Cum a început un city break în Cehia

TIPĂREȘTE

Ideea de a petrece câteva zile în Cehia a apărut târziu. Nu după miezul nopții… ci prea aproape de momentul în care urma să se întâmple. Drumul care a picat la Viena chiar într-o zi de vineri, prea se potrivea natural cu o minivacanță de trei zile și parcă ar fi fost nefiresc să nu ne prelungim șederea.  

Dar n-am luat deloc în considerare perspectiva unui weekend petrecut în capitala austriacă, pe care o mai tot bătusem și în alte ocazii, ci ne atrăgea mai mult o incursiune prin locuri lipsite de agitația și zgomotul orașelor mari. Voiam ceva simplu și liniștit, cu obiective drăguțe, înconjurate eventual de natură, dar totuși... nu departe de civilizație, căci n-am mai stat la cort de vreo 30 de ani și nici nu-mi ajungea timpul să mă antrenez.

Cu gândeala asta și cu ceva reminiscențe din poveștile împărtășite de niște prieteni - care se apucaseră de făcut turul Europei cu mașina, într-un an sabatic – completate de propriile-mi lecturi și descoperiri făcute frunzărind internet-ul, am decis că se ivise momentul să ajungem în Moravia de Sud.       

În vechea Boemie ne mai aflasem cu ani în urmă dar mai mult în jumătatea ei nordică, atunci când ținusem morțiș să vedem Praga și Karlovy Vary, două destinații cu care a început inițierea noastră în cultura și civilizația Cehiei - dacă fac abstracție de vitrina cu pahare din cristal de Boemia 😉 și serialul Arabela transmis de TVR în anii '80.

De data aceasta însă, nimic n-a semănat cu ce văzusem în vizitele trecute... sau poate lumina a căzut altfel, iar aura care a îmbrăcat totul a făcut diferența. (Pentru câteva dintre locurile spre care ne-am îndreptat, @crismis, trebuie să-ți mulțumesc!). Dar până a ajunge acolo, v-aș împărtăși din aspectele pragmatice ale sejurului și aranjamentele făcute de noi cam pe repede-nainte.

Dintre toate variantele disponibile cu fix o lună anterior zilei plecării, am ales să zburăm cu Ryanair, compania la care am găsit cea mai convenabilă ofertă ca orar de zbor (plecare vineri dimineața la 8:45 și întorcere luni la 12.20 ora Vienei), dar și ca preț (70 de euro/persoană dus-întors, la care se adaugă celelalte facilități gen priority pass, loc rezervat, bagaje pe alese).  

Tot Ryanair ne-a scos în față niște oferte de închiriat mașini ale unor companii ce păreau oneste, așa că ne-am decis relativ repede. Am agreat contractul pentru aproape 180 euro în schimbul unei mașini care s-a dovedit în final, un Suzuki Vitara (pentru trei zile). Dezamăgirea a fost la fața locului, când a trebuit să mai decartăm în plus 60 de euro pentru că ardeam cauciucurile și prin Cehia, nu doar prin Austria, iar depozitul blocat pe card s-a ridicat la valoarea de 1000 de euro.

Fox Autorent avea sediul cam la 5-6 km de aeroport, drum pe care l-am făcut cu un shuttle al companiei și la venire și la plecare. La preluarea din aeroport a fost full de oameni și bagaje, că a trebuit să stăm cu o parte din ele în brațe, apoi să facem coadă pentru primit mașina. Norocul ne-a surâs abia la întoarcere, că ne-am scăpat de mașină fără nicio formalitate sau taxe suplimentare (juliturile erau aceleași), iar shuttle-ul a făcut cursa către aeroport imediat, deși eram doar noi doi.  

Am primit mașina cu vigneta de Austria inclusă, fapt ce ne-a scutit să mai căutăm site-uri ori locuri pentru achiziția ei. Cu vintrica de Cehia a fost simplu pentru că am cumpărat-o online (www.cze-vignette.com) după ce am văzut cu ochișorii noștri numărul mașinii, desigur. Ne-au speriat din cont aproape 70 de lei, pentru 10 zile de valabilitate (căci alte variante cum ar fi o zi – era insuficient, iar o lună/un an ne-ar fi prisosit).  

Văzându-ne” cu sacii-n căruță” ne-am îndreptat mai întâi spre inima Vienei, să vedem de” trebile” care au constituit de fapt trigger-ul minivacanței noastre. Întrucât acestea se puteau rezolva abia după amiază, a trebuit să” ucidem timpul” prin urbea imperială. Crima asta a costat scump ca naiba că toate parcările subterane din Ring – care era și zona noastră de interes – sunt între 4,60 Euro/oră și 5,00 Euro/oră (și ne-au trebuit vreo cinci ore și ceva... adică șase ore rotunde!).   

Parcă pentru a ne revanșa, arhitectura clădirilor vieneze ne-a încântat și ne-a făcut să ne oprim în loc pentru momente mai scurte sau mai lungi, căci ori de câte ori aș ajunge aici nu pot să nu admir simbolul Vienei - Rathausmann - din vârful turnului Primăriei, statuia uriașă a zeiței Atena din fața clădirii Parlamentului sau cupolele și dantelăria arhitecturală care împodobește clădirile ce fac parte din imensul ansamblu al Palatului Hofburg.  

Ce am remarcat de această dată: austriecii și-au călcat pe inimile lor conservatoare și au făcut un salt în timp - sigur, nu cât să ajungă în viitor – și au înlocuit renumitele trăsuri cu cai care te așteptau la ieșirea din palat acum ceva vreme, cu niște” calești moderne” cu volan și geam pentru vizitiu.  

Un obiectiv care ne-a ieșit în cale și pe care vi-l recomand cu toată inima, este biserica Votivkirche, o bijuterie arhitecturală – ridicată pentru a mulțumi divinității că împăratul Frantz Joseph a supraviețuit atacului naționalistului ungur János Libényi. Lăcașul merită multă atenție. Interiorul este la fel de bogat ca și exteriorul, iar vitraliile și coloanele imense, prelungite pe tavan de arcadele în arc frânt, m-au încredințat că asta trebuie să fie definiția eleganței.

După vizite și treburi, n-am avut decât să ne grăbim a parcurge cei 90 de km care ne despărțeau de locul în care aveam să ne așezăm tabăra pentru trei nopți - Znojmo/Cehia, orășel mai puțin cunoscut al acestei țări, dar unul pitoresc, cu istorie bogată și locuri de văzut. În plus, faptul că Znojmo este situat convenabil față de alte orășele pe care le-am vizitat și față de aeroportul din Viena, mă face să cred că a fost cea mai deșteapă alegere care mi-a venit în cap... nu că ar fi fost și altele.    

Trecerea din Austria în Cehia a fost prin satul mic – Kleinhaugsdorf (kleine = mic; dorf = sat) și s-a făcut foarte rapid. Ceva de genul:” Săru’mâna, v-a durut!?” ” N-am simțit nici măcar nimic!” cum s-ar spune, ci doar am observat că s-a schimbat limba inscripționată pe indicatoare, căci altfel, șoseaua și marcajele erau la fel de bune și bine definite, de parcă le denesase cineva ieri noapte. De fapt, peste tot pe unde am umblat, drumurile au fost într-o stare foarte bună.  

Dar drumurile nu erau așa o surpriză, ci peisajele care le îmbrăcau făceau toate paralele. Asfaltul șerpuia printre dealurile când aurii de recolte coapte, când verzi de pășuni întinse. Din loc în loc, pâlcuri de păduri dese ne umbreau calea sau lăsau să evadeze din ele câte un căprior tânăr sau iepuri zburdalnici care-și făceau rondul înainte de amurg.  

Din vârful coamelor priveam câmpurile de floarea soarelui și dealurile proaspăt recoltate pe care baloții grași de paie stăteau într-un echilibru precar, că te așteptai să o ia în orice moment la vale. Peste toate, un cer albastru pe care pluteau norișori albi și pufoși completa acest peisaj idilic.  

Cadrele astea erau întrerupte uneori doar de imaginea unui sat ivit printre coline, din care își scotea capul turla bisericii sau acoperișurile de țiglă roșie ale vreunui castel. Atunci îți doreai ca timpul să se oprească în loc și să rămâi ținutit în această pictură liniștitoare, o combinație perfectă între o Transilvanie mai îngrijită și un land german mai rebel.  

Deși începând din martie a. c. Cehia permite, pe anumite secțiuni de autostradă, o viteză maximă legală de 150 km/h, noi n-am apucat să facem astfel de aroganțe, că n-am circulat pe acele segmente. În schimb, am făcut eforturi să ne menținem în limitele permise, adică 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara acestora şi respectiv 130 km/h pe autostrăzile pe care am ajuns. Cu toate acestea, poliția Cehă a fost ne-simțitoare la eforturile noastre 😊 și săptămâna trecută ne-a trimis o notă de plată (via Fox Autorent) pentru o încălcare cu 6 km a vitezei legale de 50 km/h în localitate, care a fost echivalentul a 300 lei. Cehii ăștia n-au niciun Dumnezeu!... ei bine... doar vreo 60% dintre ei, care nu aparțin niciunei confesiuni religioase. Cu siguranță că polițiștii care ne-au ars erau din procentul ăsta. Deci, da! În unele tări din Europa chiar și depășirea nesemnificativă se pedepsește.

Cursul de schimb valutar în acea perioadă a fost 0,1966 RON pentru 1 coroană cehă (CZK), iar ca să ne învățăm repede cu paritatea, n-aveam decât să împarțim zecile sau sutele de coroane afișate ca prețuri, la cinci. Așa ne-am dumirit și noi că berea era cam 12-14 lei/0,5 l (adică 60-70 CZK/), pe când cafelele și limonadele sau fresh-urile se găseau de la 10 lei până la 25-27 lei, iar o pizza măricică între 35-45 lei. La combustibili, prețurile se învârteau în jurul a 8 lei/litru pentru benzină (aprox 40 CZK/l) și maxim 8,40 lei/l pentru motorină (42 CZK/litru), adică ceva mai mari decât sunt acum în România.  

Parcările, cam peste tot erau cu plată, prețurile fiind echivalentul a 3-4 lei/oră, dar am întâlnit și parcări gratuite la unele obiective. O experiență absolut inedită am avut-o în Brno, unde am nimerit într-o parcare etajată în care lăsai mașina” pe mâna” sistemelor automatizate de parcare. Cum? După ce treceai de o barieră aveai acces la o ușă ca de garaj pentru o singură mașină. Ușa se rabata vertical și puteai să așezi mașina pe podeaua care de fapt era o platformă îngustă, poziționarea fiind validată de patru semafoare. Dacă mașina se încadra perfect pe platformă și primeai undă verde, puteai să părăsești mașina ca apoi restul să fie făcut de roboții industriali. Noi am privit prin ușa garajului cum mașina era înghițită și dusă cine știe pe unde, la un loc liber de la etaj. La plecare, abia după ce scanai biletul cartonat un senzor luminos îți indica” garajul” la care procesul inversat îți aducea mașina înapoi. Abia atunci ni s-au spulberate toate temerile – deci nu nimerisem la dezmembrări auto.

În locurile prin care am umblat, deși nu au așa o rezonanță precum Praga, am găsit un farmec aparte dat poate tocmai de strădania oamenilor de a păstra acea notă de autentic și tradiție. Dacă ar fi să fac un bilanț scurt al celor două zile pline petrecute prin Moravia, aș spune doar că vă recomand să ajungeți acolo. Detaliile, sper să-mi fac timp să vi le dezvălui.

---

VIZUALIZĂRI: 541 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI