GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Deoarece sunt foarte multe de povestit din calatoria in “capitala viitorului” o sa incerc sa descriu pe zile impresiile traite de noi in aceasta minunata excursie. Biletele le-am achizitionat de la o agentie romaneasca care avea cel mai bun pret raportat la durata de zbor (fara escale) si conditii de cazare.
Am ales hotelul de 4* Majestic Tower din zona Bur Dubai datorita impresiilor pozitve si view-ului minunat.
Zborul Bucuresti-Dubai a fost cu o cursa charter si a durat aproximativ 5 ore.
Ghidul celeilalte agentii care organiza excursia a inceput inca din avion sa convinga turistii sa achizitioneze diverse excursi optionale care aveau preturi foarte mari iar excursia de la Fujairah era obositoare si inutila (ne-au povestit la intoarce alti turisti care au fost si au regretat ca au pierdut o zi pretioasa) dar asa e cand mergi intr-o excursie si nu te documentezi inainte :)
Pe imensul aeroport formalitatiile au decurs destul de repede, totusi ne-am speriat un pic cand am vazut o multime de indieni si pakistanezi care veneau la lucru, dar pt ei erau alte ghisee, spre norocul nostru.
Diferenta fata de restul aeroporturilor a fost scanarea retinei (o formalitate mai avansata de securiatate).
In parcarea terminalului am fost preluati de ghidul nostru si in jurul orei 17 am ajuns la hotel.
Check-in la hotel s-a facut destul de repede si am primit o camera la etajul 21 cu view catre Burj Khalifa si zona sheikh Bin Zayed road.
Camera de hotel foarte curata, cu mobiler din lemn masiv, un dulap imens de haine si o baie eleganta conform asteptariilor noastre.
Desi eram foarte obositi, schimbarea climatului de la -6 grade la 30 ne-a dat o stare de bucurie si o dorinta foarte mare de a exploara minunatul oras.
In prima seara am servit cina la restaurantul tirguaz al hotelului, mancare foarte buna si deloc scumpa.
Dupa cina am vizitat mall-ul Burjman care este la 10 min de mers pe jos fata de hotel, mall cu foarte multe magazine de firma si destul de mare, te poti rataci cu usurinta. Aici am schimbat si bani in dirhami, 100 euro aproximativ 500 dirhami, nu este indicat sa schimbati banii la hotel au un curs cu 15-20% mai scazut.
A doua zi am mers la plaja Jumeirah beach park unde am ajuns cu shuttle-bus-ul hotelului.
Parcul se intinde pe o suprafata de 13 hectare si are o vegetatie foarte bogata (in ciuda temperaturiilor ridicate), locuri de schimbat, dusuri si un fast food. Plaja este foarte lata cu intrare lina in mare, nisip fin, palmieri iar apa de un albastru turquaz.
La orele pranzului ne-am intors la hotel deoarece soarele este foarte puternic, dar aveam si intalnire cu ghidul pt a ne prezenta excursiile optionale. Am achizitionat de la agentie numai excursia la Abu Dhabi care a costat 50 euro/pers, restul excursiilor le-am facut pe cont propriu.
In dupamasa zilei respective am plecat cu taxiul spre zona Dubai mall, pe toata durata sejurului am folosit ca si mijloc de transport taxiul deoarece este foarte ieftin si comod, pretul unui km este de 1,5 dirhami (litru de benzina la ei este aproximativ 1.7 ron, doar suntem in tara petrolului).
Taxiul ne-a lasat in fata parcarii vip a mall-ului, aici erau parcate printe cele mai exclusiviste masini dar pe acestea le oglindea, stalucirea si maretia celei mai mari cladiri din lume-Burj Khalifa. Aveam impresia ca am ajuns intr-o alta galaxie, o sensatie pe care n-am mai trait-o pana atunci. In fata cladiri se afla un imens lac artificial unde se desfasoara ‘’the fountain show” iar in dreapta Dubai mall iar pe langa aceste bogatii in are pluteste un miros al parfumului“million”.
La ora 17:00 aveam bilete sa urcam in Burj Khalifa, biletele le-am achitionat de pe internet cu o luna inainte iar pretul a fost de 100 dirhami/persoana, accesul pe loc costa 400 dirhami.
Accesul “at the top” se face cu un lift ce urca cu 10m/sec. De sus celebri zgarie-nori din jur parca sunt de jucarie.
Langa Burj Khalifa se afla fantaniile dansatoare gazduite de un imens lac artificial, show-ul oferit de acestea incepe la ora 18 si tine pana la 23 iar din jumate in jumate de ora timp ce cateva minute fantaniile “danseaza” pe diverse melodii. Nu trebuie ratat!
Apoi am vizitat Dubai mall, aici se afla cel mai mare acvariu din lume dispus pe 3 nivele, un patinuar, galeriile Lafayette, gold souk (zona de bijuterii din aur) “aleea fashion avenue” cu magazine cu renume si cafeneaua Armani.
A treia zi am petrecut-o la aquapark-ul Wild Wadi care este situat pe plaja jumerah langa hotelul Burj al Arab. Accesul in park costa aproximativ 40 euro/persoana/zi si este restrictionat accesul cu bauturi racoritoare sau mancare. In interiorul parcului se gasesc multe topogane, piscina cu valuri, piscine pt copii, simulator de surf si cel mai rapid topgan cu o inaltime de 33 metri.
Seara am vizitat zona de langa Dubai creek cu nemumarate bazaruri unde am cumparat suveniruri pentru cei dragi.
Dubai creek este canalul de apa care desparte zona Deira (orasul vechi) de zona bur Dubai iar travesarea acestuia se face cu diverse ambarcatiuni sau cu abra (barca-taxi). Seara pe Creek se organizeaza cine pe diverse ambarcatiuni.
Personal nu as recomanda cazarea in zona Deira, desi sunt preturi foarte atractive, distanta pana la principalele atractii din Dubai este foarte mare.
Urmatoarea zi am petrecut-o la aquapark-ul Adventure al hotelului Atlantis. Hotelul Atlantis este situat in capatul nordic al palmierului Palm Jumeriah (o insula artificiala in forma de palmier). Biletul de acces la aqua park si lost chambers (acvarii cu diferite specii de pesti) costa 50 euro de persoana. Aqua-park-ul este forte mare, cu multe topogane, piscine cu valuri, dolphin bay (se poate inota cu delfini) si mai multe plaje cu vedere spre zona Dubai marina.
Cel mai mult mi-a placut topoganul sub forma unei piramide la finalul caruia treceai printr-un bazin iar pe langa tine erau rechini si pisici de mare. Senzatia este super, iesi din topogan intr-o piscina imensa iar in jurul tau sunt rechini (peretele despartitor din sticla este foarte bine realizat incat ai impresia ca inoti cu ei). Aici am ramasi fascinati de vegetatia bogata (palmieri, flori diverse plante) iar imbinarea dintre nisip si gazon nici nu se observa. Dupa parerea mea vorbele si fotografiile nu pot exprima suficient frumusetea acestui parc artificial si nu trebuie ratata o vizita aici.
Complexul Atlantis dispune si de o linie de metrou suspendata peste apa care face legatura Hotelului cu “radacina palmierului”, costul unei calatorii dus-intors costa 10 euro/persoana.
Seara plecam de la aquapark spre Emirates mall, dar este o coada de aproximativ 100 metri la taxiuri, dar angajatii hotelului fac treaba foarte simpla, fiecarui turist ii este repatizata o masina nu se baga nimeni in fata, esti ajutat la bagaje si iti este deschisa portiera (aceeasi organizare este in parcarea fiecarui mall) si totul decurge foarte repede.
Emirates mall se afla printere cele mai mari mall-uri din Dubai, dar este singurul mall din lume care gazduieste o partie arficiala de ski. Nu am skiat deoarece nu suntem fani ski (de asta am venit iarna la mare ca aveam destula zapada acasa) dar in schimb am preferat shoppingul.
In a cincea zi am facut plaja in zona Dubai marina, cea mai noua construita zona cu multi zgarie-nori, dar si cea mai scumpa, aici pretul inchirierii unui sezlong incepea de la 50 de euro.
In dupamasa zilei respective am plecat de la hotel spre desert pt excursia Desert safari. Excursia am achizitionat-o de la hotel si a costat 180 dirhami/pers (40 euro).
Traversarea dunelor de nisip cu jeep-ul iti ofera multa adrenalina (tot timpul aveam senzatia ca ne rastunam) Am vizitat o crescatorie de camile, am mers cu camila iar apoi am fost condusi la un local in desert unde prietena mea si-a facut un tatuaj cu hena, am imbracat haine traditionale, am servit cina si dupa am asteptat dansul unei cadine.
La introarece ne gandeam cum altii pot construi o autostrada cu 3 benzi pe sens si iluminata (se putea circula lejer fara lumini) in mijlocul desertului iar la noi nu se poate construi nici macar una.
Urmatoarea zi am vizitat orasul Abu Dhabi, impresiile din aceasta excursie le-am detaliat aici (. vezi impresii)
In ziua a saptea am facut plaja la Jumeirah beach iar dupamasa am revenit in zona Dubai mall pt a revedea Burj khalifa si “the fountain show”.
In ultima zi am mai apucat sa facem 3 ore plaja deoarece la ora pranzului trebuia sa fim preluati de la hotel pt a veni acasa.
La plecarea din Dubai dupa o vacanta minunata, am stat o ora in avion, nu am primit acceptul de decolare deoarece agentia noastra nu confirmase plata catre aeroportul din Dubai, in final totul s-a rezolvat si am ajuns cu bine la Bucuresti.
Vacanta din Dubai a fost ca si o calatorie in viitor, tot ce am vizitat a fost de genul “uau” si cred ca nu se pot descrie in cuvinte si poze minunatiile orasului, trebuie vazute live.
Trimis de fighter in 08.05.12 10:43:41
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fighter); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ai rupt gura targului cu vacanta asta
Toate vizitele descrise au fost in cei 1700 sau v-ati descurcat singuri? Pretul total al vacantei a fost in jur de... ?
@MCM: Pretul sejurului (avion+ cazare) pentru 2 persoane a fost de 1700 de euro. In total am cheltuit aproximativ 4000 de euro care au inclus drum Timisoara-Bucuresti si retur, 2 nopti cazare la Sinaia la intoarcere, excursii obtionale in dubai, mancare si haine cumparate acolo.
Am atasat clipul solicitat de autor prin mesaj privat! Vizionare placuta.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Atracțiile fascinante ale Dubaiului — scris în 20.06.24 de micos din ZIMNICEA [TR] - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Dubai si Abu Dabi — scris în 17.03.24 de Lucigabi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Revelion Dubai 2024 — scris în 08.01.24 de Aniram din BRAșOV - RECOMANDĂ
- May.2023 Safari prin dunele desertului in apropierea Dubaiului — scris în 19.01.24 de kmy din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Dubaiul nu se rateaza! — scris în 25.04.23 de Lordys din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2023 Dubai. Lux, opulență, ambiții și viziuni. — scris în 23.07.23 de Dănuț.Albu din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Dubai într-o continuă schimbare — scris în 24.04.22 de iancusabin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ