ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2011
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Cluj Napoca
    ÎNSCRIS: 13.03.11
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    APR-2011
    DURATA: 10 zile
    familie cu copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CAZARE [camere etc]:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 12 MIN

    Dubai, un must see/trebuie vazut

    Ilustrație video-muzicală
    Armand Amar - Black Gold
    TIPĂREȘTE

    Dubai este unul din cele 7 emirate ale Emiratelor Arabe Unite; cel mai modern, nu numai din EAU, se spune ca din intreaga lume. Contrar parerii generalizate, veniturile Dubaiului, din ultimul deceniu provin cu precadere din afaceri, turism si apoi, in pondere mai redusa, din petrolul care se preconizeaza ca in cateva decenii se va epuiza din resursele Dubaiului.

    Acum 40-50 ani Dubai era o intindere de desert cu un sat mic de pescari, culegatori de perle si beduini saraci. Startul dezvoltarii se datoreaza seicului Saeed Al-Maktoum din familia (initial tribul) Maktoum, el fiind cel care a avut inspiratia sa concesioneze terenul ptr identificarea "eventualelor"rezerve de petrol companiei Shell in anii '50 si care ulterior pentru a atrage populatie muncitoare si companii care sa creeze mediu de afaceri a scutit de taxe si impozite populatia si companiile dispuse sa lucreze in Dubai-ul, orasul-stat, care pe atunci era mai nimic.

    Desi atat de modern in prezent, cu nativi plimbati prin lume si scoliti, Dubaiul ramane conservator in ce priveste portul traditional arab atat al barbatilor (dishdasha alba, pe cap gutra alba sau in carouri prinsa cu un agal negru) cat si al femeilor (abaya neagra ca o manta cu shayla neagra pe cap care lasa la vedere in public doar ochii); in ce priveste poligamia acceptata; cat si in ce priveste preamarirea, in sensul adularii specifice regimurilor totalitare, familiei conducatoare Maktoum. Un grup de intelectuali din Dubai care a cerut alegeri democratice a fost arestat anul acesta si nu se stia nimic de unii dintre ei din momentul arestarii, scria Golf Today.

    Populatia nativa araba reprezinta max. 20% din populatia Dubaiului (in locuri publice sunt vizibil putini), restul, majoritatea sunt expati: indieni, pakistanezi, asiatici, africani si putini europeni. Nativii lucreaza imbracati in portul traditional arab (cu exceptia politiei) numai in posturi care tin de siguranta nationala: aeroport, politie, banci de stat, televiziuni; au complet gratuita scolarizarea in EAU si asistenta medicala care este la unul din cele mai inalte standarde din lume, spitalele lor fiind comparate cu hotele de 5 stele cu servicii pe masura. Beneficiaza de servicii sociale care se traduc in ajutorul direct al statului, de ex. unui nativ declarat in faliment emiratul ii asigura locuinta, o suma anuala si locuri de munca ptr el si familia lui. Rezidentii sunt multumiti de calitatea vietii, salariul le ajunge sa intretina si familiile numeroase lasate acasa, in tarile de provenienta sau sa economiseasca. In Dubai nu se plateste impozit pe venituri sau alte taxe; singurele taxe sunt taxele locale, pe alcool si pentru servicii hoteliere.

    Se spune ca pentru a face afaceri in Dubai, investitorul are nevoie de un asa-zis sponsor nativ arab, fara acest nativ care sa garanteze ptr investitor, contra unui comision din afacere, investitorul nu poate face afaceri in Dubai. Intre nativii arabi functioneaza in afaceri "gentlemen's agreement", afaceri bazate doar pe cuvant fara acte si semnaturi.

    Dubai este unul din cele mai sigure orase din lume. Politia din Dubai este recunoscuta ca fiind cea mai dura din toate emiratele. Cateva motive de arestare: consumul de alcool inafara localurilor autorizate; afisarea in public sub influenta alcoolului (se ofera recompensa celui care preda politiei o persoana aflata sub infl. alcoolului), cearta in locuri publice (pedeapsa de min. 6 luni inchisoare daca se asociaza violenta), injurarea (Golf Today scria ca Ambasada Americana in UAE cerea explicatii politiei din Dubai ptr decesul unui cetatean american mort in apr. 2011 in custodia politiei, batut ptr ca a injurat in public, era cazat la Burj Al Arab), afisarea unei tinute indecente, abordarea sau fotografierea unei femei arabe fara consimtamantul acesteia, afisarea afectiunii in public (un cuplu britanic a petrecut 1 luna in inchisoare ptr ca s-au sarutat in public in nov. 2010), atitudine nerespectoasa la adresa seicului si a familiei sale. Expatilor si turistilor li se adauga deportarea dupa executarea pedepsei.

    Cumparaturi: in fiecare an in ianuarie-februarie are loc DSF: Dubai Shopping Festival cand magazinele ofera reduceri de pana la 75%. In acesta perioada au loc spectacole cu vedete internationale, focuri de artificii spectaculoase si zilnic o tragere la sorti a unei masini de lux.

    Mall-uri:

    Dubai Mall situat langa Burj Kalifa si "fantanile dansatoare": pe langa sute de magazine are un acvariu in care se intra printr-o bolta de sticla, o colectie de paianjeni uriasi intr-un decor de jungla, o zona de prezentare a diverse vietati acvatice (chiar si pinguini) si un perete imens cu o cascada.

    Mall of Emirates, cu 400 magazine, cel mai mare mall din lume inafara SUA, cu vestita partie de schi indoor, spatiu cu zapada artificiala unde se intra cu echipament de iarna inchiriat.

    Ibn Battuta Mall cu galerii decorate cu elemente specifice din China, India, Tunisia, Egipt, Persia, tari prin care a calatorit exploratorul arab Ibn Battuta cand l-a insotit in expeditiile sale pe Marco Polo.

    Wafi City Mall sub forma de piramida egipteana, cu statui si decoratiuni egiptene;

    Dubai Marina Mall in Dubai Marina, cu terase de luat masa (ieftin la etaj) pe faleza Marinei;

    Burj Juman Centre in Bur Dubai cunoscut ptr magazinele de moda Chanel, Dior, Tiffany, etc;

    Mai modestul Deira City Centre cautat ptr magazinele de electronice si ptr preturile mai mici.

    Souk-uri/bazaruri: in Deira: de aur, de mirodenii, de parfumuri, piata de peste; in Bur Dubai: de textile; in Noul Dubai: souk-ul Madinat Jumeirah.

    Preturi in general identice sau mai mici decat in Ro: ex. : tricou tip "polo" de la Nike/Mall Dubai 130drm = aprox. 100/110 ron; slapi Addidas: 95 drh= aprox 75 ron'; de la Carrefour/Mall of Emirates si din mini market-ul din Dubai Marina Mall: coca cola 0,5: 2dhm/ 1,6ron, pachet biscuiti 1,5dhm/1ron; camasa m, scurta 28 dhm/21ron-calitate f buna, mancare gatita "la caserola"in jur de 15 dhm/pers. /12ron, in schimb unele fructe sunt scumpe.

    Dubaiul importa mare parte din produse. Din productia interna este cunoscuta fabrica de apa plata/minerala Masafi, de langa Dubai, care foloseste apa sarata a Golfului Persic pe care o filtreaza si o trateaza ptr a produce apa potabila imbuteliata fara a folosi niciun element chimic (pret 1dhm=0.8 ron/sticla de 0,5l).

    Combustibilul costa aprox. 1,6ron/l, la fel ca si tariful/km la taxi. Deseori sunt cozi la benzinarii, soferii nu coboara din masina, platesc direct angajatilor cu borseta care stau la fiecare pompa, pompele fiind prevazute cu sertare ptr incasari; taximetrele nu opresc motorul cat stau la rand in asteptarea clientilor oricat dureaza asteptarea.

    Tarifele la rent-a-car sunt mai ieftine decat in Ro (rezervare on line, nu la hotel). De ex. 20euro/zi Mitsubishi Lancer cu predare/ridicare la hotel. Majoritatea masinilor au cutie de viteze automata. Necesare inchirieirii: card de credit (cel de debit nu se accepta), pasaport, carnet de conducere, minim 21 ani.

    Cazarea in hoteluri: de la 30-35euro/noapte/camera (self catering, cu bucatarii) pana la mii de euro/apart. la Burj Al Arab. Zone mai bune pentru cazare in hoteluri cu 40- 50e/zi /camera, cu mic dejun inclus amplasate langa statii de metrou ar fi de ex. langa Mall of Emirates-zona Al Barsha (mai aproape de principalele obiective turistice), langa Burj Juman Centre in Bur Dubai, in Al Rigga sau Deira City Centre in Deira.

    Geografic Dubaiul se imparte in 3 zone principale: Deira, Bur Dubai si Noul Dubai.

    1. Deira considerata "Dubaiul vechi" este despartita de celelalte zone ale Dubaiului de un canal de 14 km de apa numit Dubai Creek parcurs de ambarcatiuni turistice traditionale (dhow), barci-taxi (abra): 1dhm/cursa, sau de marfa.

    Deira este "pestrita", in mare parte (fara a generaliza) cu atmosfera specifica cartierului de periferie, locuita de emigranti/expati, nu foarte curata, galagioasa si aglomerata in special in zona bazarului de aur (Gold Souk), bazarului de mirodenii, pietei de peste (care sunt singurele obiective turistice din zona daca mai adaugam si parcul Al Mamzar-la plaja). Zone mai bune ptr cazare: Al Rigga, Deira City Centre; pe cheile Dubai Creek.

    Transportul in Deira: metroul: ultramodern, fara conducator, ieftin 4dhm=3ron/ 1 ora de transport/ pers (mai avantajos cu cardul silver reancarcabil, valabil si pe bus-uri, decat cu bilet de calatorie); autobuzele aglomerate in orele de varf, cu statii in aer liber/fierbinte (adaposturile cu aer conditionat sunt neancapatoare uneori). Durata transportului cu metroul sau autobuzul aprox. 45 min-1 ora pana in zona cu principalele obiective turistice (Noul Dubai). Cu taxi durata aprox. 20-30 min. , cost aprox. 50-60dhm=45ron pana in Noul Dubai.

    In sudul Deirei, este si aeroportul international Dubai, printre cele mai mari si moderne din lume, la a carui extindere se lucreaza, preconizandu-se ca in 2017, la finalizare, va fi cel mai mare din lume, un mini-oras cu mall-uri in incinta, cu centre de afaceri, centre expozitionale, cu restaurante, hoteluri, chiar si un teren de golf luxos este prevazut.

    2. Bur Dubai: in nord: zona veche, istorica; in centrul si sudul zonei: blocuri, hoteluri, magazine; situata in partea stanga a Dubai Creek, mai curata decat Deira desi zona este aglomerata.

    Obiective turistice:

    Muzeul Dubai aflat in incinta Fortului Al Fahidi (fost turn de aparare) unde sunt expuse o casa traditionala din frunze de palmier cu turn de vant-barasti, o corabie dhow, obiecte ale beduinilor, iar in galerii subterane sunt prezentate diorame si manechine de ceara care reproduc scene din viata Dubaiului de la inceputuri.

    Casa seicului Saeed Al-Maktoum, decedat in 1958, construita din piatra de coral acoperita cu var, transformata in muzeu cu fotografii, documente, monede.

    Bastakia, zona cu case construite de o comunitate iraniana la inceputul sec XX, renovate si introduse in circuitul turistic.

    Moscheea Jumeirah, construita in 1998 in stil traditional, singura care se poate vizita de non-musulmani in Dubai in tur organizat cu ghid in zile si ore fixe.

    Heritage&Diving Vilage, mic complex muzeal cu case si obiecte traditionale. Taxele de intrare la obiectivele mentionate sunt simbolice.

    Pe cheiul Dubai Creek se afla cladirea numita "Divanul Dregatorului", cladirea de unde seicul conduce Dubaiul.

    3. Noul Dubai: lux, curatenie incredibila, atmosfera elevata.

    Obiective turistice:

    Zgarie norii, majoritatea hoteluri si unele cladiri de birouri, situati de-a lungul Sheikh Zayed Road, artera principala de circulatie cu 6 benzi/sens care care se continua cu autostrada spre Abu Dhabi la iesirea din Dubai. Aici se afla cel mai inalt hotel din lume Rose Rayhaan 333m si 72 etaje (urmatorul este Burj al Arab cu 321m), cele 2 unice Jumeirah Emirates Towers, Centrul de Afaceri. Intre Sheikh Zayed Road (SZR) cu zgarie-nori si plaja Jumeirah, care este paralela cu SZR, sunt strazi cu constructii tip vila inconjurate de teren generos, cu piscine si verdeata. Strazile sunt decorate frumos cu palmieri si gard verde modelat, in special Jumeirah Beach Road (JBR), strada care margineste pe toata lungimea tarmul/plaja.

    Plaja Jumeirah de-a lungul Golfului Persic, aprox. 30 km, de la portul din Bur Dubai pana la portul Jebel Ali, de plaja publica cu exceptia zonei de plaja ocupata de Parcul Jumeirah Beach-special amenajat ptr plaja, sporturi, distractii, intrare in parc 5dhm=4ron.

    Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume 828m, se viziteaza la etajul 124 (din 162) intrare 100dhm=80ron/pers ptr cumpararea biletului in avans (posibil on line), ptr intrarea imeidiata: 400dhm=320ron/pers; cladirea apartine seicului din Abu Dhabi-Khalifa, care a cumparat-o cand Dubai nu a mai putut finanta costurile constructiei sau dupa alte pareri cand Dubai a primit un pret de nerefuzat... ; lifturile au o viteza record in domeniu de 10m/sec. aparand senzatia de urechi infundate ca si la decolarea avionului.

    Spectacolul mirific de fantani arteziene care danseaza pe muzica, conceput de echipa care a realizat si spectacolul fantanilor de la hotelul Bellagio din Los Angeles, zilnic intre orele 18-23, la fiecare 30 min. , durata 3 min, se vad si din spatiu. Momentan numai in Dubai si Los Angeles exista astfel de "fantani dansatoare", de asemenea marime.

    Burj Al Arab (trad. Turnul Arabilor) hotel de 7 stele (desi oficial nu exista acesta clasificare), cazare de la 1500euro/noapte, nu are camere simple ci numai apartamente cu supr. minime de 170mp, este "poleit cu aur" la propriu in interior: s-au folost 8000 mp de foita de aur de 22k ptr decorarea lui si peste 30 tipuri de marmora, exteriorul imita panzele unei corabii dhow-materialul folosit (fibra de sticla armata cu teflon) fiind o premiera mondiala care noaptea isi schimba periodic culoarea intr-un joc de degradeuri, construit pe o insula artificiala, se poate vizita numai cu rezervare facuta in prealabil la unul din restaurante (ex. 250dhm=200ron/pers mic dejun extrem de bogat) tinuta casual obligatorie.

    Jumeirah Beach Hotel, constructia imita un val, superb luminat noaptea, inconjurat de alei inundate de verdeata, situat langa Burj al Arab, cu plaja si ponton proprii, langa water parcul Wild Wadi: 50ha cu 30 topogane acvatice printre care si cel mai inalt si rapid topogan din lume dupa SUA: Jumeirah Sceirah inaltime 33m si 80km/h viteza la alunecare.

    Madinat Jumeirah: langa Burj al Arab, o laguna "man-made", canal care imita Venetia, inconjurata de 2 hoteluri scumpe construite si decorate in stil arab, cu terase-restaurant (scumpe), cu zona de plimbare, cu un bazar, cu un amfiteatru unde se tin seara spectacole;

    Palm Jumeirah, insula artificiala sub forma de palmier, numita a 8-a minune a lumii, acces cu taxi sau pentru priveliste mai buna (mai ieftin) cu monorail (tren pe perna de aer, fara conducator): 25 dhm=20ron/pers dus-intors pana la Hotelul Atlantis. Pe "trunchiul palmierului" sunt construite blocuri de locuinte, pe "frunzele palmierului" sunt construite vile, fiecare cu plaja proprie, dar f apropiate una de alta, iar pe fasia de pamant care inconjoara "palmierul" sunt hoteluri. Este inceputa constructia a inca 2 insule palmier in Deira si Jebel Ali, si a insulei sub forma globului pamantesc, The World.

    Hotelul Atlantis situat pe Palm Jumeirah cu interior spectaculos care se viziteaza, cu un aquaparc comparabil cu Wild Wadi, cu un acvariu imens, cu zona de shopping.

    Dubai Marina, o alta laguna "man-made"-port de agrement de 3 km, langa plaja, un peisaj superb cu zgarie nori spectaculosi-hoteluri de 4 si 5 stele in mare parte dar si locuinte de lux, inconjurat de o promenada de 11 km cu terase restaurant, palmieri, fantani arteziene, iahturi, Clubul de iahting, mall-ul Dubai Marina.

    The Walk Jumeirah- strada cu hoteluri de 5 stele, terase restaurant, magazine si promenada, situata intre Dubai Marina si plaja, unde seara se plimba "la pas" masini scumpe; strada f. aglomerata, aproape blocata in weekend (joi seara, vineri, sambata) cand vin ptr distractie si turisti din Oman, Arabia Saudita, Kuweit care se remarca in primul rand prin masinile luxoase.

    Parcul Za'abeel:50 de ha de lacuri cu ambarcatiuni ptr plimbare, verdeata, stancarii, terenuri amenajate ptr sporturi sau ptr joaca copiilor, terase, restaurante, trenulet, alei pentru biciclete, role (se inchiriaza) sau ptr alergare.

    Si in acest parc, ca si in celelalte: Safa, Creekside, rezervatia naturala Ras Al Khor, cele doua la plaja: Jumeirah si Al Mamzar s-au investit sume impresionante avand in vedere ca-sa nu uitam-pamantul Dubaiului = desert.

    Autodromul pentru circuitul de Formula 1 este deschis turistilor, dar este departe de centru, si cu masini cam "slabute" ptr tariful cerut, cel putin comparativ cu cele din Franta.

    E adevarat, Dubai nu are trecut greu de istorie, de cultura; nu are palate, muzee cu km de galerii sau cladiri/biserici/moschei de patrimoniu din sec... , dar are realizari care pentru noi toti pareau si par, chiar vazandu-le, doar o utopie, unele dintre ele facand parte din categoria "unicat in lume"sau "cel mai/cea mai din lume".

    Cu ofertele speciale pentru biletele de avion de care puteti beneficia, de ex. oferta Tarom din primavara: 237euro/pers, Dubai devine o destinatie comparabila ca pret cu destinatii din Europa si este categoric un must see/ceva ce trebuie vazut. Iar daca luam in calcul si faptul ca este totodata si o destinatie de plaja, relaxare, shopping si distractii, cheltuiala devine si mai rentabila...

    Vacante minunate tuturor!


    [fb]
    ---
    Trimis de station5* in 26.04.11 14:34:23
    Validat / Publicat: 26.04.11 16:33:46
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 22753 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (station5*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P38 The Walk,plaja si Palm Jumeirah-insula palmier in zare
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    23 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [26.04.11 16:32:35]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie. Multumim, @station5.

    station5*AUTOR REVIEW
    [26.04.11 16:49:28]
    »

    @webmaster multumesc si eu, a fost placerea mea sa impartasesc si altora ceea ce am vazut si aflat acolo; voi posta reviews-uri atat despre cele 2 hoteluri la care am stat: Four Points by Sheraton Sheikh Zayed Road si Movenpik Jumeirah cat si despre celelalte emirate pe care le-am vizitat, in fuga, recunosc.

    Toate cele bune, tuturor!

    bogdan 75
    [26.04.11 17:46:27]
    »

    Foarte frumos, bravo foarte multe detalii iar pozele sant superbe.

    TraianS
    [26.04.11 18:27:39]
    »

    Felicitari pentru review. Foarte interesante informatiile si pozele.

    Imi aduce aminte de filmul ala cu Arnold Schwarzenegger - "Total Recall". Pare intr-adevar un oras de pe o alta planeta.

    Nu i-a lovit criza? Nu s-au mai stopat constructiile si proiectele gigant, sau nu se simte?

    mariana.olaru
    [26.04.11 20:29:14]
    »

    Excelent review, excelente fotografii! Deși am vizionat sute de poze din această locație, eu una, tot nu mă satur admirându-le și minunându-mă cum au apărut aceste oaze de paradisuri hoteliere într-un deșert cândva aproape lipsit de viață. Se pare că în cele din urmă sunt bune la ceva și regimurile în care puterea în stat este deținută de o dinastie, fie ea și totalitară, dar luminată la minte și cu viziunea propășirii națiunii.

    Din păcate nu cred că voi avea prilejul să gust eu însămi din farmecul acestui oraș desprins parcă dintr-un film SF, așa încât mulțumesc pentru vizita virtuală pe care mi-ai oferit-o. Aș fi încântată dacă aș mai putea să vizionez și alte fotografii din Dubai, dacă sunt cumva publicate în vreun album, eventual pe Picasa, și dacă albumul este public, aceasta însemnând să ne transmiți adresa site-ului respectiv. Oricum ar sta lucrurile, eu îți mulțumesc pentru frumoasa incursiune în Dubai!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    creivean
    [26.04.11 21:39:30]
    »

    @station5

    Încă de la primul tău review am ştiut că aderarea ta la comunitatea AmFostAcolo, este de bun augur şi că o să ne încânţi cu alte review-uri deosebite. Mă bucur să văd că nu m-am înşelat.

    Fain review, iar pozele sunt chiar deosebite.

    P.S.: Vezi că nu uit. Mai sus ne-ai mai promis nişte review-uri ) Şi cum deja ne-ai învăţat cu nărav, ar fi bine să fie la acelaşi nivel calitativ precum cel de faţă...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    station5*AUTOR REVIEW
    [26.04.11 22:00:09]
    »

    Va multumesc din suflet tuturor ptr felicitari si astept cu nerabdare sa aud ca ati fost si voi acolo, sa schimbam impresii (mariana. olaru niciodata sa nu spui niciodata!)

    @TraianS: e f buna observatia cu criza, parca m-a durut sufletul sa scriu printre atatea minunatii si de criza... ; din ce mi s-a spus si din ce am observat intr-adevar este mult incetinit ritmul constructiilor, de ex. pe Palm Jumeirah-insula palmier- mai sunt "petale" in stadiul de santier si unele din vilele deja construite nu au inca proprietari, se poate vedea asta... apoi mi s-a spus ca si lucrarile la The World- insula, mai corect ansamblul de insule artificiale care ar forma Globul pamantesc sunt mult incetinite; se spune ca singurul emirat neafectat de criza este Abu Dhabi (capitala emiratelor) care are zacamintele cele mai bogate de petrol si ca seicul Khalifa al Abu Dhabi-ului ar fi profitat si ar fi investit in ultimii ani-de criza-in Dubai (vezi si Burj Khalifa), dar toti sunt de acord ca, criza nu se resimte, din fericire, la nivelul "cetateanului" nativ sau rezident in Dubai

    @mariana.olaru: sa stii ca si eu am avut aceeasi parere referitoare la regimul lor totalitar a carui realizari sunt categoric/fara dubiu extraordinare; mai mult, vazand si auzind cat de sigura e viata acolo parca nici politia si legislatia lor nu mi se mai parea asa de dura (gluma si nu prea...);

    am intr-adevar in jur de 1800 de fotografii facute in dubai si in escursia din celelalte emirate, dar nu sunt toate reusite; dar promit ca sapt. asta voi invata ce-si-cum este cu Picasa si voi posta acolo fotografiile care merita, te anunt.

    Toate bune, tuturor!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    station5*AUTOR REVIEW
    [26.04.11 22:04:34]
    »

    @creivean: sarut-mana!

    sigur-sigur ca mai scriu, n-ai idee ce-mi place...

    daca nu ar trebui sa mai si lucrez ca sa-mi castig existenta as fi mult mai punctuala cu reviews-urile...

    ca norocul ca imi place si ocupatia care o am...

    Tinem legatura, multumesc ptr incredere!

    C.Todi
    [26.04.11 22:49:07]
    »

    Foarte frumos, felicitari pentru review... fara cuvinte

    ruginel
    [13.05.11 14:40:39]
    »

    Turistul de care vorbesti in text era englez, nu american.

    station5*AUTOR REVIEW
    [13.05.11 15:41:39]
    »

    @ruginel asa e, ai dreptate, multumesc ca ai "corectat" textul, e f. important sa fie corecta informatia

    cnd am scris puteam sa jur ca scria ca era american eu am citit stirea cnd eram acolo; primeam in fiecare dimineata 3 ziare la hotel si am scris din ce mi-am amintit

    multumesc!

    station5*AUTOR REVIEW
    [16.05.11 20:31:41]
    »

    @creivean a zis:

    P. S. : Vezi că nu uit. Mai sus ne-ai mai promis nişte review-uri ) Şi cum deja ne-ai învăţat cu nărav, ar fi bine să fie la acelaşi nivel calitativ precum cel de faţă...

    na! am scris reviews-urile de care zici, e drept ca umpic in intarziere, da' asta nu-i un motiv sa nu zici nimica!!

    te rog sa le citesti (okok cnd ai timp/chef si sa-mi spui parerea, ptr mine e important ce crezi, ca tu esti demult pe-aicea si ai citit si scris multe...

    Multumesc dl. Creivean!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster13
    [23.09.11 22:36:16]
    »

    Superbe poze,

    sper sa placa melodia postata, mie mi-a placut asta insa nu inseamna ca nu se poate schimba!

    station5*AUTOR REVIEW
    [23.09.11 22:57:12]
    »

    webmaster13: e mi-nu-na-ta!!!

    o ascult a doua-treia oara (ca si restul melodiilor, recunosc) si ma gandeam care alta melodie ar fi fost mai potrivita pentru a ilustra descrierea dubaiului; categoric este cea mai potrivita!!

    cred ca daca ne-ai lua cate un banut noua tuturor celor de pe acest sait pe care ne-ai bucurat cu ilustratiile muzicale atat de frumoase atasate articolelor noastre ai fi tare-tare bogat!

    multumesc mult!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Katyella
    [30.12.11 20:43:16]
    »

    Nu te-ai plictisit de shopping si cladiri luxoase?

    Al meu cam stramba din nas cand aude de Dubai (nu pentru ca n-ar fi o destinatie excelenta ci pentru ca el a fost si n-ar mai vrea sa mearga ))

    Mi-. as dori sa ajung intr-o zi in Dubai - ma gandeam ca poate Abu Dhabi- ar fi iarasi interesant de vazut

    Am cititt in graba - ai vazut o gramada de locuri frumoase(si) in Asia, am sa "le parcurg" cu ochii mintii cand mai trec pe aici

    Foarte compacte si utile informatiile!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    station5*AUTOR REVIEW
    [30.12.11 21:25:53]
    »

    @Katyella: gand la gand cu abu dhabi!! il voi vizita in iunie, am regretat data trecuta ca nu am apucat sa vizitez moschea, palatul, 'cornicha', ferary world... da' mai vorbim pana atunci

    lizuk
    [22.01.12 01:36:34]
    »

    Am intrat pe site să văd cine a mai fost prin Dubai şi ce a scris despre asta şi mă bucur că am dat şi peste acest review, cred că e cel mai corect, complet şi mai util, cel puţin dintre cele foarte recent scrise (peste care m-am uitat eu acum). Mi-au plăcut mult şi pozele. Vacanţe frumoase în continuare!

    station5*AUTOR REVIEW
    [22.01.12 03:02:27]
    »

    @lizuk: multumesc mult de aprecieri; ptr mine sunt f valoroase primite de la tine ptr ca inainte de a pleca in dubai am citit-invatat-printat articolele tale! Mi-au fost extrem de utile si (pe cuvant) ca iti doream sanatate de cate ori acolo m-am folosit de info date de tine. si despre bangkok la fel... daca nu am facut-o atunci, iti multumesc acum!

    vacante multe si frumoase in continuare pe care sa ni le impartasesti si noua!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    lizuk
    [22.01.12 08:49:47]
    »

    Ăsta da compliment, plăcut mod de a-mi începe ziua: -) Mă bucur tare că ţi-a fost de folos ce am scris, sunt sigură că şi ce ai scris tu aici va fi învăţat şi printat de cei care vor vrea să meargă prin Dubai

    cmlrd
    [09.02.12 00:27:34]
    »

    Doresc sa merg la inceputul lui aprilie in Dubai. M-am orientat la 2 hoteluri: Cassells Al Barsha sau City Max Bur Dubai, dar nu stiu care este mai bine situat. Imi puteti da un sfat/ oferi cateva informatii despre amplasarea lor. M-am uitat pe harta, dar nu am fost in Dubai, asa ca nu-mi dau seama care este pozitionat mai bine fata de centru si/sau fata de principalele obiective.

    Va rog sa ma ajutati!

    Metroul pana la ce ora circula?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    station5*AUTOR REVIEW
    [09.02.12 08:37:43]
    »

    @cmlrd:

    se pare ca, cassells al barsha este mai bun decat citymax bur dubai: cassels este f aproape de statia de metrou Sharif DG (practic aflata in fata hotelului); aproape de mall of emirates; nota pe booking.com: 8,1 data de 680 clienti este f buna fata de citymax care are 7,1. ceea ce trebuie tinut cont la cassells este ca accepta greu cupluri necasatorite in aceeasi camera.

    referitor la "zona centrala"a dubaiului... este discutabil ptr ca unii numesc zona centrala zona veche-old dubai-Bur Dubai; altii numesc zona centrala noul dubai, cel modern-zona mult mai intinsa, mai elevata, chiar mai curata.

    deci, dupa parerea mea, cassells al barsa! in general zona al barsha o indic ptr cazare ptr raportul bun pret/pozitie.

    apoi, programul metroului este 6-23, iar vineri 14-24. mai convenabil folosirea cardului silver reancarcabil sub aspectul costurilor calatoriilor.

    vacanta frumoasa si daca mai ai intrebari, iti raspund cu cea mai mare placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    cmlrd
    [09.02.12 11:38:36]
    »

    @station5:

    Multumesc!!!

    mariarosa
    [24.06.12 09:14:37]
    »

    Am fost si eu in Dubai in luna mai... f cald. Inainte am fost si in Abu Dhabi, care mi-a placut si el enorm. Acum citesc review-ul tau si e bun si complex. Probabil cel mai complex e cel al lui lizuk care aproape a scris un ghid gen TimeOut Dubai, nu gluma, a muncit mult. Eu nu prea mai am rabdare sa scriu review-uri... Bravo celor ce au timp si chef sa o faca!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bogdan 75, C.Todi, cmlrd, Katyella, lizuk, mariarosa, ruginel, station5*, TraianS
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Dubai:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088400840759277 sec
    ecranul dvs: 1 x 1