Mâncare la cuptor, în groapă de nisip - Mazayen Rum Camp

TIPĂREȘTE

În Iordania mi-a fost dat să văd lucruri pe care nu știu dacă în altă parte le-aș fi putut vedea. Până acum, datorită vârstei (și norocului!), am văzut și m-am bucurat de multe, frumoase, interesante și celebre locuri din lume, la care, până în ’89, nici nu visam! Despre mâncărurile savurate pe unde m-au dus pașii de-atunci încoace, ce să mai vorbesc?! Diferența este așa de mare, că nu vreau să mă întristez, reamintindu-mi cum noi, gospodinele anilor ’80, trebuia să inventăm rețete culinare din „mai nimicurile” pe care le găseam și le „vânam” pe „la cozile” și în magazinele sărăcăcioase de-atunci.

Nici în visele mele cele mai „roz” nu m-aș fi așteptat să am parte, peste ani, de mâncare tipic iordaniană, preparată la în cuptor, în groapă de nisip. Pentru că, DA, în deșertul Wadi Rum, laRestaurantul din Mazayen Rum Camp, am avut parte de „fericire-n cerul gurii”, cum simpatic spune un actor îndrăgit, într-o reclamă românească!

Mai înainte, însă, vreau să vă spun că aici, în deșert, pe lângă corturile care ne-au găzduit în condiții excelente se află, bineînțeles, și restaurantul campus-ului. Ca să hrănești un număr de aprox. 250 de persoane îți trebuie și dotarea necesară. Așa se face că responsabilii turismului iordanian au ridicat restaurantul din deșertul „Wadi Rum” despre care vreau să vă spun câte ceva. Mai vreau să spun că nu cred că este singurul restaurant, se pare că mai sunt câteva, deoarece știu că sunt și alte campusuri în acest deșert.

După ce ne-am cazat am mers cu toții la cină. Restaurantul „nostru” este amenajat tot într-un cort, cu o formă paralelipipedică și cu un acoperiș în două ape, pentru scurgerea ploii. Apreciez că are circa 30x20m, cu o înălțime de aproximativ 3,5 m la punctul maxim, pe coama scurgerii ploii, dimensiuni adecvate pentru un număr așa de mare de meseni. Este mobilat cu tot ce trebuie: mese, bănci, standul pentru vesela și preparatele bufetului de tip „suedez”, bucătăria și chiar locul pentru muzică și dans. Podeaua lui este de tip „dușumea” și este acoperită, pe alocuri, cu covoare țesute cu modele tipic locale și blănuri de animale. Toți pereții cortului, chiar și ușile de acces, sunt, izolați și îmbrăcați cu covoare, rezultatul fiind unul de ambient intim, protector, confortabil.

Din ce-am observat, accesul se face prin două intrări, una pe o latura mai îngustă și cealaltă pe una lungă. În colțul format de ele este amenajat un loc care mi-a atras imediat atenția atunci când am intrat. Este mai puțin luminat și mai intim, mochetat cu covoare și cu saltele joase, pe care erau așezate mai multe perne. Aici am văzut turiști așezați, unii pe covoare, alții pe perne și trăgând din narghilea sau bând ceai, relaxându-se după plimbarea prin deșert.

Cortul mare, bine luminat în restul spațiului, avea multe mese, majoritatea de câte șase locuri, așezate strategic pentru a avea acces ușor la bufetul aflat în mijlocul sălii. Pe fiecare latură a bufetului erau vase, tipsii sau recipiente pline cu tot felul de preparate, de la supe, salate de crudități, mezeluri, brânzeturi, măsline, etc, etc, și până la mâncare caldă, păstrată în marmite cu căldură întreținută cu flăcări mici, sub ele. De foame ce ne era, nu am apucat să fac poze, așa cum mi-aș fi dorit să vi le arăt aici. Vă rog să mă credeți pe cuvânt că tot din ce-am luat, a fost foarte proaspăt și gustos! După ce am mâncat aperitivul, ghidul nostru ne-a invitat pe toți să vedem surpriza despre care ne-a povestit în autocar, înainte de-a ajunge în Wadi Rum. Aceasta se referea la felul cum pregătesc bucătarii deșertului carnea de berbecuț și de pui, și ne promitea că vom fi încântați de ele, lucru care s-a adeverit „cu vârf și îndesat”. În ce constă această preparare? În niște cuptoare atipice, săpate în nisip.

Am ieșit cu toții afară și, „înarmați” cu telefoane, aparate foto sau cu camere de filmat, ne-am așezat în jurul a două cuptoare săpate în nisip și care aveau, fiecare, câte o „căciulă” deasupra terenului. Oamenii responsabili cu mâncarea, la lumina telefoanelor noastre pregătite să filmeze sau pozeze „ritualul”, s-au apucat să îndepărteze, cu ajutorul unor lopeți, nisipul de pe „căciula” unui cuptor. Au ieșit la iveală cele două pături cu care era acoperită și pe care le-au dat, cu grijă, la o parte. Au ridicat capacul de metal și a ieșit la iveală o coală mare de folie de aluminiu, cu care era îmbrăcată gura recipientului metalic îngropat în nisip. Înainte de a rupe folia de aluminiu, din groapă veneau niște miresme care ne făceau pe toți să salivăm și să ne bucurăm de ce urma să mâncăm. Cei doi oameni care ofereau acest „spectacol”, au apucat fiecare de câte o toartă și-au ridicat, din cuptorul săpat în nisip, un schelet metalic înalt de aprox. 80 cm și etajat, pe fiecare „etaj” aflându-se carnea de berbecuț și de pui. Au procedat, apoi, la fel și cu cea de-a doua groapă iar noi, după ce am filmat sau pozat, ne-am întors în restaurant și am așteptat porționarea cărnii.

Pentru mine rămâne un secret: cum de s-a putut întreține flacăra lemnelor și unde erau acestea așezate în zona cuptorului?!?

După ce ne-am așezat la rând, am primit fiecare câte o bucată din preparatele mult așteptate. Pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că frăgezimea și gustul cărnii de berbecuț erau mult peste așteptări, carnea parcă se „topea” în gură. Pentru stingerea setei se putea comanda, contra cost, apă sau alte băuturi răcoritoare.

După ce ne-am regalat cu asemenea fel de mâncare, unii dintre noi, mai ales fetele, ne-am așezat la o coadă apreciabilă, pentru a savura un dulce tipic iordanian numit „kuneffe”, un fel de cataif, cu brânză de capră, aromat, cu fistic mărunțit și presărat pe deasupra. Stând la coadă și fiind foarte aproape de tava cu dulcele mult așteptat, pe care un bucătar iordanian o porționa - ca să ajungă la toată lumea - mă trezesc cu un cot în braț și împinsă cu brutalitate mai în spate, de două turiste asiatice care, pur și simplu s-au băgat în fața mea. Nu mi-a rămas decât să-mi fac cruce, minunându-mă de tupeul grosolan al acestor două „doamne” (?!?). Să fie, oare, acest comportament datorat numărului mare de asiatici pe planetă (sud-coreence - în cazul de față) sau, doar, al proastei educații primite în familie?!

Această seară a coincis și cu aniversarea colegei și prietenei noastre @roth – (Camelia) - pentru care simpaticul nostru ghid Adel, a complotat cu șeful restaurantului și i-au pregătit un tort festiv. I-am cântat cu toții în cor, iordanieni și români, urarea de „la mulți ani! ”, după care Camelia, cu acceptul tacit al șefului de restaurant, ne-a „omenit” cu ceva tărie adusă de-acasă (sau cumpărată de-acolo, de la magazinele speciale numite „Liquor Store”, de unde turiștii pot cumpăra băuturi alcoolice).

Tot ghidul nostru a fost acela care a făcut surpriza unui alt tort festiv, de care a avut parte și o pereche de tineri din grupul nostru de 19 români, cu ocazia „logodnei” lor, „oficiată” de Adel cu o zi în urmă, la Petra, într-o nișă săpată în stâncă, locul de cununii în care vechii nabateeni uneau destinele tinerilor însurăței. Bucuria noastră a fost cu atât mai mare și mai „dulce”- în urma acestor două surprize, iar seara – după ce majoritatea turiștilor s-au retras în corturi, noi am rămas să cântăm, să ne veselim și să dansăm împreună cu personalul restaurantului și cu cei câțiva răzleți turiști rămași. Personalul de la bucătărie, vreo patru bărbați împreună cu șeful lor, ne-a oferit o mică demonstrație de dans autentic iordanian, la care ne-am prins și noi, fiecare dansând „în legea lui”, după cum simțea fiecare.

A fost o seară pe care n-am cum s-o uit! Nu vezi un cuptor în groapă de nisip mereu, nu-i savurezi bucatele alese preparate acolo și nici nu te veselești, cântând și dansând pe ritmuri iordaniene, alături de oameni frumoși și dragi!

Tot în acest restaurant am mâncat, a doua zi dimineața, micul dejun. Pe același stand de preparate se găseau acum feluri de mâncare specifice dimineții. În capătul acestuia, un bucătar prepara, la comandă, diferite tipuri de omletă. A fost unul din puținele locuri unde am avut parte de cafea „adevărată” în loc de ness-ul din diminețile trecute.

Pentru a vedea cuptorul despre care v-am vorbit, îl rog pe webmaster să atașeze linkul de mai jos! Îmi cer iertare, din start, pentru selecția făcută de pe camera de filmat, care nu are continuitate. Am încercat să scot un filmuleț de, doar, 5 minute, din 17 minute de peliculă filmată! - youtu.be/zCuFCQnpeGE

Mulțumesc anticipat!

---

VIZUALIZĂRI: 1169 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI