Nicosia și Kakopetria într-o excursie de o zi

TIPĂREȘTE

Am ales să împart vacanța cipriotă din octombrie 2024 în două părți egale ‒ 6 nopți în Larnaca și tot atâtea în Paphos. Iar într-una din zilele petrecute în Larnaca am făcut o excursie cu firma Eman Travel, cu care vizitasem cu un an înainte Salamis, Famagusta, Varosha și mănăstirea Sf Barnabas.

Excursia se cheamă „Troodos Mountains and Nicosia” (emantravel.com/troodos-mountains-nicosia) și numele s-a dovedit a fi înșelător, căci în Nicosia n-am stat decât o oră și n-am reușit să vedem mai nimic. 😞

Dar să nu anticipez…

Rezervarea am făcut-o online din țară, de teamă de a nu păți la fel ca în 2023, când mă trezisem prea târziu și nu mai aveau locuri libere. Cele aproape 9 ore de călătorie/vizitare au costat 40 de euro/persoană (destul de mult🙁) iar ghidă ne-a fost Eleni, o doamnă trecută de prima tinerețe dar sprintenă și foarte volubilă, care a turuit în englezește aproape tot drumul, oferind explicații despre istoria și geografia Ciprului.

Cu zece minute mai devreme de 8:25, ora fixată pentru pick up, ne-am prezentat disciplinat în stația de autobuz Finikoudes, de unde am fost preluate (eu și prietena Elena) de autocarul confortabil, cu aer condiționat, purtând însemnele firmei Eman. Și am purces la drum.

Primul tronson, de cca. 46 km, dintre Larnaca și Nicosia, l-am străbătut pe autostradă în mai puțin de o oră. Cel mai mult a durat, așa cum era de așteptat, traversarea periferiilor. Șoseaua (impecabilă) taie practic câmpia Mesaoria, principala zonă agricolă a țării. Porțiunile de pământ roșu cupros alternează aici cu parcele cultivate cu cereale și din când în când, în apropierea unor construcții izolate de ferme, vedem și sere sau solarii. În depărtare se zăresc și câteva sate.

În scurt timp intrăm în Nicosia sau Lefkoșa în limba turcă, capitala Ciprului grecesc și a celui turcesc și singura din lume rămasă divizată. Istoria sa începe de prin 2500 î. Hr., când primii locuitori s-au așezat în câmpia Mesaoria. După Războiul Troian, aheii ajunși pe insulă au fondat aici orașul-stat Ledra, pentru ca în secolul al IV-lea bizantinii să-l numească Lefkosia sau Kallenikesis.

După ce arabii au distrus în anul 647 capitala Salamis, conducătorii ciprioți s-au orientat spre ariile din interiorul insulei, mai protejate de atacurile dușmane, iar în 965 capitala a fost mutată la Nicosia. Alegerea s-a datorat poziției geografice în câmpie, de unde produsele agricole puteau fi transportate spre zonele mai puțin fertile. În plus, orașul era bine aprovizionat cu apă, fiind traversat de cel mai lung râu de pe insulă – Pedieos.

Francii, mai exact regii din dinastia Lusignan care a guvernat Ciprul din 1192 până în 1489, au păstrat aici capitala, pe care au numit-o „Nicosie” , probabil din cauza dificultăților de pronunțare a cuvântului Lefkosia. Perioada regatului a fost una înfloritoare pentru oraș, care a fost fortificat cu ziduri de apărare și înfrumusețat prin construirea unor palate și locașuri de cult, printre care Catedrala Sf Sofia.

Venețienii au refăcut zidurile în formă de stea cu 11 bastioane care nu au rezistat însă asediului otoman de 40 de zile din august 1570. Se estimează că cca. 20.000 de localnici au murit în timpul luptelor și toate clădirile publice și bisericile au fost jefuite. Catedrala a fost transformată în moschea Selimiye, aflată azi în partea turcă a orașului.

Povestea divizării insulei am relatat-o în reviewul anterior vezi impresii. Să vedem însă ce s-a întâmplat cu Nicosia.

În 1963, după ce ciprioții turci au respins propunerile de restrângere a drepturilor minorității lor făcute de partea greacă, au izbucnit conflicte interetnice soldate cu sute de morți. În zorii zilei de 30 decembrie, generalul britanic Peter Young a luat un creion verde și a trasat o linie dintr-un capăt al vechilor ziduri venețiene până în celălalt pentru a delimita zona nordică, o enclavă turcă, de cea sudică, ocupată în majoritate de greci. Și uite așa s-a scris istoria❗

„Linia verde” – o zonă tampon provizorie de numai câțiva kilometri lungime, avea să se extindă după invazia turcă din 1974 la 180 km de sârmă ghimpată păziți atât de greci, cât și de turci, și aflată sub controlul militarizat al ONU. Abia în 2003 s-a permis pentru întâia oară trecerea din Ciprul turcesc spre cel grecesc, iar în 2008 pe strada Ledra din Nicosia zidul despărțitor a fost dărâmat și s-a deschis un checkpoint pentru traversarea pietonală. (Un al doilea, destinat exclusiv autoturismelor, se află, din câte am înțeles, la periferia orașului, iar în total pe insulă sunt 9 astfel de puncte de trecere a frontierei între Republica Cipru – greacă, și Republica Turcă a Ciprului de Nord, stat nerecunoscut internațional decât de Turcia).

Spre strada Ledra ne-am îndreptat și noi după ce autocarul ne-a lăsat pe un pod de unde am aruncat o privire unui bastion venețian. În epoca modernă, orașul s-a extins mult în afara zidurilor medievale, mai ales după 1974, când ambele etnii și-au mutat aici refugiații, așa încât cartierele noi de locuințe au devenit preponderente. Am zărit și câteva clădiri înalte cu arhitectură spectaculoasă – sedii administrative și de corporații, dar partea mai interesantă, cea veche, este de dimensiuni relativ modeste.

În mare grabă am ajuns după vreo 10 minute în pas vioi în Piața Eleftheria, un scuar umbrit de platani unde Eleni ne-a strâns ca să ne povestească despre divizarea insulei și ne-a dat liber la plimbare.

Din piață pornește strada pietonală Ledra, lungă de cca. 1 km, în mare parte desfășurați în zona grecească. Este cea mai cunoscută dintre arterele din partea veche a orașului. În anii 1950, la începutul campaniei purtate de EOKA, organizația de gherilă care lupta pentru înlăturarea stăpânirii britanice și enosis – unirea cu Grecia, a fost poreclită „the murder mile” din cauza atacurilor sângeroase îndreptate împotriva coloniștilor englezi.

Astăzi, Ledra a redevenit, din fericire, un loc pașnic și și-a păstrat destinația comercială. E mărginită de clădiri cu balconașe din fier forjat care adăpostesc la parter magazine ale unor branduri internaționale, dar și buticuri ale unor proprietari locali. O parte din case au un aspect neîngrijit, însă cele mai multe au fost restaurate. Din loc în loc este umbrită de copertine și alte alei și străduțe se răsfiră din ea spre est și vest. De pe una din ele se ajunge în Piața Faneromeni, încadrată de biserica cu același nume, ridicată în 1872.

Pe strada Ledra se află Turnurile Shacolas, un zgârie-nori construit în 1959 care a fost până în 1978, cu cei 50 m ai săi, cea mai înaltă clădire din Cipru. A adăpostit inițial birourile General Electric și Hellenic Mining Company, dar acum găzduiește un magazin H&M, alte spații comerciale, precum și un observator astronomic și un mic muzeu de istorie a orașului.

În pas săltat m-am îndreptat spre checkpoint, pustiu la acel moment, unde am prezentat cardul de identitate și am trecut în mai puțin de un minut dintr-o țară într-alta… 🙄 Doar prezența unor militari echipați corespunzător (inclusiv înarmați) mai amintește de luptele date pe această stradă în anii ’50, în 1963 și 1974.

Ce se află dincolo de checkpoint, în partea turcă a orașului? Cartierul comercial Arasta și un bazar, bineînțeles. Și o atmosferă orientală total diferită de cea grecească. Buticuri cu haine, suvenire și alte flecuștețe, și o cafenea cu terasă la care tare aș fi vrut să pot poposi. Numai că o privire aruncată pe telefon mi-a spus că era cazul să o iau din loc, așa încât am făcut cale întoarsă, revenind aproape în fugă😁 la locul de pe pod unde ne aștepta autocarul.

Și asta a fost experiența mea în Nicosia. Nu știu dacă voi avea ocazia să o repet și mai ales să o aprofundez, dar la o primă vedere superficială, orașul nu mi-a creat o impresie nemaipomenită. Pentru aceia mai norocoși decât mine, care vor avea la dispoziție mai mult timp de vizitare, menționez totuși câteva obiective descrise de cunoscători drept interesante:

⁕ în zona sudică grecească: Catedrala Sf Ioan (1665), strada comercială Onasagorou, cele trei porți de intrare în zidurile venețiene (Kyrenia, Famagusta și Paphos), bisericile Sf Kassianos, Chrysaliniotissa, moscheea Ömeriye și hamamul din apropiere

⁕ în zona nordică turcească: Sarayönü Square, având în centrul Obeliscul (Dikiltaș) adus de venețieni din Salamis, Büyük Han (1572), cel mai mare caravanserai de pe insulă, moscheea Selimiye

Am părăsit Nicosia nu foarte lămurită, dar în mod cert cu același gust amar simțit la Famagusta după ce văzusem transformarea grosolană a unei foarte vechi biserici gotice în moschee. Ce păcat că neînțelegerile și conflictele interetnice și religioase au dus la împărțirea unei țări în două… 😢

După foarte scurta vizită la Nicosia am pornit pe șoseaua B9 către următoarea oprire ‒ satul Kakopetria, aflat la cca. 55 km sud-vest de capitală

La puțin după ieșirea din oraș, ghida Eleni ne-a atras atenția asupra unei „ciudățenii” pe care n-am apucat să o pozez decât în fugă, motiv pentru care am introdus printre fotografiile atașate și una, mult mai edificatoare, preluată de pe net. Dincolo de sârma care marchează zona tampon sau Linia Verde, este un steag al Republicii Turce a Ciprului de Nord săpat în stânca Muntelui Pentadaktylos (or Besparmak în limba turcă, ambele denumiri însemnând „cinci degete” , cu referire la forma distinctă a vârfurilor) din lanțul muntos Kyrenia.  

La începutul anilor 1980, ciprioții turci au „desenat” drapelul lor pe versantul sudic folosind calcarul excavat din munte. În 2003, pe data de 28 octombrie (ziua națională a Greciei! 😠), un grup de naționaliști l-a pictat în culorile alb-roșu ale Republicii Turce a Ciprului de Nord. Drapelul are 250 m înălțime și 425 m lățime și este cel mai mare din lume, înscris ca atare în Guiness Book of Records. Acoperă, împreună cu sloganul lui Kemal Atatürk „Ne mutlu türk'üm diyene” („Fericit e cel ce se poate numi turc” ) o suprafață de 200.000 mp, culorile sunt împrospătate periodic cu ajutorul unor vopsele, iar noaptea este iluminat de mii de becuri.

Scopul drapelului e limpede pentru oricine – o sfidare la adresa ciprioților greci și a comunității internaționale, poziția fiind astfel aleasă încât să fie nu doar aproape de capitală, ci și perfect vizibilă de pe șosea.

Of! 😢

Înaintând spre Munții Troodos, peisajul a început să se schimbe. Am trecut de la zona plată de șes la cea de dealuri înverzite, cu livezi de meri (pentru care Kakopetria este renumită, după cum ne-a explicat Eleni), peri, pruni, cireși, caiși și piersici. Sunt și culturi de roșii, cartofi și viță de vie.

Și ușor-ușor am ajuns la Kakopetria, un sat situat la poalele Munților Troodos, la o altitudine puțin peste 650 m. Are cca. 1300 de rezidenți, dar ghida ne spune că mulți nicosieni greci și-au ridicat aici case de vacanță, atrași de aerul mai răcoros și mult mai sănătos decât în capitală.

Într-adevăr, localitatea pare turistică și prosperă, cu ceva magazine cu suvenire și alte mărunțișuri, cafenele și taverne. Autocarul ne-a lăsat într-o parcare măricică de unde am coborât câteva trepte pentru a ne înscrie pe strada principală, atenți la șerpii veninoși cu care ne amenințase ghida. Aha, deci în Kakopetria se aciuiseră creaturile aduse în Cipru de Cleopatra sau Sfânta Elena! 😅

Despre originea numelui acestui sat se vehiculează două legende. Prima din ele are la bază alăturarea cuvintelor „kakos” (aspru, rău) și „petra” (piatră). Se spune că un tânăr și o tânără își oficiau căsătoria, potrivit tradiției păgâne, în jurul unei stânci conice ceremoniale sacre închinate zeiței Afrodita – baityl. La un moment dat, stânca s-a desprins și s-a rostogolit la vale, zdrobindu-i pe cei doi. Locul presupus a fi cel cu pricina este marcat de o piatră mare cu un panou în față care îi informează pe turiști că aceea este „stânca cuplului” („stone of the couple” ).

A doua legendă zice că un nobil din Valea Marathasa de la poalele munților avea trei fii: Nikos, Panagiotis și Petris. Petris era rău și dușmănos din fire și frații lui i-au cerut tatălui să-l alunge de acasă. Și așa Petris a pribegit până ce a ajuns să întemeieze satul și să-i dea și numele („kakos” plus Petris). Ceilalți frați au fondat și ei câte un sat: Nikos satul Oikos, iar Panagiotis, cel mai bun la suflet dintre ei, satul Kalopanagiotis (de la „kalos” , adică „bun” și Panagiotis).

Spre „stânca cuplului” ne-am îndreptat și noi, frumos încolonați ca niște școleri😜, parcurgând preț de vreo 10 minute strada principală. Pe drum am admirat casele, aproape toate cu etaj cu balcon din lemn și acoperișuri din țigle plate. Și am remarcat pe mai multe ziduri apa care se prelingea. Explicația? Umiditatea: satul s-a dezvoltat pe malurile pâraielor Kargotis și Garillis, care se unesc în Kakopetria și formează râul Klarios, care se varsă în Golful Morfou din nordul Ciprului.

În apropierea stâncii unde și-au pierdut viața cei doi amorezi se află micul iaz în care se adună apele pâraielor, și pe el pluteau niște rățuște drăgălașe. În iaz se varsă și o mini-cascadă spectaculoasă pe care toată lumea (inclusiv subsemnata) s-a grăbit să o imortalizeze în poze. 📷

În perioadele bizantină și venețiană, Kakopetria a aparținut de sfânta mănăstire din secolul al XI-lea Ayios Nikolaos tis Stegis (Sf Nicolae de pe Acoperiș), din care s-a păstrat doar biserica. Numele i-a fost dat din cauza acoperișului puternic înclinat adăugat mai târziu, confecționat din lemn acoperit cu țigle plate pentru a proteja clădirea de greutatea zăpezii adunate pe timpul iernii.

Biserica este celebră pentru frescele sale și se numără printre cele zece incluse în Patrimoniul UNESCO sub denumirea colectivă de „Biserici bizantine pictate din Munții Troodos” .  Se află la cca. 2 km de sat și, din păcate, nu am avut timp s-o vizitez. Am atașat în schimb două imagini de pe net.

Am folosit ultimele 10-15 minute din ora de plimbare prin sat pentru a mă hidrata cu un frappe și o sticlă cu apă pe terasa unei taverne, prilej cu care am fotografiat prin geamul interior din spate casele împrăștiate pe culmea muntelui. O priveliște minunată😃, care mi-a mai atenuat din tristețea încercată în Nicosia la vederea punctului de trecere a graniței…

Am părăsit așadar satul cu forțe proaspete și optimism, și am purces mai departe prin Munții Troodos.

Dar despre ei și despre un alt sat cipriot emblematic, în reviewul următor.

Pentru moment vă las în compania unui filmuleț care surprinde – cred eu – foarte bine atmosfera plăcută a satului Kakopetria.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 294 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI