EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pizza & Dinner Morelli – o pizza gustoasă

Kavarna este un mic orășel bulgăresc situat între Balcic și granița cu România de la Vama Veche, o urbe cu puțin peste 11 mii de locuitori. Cunoscută de români de prin cărțile de istorie sub numele de Cărvuna localitatea se poate lăuda cu câteva muzee, cu cetatea/colonia elenă Bizone, dar și cu zona de stațiune litorală din golful Kavarnei „păzită” de Capul Chirakman.
Prin 2023 am explorat un pic acest orășel și zona de plajă/port, am scris un articol la acel timp (vezi impresii). În această vară am mers în Kavarna pentru a lua masa fiind cazați relativ aproape de oraș, prilej de a face câțiva pași prin parcul central unde am văzut câteva monumente (cel al revoluționarului bulgar Vasil Levski, un monument inedit dedicat artistului rock Ronnie James Dio, monumentul eroilor din al Doilea Război Mondial).
Cunoșteam localul Pizza & Dinner Morelli din documentări anterioare, iar anul acesta am văzut mai multe reclame în oraș și zona Balcic. Am mers cu autoturismul până în centrul orașului Kavarna, pe una din străzile ce mărginesc parcul central al orașului; se găsesc locuri de parcare lângă parc, gratuite.
Localul este situat la parterul unui clădiri scunde, are o terasă exterioară închisă parțial cu geamuri și un salon la interior. Mobilierul este colorat, o combinație de lemn cu piele ecologică și canapeluțe liniare din material textil, pe terasă avem un tavan interesant compus din lamele de lemn în diverse combinații geometrice. Salonul este măricel, decorațiunile (piese de mobilier, ferestre false, aranjamente artificiale, vaze etc.) creează un ambient plăcut. Un acvariu cu peștișori colorați se află lângă ușa de acces în salon.
Am ocupat locuri afară pe terasă, un vânticel răcoritor ne crea o senzație de confort. A sosit un chelner cu meniurile tipărite, denumirile preparatelor sunt notate bilingv (bulgară/engleză), câteva fotografii pe ici colo; lipseau prețurile în Euro deși erau obligați să le afișeze de la începutul lunii august 2025. După analiza meniului împărțit pe rubricile specifice am lansat comanda.
Am comandat și primit mai întâi câte ceva de băut: cafea espresso (3 leva), apă minerală (4 leva/1 litru), capuccino (4 leva), suc acidulat (3,2 leva/250 ml). Felurile principale au constat în pizza capricciosa și italiana (13,5 leva), file de pui cu cartofi prăjiți (15,5 leva), pulpă de pui dezosată la grătar cu cartofi prăjiți și legume la grătar (15,5 leva), cartofi prăjiți cu brânză (8,5 leva). Preparatele comandate au sosit în circa 25 de minute, fierbinți. Pizza a fost gustoasă, blatul super bun, puiul bine făcut.
Se poate achita cash sau prin intermediul cardului, bacșișul nu este inclus pe bon. Chelnerul a fost amabil, zâmbitor, a avut răbdare cu noi... hi, hi. Grupul sanitar, tratat decorativ în stil retro, curat și dotat cu suficiente consumabile.
Recomand o oprire la Pizza & Dinner Morelli din Kavarna.
Alegeri inspirate!

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 21.08.25 12:52:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
Mancarea chiar arata excelent! Totusi, 120 de leva = vreo 320 de lei, cate persoane ati fost? Si parca se vede in poze ca au si cazare, asa este? 🙏
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Kavarna?, KAVARNA" (nou-creată pe sait)
@danatom: Restaurantul menționat în articolul de mai sus oferă doar servicii de alimentație publică, nu cunosc să aibă și activitate de cazare. La etajul clădirii unde este situat se desfășoară alte activități economice, de distracție etc.
Am fost 6 adulți și doi copii, s-au comandat 6 feluri principale + ceva ușor, cafele, suc, apă. Suma e corectă, am verificat bonul fiscal.
Mulțumesc pentru interes și ecou.
@all: În data de 22 august 2025 a avut loc în Kavarna Festivalul Peștelul și Midiei (dobrichonline.com/novini/ ... -fest-v-kavarna), eveniment la care a participat și restaurantul Pizza & Dinner Morelli (conform fotografiilor de pe contul lor de FB).
În acest local este disponibil și un meniu special de prânz, la comandă sau cu ridicare din restaurant. Acel meniu (cu prețuri ceva mai mici) i-a indus pe unii în eroare atunci când au ajuns mai târziu după-amiază în local și le-a fost schimbat cu meniul de bază (am citit recenzii pe această temă pe GoogleMaps).
Restaurantul-pizzerie Morelli este bine apreciat pe GoogleMaps - are nota 4,7 din aproape 800 de recenzii.
@tata123 🔱: Am citit cu plăcere reviewul dar pozele prezentate mi-au lăsat gura apă deşi încă nu pot spune că mi-e foame.
@Michi: Mulțumesc pentru aprecieri, preparatele consumate la Pizza & Dinner Morelli au fost gustoase și îndestulătoare (o parte din pizza am luat-o la pachet = cutia se plătește: 1 leva).
După cum am scris mai sus restaurantul-pizzerie Morelli din Kavarna are aprecieri bune pe Internet și oferă preparate culinare pe toate gusturile. După ce mănânci bine poți face câțiva pași prin Parcul Central ori pe la centrul comercial din apropiere.
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)