Cea mai frumoasă vacanță din viața mea! (versiunea 2018)

TIPĂREȘTE

Da, știu că v-am înnebunit cu acest titlu, dar ce să fac?! Ăsta-i adevărul! Cea mai frumoasă vacanță e mereu ultima, cea mai proaspătă în memorie, cea care-ți colorează încă visele de noapte, iar ziua te face să te oprești din treburi cu zâmbetul pe chip, cu gândul tot „acolo”...

Spre sfârșitul acestei veri a venit, în sfârșit, rândul unui proiect pe care l-am imaginat acum aproape 3 ani, dar pe care a trebuit să-l abandonăm pe moment din cauze obiective: Cicladele! Bine, 2-3 dintre ele, hai 4, un periplu de vreo 2 săptămâni, țopăind voioși din insulă în insulă, prăjindu-ne asiduu sub soarele generos al Egeei... Pornirăm a studia deci site-uri de ferry, legături de avioane, drumuri și poteci, despre sate și plaje, despre ce-ar fi de vizitat... Bibliografia e vastă, nu cred c-aș putea enumera vreodată toate sursele de inspirație - puțin de colo, încă puțin de dincolo; știți și voi! Chiar și pe AFA sunt câteva articole excelente și n-o să amintesc decât de cele ale lui @zuftim (a cărei tăcere bruscă și neașteptată pe site încă o regret din suflet).

Cu cât cauți mai mult, cu atât te afunzi mai tare într-un ocean de informații, unele de-a dreptul contradictorii, din care cu greu poți să mai ieși la suprafață! Să fie insulele mari sau mai degrabă cele mai mititele, cunoscute mai mult de localnici?! Ce cale de acces să alegem? Să mergem cu mașina noastră sau cu avionul până la Atena? Dar de acolo până la prima insulă? Și care ar fi ordinea de vizitare cea mai potrivită?! Când ar fi mai bine să plecăm, la începutul verii sau mai spre sfârșitul ei (având în vedere că în iulie și august cam bate pe-acolo vântul teribil numit meltemi, despre care am aflat că uneori poate fi tare sâcâitor!)?

Până la urmă am decis să mergem deocamdată (până ne mai versăm) „pe clasici”: Paros, Naxos, Ios. O posibilă abordare era: avion până la Atena (v-am mai zis că Tati nu se-nnebunește să conducă pe distanțe lungi, plus că asta ar fi însemnat încă 2 nopți intermediare de cazare, una la dus și alta la întors), apoi ferry: Pireu - Paros - Naxos - Ios - Pireu. Pe insule aveam să închiriem mașini sau să folosim autobuzele locale. Ulterior mi-a mai venit o idee: ce-ar fi să prelungim excursia cu o zi sau două și din Ios să mai țopăim un pic până în Santorini?! E drept, am petrecut o săptămână întreagă în fantasticul Santorini acum 5 ani - una din puținele vacanțe achiziționate printr-o agenție; am avut cazarea în Perissa și, deși am bătut toată insula cu o mașină închiriată, mi-a rămas o umbră de regret că n-am putut să admirăm celebrul apus de soare de la balconașul personal suspendat deasupra Calderei! Da, știu, costă o căciulă de bani chestia asta, dar... o dată-n viață merităm și noi, nu?! :) Da, știu, chiar m-am contrat pe site cândva (cu @rentea, dacă nu mă-nșel), susținând că mi se pare o aroganță inutilă și o dovadă de snobism să dai pe o noapte de cazare pe partea cu vulcanul tot atât (sau mai mult) ca pe o săptămână dincolo, dar... oamenii își mai schimbă părerile, nu?! :)

Ca perioadă de vizitare, ne-am hotărât mai degrabă asupra sfârșitulului verii, începutul fiind marcat de ceva evenimente familiale: ultima săptămână din august și prima din septembrie. (Și avea să se dovedească o alegere bună: meltemi nu prea ne-a necăjit, vremea a fost excelentă, ca și apa mării și - ziseră vreo două din gazdele noastre - și aglomerația s-a mai domolit un pic; aici am ceva rezerve, dacă asta înseamnă „mai puțin aglomerat”, înseamnă că în iulie-august e un adevărat balamuc...)

Transport

Ca de obicei, Tati m-a lăsat pe mine să mă ocup de organizare, să creionez traseul, să fac rezervările de cazare... El avea să se ocupe de biletele de avion. Cu un singur lucru nu prea s-a împăcat Tati: cu atâta purcoi de drum pe mare cu ferry! Mie îmi place să merg pe mare (pe orice apă dealtfel) cu ferry (și în general cu orice ambarcațiune), mi se pare romantic, iubesc nerăbdarea așteptării vasului, șuieratul prelung cu care acesta intră în port, solemnitatea manevrelor de ancorare, freamătul debărcării și îmbarcării și - mai ales - să privesc apoi de pe punte întinderile albastre, cu mirosul sărat al mării în nări și cu vântul în plete... Și lui Tati îi place, dar el e mai practic și din punctul ăsta de vedere are dreptate: deplasarea cu ferry e consumatoare de timp și nici măcar nu-i prea ieftină!

Cu vreo 3-4 luni înainte de data plecării, după îndelungi tatonări, a reușit să achiziționeze biletele de avion mult-visate: București (decolat pe 25 august, la 10:40) - Atena (escală o oră și un pic) - Paros (aterizat 14:15) și retur: Santorini (8 septembrie, 6:40) - Atena (escală de fix o oră) - București (ajuns la 9:55). Zborurile Otopeni - Atena au fost operate de Aegean Airlines, iar cele domestice de Olympic (companii partenere). Am convenit că nu ne trebuie bagaj de cală (care ar fi trebuit plătit separat), în prețul biletului intră un bagaj gen troler mic (10 kg Aegean/ 8 kg Olimpic; nu le-a cântărit nimeni, doar dimensiunile au fost verificate la întoarcere, pe segmentul Atena - Otopeni) și încă unul de mână (geantă, rucsac etc.).

Toată afacerea a costat 570 euro, inclusiv locuri preferențiale. Eu, una, n-am mai zburat până acum cu Aegean; experiența a fost una pozitivă, avioanele adaptate numărului de pasageri (doar între Atena și Paros am zburat cu unul mic, cu elice; atenție, că spațiul de bagaje de deasupra e și el mai mic decât în mod obișnuit!), personalul drăguț și atent ne-a servit câte o gustare pe rutele interne (pachețel de biscuiți), precum și micul dejun pe celelalte (sandviș cu șuncă sau plăcintă cu brânză și spanac, plus cafea/ceai, alte băuturi).

Orarul zborurilor a prezentat avantaje și dezavantaje (dar așa se întâmplă întotdeauna, nu?!). A fost rău că a trebuit să ne trezim în ambele dimineți cu noaptea în cap, dar a fost bine că am câștigat timp pe insule și că escalele au fost scurte (chiar a cam trebuit să alergăm prin aeroportul din Atena de la un terminal la celălalt, mai ales că la dus avionul a avut și vreo 15-20 minute întârziere!). Una peste alta, ne-a plăcut experiența și probabil o s-o mai repetăm. Și - n-am făcut niște calcule exacte - dar cred că nici la capitolul cost/eficiență nu iese rău per total!

Între insule ne-am deplasat, desigur, cu ferry. Despre acestea e o poveste întreagă și o să încerc s-o sistematizez cât pot. Aveți de ales, în principiu, între vase mai lente și mai ieftine și altele mai rapide și mai scumpe; când distanța de parcurs e scurtă, alegerea celor din a doua categorie nu prea se justifică după mintea mea, căci timpul câștigat nu-i cine știe ce, în schimb prețul e dublu sau triplu. Bine, câteodată nu prea ai de ales, cum avea să ni se întâmple și nouă, dar să nu anticipăm...

Înafară de avantajele și dezavantajele legate de preț și de timp, mai trebuie să știți că majoritatea ferry (fie „clasice”, fie rapide, gen „flying”) au spații mai mult sau mai puțin generoase alocate vehiculelor motorizate (am văzut chiar și pe 2 niveluri!), iar deasupra, desigur, cabine imense pentru pasageri (unul sau mai multe compartimente), plus alte dotări utile acestora: toalete, mici baruri de unde poți cumpăra gustări și băuturi, chiar magazine în toată regula, cu haine, cosmetice, jucării etc.

Am întrebat și eu în stânga și în dreapta și am înțeles că, nefiind cu mașina, nu-i musai să ne facem rezervări în avans la ferry, așadar nu ne-am bătut capul, am zis că ne-om descurca noi la fața locului. În general cam așa e, dar aș recomanda rezervarea anticipată în două situații: 1. dacă mergeți cu autoturismul personal; 2. dacă opțiunile de deplasare sunt extrem de limitate și e vorba de ferry rapide, cu un număr limitat de locuri. Încă un amănunt util, zic eu: pentru un confort mai bun al călătorilor, sunt organizate „la parter”, în cala vasului, locuri speciale unde poți să-ți lași bagajele mari, pentru a nu fi nevoit să le trambalezi pe scări.

În interiorul insulelor (cu excepția Santorini), ne-am deplasat cu mașini închiriate în avans, on line (tot lui Tati i-a revenit misiunea, desigur. Sunt aproape convinsă că am fi găsit destul de ușor mașini și la fața locului, am văzut o sumedenie de firme care se ocupă cu așa ceva (plus închirieri de motociclete, ATV-uri, biciclete), dar n-am vrut să riscăm. Situația finală s-a prezentat astfel: Paros - un Hundai micuț, 3 zile - 111 euro (32 euro/zi + 15 euro ceva garanție); Naxos - Fiat Panda, 3 zile - 130 euro; Ios - tot Fiat Panda, dar un model un pic mai vechi, 95 euro. În general, cam astea-s prețurile: 30-40 euro/zi plus o garanție de câțiva euro/zi (care nu acoperă mai nimic, dar asta-i altă poveste). Am alimentat cu 25 litri de benzină în Paros, 20 în Naxos și 10 în Ios (am consumat efectiv mai puțin de atât, dar am zis să fie, să se găsească!). Prețul combustibililor mi s-a părut destul de piperat; 1 litru de benzină variază între 1,85 și 1,95 euro, cel mai scump fiind, desigur, în Santorini.

Cazare

Ei... ăsta e domeniul în care mă simt ca peștele în apă și - vă imaginați - am fost tare încântată să-mi dovedesc încă o dată măiestria! :) Dar despre fiecare loc în parte, la momentul potrivit!

Mâncare

Pentru micul dejun am avut posibilitatea să ne autogospodărim în 3 din 4 situații și probabil, cu puțină bunăvoință, ne-am fi descurcat și în aceasta din urmă, dar am preferat să alegem una din tentantele oferte ale hotelului. În rest, am mâncat pe la taverne, fericiți să ne reîntâlnim cu delicioasa gastronomie grecească, de care am devenit dependenți! În linii mari, o masă pentru 2 persoane ne-a costat în jur de 30-40 euro, incluzând și băuturile. Voi detalia, deasemenea, la momentul potrivit! :P

În final, programul excursiei noastre a arătat cam așa:

25 -30 august (5 nopți de cazare) - Paros. Am plecat cu maxi-taxi din Galați la 4:30, după 3 ore și ceva eram deja în Otopeni. Am decolat la 10:40, iar la 14:15 aterizam deja pe micuțul aeroport din Paros. Drumul a fost lin și fără niciun incident cât de mic, relaxant chiar și incitant, având în vedere că vremea era superbă și am avut locuri la fereastră, de unde am putut urmări întreg traseul străbătut: trecerea Dunării, munții Bulgariei, pe urmă Salonicul, peninsula Pelion, Sporadele, insula Evia și în sfârșit marea albă de case a Atenei; din păcate, pe al doilea segment de drum n-am mai văzut mare lucru, geamul era extrem de murdar!:( (M-am revanșat la întoarcere, când am putut recunoaște multe din insulele vizitate, iar bonus am primit un superb răsărit de soare din mare!)

Aeroportul din Paros se află în sud-vestul insulei, lângă Aliki. Noi am avut cazarea în capitala Parikia, aflată tot pe coasta de vest, la vreo 12 km de aeroport. Există un autobuz (pe care l-am luat și noi; 2 euro biletul), tot la vreo 2 ore interval (probabil sincronizat cu sosirea avioanelor) care face legătura între cele două, după ce mai întâi se abate pe un drum lateral de aproape 2 km până în portul Pounda, de unde pleacă ferry spre Antiparos. Către orice altă destinație de pe insulă trebuie luat alt autobuz din Parikia. Ca timp, deplasarea între aeroport și Parikia înseamnă cam jumătate de oră.

Cei care au mai fost pe insulele grecești știu că inima capitalei bate în preajma portului, acolo sunt și stațiile de autobuz sau taxi, majoritatea agențiilor turistice și firmelor de închirieri vehicule, magazine și taverne. Întrucât localizaserăm deja pe hartă cazarea noastră și am apreciat că nu necesită un alt mijloc de locomoție, am accesat-o la pas. O să vă povestesc în curând despre ea, căci merită cu vârf și îndesat, mi-a depășit cu mult așteptările!

După-amiaza ne-am petrecut-o la plaja din apropiere. Din dimineața următoare ne-am preluat mașinuța închiriată, cu care ne-am așternut la drum. Timp de 3 zile am bătut insula în lung și-n lat, ba chiar și pe Antiparos am bătut-o binișor! Ferry spre Antiparos pleacă din Pounda, așa cum am mai zis, cam la juma' de oră, de dimineață până seara, având și compartiment pentru vehicule. Pentru o mașină și 2 persoane am plătit (direct pe vas) 8,6 euro pe sens.

Ultima zi, după ce am predat autoturismul, am dedicat-o Parikiei. Dimineața am vizitat celebra Ekatontapyliani (Biserica celor 100 de uși) și Muzeul de Arheologie, pe urmă am mai luat o dată la pas orașul vechi, de data asta pe lumină, iar după masa de prânz am lenevit din nou pe plajă...

31 august - 4 septembrie (5 nopți de cazare) - Naxos. Am plecat cu ferry (Blue Star Delos, 10,5 euro de persoană, bilete cumpărate din port) la 11:45 din Parikia, iar la 12:30 acostam deja în Naxos-Town. După încă vreo jumătate de oră eram în fața porții micuței pensiuni unde făcusem rezervarea. Oficial, cazarea începea abia peste vreo oră, așa că am sunat proprietarul, care ne-a învățat cum să pătrundem fraudulos în curte și ne-a recomandat să ne lăsăm bagajele mari acolo și să ne mai plimbăm un pic, până la 2, când apare și el. Zis și făcut! Deja eram inundați de adrenalină, deja ne apucaseră toate palpitațiile - silueta orașului alb, cu castelul cenușiu tronând în vârful dealului, ne căzuse cu tronc încă pe când vaporul se apropia de port! Abia așteptam să-i cercetăm tainele! Ne-am luat deci prima porție de frumusețe și tradițional grecesc (cu puternică amprentă venețiană, rezultată din cele 4 secole de stăpânire) în ora următoare, apoi, după ce ne-am cazat, am continuat ce-am început, în drumul nostru per pedes spre plaja Agios Giorgios, situată taman în capătul celălalt al orașului!... Superb Naxos-Town, o să vă povestesc altădată mai în amănunt!...

A doua zi dimineață iar ne-am făcut posesorii temporari ai unei mașinuțe, care ne-a purtat timp de alte 3 zile în... bună parte din insulă. Căci Naxosul e mai mare decât Parosul, are munți mai înalți și mai greu de călărit, dar la final ne-am declarat destul de mulțumiți, am cunoscut multe din comorile insulei: superbele plaje de pe coasta de vest, satele de munte, ceva „pietroaie” chiar... Detaliile vor veni cândva, desigur. N-am apucat să vizităm multele și interesantele muzee din capitală (regrete maxime - eu) și nici să „dăm o fugă” până în vecina Koufonisia (de data asta Tati a plâns mai tare, căci amicul Ioannis din Atena zisese că aici s-ar găsi cele mai faine plaje din Grecia!), dar ne-am consolat unul pe altul hotărând că vom reveni cândva în Naxos, prea mult ni se lipise de inimi această insulă binecuvântată de zei!

Pe 3 dimineața ar fi trebuit să predăm mașina, să ne luăm rămas bun de la gazda noastră și să ne mutăm, tot cu un vas al companiei Blue Star, în cea de-a treia insulă a periplului nostru cicladic. Numai că ne-am trezit în plină grevă a lucrătorilor din Pireu, ceea ce însemna că se anulaseră toate cursele operate de aici! Bine, chestia asta am aflat-o în după-amiaza zilei de 2 și inițial nu ne-am panicat, am zis că om găsi noi vreo bărcuță cât de mică să ne ducă în Ios, nu se poate! Ei bine, n-am găsit! La repetatele noastre încercări pe la câteva din agențiile turistice, ca și pe la catamaranele din port, am primit același răspuns: nope! Și nimeni nu uita să adauge: „Relax! Will be fine!” :)

Nu mai intru în amănunte, până la urmă lucrurile chiar s-au aranjat cum nu se poate mai bine. Am reușit să modificăm oficial (cu concursul unui operator booking foarte amabil) rezervarea din Ios de la 3 nopți la 2 și s-o prelungim pe cea din Naxos (evident că proprietarul nostru a fost încântat să ne mai găzduiască încă o noapte; așa cum noi n-am putut pleca, nici alții n-au putut ajunge!). Ne-am cumpărat bilete pentru Ios pentru data de 4, să fim siguri (Andros Jet, 9,7 euro bucata), iar asta avea să se dovedească o inspirație providențială, căci pe 4 dimineața n-am mai fi găsit! Am analizat rapid opțiunile de petrecere a zilei-cadou pe Naxos: muzeele picau din cauză de luni, în schimb puteam încerca să ajungem în Koufonisia! Doamna de la agenția de unde am luat biletele de ferry a confirmat: „Mda. Dacă e luni, e Koufonisia. Plus Iraklia bonus. 45 de euro de căciulă!” Am scos bănuțul și-am primit chitanța, ce ne-a fost schimbată a doua zi dimineață pe câte un boarding-card pe catamaranul ce avea să ne poarte spre cele mai frumoase ape ale Greciei... Dar asta va deveni și ea o poveste pe care v-oi spune-o cândva.

4 - 6 septembrie - Ios. Culmea e că greva din Pireu s-a mai prelungit încă o zi, iar culmea culmilor e că totuși Andros Jet a fost printre puținele nave ce și-a urmat traseul obișnuit, fiind înmatriculat sub pavilion cipriot! Cât noroc să ai, spuneți și voi?! (Ulterior, constatând cât de mică e insula Ios, am înțeles că Cineva, acolo Sus, a decis pentru noi să ne optimizeze programul, tăindu-ne o zi de Ios și adăugându-ne superba excursie în două din Micile Ciclade!)

Am ajuns pe insulă după 3 ore de navigație; distanța dintre Naxos și Ios nu-i prea mare și în mod normal călătoria n-ar dura nici măcar un ceas, dar Andros-ul nostru avea treabă multă în ziua aceea, căci înainte să ne lase pe noi pe Ios, a mai făcut un ocol substanțial și-a mai depus alți turiști prin alte porturi (o oprire pe Folegandros și încă una pe stâncoasa Sikinos) - lucru care în străfundurile inimii mele m-a bucurat teribil, oferindu-mi ocazia de a mirosi măcar încă alte două minunate crâmpee de Egee...

Annerie, gazda noastră, ne aștepta deja în portul Ormos și ne-a condus la frumoasa ei proprietate, unde ne-a preluat soțul Chris, care ne-a răsfățat cum a știut el mai bine timp de aproape 2 zile! Mașina am primit-o direct la hotel, în aceeași după-amiază (sunasem la firma de închiriere doar să anunțăm că vom întârzia, în mod normal am fi preluat-o la 10 dimineața). Și ne-am așternut la drum! Despre văzute și făcute - în alt episod!

Din 5 septembrie ferry au mers normal, dar pentru Santorini ne-am luat bilete cu o zi înainte de plecare, de la o agenție din port (ăstea au fost cele mai scumpe, 31 de euroi bucata, la alt „zburător”, pe numele lui Hellenic Highspeed). De prisos să vă spun că ne-am îndrăgostit și de această insuliță, Ios și că visăm să ne întoarcem cândva în piscina infinity a lui Chris și Annerie!

6 - 8 septembrie - Santorini. Zburătorul nostru și-a făcut treaba, a plutit cât a putut el de repede pe siniliul hipnotic al Egeei și, după mai puțin de o oră, ne-a scuipat în Portul Athinios, cam la jumătatea „subțiorii” cosmopolitei Santorini! A reuși - în babilonia aia de nedescris - să-l identificăm pe șoferul trimis să ne aștepte a fost pentru noi o experiență în sine! Tot o experiență a fost și să urcăm cu viteza melcului serpentinele pe versantul format din straturi distincte de lavă întărită, răsuflând ușurați când, după vreo oră, am ajuns la cel din urmă, cenușa vulcanică! Până în capitala Fira însă n-a mai fost însă decât un pas, și încă unul până în Imerovigli, unde ne-am acomodat în studioul visurilor mele, pe buza Calderei (pe care după îndeluuungi căutări reușisem să-l antamez la un preț cât de cât, nicidecum mic, dar care să nu-mi facă inima să stea în loc, ca majoritatea ofertelor!).

Precum spusei, insula o mai vizitaserăm, de data asta nu doream decât să fie decorul apoteotic al finalului expediției noastre! Dar ce, credeți că am avut stare?! Eu?!! Întrebați-l pe Tati! Există o cărare ce leagă Fira de Oia, un fel de Sentiero degli Dei, care șerpuiește prin praful și pietrele vulcanice, de multe ori printre luxuriantele hoteluri și pensiuni, la 300 de metri deasupra mării - traseu de 11 km în total. Realizând că ne-am poziționat perfect baza (fără să fi planificat neapărat aceasta), în prima seară (după apusul savurat în compania unui pahar de vin arămiu), am bătut drumul mai scurt, până la Fira și înapoi („decât” vreo 5 km), dar a doua zi pornirăm de dimineață și pe la prânz poposirăm în minunata Oia (8 km), pe care o luarăm la pas pe-ndelete (că tot eram ne-merși!), mâncarăm ultimile bunătățuri și pe urmă ne întorserăm la noi acasă cu autobuzul (1,8 euro biletul)... Și tot ne-a mai rămas vreo oră de răcoreală la piscină... Pentru al doilea apus peste Caldera schimbarăm vinul cu unul rubiniu, mai nobil un pic, mai aspru...

Cam asta fuse, pe scurt, prima noastră escapadă egeeană, căci - cu siguranță - vor urma altele și altele! Sirenele lui Ulyse au cântat încetișor și fatal, inimile ne sunt subjugate pe veci! Ne-am îndrăgostit de coastele abrupte, golașe, punctate ici-colo cu câte un pâlc de cuburi albe și strălucitoare (câteva locuințe tipic cicladice), eventual împurpurate pe-o sprânceană de vreo tufă cățărătoare de bouganvillea... Ne-am îndrăgostit de întinsele plaje nisipoase, măturate blând de vălurele translucide - uriașe pseudopode ale uriașului monstru marin, desenat în cele mai frumoase nuanțe de albastru („fifty shades of blue”)... Ne-am re-îndrăgostit de parfumul de pini și sare, de gustul delicios al bucatelor grecești (să-o ia naiba de dietă, n-are decât să mai aștepte încă 2 săptămâni!)... Ne-au plăcut și oamenii, extrem de drăguți și de serioși, pe câțiva chiar am vrea să-i reîntâlnim... Dar ce nu ne-a plăcut?! A fost un vis frumos, frumos, frumos, ce nu se va sfârși niciodată în amintirea noastră!

---

VIZUALIZĂRI: 4333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI