CUBA… sau, retraind frânturi din propria copilărie

TIPĂREȘTE

Buna seara! Cu ceva timp in urmă mi s-a propus de către niște prieteni dacă vreau sa merg in vacanță in Cuba.

Suna exotic, suna incitant așa că… de ce, nu? Am dat curs invitatiei. Doar ca, in afara de Fidel Castro și Caraibe și Guantanamo, nu știam mare lucru despre aceasta țară comunistă.

… …

Am avut zbor Toronto-Varadero, cu linia aeriana Air Canada Rouge. Un zbor de vreo trei ore și jumătate. La ora 6.00 dimineața in Canada erau vreo 6-7 grade iar la 10.00 când am ajuns in Cuba erau in jur de 32 de grade. Cuptor!

…...

Am aterizat pe aeroportul Juan G. Gomez din Varadero.

…...

Îmi voi trage puțin sufletul înainte de a începe descrierea despre Cuba. Este un pic dificil sa construiesti un narativ legat de aceasta țară. Voi încerca sa va transmit exact aceleași emoții pe care și eu le-am încercat.

In primul rând aeroportul.

Un sentiment de„învechit” am avut din prima secunda când am pășit in interiorul lui. Niște gherete din lemn așezate in linie și in care lucrătorii de la Border Control își făceau treaba. O camera minuscula îți era pusă in față și erai fotografiat înainte sa ti se verifice pașaportul. La mine au fost nu știu ce neclarități, cu toate ca îmi luasem viza de la ambasada Cubei de la Bucuresti. Astfel încât respectiva doamnă a simțit nevoia sa își cheme superiorul și sa ii prezinte pașaportul meu însoțit de o anumită problema pe care i-o spunea soptit la ureche. In fine, după câteva minute lungi, mi-au pus ștampila de intrare și gata. Eram oficial turist in Cuba.

Ne-am îmbarcat in autocare și drum întins către hotel. OCEAN VISTA AZUL.

Pe drum vedeam la intervale regulate pichete de control unde milițieni cu arma la piept făceau inspecția putinelor mașini care treceau. Nu a fost si cazul nostru deoarece noi eram turiști și aveam anumite privilegii. (aveam sa aflu ca turismul este o importantă sursa de venit in aceasta săracă țară).

Am înțeles ulterior ca oamenii de rând nu au voie sa călătorească dintr-o zonă in alta fără un permis de trecere și un motiv bine justificat.

Am ajuns la hotel unde un număr mare de recepționeri, chelneri și altfel de angajați pe diverse posturi încercau sa ne între in grații fiind dinainte instruiți despre cum sa se comporte cu străinii. Se spunea chiar ca nu oricine putea sa intre in personalul de deservire al hotelului și ca era o lupta acerba pentru a prinde unul din acele posturi.

In Cuba totul este controlat de stat și de armată care pana la urma este tot statul. Sărăcia și foamea, după ce treci de zidurile bine păzite ale acelor resorturi, sunt copleșitoare, sunt dureros de privit. Acei oameni nu au aproape nimic. Bun, voi reveni asupra acestui aspect și voi lăsa câteva poze elocvente.

După ce au fost făcute formalitățile de cazare, am așteptat pana in jurul prânzului in lounge-ul hotelului ca sa intram in sala de mese. Acolo, după ce s-au deschis ușile restaurantului, o armata de ospătari si bucătari, aliniați, ne-au întâmpinat aplaudăndu-ne sacadat si mimând o bucurie exagerată ca ne au de clienți. Toată regia asta a fost mai mult decât jenanta pentru mine personal. Oamenii aia făceau, fac foamea grav in continuare iar eu/noi eram tratati cu o opulență culinară dificil de înțeles. Homari, berbecuț, miel, purceluș de lapte, fructe de mare, deserturi, băuturi, totul„limitless” . Am avut doua zile in care nu reușeam sa înghit aproape nimic, știind ca oamenii aia care ma serveau erau controlați si in gură ca sa nu fure vreo îmbucătură, ca erau aduși la munca cu niște camioane asemănătoare cu cele ale jandarmilor când vin la intervenții, doar cu doua geamuri mici si acoperite de zăbrele. Deci ma simteam ca un invadator in țara lor, mancandu-le mâncarea, ok plătisem pentru asta, dar nu ma liniștea deloc gândul asta, iar ei, flamanzi, ma serveau uitându-se cum mâncam, fiind obligați in același timp sa ne aplaude. Fără sa forțez in vreun fel aceasta descriere va spun sincer ca am suferit un șoc emoțional.

… … ….

In Cuba exista doua monezi naționale. 1 CUC= aproximativ 1 euro. Aceasta moneda au voie sa o dețină doar turiștii. Și mai exista 1 CUP=…. aproape nimic si asta este a localnicilor. Știind acest lucru de la prietenii noștri româno-canadieni cu care venisem, apropo Cuba este o destinație foarte frecventata de canadieni, am schimbat o suma de bani in monede de 1 CUC. Nu mult vreo 20-30 de euro. Și fiecărui om care îmi făcea un serviciu, de la barman pana la camerista sau bucătar, ii pasam discret câte un CUC (monedă????) într-un buzunar mai ascuns.

Salariul minim in Cuba este de aproximativ 16 euro/ lună. Eu văzusem o șapcă foarte frumoasa la magazinul din receptia hotelului care costa 25 euro si pe care mi-o doream. Mi-am făcut niște procese de conștiința după ce am cumparat-o, punând in balanța cele doua sume si însemnătatea lor pentru un cetățean cubanez obișnuit.

Nu voi păstra aceasta notă de tristete asupra descrierii mele și voi ridica puțin ștacheta. Deci, eu nu am văzut oameni care sa simtă viața și sa se distreze mai bine decât cubanezii. Peste tot se aud ritmuri de samba peste tot vezi tineri care exersează pași din acest dans atat de frumos. Cred ca este in ADN-ul lor aceasta mișcare și cred ca este o forna de exprimare împotriva acestei vieți mai mult decât austere pe care o duc.

Despre ape și despre plaje toate cuvintele sunt la superlativ. Apele oceanului sunt de un turcoaz răvășitor și plajeje foarte curate și cu un nisip fin și alb care completează acest tablou exotic caraibian.

Aduce cu anumite plaje grecești diferența făcând-o siluetele ciocolatii pe care nu prea le găsești in țara lui Homer.

… … …

Indiferent de dificultățile vieții cu care se confrunta cubanezii, turiștii sunt in siguranța aici. Localnicii in sine sunt oameni pașnici in plus, se pare ca pedepsele sunt foarte aspre pentru cei care comit fărădelegi asupra turistilor.

Asadar am hotărât într-una din zile sa facem o excursie la Havana.

După un drum lung de vreo două ore am ajuns in capitala țării. Haideți sa va spun ce am văzut la intrare in oraș.

. Cozi lungi la benzinării, fiind totodata atat mașini cât și oameni cu canistre.

. Statii foarte aglomerate in așteptarea sosirii unui mijloc de transport in comun. Am prins chiar momentul in care o mare de oameni se înghesuia într-un autobuz, pe scările acestuia, se împingeau, își dădeau coate, in încercarea de a-și prinde un loc in acel vehicul. Peste tot, pe clădiri, pe ziduri, pe garduri, am văzut portrete de-ale lui Fidel Castro, cu pumnul in aer fiind însoțite de diverse pasaje extrase din cuvântările sale, bineînțeles despre revoluția cubaneza si despre bunăstarea ce va sa vină. Propaganda încă funcționează la cote maxime iar Fidel, un tip carismatic sa știți (am văzut filmul pe Netflix, Cuba si Cameramanul), încă este prezent in mintea oamenilor chiar dacă au trecut ani de la dispariția sa. Din loc in loc vezi portrete de-ale lui Che Guevara, celebrul medic argentinian care a făcut parte alături de Fidel din faimoasa Revoluție Cubaneza.

Am văzut de asemenea celebrele Classic Cars, am si mers cu ele. O desfătare, o experiența completa sa fii in aceste adevărate piese de muzeu încă funcționale. Cu banchete din piele, mirosind persistent a benzina înăuntru dar practic acest lucru dându-i farmec, aceste mașini construite prin anii ‘50, sunt adevărați magneti pentru turiștii străini veniti din toate colțurile lumii.

Am mers prin cartierele lor, unele adevărate ghetouri, am intrat in magazinele lor, goale... in aprozarele lor, la fel de goale, am mers in celebrul bar„Floridita” , unde celebrul scriitor Hemingway și-a petrecut mulți ani din viață și unde i s-a ridicat o statuie, un bust, la masa unde el obișnuia sa stea zilnic.

….

La un moment dat, învățat fiind de către prietenii mei cu care venisem in vacanța, am adus de acasa o punga mare cu Lollipop. (bomboane pe bat). Am început sa împart din mers puștilor foarte entuziasmați de acest„senor” care le dădea dulciuri.

-Domnu’, domnu’ dați-mi și mie…... pleca, dispărea in câte-un gang și apărea cu alt puștiulică mai mic decât el.

-Domnu’, dati-i și lui ca lui nu i-ați dat.

Wow! Retraiam vremurile când copil fiind înainte de revoluție, eram in fața hotelului Dunărea din Galati și vorbeam între noi:… „gașcă, gașcă, haideți repede ca a venit un autocar de polonezi, haideți poate primim ceva.”

La un moment dat s-a apropiat de mine un domn, un cetățean cubanez, mi s-a părut un pic cu… chef de vorbă. Și mi-a cerut doua bomboane. I-am răspuns ca le dau doar copiilor. A insistat ca are și el doi nepoți acasă. M-a apucat de braț și m-a strâns și m-a întrebat cum ma cheamă. Mi-am păstrat calmul și i-am răspuns ca Daniel. (Dănuț nu exista in limba lor)

-Daniel, … ce crezi tu ca faci cu treaba asta? Crezi ca poți schimba ceva in țara asta cu niște bomboane? Și-a plecat...

Am rămas oarecum rău, încărcat negativ, dar până la urma dacă vor sa schimbe ceva trebuie sa o facă ei înșiși, nu noi turiștii, ma gândesc și eu…. oricum am rămas puțin tulburat după treaba asta.

Intors la hotel, băiatul de pe plajă m-a întrebat dacă nu vreau sa ii dau lui pantalonii scurți de plajă pe care ii purtam. Știa ca a doua zi urma sa plec… i-am dat. Rămăsesem cu câteva produse de îngrijire personală, nefolosite (aparate de ras de unica folosintă, un after shave, o loțiune de plaja) i le-am dat oarecum fâstâcit de situație, deoarece ma gândeam sa nu se simtă jignit, sa nu se înțeleagă greșit, dar totul a fost ok. Și se pare ca exista o„modă” printre turiști ca sa doneze acest gen de lucruri inainte de plecare. Am fost foarte mirat când mi-a spus ca nu știe la ce folosește acel… aparat de bărbierit. „Dar tu cu ce te bărbierești?” l-am întrebat… „cu briciul” , mi-a răspuns zâmbind... ????

…...

Cuba, o țară exotică dar săracă cu un popor splendid, cu un spirit pozitiv și tineresc, cu poftă de viață și mai mereu cu zâmbetul pe buze. In foarte multe lucruri amintește de România de dinainte de ‘89, cu multă influența sovietica, încă, urându-i pe americani pe care ii considera responsabili de starea lor actuală dar cu toate astea făcându-si un țel din a emigra / fugi in Statele Unite.

Este o destinație turistică excepțională si recomand tuturor sa o bifeze cel puțin o dată. Istoria încărcată si tumultoasa a acestei țări, cladirile și străzile înghețate in timp, completate de peisajele deosebite fac ca acest obiectiv turistic sa fie unic in felul lui.

O seara bună!

---

VIZUALIZĂRI: 1968 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI