Canakkale – frumos oraș turcesc

TIPĂREȘTE

Orașul turcesc Canakkale constituie pentru mulți dintre noi locul unde poposim atunci când ne îndreptăm mai cu seamă spre coasta egeeană și mai puțin pe Riviera Antalyei. Dar cel mai adesea ne oprim aici pe drumul de întoarcere spre casă. Pentru mine a fost principala întâlnire cu civilizația turcească, în afară de punctul de graniță și chioșcul de bilete de la ferryboat în Eceabat. De fapt intuiam că voi fi încântat de „experiența turcească” și că îmi va place aproape tot ceea ce voi vedea încă de la intrarea pe șoselele lor extraordinare, ori de când am zărit primele nuanțe ale mării albastre la intrarea pe Peninsula Gallipoli, sau de la parfumul florilor galbene adunate în tufe mari pe marginea drumului, sau…

Clar e că am așteptat cu emoție la Eceabat sosirea ferryboat-ului ce avea să ne ducă spre interiorul civilizației turcești. Ne-am plimbat puțin prin muzeul în aer liber din port, am admirat palmierii și am privit la vânzătorii ambulanți de fructe pe care îi vom vedea atât de des în Turcia. Vasul trage la cheu, urcăm autoturismul și ne repezim pe puntea superioară pentru a nu pierde nici un moment din călătoria pe apă. Ferryboat-ul își ambalează motoarele și pornește voinicește să traverseze Strâmtoarea Dardanele în aproximativ 25-30 minute. Adierea vântului nu este tocmai blândă dar noi ne încăpățânăm să rămânem pe punte, să urmărim meduzele de diverse dimensiuni din apă, să ne minunăm de marile vapoare de transport marfă și de frumoasa fortificație în formă de inimă de la Kilitbahir (privită de la înălțime se vede de fapt forma de trifoi a cetății), însoțiți în aer de nelipsiții pescăruși. Niște rude au avut norocul de a se delecta în mijlocul strâmtorii cu jocul neastâmpărat al unui grup de delfini.

Ferryboat-ul se apropie de malul asiatic și ancorează în portul orașului Canakkale. Începe „nebunia” orașelor turcești: o înghesuială auto organizată, furnicar de oameni pe trotuare, delicatese în vitrine, vegetație specifică meleagurilor mai calde, etc.

În Canakkale începi să simți cu adevărat ce înseamnă Turcia și modul de viață al locuitorilor acestei țări situată pe două continente. Încă de pe vas suntem asaltați de vânzătorii ambulanți de „de toate”; pe uscat vom observa mai bine această latură a comerțului turcesc. Indiferent dacă venim ori plecăm ne rămâne o jumătate de zi pentru a cutreiera străzile orașului. Hotelurile sunt concentrate mai cu seamă în zona portuară, parcări „ioc” – ești înghesuit cu autoturismul în mici spații/curți interioare (asta pentru a te obișnui cu ideea că și la ei e „criză” de locuri de parcare).

Dimineața la 5, abia dacă se crăpa de ziuă, are loc un impact maxim cu religia poporului turc: muezinul din moscheea de lângă hotel își începe chemarea la rugăciune. Glasul melodios răsuna spectaculos în aerul răcoros al dimineții; mi s-a făcut pielea „găină” închipuindu-mi mii de ieniceri și spahii pregătindu-se de luptă. Este interesant acest obicei religios (chemarea muezinului) ce se desfășoară de mai multe ori pe zi.

O vizită în Canakkale începe cu portul, ce are și secțiune turistică și militară. Zeci și zeci de ambarcațiuni stau ancorate cuminți și se leagănă ușor pe cresta valurilor. Meduse albăstrui plutesc agale și bancuri de peștișori străpung apa portului. Privim cum ferryboat după ferryboat se perindă la cheu și varsă din „burta” lor mulțimi de oameni și mașini. Faleza lată e străjuită de o mulțime de restaurante, care mai de care mai cochete ori cu iz tradițional. Chelnerii din fața lor te îndeamnă să le calci pragul și să îți începi masa cu câteva delicioase meze. Vânzători ambulanți de fructe, porumb fiert/copt, vată de zahăr împânzesc faleza. După câteva minute spațiul se deschide și apare grandios, impunător și „negru” – celebrul Cal Troian. Este unul din punctele de atracție ale orașului care atrage ca un magnet miile de vizitatori dornici de o fotografie reușită. Donație a producătorilor filmului Troia (2004) calul de lemn prefigurează vizita la ruinele fostei cetăți Troia (Truva), aflate doar la câțiva zeci de kilometri de Canakkale. Alături, într-o vitrină de sticlă se află o reușită machetă a orașului-cetate Troia. Băncile de piatră din apropiere au formă de corabie. Ne întoarcem pe lângă un mic parc, plin de statui mici și albe, pe strada din spatele restaurantelor de pe faleză. Căscăm ochii în vitrinele mulțimii de magazine, trecem pe lângă un lustragiu (meserie dispărută la noi) și ajungem în fața altui simbol al orașului: Turnul cu ceas. Frumos luminat noaptea, impunător ziua, monumentul e ridicat în anul 1897 de consulul italian al vremurilor de atunci. În preajma lui găsești multe localuri și nelipsitul kebap; toate sunt deschise până târziu în noapte.

Vă recomand să vă pierdeți o oră pe străduțele ce pornesc de lângă Turnul cu ceas. Noi am fost vrăjiți de frumoase case din piatră, piațete cu palmieri și mici terase, o mulțime de magazine cu prețuri rezonabile, o moschee minionă, fântâni cu înscrisuri turcești…E o zonă ceva mai liniștită și care te introduce în atmosfera turcească patriarhală. Am cumpărat la un preț mic niște cireșe imense de la un fel de „aprozar” de cartier – au avut un gust desăvârșit. Nu lipsesc magazinele de delicatese (bomboane, sugiuk, rahat vărsat); de aici am cumpărat primele sticluțe cu apă carbogazoasă cu diverse arome. O mulțime de magazine împânzesc arterele; orașele turcești sunt un fel de bazar permanent.

Opririle în orașul Canakkale au fost întotdeauna un prilej de relaxare. Micile plimbări prin oraș ne-au condus către parcuri frumos amenajate, monumente istorice și de ce nu, pentru cine dorește, chiar un muzeu militar.

---

VIZUALIZĂRI: 8776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI