Frumuseţi naturale din Asturia şi eleganţa capitalei Cantabriei

TIPĂREȘTE

Şi a venit ultima zi a vacanţei. În care de dimineaţă vom părăsi minunatul Parque Nacional de los Picos de Europa iar către amiază şi splendida Asturie.

Provincie în care mai zăbovim puţin, cât să dăm o raită până la Ribadesella, un elegant orăşel de coastă, amenajat pe gura de vârsare a râului Sella în Marea Cantabrică.

Iar de unde poate fi observată şi admirată mai bine configuraţia oarecum stranie a localităţii decât din vârful dealului pe care e ridicat Schitul Guía, fără îndoială, unul dintre cele mai admirate și recunoscute simboluri ale orașului şi zona cu cea mai frumoasă panoramă asupra oraşului şi Mării Cantabrice?

Parcăm maşina în port şi pornim pe faleză, adică pe El Paseo de Grua, de pe care poţi vedea gura de vărsare în mare a râului şi pe partea opusă Playa Santa Marina, mărginită de simple case de vară sau conace construite în stil indian. Influenţa indienilor, familii de emigranţi plecaţi în Lumea Nouă în secolul XIX şi reveniţi cu mari averi în veacul următor, se face remarcată în arhitectura cartierului.

Plimbarea îţi permite să te bucuri de două trasee, cel istoric al portului – care în 6 picture murale din ceramică surprinde istoria portului oraşului – şi cel mitologic - care de-a lungul a 9 totemuri informative te introduce în mitologia asturiană în care îşi au locul sirene, El Cuelebre sau Xanes.

Pe apele liniştite ale Sellei canoiştii alunecă uşor având timp şi de glume, după cum ne dăm seama. Acest sport se bucură de o mare popularitate în rândul localnicilor iar întrecerea lor tradiţională de la Arriondas cu finişul sub podul arcuit din Ribadesella a căpătat o anvergură internaţională, prilej de atracţie competiţională şi turistică la fiecare început de august.

O statuie reprezentativă pentru practicanţii acestei discipline sportive a fost ridicată în apropierea liniei de sosire a cursei.

De pe faleză ai două posibilităţi de a ajunge în cel mai căutat punct al oraşului. Una mai scurtă şi abruptă iar alta mai domoală dar şi mai lungă. Le-am parcurs pe amândouă, prima la urcare iar a doua la coborâre.

Schitul Guia e ridicat în vârful Muntelui Corberu, loc în care oamenii secolului XVI au decis să construiască o structură de apărare pentru protejarea portului de atacurile marinei franceze, cea care hărţuia constant primul port asturian.   

Astfel că au apărut în această locaţie un mic fort, un turn de apărare şi un schit, acesta din urmă fiind singura construcţie ce încă dăinuie, deşi doar parţial din ceea ce fusese odinioară, restul dispărând odată cu prăbuşirea unei stânci care îi susţinea fundaţia.

E închinat Fecioarei din Guia, ocrotitoarea marinarilor, cei care au găsit-o pe mare, într-o barcă în derivă, fiind conduşi spre ea de un porumbel. De altfel, pasărea îşi are locul în palma fecioarei a cărei statuie a fost ridicată aici.

Priveliştea de aici, din oricare parte te-ai uita, este spectaculoasă. Ai privire spre mare, te suceşti puţin şi vezi plaja cu vărsarea Sellei. Te mai roteşti niţel şi dai cu ochii peste meandrele line ale cotului strâns făcut de râu iar ceva mai încolo de centrul vechi. Pentru ca la răsucirea completă să ai în faţă micul dar elegantul şi bine întreţinutul schit.

Revenim la malul apei, trecem de piaţa de peşte La Rula, denumire luată de la sistemul de licitaţie al peştelui, şi ne oprim pentru ceva dulcegării de patiserie în centru.

Următoarea destinaţie a zilei a fost planificată pentru a vedea Acantilados del Infierno, sens în care lăsăm maşina în parcarea de la Playa de Arra şi purcedem pe jos, cărările prin puzderia de flori galbene având darul de a ne ghida fărănecesitatea de a urmări neapărat însemnele.

Plimbarea pe buza prăpastiei ce se căsca spre valurile ce spumegau jos când se izbeau de baza stâncilor a avut darul de a ne răcori binişor dar şi de a binedispune fetele al căror păr blond zbenguia de zor în bătaia impetuoasă a brizei.

Spectacol total şi gratuit oferit şi aici de natură, într-un amalgam de culori şi relief cu măiestrie servit privitorilor.

Cu mare interes aşteptam să ajungem şi la Bufones de Pria. Spre care ne îndreptăm cu maşina, însă ultimul kilometru eşti nevoit să îl parcurgi pe jos, mijlocul auto rămânând obligatoriu la odihnă într-o mare parcare gratuită.

Pe distanţa parcursă la pas ai parte şi de un bonus, respectiv Playa de Guadamia, o plajă interesantă pe marginea unui mic râu ce se varsă în mare puţin mai încolo.

Bufonii sunt crăpături şi coşuri deschise pe coastă şi conectate cu marea prin care apa pătrunde cu presiune formând jeturi ce ţâşnesc în exterior până la o înălţime de 20 metri.

Formaţiunile de acest gen iau naştere datorită dezintegrării calcarului sub acţiunea apei de ploaie.

Odată valurile izbite de ţărm, apa şi aerul existente în crăpături sunt comprimate şi trimise cu presiune în exterior.

Dacă marea este calmă prin coşuri iese doar aer, cu un muget destul de înficoşător care produce deliciul turiştilor.

În stare agitată, cu valuri puternice, marea produce un spectacol grandios când trimite aerul şi apa prin gurile deschise ale pământului însoţite de un zgomot asurzitor, creând admiraţie şi, totodată, teamă în rândul privitorilor.

Gemetele pământului se aud la distanţă de câţiva kilometri în lunile iulie şi august, perioadă a anului în care se ţin reprezentaţiile de gală, marea fiind mai agitată.

Pentru cei care au văzut gheizere, bufonii reprezintă un show aproximativ similar, cu un bonus datorat  sunetului.

Curioase din fire, Adriana şi Diana au pătruns puţin în gura coşului pentru a explora dar au tras o sperietură serioasă în care au resimţit în propriile urechi intensitatea tunetului venit din adâncuri. Care a determinat şi o evacuare necrezut de rapidă a orificiului respectiv!

Ultimul punct al itinerariul îl reprezintă Santander, capitala Cantabriei. L-am trecut pe listă la dorinţa Roxanei, dornică să vadă şi “un oraş mai mare” .  

Aveam să descoperim o localitate elegantă – e primul atribut ce îmi vine la tastare -, cu străzi curate şi înflorate, aerisite şi flancate de clădiri frumoase, fără urmă de deteriorări. Aveam impresia că drumul nostru străbate doar porţiuni pregătite pentru a fi vizitate, aidoma rutelor pe care era condus odinioară cel mai iubit fiu al patriei în vizitele sale de lucru.

Atâta doar că noi nu aveam o ţintă precisă în plimbăreala prin zona centrală după ce vizitasem cel mai important obiectiv avut în plan. Voiam doar să-i simţim vibraţia. Sau vibe-ul cum m-ar corecta Roxi…

Principala şi de durată mai lungă oprire în Santander - cunoscut şi sub denumirea de Mireasa Mării - am avut-o pe Peninsula Magdalena, pe a cărei suprafaţă e amenajat parcul cu acelaşi nume, deschis zilnic între orele 8-20:30.

Suprafaţa de 25 hectare în cauză ce i-a fost oferită la data de 15 ianuarie 1908 regelui Alfonso al XIII-lea ca reşedinţă de vară reprezintă cel mai vizitat loc din oraş, atât de localnici cât şi de turişti.

Peninsula găzduieşte mai multe obiective de interes.

Muzeul Omul şi Marea, o expoziţie în aer liber ce cuprinde 3 galeoane impunătoare, o plută, figura Marigalantei (o sirenă locală), un balon de salvare (numit Bubble) precum şi o hartă cu traseele parcurse de Vital Alsar, un marinar şi aventurier local, ce a străbătut 7.135 mile pentru a se întoarce acasă din Mexic cu ambarcaţiunile menţionate mai sus după o călătorie ce a durat 267 zile.  

Miniacvariul în aer liber e casa unor specimene de pinguini africani, foci, lei de mare şi raţe iar din fostul debarcader regal mai pleacă acum doar căteva mici ambarcaţiuni de agrement.

Fostele grajduri regale, construite în stil englezesc, au devenit Casa de los Guardeses, imobil utilizat ca centru de primire a vizitatorilor dar şi spaţiu în care se ţin diverse evenimente şi cursuri. În faţa acestora am avut plăcuta surpriză de a descoperi un încărcător solar pentru cei rămaşi fără baterie la telefon.   

Faro de la Cerda - vechiul far care semnaliza navelor intrarea în golf -, rămăşiţele fortului Sandoval şi mareometrul atrag şi ele turiştii, ultimul dintre ele fiind folosit în trecut- alătiuri de cel din Cadiz -  pentru a măsura nivelul mediu al mării. În zilele noastre aceste măsurători se fac, aşa cum am mai menţionat în această serie de articole, cu aparatura instalată la Alicante.

Punctul de maxim interes al parcului în care platanii sunt cei mai numeroşi ca specie de copaci e, fără îndoială, splendidul Palacio La Magdalena, construit în anul 1908 şi restaurat ultima oară în anul 2020, destinat a fi ocupat de familia regală şi suita ei.

În prezent a devenit o importantă atracţie - preţ intrare 6 euro, cu programare online pe ore de vizitare - dar şi sediu al unei universităţi internaţionale în care vara se predau cursuri de master studenţilor veniţi de prin toată lumea.  

Întregul parc poate fi explorat la pas sau cu trenul turistic, casa de bilete pentru acesta fiind situată la intrare.  

Peninsula oferă satisfacţie şi celor îndrăgostiţi de plaje, El Camelio – nume datorat asemănării stâncii cu silueta unei cămile - şi Bikinis, atragând cu nisipurile şi formele lor. Dacă primei plaje i-am găsit scrisă explicaţia acordării denumirii, pentru cea de a doua nu am depistat nimic documentar, dar să nu vă gândiţi la nebunii din alăturarea celor două cuvinte, bikini şi forme…  

Prin zona centrală a oraşului aveam să remarcăm Mercado de la Esperanza, cea mai mare piaţă de produse proaspete din Cantabria, cu o arhitectură Belle Epoque, adăpostul antiaerian construit în anul 1937 sub Plaza del Principe, precum şi impozanta catedrală în apropierea căreia mai sunt vizibile părţi din zidul preromanic gros de 4,5 metri ridicat pentru a preveni incursiunile vikingilor şi normanzilor.

Cam pe aici se termină scurtul nostru raid prin nordul Spaniei. O săptămână teribil de scurtă pentru a putea cuprinde şi alte puncte de interes în zona vizitată, descoperite pe perioada documentării.

Efectiv nu ai cum ajunge la toate în doar cele 7 zile, dar ce am văzut în cele 3 regiuni – Ţara Bascilor, Cantabria şi Asturia – şi compania fetelor ne-au adus o mare bucurie.

Mare lucru să nu refacem echipa pe viitor!  

---

VIZUALIZĂRI: 405 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI