Unde, ce şi cum am mâncat în Santorini

TIPĂREȘTE

La finalul seriei mele de articole despre Santorini, aşa cum mi-am format obiceiul atunci când închei un şir de povestiri dintr-o anumită destinaţie, voi face câteva referiri şi la mâncătoriile ai căror clienţi am fost. De asemenea, voi aduce vorba şi despre câteva mâncăruri tradiţionale, specifice insulei, fiindcă există şi aşa ceva, deşi profilul bucătăriei generale este al celei grecești obişnuite, cea care ne răsfaţă papilele gustative mai peste tot când ne aflăm în Elada.

Aș începe cu descrierea celor câteva preparate culinare cu care santorinezii se mândresc și pe care le gătesc frecvent, dacă nu chiar zilnic. Primul ar fi tomato kefthedes, sau chiftele de tomate (roșii, așa cum le știm noi), un fel de mâncare ce nu lipsește din niciun meniu de tavernă sau chiar restaurant mai acătării din Santorini, santorinezilor fiindu-le obișnuit să-l consume curent.

În Santorini se cultivă un soi de roșii micuțe, asemănătoare cu cele cherry, dar foarte dulci și gustoase, avantajate fiind de solul fertil de natură vulcanică și de soarele ce strălucește din belșug peste insulă. Au fost aclimatizate cu succes din Egipt. Am mai aminitit și în alt articol că roșiile acestea sunt cultivate în orice gospodărie, santorinezii dedicând acestei banale legume, dar extrem de necesară şi folosită, chiar și un muzeu, aflat în localitatea Vlychada. Acestea împrumută chiftelelor o savoare deosebită așa încât rezultatul este absolut delicios. Bine, chiftelele mai conțin și ardei, ceapă, mentă și alte ierburi aromatice care dau la rândul lor un plus de gust.

Ar mai fi fava me koukia, un fel de mâncare ce aduce perfect cu fasolea noastră bătută, adică un soi de piure care se servește pe post de aperitiv, alături de altele, sau pe post de garnitură sau pur şi simplu ca atare. De altfel, fava este, cred, omologul bobului nostru, adică o plantă leguminoasă ce produce păstăi în care se găsesc boabe mai mari decât cele de fasole și mai apropiate ca aspect de cele de mazăre, însă mai închise la culoare. De asemenea, fava nu lipsește de pe nicio masă a localnicilor, după cum este prezentă în toate meniurile tavernelor din insulă. Se servește caldă sau rece, cu ulei de măsline deasupra, ceapă sau capere tocate și este foarte bună la gust.

La fel, specific acestei insule am văzut că sunt pătlăgelele albe, altfel spus vinetele albe, deși pare un nonsens. Din acestea, mult mai dulci faţă de cele clasice şi cu seminţe mai puţine, se face o melitsanosalata, adică salată de vinete, de culoare albă, care are un gust mai fin şi un aspect mai neobişnuit.

Ca specialităţi locale ale insulei am putea trece şi vinurile deosebite ce se produc în Santorini, vinuri despre care am povestit deja - vezi impresii

Acestea fiind zise, purced să vă aduc efectiv în faţa ochilor cele trei mâncătorii în care ne-am ospătat cu mâncăruri greceşti în toată vacanţa santorineză. Aţi citit bine, numai trei fiindcă s-a întâmplat ca în Perissa, prima tavernă la care ne-am oprit pentru cea dintâi masă în insulă, aşa de bine ne-a primit şi ne-a omenit, că n-am mai avut altă tentativă de a încerca în altă parte, deşi ofertă era din plin. Bine, aveam şi alte facilităţi, voi detalia.

Taverna Aquarius, Perissa

Am ajuns la această tavernă mulţumită gazdei noastre Irini căreia, încă de la început, i-am cerut recomandări în privinţa mai multor chestiuni, printre care şi cel al posibilităţilor de luat masa în Perissa. Ea ne-a înşirat câteva nume importante din Perissa lăsând la latitudinea noastră alegerea, precizând că unele taverne excelează în peşte şi fructe mare, altele în gastronomie grecească generală, altele fiind cât mai cuprinzătoare.

Din start, am vrut să ne aşezăm la o tavernă care să aibă mese la intrarea pe plajă ca să fim în buza mării şi cu ochii pe întinderea albastră. Ne-am oprit la Aquarius atraşi de decorul drăguţ şi de amplasarea sa perfectă la poalele muntelui Mesa Vouno. Chiar din primul moment când ne-au abordat chelnerii să le călcăm pragul, am ştiut că nu va fi singura dată când vom mânca acolo, de fapt am avut clar o chimie atât cu localul, cât şi cu personalul încă de la început, aşa încât aceasta a devenit taverna de casă pe parcursul întregii vacanţe.

Aquarius avea pe fontispiciu atât denumirea de restaurant cât şi cea de spaghetteria şi pizzeria, ceea ce îi mărea considerabil panoplia de preparate, alături de cele ale bucătăriei greceşti cu multe din cea internaţională, în special cea italiană. E drept că noi am preferat numai bucate greceşti, însă am văzut alţi turişti comandând tot felul de mâncăruri. Aici am încercat şi fava, ca şi tradiţionalele chiftele de roşii (tomato kefthedes) , pe lângă ceea ce cunoşteam deja şi ne plăcea îndeosebi: kleftiko de miel, mix de fructe de mare, choriatiki (salată grecească), tirokafteri (cremă de brânză iute), kalamari prăjiţi, mousaka, psarosoupa (supă de peşte) , etc. Toate erau gătite impecabil, toate erau foarte gustoase, dar şi aspectuoase.

Cei de la Aquarius au şi ştiut să ne fidelizeze asigurându-ne un discount de 10 procente din oricare dintre notele de plată, precum oferindu-ne negreşit la fiecare masă desert sau câte un pahar de digestiv constând în ouzo cu sirop de vişine. Absolut delicios!

Desertul era mereu diferit, fie că era vorba de cubuleţe de pepene roşu cu o prăjiturică, fie de îngheţată (uneori adusă cu artificii şi steguleţe greceşti de parcă sărbătoream ceva!), fie plăcinta casei cu ciocolată sau cu mere, de fiecare dată era excelent. Nicio masă nu ne-a dus mai mult de 30 € (cu mici excepţii) în condiţiile în care nu ne lipsea defel vinul alb, sec, de cel puţin jumătate de litru. Pe de altă parte, ca paranteză, aş putea spune că reducerea oferită, de zece procente, se cam compensa cu bacşişul pe care-l lăsam, aşa încât achitam suma înscrisă iniţial pe notă.

În plus, toţi clienţii tavernei aveau parte gratis de şezlongurile şi umbrelele (de stuf) din dreptul său, pe care le aveau în administrare proprietarii tavernei, aşa încât după o masă copioasă puteai coborî pe plajă să-ţi faci siesta pe şezlong sub umbrelă trăgând eventual un pui de somn ca mai apoi să te înviorezi la o bălăceală în apa perfectă de septembrie a Egeei.

Totul era foarte îngrijit, arăta foarte bine, pe plajă accesul se făcea pe traverse din lemn pentru a mai atenua fierbinţeala nisipului negru de origine vulcanică, existau cabină de schimb şi duş.

Despre taverna asta am numai cuvinte de laudă, cu băieţii aceia care ne serveau ne-am împrietenit destul de uşor şi de repede, am socializat, am povestit, aşa încât atunci când am plecat, parcă ne-am despărţit de vechi amici cu care ne cunoşteam de-o viaţă.

Taverna Spilia tou Stolidas (Cave of Stolidas), Akrotiri Port

La această tavernă ne-am oprit la masă după ce ne-am întors din periplul plajelor din sudul insulei - vezi impresii, desigur, rupţi de foame. După ce am coborât de pe vasul care făcea un fel de hop-on hop-off pe mare între câteva plaje, în micul port din Akrotiri mirosea demenţial de la tavernele din jur, ba la una dintre taverne se încinsese chiar un dans grecesc între ospătari şi turişti, parcă să-i facă în ciudă pârdalnicei de pandemie! Cum să rezişti?! Imposibil! Aşa că ne-am aşezat şi noi la o masă să putem fi spectatori şi clienţi în acelaşi timp, dar să avem în faţă şi marea, că până la urmă ea era în rolul principal al vacanţei.

Comanda noastră nu a fost una foarte consistentă, fiindcă mai aveam mult de cutreierat şi nu vroiam să ne înmuiem, ci doar să ne recăpătăm forţele pentru a purcede prin sat şi la far. Ţin minte că am cerut chiftele de tomate şi mi s-a răspuns că se epuizaseră, iar chelnerul, văzându-mă foarte mirată, mi-a explicat că gătesc aşa ceva în fiecare zi, dar nu în cantităţi mari, fiindcă vor să fie consumate proaspete, m-a invitat să le încerc a doua zi. Puţin probabil i-am răspuns, ştiind că aveam altceva în plan, aşa că ne-am rezumat la o salată grecească bogată şi o porţie generoasă de kalamari prăjiţi pe care le-am share-uit cu succes. Foarte gustoase amândouă, iar de băut, n-am prea avut parte decât de apă şi de bere fără alcool, fiind cu maşina. Nota de plată a fost în jur de 20 €, subţirică! Recomand cu drag taverna!

Taverna Sunset, port Ammoudi, Oia

Aceasta a fost cea mai frumoasă şi cea mai elegantă tavernă pe care am observat-o în portul Ammoudi în care coborâserăm per pedes din Oia, pe cele aproximativ 300 de trepte. De fapt, mai întâi am zărit câteva caracatiţe întinse la uscat pe sârmă ce aparţineau acestei taverne, aşa că am căutat-o cu privirea şi imediat ce am găsit-o, am ştiut că acolo vom mânca. Ce-i drept, ni se făcuse foame şi aveam nevoie de forţe proaspete pentru a ne putea pune în aplicare programul pe care ni-l făcuserăm ce ţinea până după apusul soarelui. Am ochit o masă în buza apei, că dacă se agita un pic ne uda primul val, şi ne-am aşezat.

A venit să ne servească chiar fiul patronului, un tânăr chipeş ce până atunci sporovăise cu tatăl său stând pe o canapea şi zgâindu-se amândoi într-un laptop, pesemne despre afaceri. Anul trecut, mai abitir ca alte dăţi, afacerile de familie, aşa cum sunt mai toate tavernele, s-au păstrat chiar în sânul familiei, nemaiapelând decât arareori la lucrători din afară, aşa cum se întâmpla odată. Deh, covidul, bată-l vina!

Ne-a adus meniurile, le-am răsfoit, conţineau preperate sofisticate în ton cu localul, însă noi am ales să mâncăm simplu: o porţie de taramosalata (salată de icre) şi pâine prăjită drept startere şi două porţii de kalamari prăjiţi, iar de băut o carafă brumată de vin alb, sec şi apă plată. La kalamari am primit câte un sos foarte bun, cu usturoi şi muştar. De prisos să vă spun că au fost foarte gustoase, iar papilele noastre au fost de-a dreptul încântate să simtă aşa nebunie de kalamari.

Din partea casei, la final, ne-au fost aduse două pahare cu Vinsanto, vinul-minune din Santorini, o specialitate fină, de desert pe care am savurat-o pe îndelete până la ultima picătură.

Taverna Sunset este rafinată, aranjată cu stil, mâncarea foarte bine gătită, însă şi cam scumpuţă. Nota noastră de plată : aproximativ 50 €, însă nimic nu e prea costisitor pentru un peisaj de vis şi o mâncare ce-ţi merge la suflet!

Am făcut o vizită şi grupului sanitar care până şi acesta era fiţos, la intrare m-a întâmpinat bougainvillea, iar înăuntru era drăguţ, desigur, şi foarte curat.

Concluzie

Aceasta a fost experienţa noastră gastronomică în Santorini, poate simplă, dar de mare efect, vă asigur. Recomand din tot sufletul toate aceste taverne, vacanţa parcă nu se poate numi vacanţă în Grecia fără a-i gusta bunătăţile în localurile greceşti aşa cum le ştim.

La final de serial

Sunt convinsă că am avut mare noroc cu această vacanţă şi recunosc cu mâna pe inimă că în condiţii normale nu am fi avut o vacanţă atât de plină şi nici la costuri accesibile. Destul de greu de crezut, dar iată că pandemia ne-a adus şi un aspect benefic, făcând abstracţie de emoţiile provocate de testele PCR, formularele online de localizare, incertitudinea până în ultima clipă şi pierderile financiare deloc de neglijat. Lăsând toate acestea de-o parte, Santorini este un tărâm absolut spectaculos, o destinaţie de vis în care am fost fericită să ajung şi în care mă mir şi acum că astrele s-au aliniat şi a fost posibil. Îmi place să privesc întotdeauna partea plină a paharului! Dacă vi se iveşte ocazia, nu ezitaţi să vă bucuraţi de Santorini, mi s-a părut supremul în materie de frumuseţe!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5370 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI