Amestec cipriot asezonat cu plajă, munţi, sanctuare şi garnitură de inimioare

TIPĂREȘTE

Sunt câteva locuri care mă fac sa visez când mă gândesc la Cipru. Surprinzător, primele 2 nu au nici o legătură cu marea. Au fost micile surprize care au făcut deliciul vacanţei. Acum, după câteva luni, când am întrebat peştişorul care e locul ce i-a plăcut cel mai mult, nici n-a stat pe gânduri... la Adonis.

Cred că clasamentele pe care le cerem şi le oferim se referă mai puţin la locul în sine şi mai mult la felul în care ne-am simţit acolo, la sentimentele pe care le-am avut, la experienţele pe care le-am trăit. Nu e un clasament general şi nu bate cu recomandările din pliantele turistice. Fiecare cred că avem preferinţe proprii, dar nu putem să categorisim până nu încercăm de toate.

La ce să te aştepţi? O baltă, o cascadă pe două nivele, nişte funii pe care să te caţări, o cracă de copac care te duce deasupra apei, câteva sezlonguri pentru odihnă, umbră şi răcoare, ceea ce e mare lucru mai ales în iunie-august.

Ce să faci? Să sari în apa rece, evident.

La 12 km distanţă de Paphos, poţi merge înspre Coral Bay cum a fost cazul nostru sau poţi alege ruta prin satul Tala. Noi am ajuns acolo printr-o întâmplare fericită. Am pornit în plimbare cu maşina spre Coral Bay sau altă plajă din apropiere când ne-am lovit de un indicator ce arăta spre dreapta şi scria mare Adonis Bath. Îmi aminteam de o poză dintr-un panou publicitar în care nişte tineri săreau în apa şi în plan secund se vedea o cascadă. De obicei în vacanţe mă las purtată de intuiţie aşa că am luat-o la dreapta, conştienţi că ne îndepărtam de mare. Drumul pe care am mers noi era neasfaltat, piatră şi un praf alb care s-a aşezat pe maşină. La un moment dat am avut o ezitare şi ne întrebam dacă merită Adonis atâta efort, dar nu poţi şti până nu ajungi la capăt. Din loc în loc, pe marginea drumului erau nişte plăcuţe cu menţiunea „the road is for all cars”. Nu ziceau că drumul e bun, şi uneori chiar am avut nevoie de încurajările de pe panouri. Pe partea cealaltă, prin Tala ne-am întors seara, spre Paphos. Drumul e mai scurt şi mai bun, dar nu ai panorame la fel de frumoase.

Se spune că e unul dintre cele mai romantice locuri din lume şi unul dintre cele mai erotice din Europa.

7 euro pentru copii, 9 euro adultii.

Povestea spune că femeile care înoată în baia lui Adonis devin mai tinere, mai frumoase, mai dezirabile şi daca ating o anumită parte a statuii lui Adonis vor ramâne însărcinate în curând. Este o inscripţie care atenţionează asupra acestui risc chiar şi femeile de peste 60 de ani sau cele care au probleme de fertilitate. Bărbaţii care trec pe acolo nu par să fie afectaţi. :D

Povestea lui Adonis şi a Afroditei începe aici. Este locul în care cei doi s-au cunoscut. Adonis venea să îşi adape caii după ce vâna în padurea Akamas. Cei doi au avut împreună mulţi copii, iar locuitorii Paphosului se zice că sunt descendenţii lor. Povestea are de toate, invidie, incest, dragoste, razbunare şi moarte. O citiţi voi pe undeva, oricum nu are legătură cu motivul pentru care mi-a plăcut.

După un drum prăfuit, şi o temperatură care te doboară, a fost cel mai revigorant loc pe care l-am găsit în Cipru. Înconjurată de un peisaj arid, am găsit o micută junglă plină de verdeaţă.

La intrare ne aştepta Zeus într-o variantă impunătoare.

Am intrat printr-un fel de muzeu şi îmi amintesc că erau câteva fotografii în care l-am recunoscut pe Cătălin Botezatu cu nişte modele care au folost cascadă pentru fotografii.

Erau câteva cărări pe care te puteai pierde în natură, unele păreau să ducă înspre munte, aş fi vrut să le aprofundez, dar peştişorul stătea în spatele meu şi repeta obsesiv „apă, apă, mie mi-ai promis apă, vreau la cascadă” aşa că am abandonat cărările şi ne-am dus să căutăm cascada din poze. Pe drum ne-am întâlnit cu nişte statui dezbrăcate, pe care nu le-am atins că părea prea obscen. Le-am fotografiat când nu se uita nimeni. L-am atins numai pe Zeus că acolo nu era nici un avertisment.

Trebuie să cobori nişte scări pentru a ajunge la locul de bălăceală şi sunt câteva sezlonguri pentru odihnă. Acum când mă gândesc, nu pare mare lucru. O cascadă, pe două nivele de vreo 5-6 metri, care se revansa într-un iaz de maxim 10 mp. Pe fundul lacului era un nămol care făcea apa să nu pară prea curată. Dar era răcoritoare, şi a fost singurul loc în care am reuşit să ne învineţim de frig. Am stat acolo câteva ore. Unii veneau, încercau apa cu degetul şi plecau. Probabil nu e o distracţie pentru oricine.

Erau maxim 10 persoane care aveau curajul să intre în apa rece. Ce era şi mai palpitant era un trunchi de copac care se întindea deasupra apei şi de pe care puteai să sari. Unii mergeau pe trunchi după care curajul îi părăsea şi se întorceau în genunchi sau călare, fiecare cum reuşea. Sigur că era loc pentru unul singur şi până nu sărea, mai bine nu te aventurai să porneşti pe trunchi. Eu am facut greseala asta la început, şi când am văzut că se întoarce un viteaz şi trebuie s-o iau de la capăt, mi s-au înmuiat picioarele. Prima dată e mai greu. După ce vezi cum e, nu mai vrei să pleci de acolo.

Singura parte care nu mi-a plăcut a fost că toţi ochii sunt îndreptaţi spre tine. Parcă îi şi auzi cum fac pariurile „asta sare, asta nu”. :)

La ce să te aştepţi? La o plimbare prin munţi, la o temperatura cu câteva grade mai jos decât în rest şi nişte pereţi stâncoşi care devin tot mai înalţi pe masură ce înaintezi. Le găseşti la aproximativ 16 km de Paphos în apropiere de plaja Lara.

Plimbare fără costuri.

Este un traseu în linie, nu ai nevoie de o pregătire fizică specială, doar de pantofi sport şi apă. De la soseaua principală am mai facut cam un km şi am abandonat maşina. Nu ştiam la ce să ne şteptăm, dar ne-am luat papuci sport şi bine am facut. Pe alocuri trebuie să sari peste bolovani, uneori alunecoşi. La început, drumul părea destul de plictisitor şi soarele ne pârjolea. Vegetaţia e pitică şi nu ai parte de umbră. Dar pe măsură ce înaintam, era tot mai copleşitor. Ne-am dus de-a lungul unui pârâiaş la un moment dat ne-am simţit mici în faţa muntelui. Între două stânci era prins un bolovan imens care aveai senzaţia că s-ar putea pravăli oricând. Cheile au cam 3 km dar după primii doi începe sa devină pustiu. Cei mai mulţi se întorc după zona cea mai spectaculoasă în care pereţii sunt mai înalţi. După, pare sălbatic, am văzut o mulţime de bolovani care păreau desprinşi de curând din stânci şi înaintai destul de greu. Pietrele păreau nesigure şi peisajul devenea tot mai sălbatic. Am mai înaintat un pic să vedem dacă se schimbă, dar deja soarele ajungea la noi şi nu aveai unde să te ascunzi. Ne-am întors pe acelaşi traseu, încălziţi şi dornici de o baie în mare.

Ne-am recuperat maşina şi am stabilit directia spre apă. Un indicator ne directiona spre plaja Lara. Acolo am avut parte de cea mai spectaculoasă luptă cu valurile din tot sejurul.

La ce să te aştepţi? La o plajă pustie care ar fi de preferat să rămâna aşa.

Pentru mine a fost cea mai frumoasă plaja. Mi-a plăcut sălbaticia ei. Un peisaj deşertic, un nisip auriu fin, valuri puternice, o apă de culoarea topazului, nişte cuiburi protejate în care în sezon vin broscuţele să depună ouă. Şi mai eram noi. Nu mi-a venit să cred că găsisem plaja pustie pe care o doream atât de mult. E destul de întinsă, în formă de potcoavă.

Am mers cu maşina cât de mult am putut, la un moment dat ni s-a părut că riscăm să ne afundăm şi am continuat pe jos. Ultima parte e un drum nisipos în care nu cred că e indicat să mergi cu maşina decât dacă e 4X4. Am văzut câtiva turişiti cu ATV-uri care păreau să se distreze încercând să se împotmolească în nisip. Oricum nu e indicat să avansezi prea mult cu maşina pentru că e o zonă protejată în care broscuţele au nevoie de linişte.

Nu e un loc potrivit dacă eşti cu copiii. Apa se adânceşte destul de rapid, iar valurile sunt puternice. Cu greu am reuşit să trec peste punctul în care se spărgeau şi tot cu greu am reuşit să mă întorc. Când mi-am dat seama de puterea curenţilor, am preferat să ne limităm la valurile care ajungeau la mal şi care oricum erau suficient de puternice să ne ţină ocupaţi câteva ore. Am rămas cu câteva julituri, dar a meritat. A fost cea mai senzaţională bălăceala din tot concediul. Vedeţi în poze cum ne-am distrat. Inutil să vă zic că nu erau salvamari, umbreluţe, sau alte facilităţi pe care cu siguranţă unii le apreciază. Nici broscuţe nu am văzut. Probabil nu era sezonul lor. Oricum cred că se plimbă numai dimineaţa devreme sau noaptea, că în restul zilei e prea cald. În apropiere de Lara Beach era un restaurant care arăta destul de bine, nu am mâncat, dar ne-am luat câte o îngheţată. Cred că e o afacere greu de întreţinut pentru că zona e destul de puţin frecventată de turişti. Am văzut doar câteva jeepuri pe care scria Safari Tours şi două ATV-uri. În rest n-a trecut nimeni câte ore am stat acolo.

Pentru că e totuşi insula Afroditei nu am putut să ratăm câteva dintre locurile ei preferate aşa că am ajuns şi la locul în care s-a născut.

De departe, cel mai romantic dintre toate.

Distanţele sunt scurte oriunde ai merge, iar autostrada e concepută în aşa fel încât să ai ieşiri la punctele de interes turistic. Din Paphos, pe autostradă au fost mai puţin de 30 de km. Există o parcare, un spaţiu cu tarabe şi tot felul suveniruri, o cafenea, nu am fost prea atentă dacă se servea acolo şi mâncare, şi un pasaj subteran care te duce în siguranţă pe sub sosea.

Şoseaua este la înălţime, iar panorama de care ai parte e incredibilă. E un loc de o frumuseţe naturală specială care a devenit loc de pelerinaj pentru mii de îndrăgostiţi.

Plaja nu e cu nisip, mai degrabă cu pietricele de toate mărimile şi formele, lucru care îi ajută pe iubăreţi. Nicăieri nu am găsit desenate din pietricele mai multe inimioare îndrăgostite. Fiecare cuplu care trecea pe acolo îşi punea imaginaţia la bătaie şi mai modifica un pic aşezarea pietrelor. Auzisem de legenda că dacă înoţi în jurul stâncii rămâi veşnic tânără, dar sincer n-am văzut pe nimeni care să încerce. Curenţii sunt destul de puternici, aşa că adevărata provocare cred că e să ieşi teafără din încercare... De altfel mai aveam o dilema. Sunt câteva stânci acolo, nu ai nici un indiciu care e stânca în jurul căreia trebuie să te învârţi. Locul e într-adevăr frumos, un pic prea comercial pentru gusturile mele, dar am înţeles că apusurile sunt de poveste.

La aproximativ 10 km de Stânca Afroditei, în Kouklia, se află Templul Afroditei, un site arheologic, şi un muzeu mic, dar interesant. Nu ştiam de el, dar am văzut un indicator pe şosea care ne direcţiona spre Aphrodita’s Sanctuary aşa că am devenit curioşi. Am urmat indicatoarele şi ne-au dus într-o parcare micuţă, dar oricum nu era nimeni. Nu era nici o taxă pentru parcare. Am întrebat ce putem vedea acolo şi răspunsul a fost ceva de genul: „nişte ruine şi un muzeu, dacă vă grăbiţi”.

Taxa a fost undeva la 3-4 euro de persoană.

Nu e nevoie de mai mult de o oră pentru vizită, dar programul e destul de scurt, până la 4 sau 5, în funcţie de zile. Am alergat printre ruine să prindem muzeul deschis. Eram singurii vizitatori. În depărtare la vreo 200 de metri era un individ cam la 50 de ani care ne-a văzut şi ne-a făcut cu mâna. Când ne-am apropiat a strigat să nu ne grăbim că stă cu noi şi ne explică ce vedem. Foarte simpatic, m-am simţit datoare să îi cer scuze că îl ţinem peste program. A zâmbit şi ne-a întrebat de unde suntem. Răspunsul nostru i-a declanşat o grămadă de amintiri. Îl aud în urma mea „Iepuraşul meu, ce faci? Dulceaţă! Te iubesc! ” Eu încep să râd, peştişorul la fel. Em îl fixează cu privirea. Vin şi explicaţiile… în engleză. „Am avut o iubită din Bucureşti şi atât m-a învăţat”. Veselie generală. Îl întrebăm ce s-a întâmplat cu iubita.

Ne povesteşte despre Afrodita şi ne deschide camera muzeului. Ne arată un artefact, o cadă în care se îmbăia zeiţa. „Probabil dacă pui mâna pe ea rămâi însărcinată”. Îi răspund că am văzut avertismente peste tot pe unde a trecut Afrodita, şi fără să vreau e posibil să fi atins ceva. Ne vorbeşte despre cultul Afroditei. Nu se grăbeşte. A uitat că e ora închiderii. Ne povesteşte despre rolul pe care îl avea sanctuarul în viaţa oamenilor. Fecioarele ajunse la vârsta potrivită erau aduse la templu împodobite în ghirlande de flori, unde îşi începeau viaţa sexuală cu preoţii Afroditei. Pentru asta, mai aduceau şi ofrade. Ne spune că există şi în zilele de azi o sărbătoare, primăvara, în care ciprioţii se îmbracă în flori şi sărbătoresc pe stradă.

Ne întreabă de România. Spune că avem o ţară mare şi greu de străbătut cu maşina. Îi povestestim de munţii noştri. Cu drumurile, nu ne lăudăm. Amuzaţi, îl învăţăm să pronunţe Cluj-Napoca. Îşi aminteşte de iepuraşul din Bucureşti.

Apusul ne inspiră. Mai facem câteva poze şi plecăm cu gândul la sacrificiul fecioarelor şi la beneficiile preoţilor.

Într-una din zile am vrut să explorăm cea mai sălbatică zonă a Ciprului. Peninsula Akamas. Pe hărţile pe care le-am găsit la cazare, am citit de o plajă frumoasă, numită Blue Lagoon. Alăturarea celor două cuvinte cred că ne atrage, poate nostalgici după filmul care ne-a facut să visăm odată. Deşi am citit că drumul nu e recomandat, am zis că mergem cu grijă până unde putem.

Peninsula Akamas este o zonă caracterizată de o frumuseţe naturală neafectată de dezvoltare. Nici măcar drumuri nu au interesul să facă, tocmai pentru a fi atractivă pentru cei care fac safari tours. Unele plaje sunt accesibile doar dacă închiriezi barcă sau dacă mergi cu ATV sau maşină de teren. De la plaja cu numele Aphrodita Bath, din Latchi, am renunţat. În ultimul punct în care am ajuns, era un loc de întâlnire a celor care porneau într-un safari road cu ATV-urile şi era un panou care atenţiona că drumul nu este recomandat autoturismelor. Nu am reuşit să mergem pe el nici 100 de metri. Singura soluţie era plimbare pe jos, dar pe căldura aceea, nici nu ne-am gândit la variantă. Puteam închiria ATV dar trebuia să ne întoarcem la sediul firmei să semnam ceva acte, sa vedem când au disponibilitate etc. Am renunţat şi la asta pentru că nu mai rezistam departe de apă şi cum nu văzusem nici plaja numită Baths of Aphrodite, n-am stat pe gânduri. Căldura te face să iei decizii rapide, şi aşa am ajuns la băile Afroditei.

Există o parcare şi un pavilion turstic, iar pentru a ajunge la plajă e nevoie de o plimbare de câteva minute. Sunt mai multe golfulete, la primele două, erau şi câteva mese cu sezlonguri, nu mai mult de 5, care probabil trebuiau plătite sus la pavilion. Noi ne-am mai plimbat pe malul apei pâna am găsit nişte stânci care ne ţineau umbră şi ne-am stabilit acolo. Deşi am plimbat ochelarii şi tuburile de snorkelit peste tot, a fost singurul loc care ne-a oferit o faună acvatică mulţumitoare. Apa se adâncea brusc şi apoi devenea din nou mică, erau câteva stânci la vreo 200 de metri de mal şi puteai să le înconjori înot. Curenţi nu am simţit, nici valuri puternice. Abia acum îmi dau seama că am fost prea ocupată să fac vreo poză.

Este o altă plaja de care îmi amintesc cu plăcere. Apa este curată, o faleză lungă pe lângă mare, până în port, nisip amestecat cu pietre. La intrarea în apă erau nişte roci imense, pe alocuri acoperite cu alge, care alunecau foarte tare. Intrarea în apă necesita mare atenţie. Într-una din zile mi s-a părut destul de riscant pentru că valurile loveau cu suficientă putere încât să nu te poţi controla, iar rocile erau ascuţite. Obligatoriu papuci. Pentru mine făcea parte din distracţie, dar Em care e mai prudent nu a vrut sa intre, sau a intrat doar în apa mică. Citisem undeva că e loc bun de snorkelit, dar deşi zonele stâncoase erau promiţătoare, peşti nu am prea văzut.

Erau umbrele şi scaune de plajă, un teren de volei, un restaurant, toalete, oameni nu foarte mulţi. Mi s-a părut mai frumoasă decât plaja Geroskipou care mi s-a părut de fiţe. Am apreciat-o mai mult decât Coral Bay, care câştigă la calitatea apei mai ales daca vrei intrare lină fără riscuri sau esti cu copiii, dar e mult prea aglomerata şi zgomotoasă pentru mine.

Vă amintiţi că am venit în Paphos, din Larnaca. Acolo am mai gasit un loc simpatic în care ne-am pierdut câteva ore printre cămile, struţi, capre si alte animale. Aflat cam la 20-25 de minute de Larnaca, dacă mergi cu maşina, e un loc amuzant unde vă puteţi distra o zi întreagă.

La ce să vă aşteptaţi? La un ţarc cu animale gen zoo, cu cămile, struţi, capre, nişte terase de luat masa, o piscină.

Intrarea cred că a fost 4 euro, 10 euro daca faceţi un tur cu cămila, dar atunci cei 4 euro pt intrare se scad. În preţ intră şi folosirea piscinei.

Cred că am mai plătit câţiva euro pentru mâncarea animalelor. Asta pentru că am vrut să-mi manânce din palmă. Odată ce începi distracţia şi vin animalele la tine te simţi prost să nu le dai la toate, aşa că te tot duci sa mai cumperi nişte păstăi. Ajungi să plăteşti pentru mâncare mai mult decât biletele. Până la urmă îţi dai seama că animalela alea nu se satură niciodată sau sunt dresate să mănânce tot. Locul e destul de drăguţ, şi cămilele prietenoase că n-au încotro. Dacă nu se apleacă să te poţi urca am văzut că sunt altoite la genunchi…

Cam astea au fost locurile în care timpul mi-a permis să ajung şi mi-au plăcut.

Îmi cer scuze că am făcut aşă o tocană lungă şi cu de toate. Probabil nu multi aţi rămas până la final, dar cine merge acolo are totul în aceeaşi oală.

Vacante frumoase tuturor şi o primăvară de poveste!

---

VIZUALIZĂRI: 3359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI