Ciprul urban

TIPĂREȘTE

Aşa cum aminteam în precedentul articol, pentru zilele 3-7 am ales o cazare într-un ansamblu rezidenţial, o casă întreagă cu piscină luată de pe HomeExchange.  

În noaptea 4 am avut parte de o sperietură care – alături de amenda de circulaţie – se va cuibări în mintea mea la capitolul “Cum a fost în Cipru” .

Ajungem la destinaţie după ce anterior primisem instrucţiunile necesare, ne aranjăm şi ne bucurăm de confortul întregii case, doar noi doi fiind ocupanţii ei momentan. Despre gazde ştiam că sunt plecate în vacanţă.

Ce nu ştiam era durata sejurului lor. Astfel că dupa prima noapte şi prima zi petrecute pe acolo, undeva după miezul nopţii 4 sunt trezit de zgomote uşoare din sufragerie şi bucătărie (acel open space cum se mai numeşte englecizat). Ceva cade uşor pe gresie, paşi şi şoapte în surdină…

Au aflat că gazdele lipsesc şi o bandă dă o spargere, îmi zic. Să ia ce vor, însă pe masa din bucătărie rămăsese şi portofelul meu. Deja mă văd pentru încă vreo câteva zile pe insulă deşi nu îmi făcusem cerere de concediu decât până în ziua următoare aterizării avionului la Bucureşti.

Dintr-odată eram mai treaz decât dacă aş fi fost aruncat într-o copcă dintr-aia în care se bagă ruşii iarna. Şi nu bag mâna în foc că nu dârdâiam mai tare (în pat, sub pătură) decât ei când ieşeau din apa aproape îngheţată.  

Ce să îmi fac cunoscută prezenţa? În sinea mea îmi găseam motivarea nemişcării prin a nu-i deranja somnul Adrianei.  

Se lasă liniştea însă nu adorm preţ de zeci de minute. Pe când consider că spărgătorii au ajuns pe undeva la loc sigur şi îşi împart rezultatele jafului, mă dau jos din pat şi îndrăznesc a verifica dacă portmoneul meu se mai află pe aceleaşi coordonate spaţiale în care îl părăsisem.  

Ei bine, odată aprinsă lumina constat că se află în acelaşi loc din bucătăria în care au mai apărut o ladiţă de jucării şi ceva animale pluşate. Aţi ghicit, s-au întors gazdele! Au uitat să ne anunţe şi nu au dorit să ne conturbe somnul, astfel că au acţionat în cea mai mare discreţie în toiul nopţii…  

Aş fi preferat să scape pe jos ceva şi să strige la aia mică!

Care între noi fie vorba, era o ucraineancă de 6 ani, de o frumuseţe răpitoare! Ceva ce sună cam a pleonasm, credeţi-mă!  

Gata, eu trebuie să scriu aici despre vacanţă, nu să o iau pe arătură cu povestea fricii mele! Una asemănătoare cu cea trăită în noaptea din Wadi Rum când ne temeam că vom fi hăcuiţi şi făcuţi ciorbă pentru canibali…

Şederea la gazdele noastre ucrainene a reprezentat un moment semnificativ şi din alt punct de vedere: acolo s-a apucat Adriana de alergat! Şi a continuat conştiincioasă luni bune.

Musai de menţionat că era splendid să alergi pe malul mării la ora 6:30, după ce soarele se ridicase puţin din apă!

Satele din preajma acestui ansamblu păstrau un aer de autenticitate nealterată de turismul desfăşurat pe insulă. Se situau la câţiva kilometri de Larnaca dar hotelurile şi restaurantele nu năpădiseră zona.

În schimb câte o tavernă sau crâşmă cu două mese în drum, uliţe înguste, biserici îngrijite, mici prăvălioare şi un trafic auto redus contribuiau la acea senzaţie de “local” , după care năzuim aflaţi fiind pe meleaguri străine.  

De la Larnaca nu prea aveam aşteptări şi, bine că nu am avut întrucât nu m-a dat pe spate.

I-am dedicat o după amiază şi am constatat că nici nu era necesar mai mult.

Găsim o parcare în stil neaoş de-al nostru – adicătelea înghesuiesc maşina pe un teren viran între altele – întrucât pentru a prinde un loc în zona falezei îţi trebuie norocul echivalent unui polonic de …

Ne plimbăm pe străduţele înguste, întrerupte de câte o şosea mai largă pe care se înghesuie maşini circulând cu viteza melcului turbat, dar fără orgia de claxoane ce te bombardează prin alte locuri. Terasele încep a se umple după ora 18 şi fac un exerciţiu de imaginaţie pentru a-mi închipui ce aflux de oameni va fi peste vreo 3-4-5 luni.

Aidoma şi pe faleza perfect dreaptă şi extrem de curată în capătul căreia dai de fortul medieval.  

Pe apele deosebit de calme ale Mediteranei şi privind spre asfinţit, ai ocazia să observi cum plutesc un iaht în tihna omului bogat sau o bărcuţă de pescuit în graba celui care ştie că dimineaţă trebuie să fie pregătit pentru a aduce la ţărm lăzile care îi vor băga ceva firfirei în buzunar.  

Siluetele unor romantici, profilate pe cerul pal portocaliu în timp ce pasul lor cadenţat stropşeşte uşor nisipul fin şi umed din buza mării, se disting la început clar, apoi tot mai vag pe măsură ce întunericul devine pe deplin stăpân.

Principalul punct de atracţie din această zonă a oraşului îl reprezintă Biserica Sf. Lazăr, ridicată pe locul în care a fost descoperit mormântul lui Lazăr cel  înviat din morţi de Isus. Alungat şi ajuns în Cipru, unde e ales episcop, trăieşte încă 30 ani. Capul lui şi o parte din moaşte sunt expuse în acest superb lăcaş religios din piatră care primeşte zilnic o mulţime de credincioşi ce vin să se roage şi să se închine.

De altfel, Larnaca este denumită “City of St. Lazarus” şi se mândreşte ca fiind unul din cele mai vechi 20 oraşe din lume locuite continuu în ultimii 4.000 de ani.   

Clădirile vechi şi joase luminate ici colo de câte un bec şi în care funcţionează mici ateliere meşteşugăreşti sau magazine de chiţibuşuri şi antichităţi au un farmec deosebit dacă le parcurgi după căderea serii. Parcurgerea străzii Kleanthi Kalogera a reprezentat realmente o încântare!

Lucru pe care nu pot să îl afirm despre mult mai lăudata Larnaka Municipal Market, un proiect – probabil derulat cu fonduri europene – care a avut drept scop amenajarea pieţei oraşului pe gusturile unor arhitecţi care i-au distrus autenticitatea. La ora închiderii, cu perdelele trase în faţa standurilor, cu măsuţe albe şi scaune colorate răspândite pe culoare, aveam impresia că mă aflu într-o sală de nuntă înainte de venirea mirilor.

Oarecum mai interesant şi atrăgător mi s-a părut Limassol, devenit centru al ruşilor în exil, cei care i-au pompat finanţe serioase în afaceri, şcoli sau biserici.

Potrivit gazdelor noastre, este un adevăr deja recunoscut ca atare în Cipru, potrivit căruia ruşii plătesc bani frumoşi pentru a obţine cetăţia cipriotă, una care îi faci automat eligibili pentru întreg spaţiul UE. Întreb şi eu cam ce sume se vehiculează iar răspunsul mă lasă fără grai: chiar şi 3 milioane de euro!!!  

Cam de necrezut dacă am în vedere naţionalitatea ucraineană a furnizorului de detaliu – adică a gazdei noastre -, dar suma avea să îmi fie confirmată de curând, în Kyrgyzstan, de patronul rus al unei unităţi de cazare.

Limassol mai trece drept capitala economică a insulei precum şi deţinătorul unei promenade lungi de 17 kilometri, cu alei şi piste pentru biciclete, grădini amenajate, dar mare parte închisă în ziua trecerii noastre pe acolo din motive ce ţin de organizarea “#runlimassol” .

Îmi place mai mult această faleză decât a Larnacăi, pare mai vie, vibrantă cu zgârie-norii înălţaţi din proiectele îndrăzneţe ale arhitecţilor.  

Merită o menţiune şi Old Port, chiar dacă lucrările de modernizare şi renovare i-au redus din patina vremii iar bărcile de agrement ancorate sunt mult diferite de copăile de odinioară. Dar mai ales pentru îngheţata Papafilipou savurată aici! Am mâncat multă îngheţată în Cipru, de la diverşi producători, însă niciuna având gustul acesteia!

Tot aici ai ocazia să intri şi în “pitica” Biserică Arios Georgiu, cea care mai arată a fi de odinioară.

Trecuţi de zona litoralului, descoperim un oraş cu un stil şi ritm de viaţă diferit şi mai animat decât cel resimţit până acum pe insulă (vizita noastră aici s-a produs în ultima zi a vacanţei). Am fost surprins de Agora Lanitis, un spaţiu dedicate tinerilor, un fel de bibliotecă şi loc de discuţii interactive pentru tineri, amenajat interesant sub nişte cupole arcuite peste câteva clădiri vechi şi renovate.  

Dar tot zona “bătrână” a acestuia ne-a produs o impresie mai plăcută, plecând de la Ayia Napa Cathedral şi continuând cu străduţele înguste mărginite de case de piatră, curate şi aruncându-ţi în ochi culorile vii ale uşilor şi ferestrelor, cu bodegile încă închise înainte de ora 16 sau cu dovezile de imaginaţie şi creaţie ale artiştilor stradali lăsate la vedere pe clădiri.

Las la urmă Nicosia, cu toate că am vizitat-o între cele două oraşe care încep cu litera L.

Poate pentru că e singura capitală divizată şi aparţine atât Ciprului cât şi Greciei sau, mai sigur, pentru că aşa mi-a venit în ritmul scrierii.

După ce coborâm din maşina rămasă într-o parcare cu plată – nu vă gândiţi că are bariere sau parcometru, e un tip acolo care îţi cere euro în funcţie de timpul estimat a staţiona – ne facem antrenamentul de plimbare stradală prin oraşul înfrăţit cu Bucureştiul.

Primul obiectiv întâlnit e Biserica Sf. Barnabas, una nouă şi impozantă, cu un interior imens placat cu marmură, ridicată între anii 2019-2021 în cinstea sfântului menţionat, fondator şi patron al Bisericii din Cipru.  

Aveam să îmi îmbogăţesc aici cunoştinţele religioase şi să aflu că Barnabas este menţionat în Noul Testament ca unul dintre cei 17 ucenici ai lui Isus Hristos.

Nu am avut planificat nimic fir-de-a-păr, ştiam doar că vrem spă ajungem şi în partea turcească. În rest, plimbare în stil relax, orbecăit la vitrine şi mici magazine, cu unele intrări în galerii de artă sau curţi ce ni se păreau mai drăguţe ori frumos amenajate.

Eleftheria Square merită amintită întrucât o pot asemui cu chintesenţa lucrului bine făcut, o piaţă urbană modernă, cu trafic auto regularizat peste Bastionul Davila şi zidul veneţian vechi al oraşului. În imediata apropiere observi primăria, în faţa căreia s-au derulat cele mai importante momente istorice şi discursuri din viaţa oraşului sau chiar a naţiei cipriote.  

Dacă te laşi în voia fluxului turistic, unul nu foarte consistent totuşi, ajungi pe strada Lidra iar de aici, drept înainte, la gheretele poliţiei de frontieră unde, ca român, e suficient să arăţi cartea de identitate pentru a ţi se permite să intri în partea turcească.

Nu e de mirare că dincolo de graniţă spiritul negustoresc turcesc ţi se arată numaidecât. Tarabele încep de cum păşeşti iar tentaţiile te asaltează cu diverse produse care de care mai atractive.

Dacă nu te depărtezi prea mult de frontieră ai senzaţia că te afli într-un bazar. Totul pe o suprafaţă destul de mare se reduce la comerţ sau locuri ce servesc mâncare.

Reprezentativ ar fi de menţionat caravanseraiul Buyuk Han, una dintre cele mai importante clădiri ridicate în perioada otomană pe insulă, imediat după cucerirea acesteia în anul 1571. Acesta adăposteşte atât restaurante cât şi tot felul de spaţii negustoreşti, amenajate într-un stil foarte frumos şi elegant.

În magazine merită a te târgui – aşa am luat greutate la bagajele de întoarcere! – pentru plăcere dar şi pentru a sta cât mai mult între produse cum nu găseşti pe la noi. Hai să-i zicem o cură de tratament…  

Ce nu am putut negocia a fost preţul dulcegăriilor turceşti, orice bucăţică indiferent din ce produs costa 2 euro sau echivalentul în lire turceşti. Iar mărimea delicateselor era puţin mai mare decât unghia degetului mare de la picior.

În schimb, aflaţi în Nicosia, e indicat să vă ostoiţi foamea cu preparatele turceşti. Sunt mai ieftine dar şi mai apetisante/gustoase decât cele greceşti.

Per total, recomand Nicosia a fi vizitată dacă cei ajunşi în Cipru îşi doresc şi altceva decât a sta la plajă. Iar dintre cele 3 oraşe menţionate aici de mine consider că ar fi cea mai bună alegere, nu doar pentru statutul ei de capitală cât, mai ales, pentru diferenţele de toate felurile rapid vizibile de cele două laturi ale graniţei.     

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub

---

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 99 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI