ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 08.02.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 9 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Mic ghid de calatorie in Albania

TIPĂREȘTE

Salutare dragi colegi si navigatori pe siteul A.F.A. Am sa incerc in randurile care urmeaza sa va ofer cateva informatii pentru toti cei care au in agenda lor de calatorie ca destinatie Albania. A venit si randul acestui review tocmai acum cand aceasta tara trece printr-o mare tragedie in urma cutremurului din aceasta saptamana care s-a soldat cu pierderea de vieti omenesti si imense pagube materiale.

Voi incerca sa fiu obiectiv, sa nu fiu influentat de aceasta drama a poporului albanez si sper din tot sufletul ca informatiile pe care am sa vi le ofer sa va fie de un real folos.

PREZENTARE GENERALA

Albania este o tara situata in Peninsula balcanica si se invecineaza cu Grecia, Macedonia, Kosovo, Muntenegru si este despartita de Italia de stramtoarea Otranto, locul unde se intalnesc marea Adriatica cu marea Ionica. Este republica parlamentara si in momentul de fata sant in negocieri alaturi de Macedonia pentru aderarea la UE.

Considerata pana nu demult pe buna dreptate ca principalul producator si exportator de droguri al Europei, acum Albania paseste timid spre o democratie care este perceputa in mod diferit de cetatenii acestei tari. Se confrunta si ei cu aceleasi probleme prin care am trecut si noi imediat dupa revolutie, s-a construit haotic si acum se vad adevaratele consecinte, s-a distrus tot ce amintea de vechiul regim comunist, s-au inchis fabrici si uzine iar situatia socio -economica nu este una prea roz. Va aduceti aminte de bancurile cu Albania si albanezi in care erau satirizati pentru saracia si prostia lor.

Lucrurile au mai evoluat intre timp dar dupa parerea mea aceasta tara este una saraca. Impartita in multi saraci si putini bogati, aceasta tara de pastori incepe usor, usor sa faca loc si unei categorii sociale de mijloc care sa dea stabilitate si siguranta in viitoarea economie de piata. Coruptia si traficul de droguri nu au disparut dar ele sant marile generatoare de bani care se reinvestesc in comert, turism, servicii. Asa cum spunea cineva mafia albaneza exista in toata Europa, Statele Unite dar nu actioneaza din patriotism in tara natala.

Am doua concedii facute in aceasta tara si pot spune ca nu m-am simtit niciodata in nesiguranta. Din punct de vedere turistic totul este Ok si va recomand sa vizitati aceasta destinatie, va asigur ca o sa fie o experienta inedita si foarte interesanta.

ACCES

Pentru a calatori in aceasta tara aveti nevoie de un act de identitate, pasaport sau buletin. Desi nu este stat membru U. E. datorita unor acorduri semnate cu uniunea puteti accede aici doar cu buletinul Nu se mai percepe taxa pentru viza iar documentele masini sa fie in regula. Aveti grija sa nu aveti taiata Albania pe cartea verde pentru ca o sa va puna sa achizitionati una din vama si este foarte scumpa.

Nu este o regula dar o sa intalniti prin vama albaneza si vamesi amabili si uni mai ciufuti cuprinsi in acele momente de exces de zel Eu personal nu am intalnit decat o singura data un vames superconstiincios care din dorinta de a face si el un ban nu stia ce acte sa mai ceara sau unde sa mai caute prin masina.

INFRASTRUCTURA RUTIERA

Drumurile din Albania lasa foarte mult de dorit Exista peste 300 de km de autostrada ce leaga capitala Tirana de orasul Durres precum si o autostrada care va lega Albania de Kosovo, stat independent care este considerat de catre albanezi o regiune ce face parte din tara lor.

Autostrazile au cate doua benzi pe sens si nu au banda de refugiu. Nu poti circula cu mare viteza pe ele deoarece se intrerup la intersectia cu alte drumuri prin sensuri giratorii. Am mers si pe drumuri foarte bune, dar am intalnit si portiuni de drum care aratau ca dupa un bombardament. Intalniti astfel de drumuri prin orase si pe unde s-au facut devieri pentru constructia de noi drumuri. Din ceea ce am vazut pot spune ca in aceasta tara se munceste pentru imbunatatirea infrastructurii rutiere.

SFATURI PENTRU SOFERI

Nu stiu exact care sant criteriile de obtinere a permisului auto in aceasta tara dar aici am intalnit cei mai slab pregatiti soferi din toata Europa.

Cred ca prima regula a codului rutier albanez este - fara regula. Nu va bazati ca aveti prioritate, asigurati-va temeinic, pentru ei nici macar in banalul sens giratoriu nu stiu sa circule, In marile orase o sa vedeti jeepuri si alte scule de masini, bineinteles Mercedes, care sfideaza culoarea rosie a semaforului iar la trecerile de pietoni poti fi lovit oricand. Conduceti incet si asigurati-va pentru a nu avea incidente neplacute.

Daca in principalele orase o sa intalniti masini noi foarte puternice, prin afara oraselor marea majoritate a autovehicolelor sant epave pe roti Mercedes si din acest motiv as numi aceasta tara - Cimitir european Mercedes.

GEOGRAFIE

Relieful acestei tari este predominant muntos, iar riviera albaneza se intinde pe lungimea a 500 de km. Gasim munti foarte inalti pe coasta albaneza in partea sudica si o vasta campie litorala in partea de nord.

Principalele orase ale aceste tari sant capitala Tirana, Durres care este cel mai mare port albanez la marea Adriatica, Ko'rce, Elbasan, Vlore, kuk'es., Girokaste'r si Shko'der. Desi populatia acestei tari nu este prea mare, putin peste doua milioane de locuitori cea mai multa in capitala Tirana aproape un milion.

LIMBA

Albaneza este principala limba a acestei tari si este vorbita in doua dialecte unul cu influenta aromana si altul cu influente grecesti. In marea majoritate a locurilor turistice vizitate am vorbit si m-am inteles cu localnici in limba engleza. In statiunile turistice majoritaea cunosc engleza la nivel conversational. In calatoria mea prin acesta tara pot spune ca m-am descurcat onorabil, neexistand bariera de limbaj

CLIMA

Se spune ca in aceasta tara in 300 de zile pe an straluceste soarele. In zonele litorale clima este mediteraneana iar in interiorul tarii temperat continentala. Sezonul pe litoralul albanez incepe pe 1mai si se termina in ultima zi a lunii septembrie. Cea mai calduroasa luna pe litoralul albanez este august, in aceasta luna mercurul termometrelor urcand la 40 de grade celsius.

STATIUNI TURISTICE

Cele mai importante statiuni sant Saranda, Vlore si Durres, considerate cele mai mari si mai micute, dar in plina expansiune Ksamil, Borsh, Himare', Dhermi, Orikum si Radhime.

SARANDE - O statiune frumoasa si noua la malul marii Ionice. Hoteluri si apartamente noi pe care le puteti inchiria in regim hotelier la preturi foarte bune. Desi constructiile sant ingramadite au o arhitectura frumoasa iar faleza este amenajata modern cu plaje si miniporturi pe o parte iar pe cealalta terase, restaurante si magazine.

Majoritatea plajelor acestei statiuni sant cu nisip si pietre, la fel si intrarea in apa.

Daca ajungeti aici va recomand si doua obiective turistice foarte frumoase. Parcul national Butrint cu situl sau arheologic si castelul lui Ali Pasa. Al doilea obiectiv ar fi Blue Eye, un izvor care alimenteaza cu apa un lac foarte adanc iar denumirea vine de la culoarea de un albastru pur al apei.

KSAMIL - Este mai degraba un village. Si aici sa construit foarte mult, hoteluri de 2-3 -4 si 5 stele, restaurante si zona comerciala. Aceasta mica statiune situata la 12 km de centrul Sarande va deveni in cativa ani o forta pe piata turismului albanez.

Plaje foarte frumoase cu nisip si intrare lina in apa. Zone cu mult soare dar si locuri umbroase unde te poti relaxa la briza mari Ionice. Pentru cei care sant amatori de plaja in locuri salbatice aici vor gasi cu siguranta.

VLORE - Este considerata perla litoralului albanez. Hoteluri noi cu arhitectura moderna fac din aceasta statiune o destinatie de vis. In plin sezon estival aici isi petrec concediul majoritatea albanezilor si foarte multi italieni si nemti. Aceasta destinatie este foarte cautata datorita preturilor atractive la cazare si alimentatie publica.

Plajele de aici sant cu nisip fin iar intrarea in apa este foarte lina, adancimea aproape doi metri la peste 100 de metri in larg.

Aici puteti vizita statiunea si orasul care este foarte frumos. Va recomand Kuzum Baba care este o colina erodata de ape si care va ofera o panorama superba asupra statiunii si orasului. Aici o sa gasiti o constructie care este ceva intre moscheie si biserica, nu mi-am dat seama carui cult religios apartine si frumosul palat al pasei Kuzum Baba.

Nu trebuie sa ratati nici piata independentei, moscheia din centrul orasului si frumoasa plaja Plazhi i Vjeter.

DURRES - Desi este considerat un tot unitar, acest oras este impartit in doua parti distincte. Statiunea unde sant numai hoteluri si restaurante si orasul propriu zis despartite de cel mai mare port din Albania Durres. In statiune foarte multe hoteluri noi cu o arhitectura de inspiratie greceasca si otomana.

Restaurante si multe magazine, hoteluri si mai noi si mai vechi, bazaruri amenajate rudimentar fac din aceasta statiune un amalgam de inspiratie orientala. Fiind foarte aproape de capitala Tirana in plin sezon este foarte aglomerata dar ca sa parcurgi cei 35 de km intre cele doua localitati ai nevoie de multa rabdare si 2-3 ore.

Mie mi-a placut si orasul cu toate ca la capitolul curatenie stradala lasa foarte mult de dorit.

Statiunea este mult mai curata si fara maghernite. Zona centrala este frumos amenajata si va recomand sa vizitati moscheia din centru, amfiteatrul roman, orasul vechi si turnul venetian.

Atat orasul cat si statiunea va vor surprinde atat placut cat si neplacut datorita curateniei stradale si a gradului de civilizatie al unor localnici.

BORSH, HIMARE', DHERMI, RADHIME, ORIKUM - Aceste localitati sant statiuni mai mici care atrag si ele foarte multi localnici dar si straini care viziteaza aceasta tara Gasiti si aici hoteluri doar ca la scara mai redusa si la preturi care sfideaza orice concurenta. Nu am stat in niciuna din aceste statiuni dar le-am vizitat pe toate fiind insiruite pe drumul de riviera ce leaga Saranda de Vlore. Plus ca toate micile localitati de pe acest drum au plaje amenajate, locuri de cazare si unitati de alimentatie publica.

TIRANA - Este capitala acestei tari si este un oras foarte frumos. Zona centrala este superba, cladiri cu foarte multe etaje, hoteluri noi, parcuri si zone comerciale. Nu neg ca acest oras nu ar avea si zone mai putin frumoase cu maghernite si locuri rau famate dar astea le gasiti spre periferie.

Puteti vizita simbolurile acestui oras Piata Skandenberg si Piata Maica Tereza, Centrul cultural piramidal, Moscheia Ethem bey, Biseica catolica Maica Tereza, Castelul Petrela, Parlamentul, Catedrala Ortodoxa si vechiul turn cu ceas.

GJIROCASTER - Acest oras este considerat de albanezi ca fiind cel mai frumos din toata Albania. Orasul vechi este construit pe munte si vegheaza orasul nou aflat la poalele sale Labirintul de stradute pavate cu piatra cubica te urca si te coboara solicitandu-ti la maxim conditia fizica,

Am vizitat cetatea medievala, Turnul cu ceas, bazarul si pot spune ca am fost fascinat de acest oras de piatra in care s-a nascut Ismail Kadare, unul din cei mai iubiti scriitori ai acestei tari. Pentru o vizita completa a acestui oras aveti nevoie de doua zile, timp pe care eu nu l-am avut.

CAZARI

Nu stiu daca sant la noi in tara agentii de turism care ofera concedii in Albania. Eu toate cazarile din aceasta tara le-am achizitionat prin Booking Com, care are pentru aceasta tara si un filtru de cautare numit - Lux accesibil. Nu am avut absolut nici o problema cu rezervarile si am primit intotdeauna exact ce am rezervat.

Preturile la cazare sant absolut ok. Metoda de plata difera de la un hotel la altul, pentru ca unele din ele nu accepta plata online. Daca cititi cu atentie metoda de plata este specificata la fiecare hotel in parte.

MONEDA

Puteti plati in aceasta tara cu cardul, acolo unde exista posibilitatea, cu euro in locurile unde se accepta acest lucru si cu moneda nationala a acestei tari - Leke-ul albanez.

Pentru a schimba euro in moneda albaneza gasiti case de schimb valutar in toate orasele si statiunile Nu are sens sa cautati o casa de schimb cu un curs mai bun pretul fiind acelasi peste tot.

Un euro este cotat cu 120 de leke albaneze. In piete, bazaruri si in micile magazine puteti negocia preturile diferitelor produse pe care doriti sa le cumparati. Chiar daca alegeti sa platiti cu euro peste tot calculul va fi la aceeasi paritate unica.

PRETURI

Aceasta tara este atractiva si datorita preturilor foarte mici comparativ cu alte statiuni din peninsula balcanica situate in Grecia si Bulgaria. Toate marile magazine au preturile afisate iar majoritatea restaurantelor au tablite pe care sant scrise cu o creta pretul diferitelor preparate.

Daca pentru o noapte de cazare puteti plati intre 25 de euro si 60 de euro in functie de statiune si hotel, camera dubla pentru doua persoane... O masa la un restaurant pentru doua persoane costa intre 12 si 25 de euro cate doua feluri si racoritoare.

Fiind o tara predominant musulmana bauturile alcoolice sant mai scumpe la restaurant, 2-4 euro o bere, 10-20 de euro o sticla de vin. In supermarketuri bauturile au acelasi pret ca la noi.

GASTRONOMIE

Bucataria acestei tari are influente mediteraneene, grecesti la care se adauga preparatele lor traditionale. Pentru cei care iubesc pestele si fructele de mare aici gasiti o gama variata a acestor produse » Un platou cu fructe de mare pentru doua persoane 15 euro. Berbecut la protap cu garnitura si salata 10 euro kg de carne gatita. Platouri cu branzeturi si cascaval 10 euro, cea mai buna ciorba de peste 1,5 euro, etc

OAMENII

Albanezi sant oameni simplii si sant amabili si politicosi cu cei care le viziteaza tara. Conform proverbului ca nu exista padure fara uscaturi poate ca o sa intalniti si exceptii de la regula. Nu am avut niciodata probleme si pot spune ca m-am simtit bine in compania lor. Cel putin personalul tuturor locatiilor unde am stat a fost amabil si gata oricand sa te ajute indiferent de problemele aparute.

CURATENIE

In statiuni si in majoritatea zonelor turistice este curatenie. Si in hoteluri serviciile sant foarte bune, se face curat, se schimba prosoape, lenjerii...

Problema mare o reprezinta gunoaiele aruncate pe marginea drumurilor, pe strazile oraselor, aici inca se consuma in cantitati industriale seminte si porumb fiert sau copt.

Pentru a ajunge in statiunea Sarande traversezi un frumos drum prin munte a carui frumusete e stirbita de multitudinea de gunoaie. Desi asta iti lasa un gust amar statiunile sunt ok din acest punct de vedere.

SIGURANTA

Dupa parerea mea esti in siguranta in aceasta tara. Asa cum v-am spus, desi mafia albaneza este prezenta peste tot in lume, ea nu actioneaza pe teritoriul albanez. Aici se spala foarte multi bani obtinuti de mafie, marea lor majoritate fiind investiti in servicii si turism.

Am mers prin zone aglomerate si nu am vazut hoti de buzunare, nici de masini furate nu am auzit

Puteti calatori in toate zonele turistice, vizitati orasele si pentru siguranta dvs evitati periferia si locurile mai putin circulate.

RECOMANDARI

Vizitati aceasta tara si o sa fiti placut surprinsi. Considerata ultima reduta virgina a turismului european inca va mai poate oferi concedii de vis pe frumosul litoral albanez.

Puteti face un concediu de 7 zile aici doua persoane cu 500 de euro fara transport. Acesti bani reprezinta trei zile de cazare fara nimic in Mamaia sau Poiana Brasov.

Asa cum v-am spus vizitarea acestei frumoase tari va ofera o experienta de viata si turistica de neuitat

Vacante si calatorii frumoase sa aveti.


[fb]
---
Trimis de micutzu in 30.11.19 20:03:52
Validat / Publicat: 30.11.19 20:43:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.

VIZUALIZĂRI: 9377 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micutzu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Faleza in Vlore
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44750 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[30.11.19 21:08:29]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mprofeanu
[01.12.19 19:49:16]
»

@micutzu: Am citit cu plăcere articolul tău foarte bine structurat cu atâtea informații utile și noi despre Albania și litoralul ei, un adevărat ghid pentru cei ce vor să ajungă acolo dar și pentru cei ce vor să cunoască cât mai multe despre această țară.

Frumoase și deosebite sunt și pozele!

micutzuAUTOR REVIEW
[02.12.19 20:47:18]
»

@mprofeanu: Multumesc mult pentru aprecieri si vot. Albania este o destinatie usor accesibila si o experienta unica. Acum vreau sa ajung in Armenia datorita frumoaselor impresii postate de dvs pe site. Vacante si calatorii frumoase va doresc.

Azrael
[09.04.21 10:50:06]
»

@mprofeanu:  o prezentare utila

Azrael
[09.04.21 10:52:19]
»

Mi a placut articolul dvs. Chiar iau in calcul sa petrec un sejur in Albania prin iunie

Corina2021PHONE
[20.06.21 13:15:40]
»

La începutul lunii iulie reau să merg în concediu în Durres. Nu am fost niciodată în Albania și am nevoie de niște lămuriri legate de traseu, taxe de drum, orice informații utile. Fiind din Satu Mare, ma gândesc să îmi caut o cazare în Serbia, să nu fie drumul prea lung, dar nu cunosc condițiile de acolo. Am nevoie de test PCR în Serbia? Mulțumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionyde
[30.05.23 08:22:07]
»

Ar fi util actualizarea ghidului, ca este din 2019.

AzraelPHONE
[07.06.23 08:55:19]
»

@ionyde: eu când am fost in Albania in 2021, am trecut pe la PF2, și am dormit în Nis, dar am plecat din y și m am dus în Data de adică în sudul Albaniei. Cred că din Satul Mare ai avea varianta pe Ungaria - Serbia- Muntenegru - Albania. Poți să sa dormi în Nici Sad, sau Belgrad apoi sa mergi mai departe spre Durres. Ai de văzut în Albania cetatea Skoda, orașul Durres, iar mai la sud îți recomand Castelul Berat, poți face rafting in canionul Berat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
akvila, Azrael, Corina2021, ionyde, micutzu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Albania:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055706024169922 sec
    ecranul dvs: 1 x 1