul strazii si ne-am luat inima in dinti sa intram. Ghiuri, cel care aranjase totul se uita la noi si radea in barba vazand descumpanirea nostra, dar tacea. Si am intrat.

In rai.

Dar despre asta vorbim maine.

R. O.

---

VIZUALIZĂRI: 2643 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI