Gastronomie în Pelion

TIPĂREȘTE

Călătorului îi stă bine cu drumul, dar omul trebuie să și mănânce.

În afară de micul dejun care a fost asigurat la hotel, celelalte mese le-am luat la tavernele din stațiunea Agios Ioannis.

De cele mai multe ori, cred că de vreo cinci ori, am mâncat la Taverna Restaurant – Pilio Plaza.

Un loc frumos, cu mese pe o terasă acoperită cu vedere la mare și cu câteva mese chiar pe trotuar. De fiecare dată am stat sus, pe terasă pentru că era mai mult aer de la ventilatoarele care mergeau în permanență. Meniul este bogat, diversificat, cu feluri pe care le-am mai încercat și în alte călătorii cum ar fi tzatziki, tirokafteri (pastă de brânză cu ardei iute), kokkinisto (tocăniță de vițel cu sos de roșii și paste), supă de pește, fructe de mare, dar și cu mâncăruri specifice zonei. Dintre acestea, am gustat spentzofai (o tocană de cârnați afumați, care au în compoziție și puțină mentă), o mâncare mai mult de iarnă, foarte apreciată pe pârtiile de schi, strapatsada (o omletă cu roșii, ardei și brânză), miel în sos de lămâie. Am încercat, de asemenea bouyourdi (roșii, ardei și brânză la cuptor într-un vas de lut), un mix de salată cu rucola, salată creață, salată verde și parmezan. Greek pizza a fost foarte mare și foarte gustoasă astfel că am luat și la pachet în ziua plecării să avem pe drum până la următorul popas de pe traseu.

La Taverna Akti, câteva seri la rând nu am reușit să găsim o masă liberă, de parcă am fi avut nevoie de rezervare. Am ales, deci, să mâncăm aici de două ori la prânz și nu am regretat. Salata „Special Akti” care mărturisesc că ar fi ajuns pentru patru persoane avea salată verde, rucola, salată creață, roșii, fulgi de migdale, boabe de porumb, crutoane și brânză halloumi pe grătar. În mod obișnuit o servesc cu oțet balsamic, dar mie nu-mi place și i-am rugat să-mi pună oțet obișnuit. Nu mi-au pus absolut nimic și m-au lăsat să-mi pun singură cât ulei și cât oțet doream.

Tot de două ori, de această dată seara, am mâncat la Taverna Remezzo, singura tavernă la care am găsit un meniu în limba română. Ciudat? Da, până am aflat că proprietarul are un cumătru din România. Ne-a oferit din partea casei câte un păhărel de ouzo cu cuburi de gheață și iedul cu sos de lămâie a intrat ca uns. A fost o încântare și cât de mare a fost porția, mărturisesc că am făcut eforturi să o termin, dar ar fi fost păcat să las în farfurie altceva decât oasele. Înainte de desert, niște prăjiturele delicioase, a ciocnit și proprietarul un păhărel de ouzo cu noi. În altă seară am băut un vin de casă foarte bun, care avea aromă de zmeură, dintr-un soi asemănător cu „căpșunica” noastră.

Altă dată am mâncat la singura tavernă de pe Plaja Papa Nero, dar chiar nu-mi mai aduc aminte cum se numește. Cât nu sunt eu fan tocătură, aici am mâncat niște chiftele la cuptor delicioase și o salată cu ierburi de mare murate în oțet.

Peste tot mâncarea a fost proaspătă și foarte gustoasă. Întotdeauna masa începea cu o carafă cu apă rece de izvor (în stațiune apa de la robinet este potabilă și plăcută la gust, cel puțin nouă ne-a plăcut și ne-a scutit de căratul zilnic al sticlelor de la supermarket) și se încheia cu desertul care consta în fructe (pepene roșu sau caise), prăjituri (cu cremă de lapte și sos de ciocolată sau caramel, negrese), înghețată sau dulceață de vișine.

Prețurile sunt mai mari decât în alte zone ale Greciei pe care le-am vizitat, dar o masă pentru două persoane, fără băuturi (o dată am împărțit o bere la pizza și o dată am băut vinul de „căpșunică) nu a ajuns, cu tot cu bacșiș, la 25 de euro.

Este totuși o destinație destul de greu accesibilă (mă refer aici strict la căile de acces), scumpă, dar în care primează calitatea și nu cantitatea, deși, așa cum am spus mai sus porțiile sunt foarte mari, incomparabil cu Corfu, de exemplu unde porțiile nu sunt mici ci, în opinia mea, rezonabile.

Am lăsat la urmă impresiile negative, pentru a nu influența cumva alegerile celor care vor merge în stațiune.

Taverna Akrogiali, foarte bine cotată pe forumurile de specialitate, pentru mine a fost o dezamăgire totală.

În prima seară când am ajuns ne-am întâlnit cu niște prieteni care deja își încheiau vacanța și plecau a doua zi. Ne-am întâlnit la această tavernă pe care ei o frecventaseră pe timpul sejurului. Obosiți fiind de pe drum, noi ne-am rezumat la tzatziki cu cartofi prăjiți și un gyros care au fost mai mult decât ok.

A doua seară am ales Akrogiali pentru că aveau kokoretsi (măruntaie de miel învelite în mațe și făcute pe frigare). Un fisco total: rece, uscat, aproape ars. Deși încă unul se rotea pe frigare, cineva din conducerea tavernei a strigat la ospătar să spună că dacă mai întreabă cineva de kokoretsi s-a terminat, mâine.

După care am așteptat jumătate de oră să ne facă nota de plată, jumătate de oră să catadicsească cineva să vină să ne ia banii și altă jumătate de oră să primim restul, în condițiile în care nu erau mai mult de 10 persoane la mese. Și uite așa am petrecut două ore într-un loc care nu merita mai mult de 10 minute. Poate nici atât.

---

VIZUALIZĂRI: 4967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI