ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.01.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.04.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2016
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
60.00%
Către satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
55.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Bine ati venit in LEGO CITY!!!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Recunosc că nu m-a dat pe spate niciodată ideea de a merge in Dubai. Nu stiu de ce, nu mi se părea o destinatie interesantă, ci mai mult una în care să te duci la cumpărături de produse de lux sau să îți impresionezi amanta ori noua cucerire. Dar tot atât de sincer recunosc că atunci când am văzut că drumul către destinația noastră finală - Thailanda, trecea cam obligatoriu prin regiune, am zis - hai sa vedem și noi despre ce e vorba în Dubaiul ăsta.

Așadar, într-o zi frumoasă de ianuarie am aterizat cu Tarom în Dubai cu gandul să stăm 3 zile și apoi să ne luăm tălpășița către Bangkok. Nu faci mai mult de 5 ore până în Dubai din București, însă Taromul a decăzut teribil în ultima perioadă, așa că zborul a fost inconfortabil și parcă nu se mai termina. De bine, de rău am ajuns, am coborât din avion și ne-am îndreptat către Dubai Marina, zona unde aveam hotelul, cu metroul, direct din aeroport. Ca să fac o paranteză, metrol acesta din Dubai chiar m-a impresionat, ziceai că de-abia cu o zi în urmă fusese dat în funcțiune, nicio zgârietură, nicio mizerie, nimic... totul imaculat, perfect.

Pe timpul drumului, impresia mea deja se creea, un oraș total artificial, parcă scos cu forcepsul din nisip și, destul de deranjant, aflat încă în construcție în proporție de minim 50%. Peste tot vedeai un șantier, macarale, muncitori, praf, zgomot.

Mi s-a părut că intru într-un oraș construit din piese de Lego, pe care dacă vrei cu adevărat, mâine îl demontezi și îl muți în altă parte. Totul era atât de artificial, atât de rece și de neatrăgător pentru un turist (zic eu, normal), fără nicio formă de relief, fără niciun copac, doar ciment, beton, sticlă și străzi. Toate blocurile (cele terminate) erau așezate perfect, parcă după o teormă, dar nu inspirau nimic, erau doar niște obiecte înalte (cât mai înalte) puse în linie, așteptând ca oamenii să vină și să le populeze. Nimic însă nu te îmbia să o faci, nu existau trotuare, nu existau parcuri, nu exista forfota aceea atât de specială a unui oraș viu. Totul era la linie, dar parcă mort.

Și apoi, orice parcă e făcut ca să te dea pe spate, dacă ești cât mai ..., cum să zic, sărac cu duhul? Supăr oare pe cineva? Sper că nu! Dacă tot ce contează pentru tine sunt clădirile înalte, cât mai mari, cât mai strălucitoare, cât mai opulente, poate că, da, Dubaiul este o lume minunată. Dacă vrei să mergi în malluri mari cât 10-20 de-ale noastre, din nou, e o lume minunată. Dacă vrei să vezi o clădire înaltă de nu știu câte sute de etaje, Burj al Khalifa, dar care e înconjurată din toate părțile de șantiere, iar când ajungi sus vezi o panoramă de deșert și câteva clădiri aliniate de-a lungul unui bulevard cu 7 benzi pe sens, atunci, da... mergi în Dubai și distreaza-te. Nu aș da senzația și priveliștea din Turnul Eiffell pe 100 de urcări în Burj al Khalifa. Nu există farmec, nu există emoție, nu există culoare.

Și apoi mai este ceva interesant, totul e făcut să fie superficial, să îți ia ochii ca un miraj. În momentul în care ai pus piciorul acolo, dezamăgirea e cruntă - nimic nu e petru sufletul tău, ci doar pentru punga de cumpărături sau contul de facebook în care pițipoancele să îți dea like la poza cu turnulețele pe fundal.

Ca sa nu mai filozofez atât de mult, pot să adaug că știu că cei care nu ați fost acolo nu îmi veți urma sfatul de a nu merge ... ca și mine, veți vrea să vă convingeți! Ca dezamăgirea să nu fie atât de cruntă, vă sfătuiesc din inimă să vă cazați în zona Dubai Marina. Este un fel de zonă de promenadă, apropape de plajă și de un debarcader de iahturi, este singura în care te poți plimba puțin, poți sta la o terasă afară, poți merge pe malul mării liniștit sau poți bea o cafea la o terasă pe plajă. Este mai scumpă, dar credeți-mă, vor fi cel mai bine investiți bani. Observ că majoritatea agențiilor de turism românești vând hoteluri situate în alte zone, oh, Doamne, cred că dacă stăteam altundeva intram în depresie :) sinistre zone, Tecom, Internet City etc... fugiți, este atât de urât. În Dubai Marina își scot toți locuitorii din Dubai copiii mici la joacă sau la plimbare, motivul e simplu - nu există un alt loc în aer liber potrivit pentru aceasta. Zona veche a orașului poate fi o variantă de cazare și de plimbare, aici e bazarul vechi, este o zonă cu ambarcațiuni... cât de cât mai poți respira, însă nimic special, nimic să vă rămână în memorie ca o amintire de neuitat.

Dubaiul este făcut pentru muncitori, pentru afaceriști, nu neg faptul că mi-ar plăcea să lucrez aici, totul este perfect pt. muncă, dar nimic nu este pentru un turist. Chiar nimic. Aici te duci de drag, a doua oară, dacă te atrag hainuțele strălucitoare, cu logul Armani mare scris în față, dacă vrei să îi arăți lui Pisi că poți cheltui o avere într-un club sau vrei să îți cumperi un lingou de aur de la un automat situat în mall (ce sinistru mi se pare, Doamne).

S-au cheltuit și se cheltuiesc enorm de mulți bai pentru turnulețe strălucitoare (care probabil nu vor fi locuite niciodată), insule artificiale, autostrăzi cu 7 benzi pe sens în centrul orașului, malluri cu pârtie de ski în mijlocul deșertului și, totuși, nu se face nimic măcar pentru a ajuta țările musulmane aflate la mare necaz. Nu am văzut niciun centru de primire de refugiați și niciun dirham plătit pentru asta, dar am văzut o insulă Palm de pe un monorail care o străbate și în care jumătate din case erau nelocuite (apropo, dacă îți iei o casă acolo, primești gratis un Lamborgini, poate fi ceva mai tare?), se construia un mall nou gigant, un șantier grotesc în mijlocul ei, iar la final era un hotel Atlantis The Palm (frumos, ce-i drept) unde o camera costa 500 de euro pe noapte. Aveai acces la o plajă artificială, cu palmieri artificial plantați și cu priveliște superbă la niște macarale care mai ridicau un mall sau cine naiba mai știe ce!!

Sigur, sunt mulți care au fost impresionați - au făcut safari în deșert (ok, am făcut în alte țări, nu am mai repetat-o aici, e posibil să fie cel mai bun lucru pe care îl puteți face ), au mers la mall, au mers la grădina botanică din oraș (ce parodie, săracii se chinuiesc să crească niște plante în deșert, în condițiile în care noi, în Europa și chiar în România, avem locuri de acest fel 100 de ori mai frumoase), au mers la plajă și au făcut poze cu hotelul acela celebru pe fundal (ce apă ciudată, ce senzație ciudată pe plajă, nu adia nimic, nu era miros de mare, nu era parcă o plajă, ci un surogat), au fost la cumpărături (și au plătit pe produse similare de 2-3 ori cât ar costa în România sau Italia) sau au făcut plajă la piscina de la ultimul acoperiș al vreunui hotel din Dubai Marina (da, a fost chiar ok preț de vreo 5 minute, o senzație interesantă, să faci plajă printre blocuri și să vezi seara luminițele, ce fascinant :)).

Imi cer scuze fanilor Dubai deja ademeniți în mrejele acestui loc, nu îi cert, nu le fac morală, ci doar îi compătimesc și îi rog să treacă peste aparențe, să vadă locurile și oamenii adevărați, să vadă istoria și geografia lumii (și a României, bineînțeles) reale și să își îmbogățească sufletul.

Dacă ar fi să mai remarc un lucru, extrem de pozitiv de data aceasta, ar fi modul cum am văzut conviețuind diferitele religii și nații aici - am văzut femei îmbrăcate din cap până în picioare în veșmintele acelea ciudate (care îți știrbesc orice fel de umanitate din tine, devi un obiect, de sex feminin, nu o persoană, nu un chip) stând la masă cu femei în fuste scurte sau bluze decoltate, oameni de toate națiile mergând unul lână altul în metrou, la mall sau oriunde altundeva, fără ca nimeni să se uite măcar ciudat la celălalt. Asta este ok, asta este cel mai important lucru pe care l-am văzut în Dubai.

Dacă vreți să vedeți o țară arabă, Emiratele Arabe Unite și, cu atât mai mult Dubaiul, nu sunt o variantă. Aceasta nu este lumea arabă, ci este un melanj de bani irosiți pe proiecte fantasmagorice pentru a impresiona lumea [***], de spații de birouri și de clădiri ori hoteluri înalte și strălucitoare care să ofere un loc de pus capul pentru cei care vin în vizită (mai bogați sau mai săraci) atrași de acest miraj.

Ca să concluzionez, nu v-as recomanda să veniți niciodată aici, decât, ca excepție poate o noapte pentru a vă odihni și a pleca mai departe ... nu e un loc turistic, nu e nimic real cu adevărat, nu e nimic care să vă îmbogățească sufletul. Este doar miros de bani veniți gratis aproape din petrol, care nu mai se știe pe ce să fie cheltuiți (nu pot să mă abțin să nu observ egoismul incredibil al conducătorilor acestui emirat, care cheltuie în neștire sume exorbitante pe niște porcării vremelnice și total inutile în timp ce sute de mii de musulmani trăiesc teroarea pribegiei) și care au creat un oraș-mamut din plastic, din piese de lego, de care nimeni nu își va mai aduce aminte după ce țițeiul va dispărea din subsol.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de rentea in 30.01.16 12:30:06
Validat / Publicat: 30.01.16 13:44:31

VIZUALIZĂRI: 7758 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

36 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rentea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Atlantis the palm
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27648 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

36 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 36
webmaster26
[30.01.16 13:44:19]
»

@rentea -

Dar tot atât de sincer recunosc că atunci când am văzut că drumul către destinația noastră finală - Thailanda

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă).

NB: linkul SCRIE IMPRESII poate fi găsit şi în pagina 1 a saitului.

Dan-Ioan
[30.01.16 14:16:50]
»

@rentea -

Citind reviewul al cărui subiect nu mă interesează, ba chiar mă irită, am simțit brusc o mare simpatie pentru autor; am sințit că suntem pe aceeași lungime de undă în aprecierea frumosului și mai ales în detestarea non frumosului. Votez forte util ca warning! Aștept cu interes și nerăbdare Thailanda

mishu
[30.01.16 15:10:47]
»

Da, mi se pare ca asta este si parerea mea, insa poste ca totusi sunt si locuri frumoase de vazut sau poate altii au o alta viziune. Mi-au placut ina pozele desi grandioare parca miros cam tare a artificial. Si eu astept relatari Tailanda

renteaAUTOR REVIEW
[30.01.16 16:16:54]
»

@mishu - Acum, sa știi că turnulețele alea pe jumătate goale din Dubai Marina sunt frumoase! Seara când se aprind luminițele și nu mai veyi macaralele așa de bine, te poți minuna câte miliarde de euro continuă să fie cheltuite de niște oameni atât de insensibili

Oricum, eu am obținut o nouă metodă de evaluare a unei persoane! O întreb dacă a fost și, în caz pozitiv dacă i-a plăcut în Dubai

Cred că spune atât de mult despre personalitatea cuiva aceasta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster45
[30.01.16 19:53:53]
»

@rentea -

ne-am îndreptat către Dubai Marina, zona unde aveam hotelul, cu metroul, direct din aeroport.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

Nicu
[30.01.16 19:57:50]
»

Vezi ca sinceritatea costa, vad ca deja ai un minus, ala nu e de la mine e de la altu care are alta parere, are si ala dreptul lui.

Ce te faci daca in ziua de azi asta e... trendul... un cuvint nou nu am ce face asa se zice, te pui contra sa nu spun altfel.

Am auzit expresia... ma duc la Dubai, intrebare - de ce? Pai trendul adica acum nu miine cind nu mai e la moda era sa zic din nou in trend.

La un moment dat ma gindeam si eu la un sejur in Dubai, nu cred ca voi merge, ce sa fac nu vreau sa... bifez... o destinatie doar ca sa fiu in trend. Poate merit si eu un minus... ce sa fac... Dubai nu e pe lista.

renteaAUTOR REVIEW
[30.01.16 20:13:34]
»

@Nicu - Ha, ha! Ai dreptate, vezi tu, curiozitatea m-a făcut și pe mine să merg, nu regret, ci doar faptul că am stat prea mult, la întoarcerea din Thailanda am mai stat chiar încă o noapte undeva lângă aeroport pt. că eram prea obosiți după drum. Trendul cu mersul în Dubai este expresia unor dorințe oarecum naturale, problema este dacă te duci acolo să descoperi locul sau numai să intri în mall și să vezi cluburile și blocurile de beton și sticlă semi-goale. Curiozitatea e firească, însă perpetuarea așa-zisului farmec al unui astfel de loc atât de artificial și de antagonic cu spiritul nostru românesc, mie mi se pare o expresie a superficialului din noi, a unor limite care nu pot fi depășite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[30.01.16 20:15:37]
»

@webmaster45 - promit, webmaster, o voi face!

danamandache
[30.01.16 20:47:57]
»

Incredibil, asa percep si eu Dubaiul, fara sa-l fi vazut vreodata! Felicitari pentru articol!

renteaAUTOR REVIEW
[30.01.16 20:58:59]
»

@danamandache - Multumesc, danamandache, aprecierea ta chiar înseamnă mult pentru mine.

crismis
[30.01.16 21:40:00]
»

@rentea: 100% de acord! Am fost in Dubai acum vreo 5-6 ani, cu ocazia unui congres si am avut exact aceeasi senzatie, de artificial, de pustiu, de bani cheltuiti aiurea! Intr-adevar, singurul lucru de care imi amintesc cu placere e safari in desert si apusul ala minunat!

Si eu cred ca sunt mii de alte locuri mai grozave de vizitat pe Pamant. Astept Thailanda!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[30.01.16 21:49:10]
»

@crismis - Mie mi se pare inacceptabil să cheltui aiurea miliarde de euro pe malluri și alte idioțenii de-astea când ”frații tăi musulmani” fug de război și mor de foame. Cu banii dați pe un turnuleț de-ăla strălucitor le dădeau pâine și apă fraților lor de-aceeași religie..sau îi găzduiau undeva că tot au un deșert întreg la dispoziție...Le place atât de mult să spună că sunt de aceeași religie și cât de mult se iubesc ei și cât se respectă între ei și cât de păcătoși sunt restul... offf. Câtă ipocrizie!

renteaAUTOR REVIEW
[31.01.16 13:23:40]
»

@webmaster, crezi ca e posibil sa atasam melodia aceasta? https://m.youtube.com/watch?v=mqFLXayD6e8

Multumesc.

mihai.panait
[31.01.16 13:44:16]
»

aceeasi idee, dar cu alte cuvinte, am scris-o si eu acum cateva luni despre dubai... si totusi, dupa un revelion petrecut la sinaia (vezi review revelion rina sinaia), cred ca voi reveni in dubai pentru o saptamana. totusi e mai bine decat un revelion pe valea prahovei oricum, in acest moment este o destinatie de revelion super tentanta pentru cei ce vor sa se balaceasca in decembrie...

cat despre banii cheltuiti si nealocati altor musulmani sa lasam politica... asta e un site de excursii... mie nu mi-a dat niciodata nimeni nimic in afara parintilor... de ce ar da sauditii ceva altora? mai ales cand sunt atatea interese la mijloc...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[31.01.16 13:52:02]
»

@rentea - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

renteaAUTOR REVIEW
[31.01.16 13:55:13]
»

@mihai. panait: nu a fost deloc vreme de balaceala in ianuarie, maxim 20 grade in miezul zilei. Cred ca iti trebuie ceva noroc sa ai vreme buna in decembrie - februarie.

Eu nu ma refeream la sauditi, ci la cei din emiratele arabe unite, desi e cam aceeasi situatie... diferenta dintre tine si sirienii care fug pentru ca a langa casa lor din Alep in fiecare seara sunt trase 5 rachete, iar langa palmira niste dementi au instaurat o tara a ororilor, este mare de tot!

Ma bucur ca te-ai descurcat in viata fara niciun ajutor, insa lucrurile sunt total diferite.

Spui ca nu are legatura cu turismul? Ce zici, la vara te-ai mai duce in vacanta in insula Kos? Vara, prin Koln, ai mai merge cu sotia ta imbracata lejer, de vara, asa, linistit?

Lumea s-a schimbat, turismul s-a schimbat, iar noi trebuie sa ne adaptam sau sa ne luptam ca lucrurile bune sa nu se schimbe niciodata.

Eu am mentionat de lipsa de implicare a EAU in oferirea unui sprijin minim refugiatilor pt simplul motiv ca, in lipsa acestuia (fireste ca nu numai din aceasta cauza), acestia au intrat in Europa si au tranformat locatii turistice in care mergeam in vacanta in zone total nerecomandate vizitatorilor. De fapt asta e problema!

mihai.panait
[31.01.16 14:19:34]
»

@rentea - in ziua de azi, o racheta poate fi trimisa intr-un dormitor direct pe fereastra... un refugiat a spus la tv ca l-a costat 5000usd sa ajunga in europa... nu stiu cati romani au plecat in occident in 90 cu 5000usd la ei... cred ca nici 1%...

daca eu m-as duce la koln sa violez o femeie alba din gara as fi incarcerat de politie inainte de a pune mana pe ea...

eu am avut bilete de revelion in egipt dar s-a anulat cursa charter din bucuresti... da! as merge la koln...

am traversat bulgaria noaptea de cel p[utin 15 ori sa merg la turci sau bulgari la mare cu masina! am fost convins ca un oltcit sau un polo nu sunt masini care sa atraga atentiahotilor sau haiducilor bulgari! ce sa ia de la mine 500e? am fost la gara atocha din madrid la 2 sapt dupa atentate... turismul nu cred a s-a schimbat... il schimba cei ce manipuleaza lumea... in kos nu as merge acum nu pentru ca e plin de musulmani (mi-am luat bilete de revelion 2016-2017 pt zanzibar tinut plin de musulmani) ci pentru ca e plin... si nu asta caut...

am citit si cele 2 review thailanda... sunt super... un punct de vedere bine conturat... daca ramane un punct de vedere e super

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[31.01.16 14:30:40]
»

@mihai. panait: categoric, e un punct de vedere. Ce bine ar fi să fie așa cum crezi tu chestia cu rachetele și ținta lor atât de precisă, din păcate însă realitatea e alta.... !!

Nu am nimic, Doamne fereste cu musulmanii, probabil stii ca zona din krabi unde an fost este aproape singura din Thailanda unde majoritari sunt musulmanii. No problem. Erau chiar restaurante in Railay unde nu se servea alcool, dar puteai sa il cumperi de la un chisoc de langa si sa il bei la masa... asta asa, ca vorbim de ipocrizia lor. Am trăit (muncit) luni de zile în țările arabe, of, Doamne, îi cunosc atât de bine, și cu bune, dar și cu rele! Dar asta nu m- a oprit să merg în concediu în Egipt, de exemplu, 3 ani la rând, în special pentru recifurile de corali!

In alta ordine de idei... Zanzibar... si eu il am in plan... de-abia astept sa ajungi acolo si sa ne povestesti, am auzit ca e ceva de vis!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alessia-diana
[05.02.16 09:12:16]
»

O tara care a evoluat atat de spectaculos in ultimii 40 ani merita tot respectul nostru. Romanica noastră nu va ajunge la acel nivel nici peste 100 ani. Vad cam multa ipocrizie aici, iar Dubaiul merita sa il vezi macar o data in viata, nu sa il faci o destinatie curenta de vacanta. Eu ajung acolo in aprilie, abia astept si nu regret nici un ban. Oricum, costa cat un sejur la un hotel mai bunicel din Mamaia.

renteaAUTOR REVIEW
[05.02.16 09:47:55]
»

@alessia-diana: cu tot dragul si respectul pt opinia ta, indraznesc sa iti spun ca analizezi un pic superficial: una este sa fi o tara milenara, situata undeva la raspantia imperiilor si civilizatiilor si care a trebuit sa te lupti pt. orice in lumea asta si una e sa iti tasneasca petrol din pamant (nu uita de costurile de extragere care sunt cele mai mici din lume) si sa obtii dintr-un foc mii de miliarde de euro pe care le cheltui pe turnulete si malluri. Nu e vorba sa regreti ca mergi acolo, intr-adevar este o experienta pe care e pacat sa o ratezi, insa nu stiu cat de ieftin este un astfel de sejur daca vei locui in Dubai Marina, crede-ma pe cuvant, singura zona unde poti sa respiri in orasul acesta. Daca stai in alta parte si poti sa modifici, fa-o cu cea mai mare incredere! Celelalte zone sunt dezastru pt un turist, iar daca un pret e mic, e un motiv pt. asta! preturile la un hotel bun din marina sunt ceva la 150-200 euro / noapte minim in sezon. Nu e chiar ieftin, chiar daca aprilie nu mai e o perioada atat de vanata de turisti pt ca se face din ce in ce mai cald... dar poate ai prins ceva super.

Crede-ma ca nu este ipocrizie sa imi iubesc si sa apreciez mai mult poporul meu care, e drept ca nu a avut liderii pe care i-ar fi meritat si nu a construit autostrazi si turnulete cat ar fi trebuit, decat sa ii ridic in slavi pe seicii din emirate care au adus trei firme americane ca sa extraga petrolul descoperit tot ei in subsol si s-au imbogatit si si-au cumparat rolls royce uri poleite cu aur! Da, am vazut pe acolo chestii de -astea de un "cocalarism" infiorator... Trebui sa admir asta?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alessia-diana
[05.02.16 10:06:15]
»

Probabil ca e norocul lor ca au petrol, dar admir faptul ca au stiut sa investeasca si sa atraga turistic. Sunt convinsa ca daca am fi fost noi in locul lor din punctul de vedere al resurselor naturale, tot nu reuseam sa ajungem niciodata la acel nivel de dezvoltare. Romanul mai intai tr. sa fure, apoi se gandeste la investitii. Si apropo, hotelul din lantul Holiday inn m—a costat 230 eur 2 adulti si un copil —7 nopti, un zona moscheii din Dubai.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[05.02.16 10:18:14]
»

@alessia-diana: ma rog, opinia ta este una, a mea e total alta, dar nu-i o problema atat timp cat le putem sustine.

Cat despre hotel, sper sa nu fi (prea) dezamagita . Este in zona veche a Dubaiului, un pic mai aerisita, dar nimic-nimic special, departe de farmecul unui oras arab. Uite... iarta-ma ca sunt atat de sincer, chiar iti doresc sincer sa te simti bine acolo si sa te distrezi! Pe cuvant.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihai.panait
[05.02.16 10:34:07]
»

@rentea - daca stai o saptamana nici nu conteaza hotelul... evident marina nu se compara cu vechiul dubai... dar la hotel stai doar sa dormi... daca mergi cu copii la plaja, te mai plimbi un pic seara prin bazar, mai mergi in burjkaifa, ce-ti mai trebuie... daca stai o luna atunci poate conteaza hotelul dar asa... toate hotelurile au aer condittionat... dormi bine... calatorie frumoasa...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
giuliani
[15.02.16 11:35:47]
»

@rentea - Mentionez ca nu am fost in Dubai, probabil ca as merge o data acolo, sau in alt loc din acea zona. Cel putin din curiozitate. Probabil nu o sa imi placa Dubaiul niciodata, in mare masura sunt de acord cu tine dar trebuie sa spun ca in unele puncte exagerezi si poate esti putin rau.

Totul era atât de artificial, atât de rece și de neatrăgător pentru un turist (zic eu, normal), fără nicio formă de relief, fără niciun copac, doar ciment, beton, sticlă și străzi... [... ]nu existau trotuare, nu existau parcuri, nu exista forfota aceea atât de specială a unui oraș viu

Dubai e un oras nou, aflat in desert. E aproape imposibil sa existe forme de relief, copaci, parcuri si orice altceva de genul asta creat in mod natural. Trebuia sa te astepti la asta, in niciun caz la parcuri si cine stie ce vegetatie. Ca exista gradina botanica, ori poti sa skiezi, e alta problema, insa tot nu e ceva natural.

Daca ar fi sa compari obiectiv cu alte locuri, nu-i diferenta mare. Alege orice resort din insulele "paradisiace" sau Turcia si compara-l cu unul celebru din Dubai. Peste tot poti face, in mare, acelasi lucru. Tolaneala, mancare multa si relaxare. Pe langa astea, intervine cadrul natural care fac Maldivele (de exemplu) mai atractive, insa, cum spuneam mai sus, Dubai e un oras in desert si trebuie neaparat ca asteptarile turistilor sa fie in concordanta cu pozitionarea geografica

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
renteaAUTOR REVIEW
[15.02.16 11:45:48]
»

@giuliani: perfect de acord cu tine. Dar sa stii ca ma asteptam la ce am intalnit acolo, clar. Nici nu spun ca sunt vinovati, saracii, de faptul ca nu au nicio forma de relief. Doar ca nu este un loc "de vizitat" pt un turist. Faptul ca nu exista un parc sau un trotuar este acceptabil, ma rog pt un fan betoane, dar o repet- mi s-a parut un oras mort, fara viata, fara culoare, foarte diferit, in sens negativ, de un oras arab clasic. Este o uzina de facut bani din afaceri cu orice, un santier pentru turisti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[15.02.16 23:57:49]
»

@mohr -

Încearcă să combaţi ideea, nu persoana. Ecoul anterior a fost şters.

renteaAUTOR REVIEW
[16.02.16 17:35:11]
»

@Mohr - daca lipsa ta de decenta a generat interventia unui webmaster, care a trebuit sa iti reaminteasca cei sapte ani de-acasa, imi pare rau pt efortul tau creator care astfel s-a vazut limitat intr-un mod atat de abrupt hai, dupa cum ai observat, mie imi place polemica de bun simt, nu marlaneasca, asa cum probabil ai incercat in prima faza, deci te invit sa iti reiei ideea in termeni omenesti. Asta daca ai ceva a spune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mohr
[16.02.16 18:24:05]
»

Cum poți sa spui ca dubaiul, e zero? Nu se compara cu Singapore dar nu este nici ce încerci tu sa spui în acesta ,,povestire ,,. Atât timp cât nikki beach deschide cea mai de lux locație în dubai pe 17.03.2016 spune tot. Burj Khalifa este peste turnurile Petronas, și sa ridici din nimic Dubaiul... dar ști cum e cu vulpea care nu ajunge la struguri (dacă te ai cazat în deira, si doar ai admirat magazine) e normal sa pleci frustrat/a.

renteaAUTOR REVIEW
[16.02.16 18:50:56]
»

@mohr - ok, in primul rand, nu stiu cam ce fel de om esti pt. ca nu ai scris niciun review astfel incat sa mai ne dam seama si noi de una-alta... Dar, nu-i nimic, sunt convins ca stând pe margine ai avut ce invata!

Referitor la scrierile tale:

- Spui că niki beach deschide cea mai de lux locatie in dubai? Wow, chiar nu stiu despre ce vorbesti! Cred ca e ceva foarte celebru, nu? Aaa, si trebuie sa fiu impresionat ca se deschide aici un hotel pe plaja cu muzică, clubăreală și de-astea... ok. Nu sunt. Prefer un hotel cocoțat pe buza vulcanului din Santorini, fără muzică de club și pițipoance bufante. E o chestie de gust, sper că înțelegi

- ”Burj Khalifa este peste Petronas”. Da, asta am zis și eu. Este un turn mișto. În mijlocul unui șantier. Dar e înalt, și mai și sclipește seara. Ce magic, mohr!! Acum, dincolo de sarcasm, turnul chiar mi-a plăcut, așa... și am și menționat-o in review.

- despre Deira si, de altfel, tot Dubaiul cu excepția zonei Marina am spus-o (nu prea ai cititi atent) că este o zona cam urâtă. Dacă esti mai atent, vezi ca vei gasi niste linkuri si cu locatia unde am stat. E un hotel chiar frumos din Dubai Marina, singura zonă ok din Dubai, pe care am lăudat-o (vezi, cât de cât mai am și eu scăpări .

- ah, în final, m-ai atins rău cu expresia ”dacă doar ai admirat magazine... ”... adică sugerezi tu ceva de genul : ”măi sărăcie, te-ai cazat în Deira și nu ți-ai luat nimic din mall, păi cu să simți astfel farmecul strălucitor al Dubaiului? ”. Prima dată m-a amuzat ideea, recunosc că nu am mai avut de multă vreme un contact cu o astfel de personalitate... Apoi, m-am gandit, măi tu chiar ai pus pasiune în rândurile acestea, deci trebuie să îți răspund. Partea cu Deira este urâtă, dar nu mi-e rușine nici cu restul zonelor jumate-abandonato-șantiero-turnulețo-fantastice. Ideea cu transformarea cumparaturilor din mall în chintesența doctrinei tale de viață, chiar nu pot să o comentez. Altfel, s-ar supăra iar webmaster și mie chiar mi-e drag de el

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mohr
[16.02.16 20:36:51]
»

O sa fac un review, cand ma întorc din monte Carlo si Saint tropez (ca sa ști nikki beach este în monte Carlo la hotel fairmont și în Saint tropez pe plaja direct) asta ca sa te învăț detalii, și am sa pun poza cu pașaportul ca sa îți faci o idee... cat despre thailanda care este preferata mea, degeaba ai fost acolo dacă nu te ai dus și în koh samui bineînțeles la nikki beach sunt preturi rezonabile este un show unic, nu clubareala sau ce prosti ai afirmat. cat despre femeile care se operează de care se tot pomenește probabil ai multe complexe pe care ai vrea și tu sa le operezi dar... m am distrat destul cu tine hai ciau.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alessia-diana, antonio777*, crismis, danamandache, giuliani, mishu, mohr, Nicu, rentea
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Dubai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080862045288086 sec
    ecranul dvs: 1 x 1