ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
AUG-2018
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Alte restaurante și taverne în Rhodos (1) - în capitala Rhodos Town

TIPĂREȘTE URM de aici

La finalul seriei de articole despre Rhodos, destinația noastră de vacanță din luna august a acestui an, nu pot să nu trec în revistă și alte restaurante și taverne din Rhodos, locații în care poți poposi pentru a-ți potoli foamea sau doar pentru a bea ceva. Fiind vară, uneori cu o temperatură greu de suportat, toate incursiunile noastre au fost făcute cu pauze dese pentru rehidratare. Articolul meu nu se dorește a fi un ghid. Știu că fiecare dintre noi are sau a avut de urmat traseul său, fiecare dintre ele scoțând în cale alte și alte locuri de popas. Voi vi le mai amintiți pe ale voastre? Ale noastre sunt:

Viamare - este o cafenea modernă situată în Rhodos Rown, pe Str. Afstralias, lângă țărmul mării, oferind băuturi calde sau reci și tot felul de ronțăituri. În primul nostru drum de la Hotel Lomeniz către orașul vechi, încălziți de soarele unui sfârșit de august fierbinte, am poposit aici pentru o răcoritoare. Am comandat o bere Mythos și un fresh de portocale și ni s-a adus mai întâi "aperitivul", din partea casei: o cană mare cu apă, două pahare cu gheață, chips-uri și câțiva biscuiți cu scorțișoară în ambalaj individual. Curând a sosit și comanda noastră.

Frumos, modern, Viamare este un loc demn de luat în seamă dacă sunteți în trecere pe acolo. La etaj, într-o zonă mai retrasă, am văzut vreo opt doamne în vârstă (nu păreau grecoaice), unele jucând scrable, altele doar chibițând într-o tăcere desăvârșită. Să funcționeze, oare, la Viamare un club de scrable?

Demenagas Locanda - este amplasată tot pe Str. Afstralias, alături de La Terrazza localul unde am luat masa în două seri. La Demenagas Locanda am poposit tot în drum către centru și tot numai pentru a ne răcori. Localul nu este foarte mare, dar e drăguț și bine îngrijit. Are și câteva mese instalate afară. Acolo ne-am oprit și noi și am comandat bere Mythos. Din partea casei, ne-au fost oferite câteva bucățele de morcov și de castraveți. Mirați la început, am remarcat mai apoi că - pe vreme toridă - această combinație este chiar potrivită pentru hidratare.

Mezeklikia este un local mai aparte. Este situat în orașul vechi, în Plateia Dorieos, în una din casele istorice din Rhodos. Terasa care dă înspre piață, umbrită de arbori bătrâni și traversată necontenit, în toate sensurile, de vreo șapte pisici dolofane, are în față Moscheea Retzep Pașa, iar în spate Biserica Agios Phanurious. La Mezeklikia am avut aceleași preferințe - bere Mythos și fresh de portocale. N-aș putea spune că localul este mai frumos sau mai elegant decât altele, dar în privința amplasării merită elogii. Aveam în față permanent edificiul de cult musulman cu minaretul lui surpat, precum și cu fântâna de abluțiune bine conservată, acum nefolosită. Lângă poarta de intrare în Plateia Dorieos se află unul dintre numeroasele panouri cu harta orașului vechi indicând și locul în care te afli. Foarte folositoare aceste hărți mai ales în orașul vechi, cu multitudinea sa de obiective și cu încâlcitura sa de străduțe cu și fără nume!

Aktaion - despre Restaurant Aktaion am scris și n-aș mai fi făcut acum referire la el dacă înainte de a fi servit o cină acolo, într-una dintre plimbările noastre prin orașul nou, încălziți și obosiți, n-am fi poposit la Aktaion pentru o răcoritoare. A fost ca o recunoaștere. La Aktaion zonele de servire exterioare sunt clar delimitate. Cei care comandă mâncare sunt invitați în grădină, sub arborii seculari, iar cei care vin aici doar pentru o băutură, o cafea sau o înghețată, au locuri privilegiate, putând privi nestingheriți spectacolul străzii, al falezei și al portului. Pentru berea Mythos comandată, am fost invitați și noi la una dintre măsuțele privilegiate. Din partea casei, aici ni s-a oferit mai întâi apă cu gheață și chips-uri.

Antony - Pizzeria Restaurant a fost încă unul din localurile la care am poposit pentru că ne era în drum. Fuseserăm la Moscheea Murat Reis, intraserăm aproape prin efracție în cimitirul musulman cu 350 de morminte, iar la ieșire, după ce am contemplat și Cleobolus Villa - casa în care a locuit Lawrence Durrell în perioada 1945-1947, nu ne mai doream decât ceva răcoritor. Cel mai apropiat era Antony - Pizzeria Restaurant la care am găsit obișnuita bere Mythos, rece. Ca mai toate localurile din Rhodos, din orașul vechi sau din orașul nou, și Antony - Pizzeria Restaurant are o terasă frumoasă, cu vedere la stradă. Priveliștea spre Moscheea Murat Reis și Casino, cu multă verdeață, este plăcută și odihnitoare.

Dacă mă mai gândesc, probabil că mai găsesc și alte localuri în Rhodos Town unde soțul meu comanda întotdeauna bere - când Mythos, când Zythos - iar eu comandam când fresh de portocale, când bere Mythos. Cinci exemple cred că sunt suficiente pentru a convinge (pe cei care - eventual - vor citi) că în Rhodos sunt localuri de toate felurile, la tot pasul.

Nici zonele exterioare orașului nu stau prost din acest punct de vedere, locurile turistice, dar și satele izolate având cel puțin câte o tavernă. Simplitatea lor, bunăvoința cu care te primesc proprietarii, precum și bunătățile servite acolo, vor rămâne pentru multă vreme în amintirile noastre.

[...]

[by webm]: recomandări și impresii despre alte locuri unde putem mânca pe insulă (și în excursiile opționale) au fost mutate de noi într-un review distinct, în altă rubrică - mai precis aici.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 20.10.18 09:31:53
Validat / Publicat: 20.10.18 16:51:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1556 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Rhodos - Viamare, cafeneaua modernă din Str. Afstralias.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[20.10.18 09:42:12]
»

@webmaster: Nu am știut unde este cel mai bine să încadrez acest articol. Despre Rhodos, pe site există două secțiuni: Rhodos insula și Rhodos oraș. Ambele includ aceeași rubrică (cu exact același conținut) - "Unde mâncăm? Taverne în Rhodos Town". Articolul meu se referă la restaurante și taverne din oraș și din insulă.

Vă rog, încadrați-l unde credeți că se potrivește mai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[20.10.18 09:53:03]
»

Review-ul va fi împărțit în 2 segmente - prim parte va fi mutată în rubrica ”Unde mâncăm în Rhodos Town”, iar a doua la ”Descoperă Rodos” (insula)

AI, eventual în vedere acest lucru la încărcarea pozelor... Amână, eventual, încărcarea până finalizez ”segmentarea”...

webmasterX
[20.10.18 10:06:26]
»

Gata ”segmentarea”

Mutat acest prim segment în rubrica "Unde mâncăm? Taverne în Rhodos Town, RHODOS TOWN" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Se poate eventual relua încărcarea pozelor, aici - în segmentul dedicat tavernelor din capitală (Rhodos Town).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne în Rhodos Town:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.0105020999908 sec
    ecranul dvs: 1 x 1