Mâncare bună la Edirne, la fel ca-n fiecare an

TIPĂREȘTE

Vacanța de Rusalii ne-a prins în ultimii ani la Edirne, orașul în care mergem cu foarte mare drag și în care ne ostoim dorul de Turcia, drumurile ducându-ne mereu pe alte meleaguri, însă avem grijă ca-n fiecare an să dăm cu nasul pe pământ turcesc măcar o dată, aici la graniță, pentru a lua pulsul și a ne reaminti de mâncarea delicioasă și de oamenii săi minunați.

Înainte de a vă povesti despre cea mai recentă experiență culinară turcească de la Edirne, vă expun câteva informații legate de logistică/organizare în ideea că le vor fi de folos celor care pleacă spre Turcia în curând.

   Drumul străbătut de noi a fost același ca de fiecare dată: Târgoviște-Giurgiu-Ruse-Razgrad-Tărgovishte-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Lesovo-Hamzabeyli-Edirne, din fața blocului și până la hotelul din Edirne care ne găzduiește negreșit de vreo patru ani încoace vezi impresii, 494 km.

Traversarea Podului Prieteniei a presupus o așteptare mai scurtă la dus (circa un sfert de oră) și peste o oră la întors, greu de suportat când te apropii de casă. Având în vedere că vacanța de vară stă să înceapă și tranzitarea Bulgariei în drum spre Turcia sau Grecia, ori chiar destinația finală Bulgaria, este obligatorie, va trebui să vă înarmați cu răbdare pentru episodul pod. Să sperăm că se vor termina lucrările de reparații/modernizare cât mai curând și se vor sfârși asemenea trăiri.

Prin Bulgaria, șoseaua s-a stricat destul de tare de la Yambol către vama turcească, cu hârtoape, asfalt deteriorat, așa încât restricțiile de viteză au fost pe deplin îndreptățite, în plus trebuie sporită atenția ca să nu apară vreo experiență neplăcută cu mașina. 

 Am alimentat cu benzină în Bulgaria unde prețul benzinei era între 1,47-1,57 €/litru, motorina fiind o idee mai sus, iar în Turcia, acesta era de 65,32-65,48 TL (echivalentul a circa 1,25 €), la fel, motorina fiind ușor mai scumpă. Cursul de schimb a fost la casele specializate de 1€=52 TL, iar în raport cu leul nostru, circa 10TL=1 leu, ceea ce a fost foarte ușor de calculat pe parcurs.  

Știind că vom da o fugă la Edirne, deja visam la chipsurile de ficat pentru care orașul este vestit, aici fiind singurul loc în care am văzut că se prepară felul acesta de mâncare. Noi suntem înnebuniți după așa ceva, însă multora nu le e pe plac, doar e chestie de gust! Iar, de gustibus...

În Edirne chipsurile de ficat sunt gătite aproape în orice local, fiind specialitate de tradiție. Acestea se prepară din ficat de vită/miel bine curățat de pielițe și vase de sânge, tăiat foarte subțire, condimentat specific, dat prin făină și prăjit în ulei de floarea-soarelui. Acesta este modul generic de preparare, în esență diferența făcând-o detaliile din acest proces sau chiar condimentele. Rezultă un preparat fraged și gustos într-o crustă crocantă, denumit ciğer tava. Am experimentat preparatul în multe localuri în decursul timpului, însă cel mai bun ciğer tava se pare că se găsește la

 Înființat în 1998, localul s-a dezvoltat continuu, are două corpuri de restaurant situate în centrul istoric, fiecare cu etaj, situate vis-á-vis unul de celălalt, cu multe mese în interior dar și afară, cu numeroși angajați, o organizare aproape perfectă pe care o orchestrează însuși patronul. Acolo tot timpul este plin și coadă, uneori foarte mare, iar plasarea la mese o face, din fața celor două restaurante, însuși patronul de cele mai multe ori.

     Am ajuns sâmbătă, 30 mai, cam pe la amiază în Edirne și, cum camera nu era gata de luat în primire, am plecat în centru, la Aydın, cu gândul la chipsuri și supa-cremă de linte, mercimek, de care ne era tare dor. Am găsit o coadă rezonabilă de doar câteva persoane, pe care patronul a risipit-o imediat plasând mușterii care încotro. Pe noi ne-a distribuit, la dorința noastră, în interior, la etaj. Imediat ce ne-am așezat, un chelner ne-a adus meniurile tipărite din care să alegem ce vrem. Mâncarea este diversificată, delicioasă, proaspătă, bine și destul de repede servită din ce știam din trecut.

     Am comandat o supă-cremă de linte (100TL) de șeruit, două porții de ficat prăjit 480TL/porția, două sticle de ayran 60TL fiecare, în total 1.180TL (~118 lei), super rezonabil!

Ficatul prăjit este servit clienților cu roșii proaspete, tăiate, ceapă dulce, sos de ardei iute, ardei copți și ardei iuți prăjiți, de fapt toate acestea sunt aduse negreșit la fiecare masă înainte de a sosi mâncarea comandată, desigur și cu coșul de pâine aferent. Pe parcurs, dacă se observă că acestea s-au consumat sau sunt pe cale să se termine, chelnerii aduc alte farfurii, bineînțeles neregăsindu-se în notele de plată. Porțiile de mâncare sunt îndestulătoare iar mâncarea a fost „curcubeu pe cerul gurii” , cum ar spune gurmanzii.

Am vrut să repetăm figura și sâmbătă la cină, dar ne-a fost imposibil găsind o coadă la care ar fi trebuit să stăm mult până să ne vină rândul, fiind de ordinul a cel puțin o sută de metri, așa încât ne-am reorientat la o mai veche cunoștință, Ömür Restoran2, situat un pic mai sus, pe strada ce dă în vestita și pietonala Saraçlar, însă am revenit duminică la prânz când am găsit mai liber și nu avut de așteptat decât câteva minute până să fim întrebați unde am vrea să stăm.

Am ales tot la etaj, în clădirea principală, apoi ritualul cu meniurile tipărite și farfuriile cu roșii, ardei iute copt, sos de ardei iute, ceapă dulce, coș de pâine, s-a derulat întocmai ca în ziua precedentă sau ca întotdeauna de altfel.

Am decis să comandăm aproximativ ca prima dată cu deosebirea că la felul principal am optat pentru o porție de ficat prăjit și una de ficat la grătar (500TL) . Ficatul la grătar vine într-o farfurie cu patru felii însoțite de salată de crudități, câțiva cartofi prăjiți, un bulgăraș de orez și pâine prăjită. 

Și ficatul la grătar este absolut demențial, mai luaserăm și în trecut, însă cel prăjit are o savoare specială fiind, pe drept, vedeta localului.

Nota de plată a fost de 1,200 TL, aș zice subțirică pentru ceea ce ne-a oferit, am achitat-o cu cardul din nou la casă, așa cum este regula.

Dezamăgiți de coada enormă de la Aydın, sâmbătă seară ne hotărâm să călcăm pragul unei mai vechi cunoștințe, poate chiar primul, pentru a lua cina. Situat nu departe de Aydın, pe str. Sabuni, Çilingirler Cadesi, la nr. 43, adică strada care este perpendiculară pe pietonala și centrala Saraçlar, acest local este unul tipic turcesc, cu mese la parter și etaj, cu bucătăria la vedere, că poți asista la întregul proces de preparare. Fiind localul cu numărul „2” , există și altul, unul în care se gătește pe bază de pui, care se află în vecinătate. Noi l-am călcat mereu pe acesta, fiind amatori de chipsuri de ficat.

De regulă, am stat la una dintre mesele de la parter, doar în pandemie, când nu era voie în localuri (doar cu mâncare la pachet, din ce îmi amintesc), bătrânul și, în același timp, patronul Ömür ne-a dus pe furiș la etaj, să fim feriți de ochii din jur, acolo ne-a dat de mâncare și ne-a adus și bere în pahar de plastic, ca de suc. Ehe, amintiri din vremuri grele!

De data aceasta, era fiul său „la butoane” , l-am recunoscut după asemănarea fizică izbitoare cu tatăl său. Am găsit o masă liberă la parter, ne-a poftit s-o ocupăm, ne-a adus meniurile și am ales o supă-cremă de linte de șeruit (120TL), o porție de chipsuri de ficat (420TL), la fel de împărțit, două ayranuri 100TL, și un künefe cu fistic și înghețată (450TL) , fiindcă soțul meu era dornic, iar la Aydın nu fac künefe.

Supa de linte a fost ok, în note știute, servită cu o feliuță de lămâie, chipsurile de ficat gustoase, dar un pic mai uleioase ca la Aydın, deși erau servite pe șervețele ca să sugativeze excesul de ulei, însă künefe-ul cu fistic și înghețată m-a dat efectiv pe spate, și pot declara cu mâna inimă că a fost cel mai bun mâncat de mine vreodată în Turcia, unde künefe a fost desertul meu preferat încă din primii ani de vacanță în această țară. Combinația cu înghețata elastică ce nu se topea deloc, ea însăși excelentă la gust, gazda oferindu-ne două cuburi generoase deasupra, a fost cireașa de pe tort, dacă pot spune așa. 

Nota de plată, de 1.090TL, a fost una corectă și, desigur, deloc costisitoare.

Nici acesta nu a fost un local pe care să-l fi călcat în premieră, din ce îmi amintesc cred să mai fi fost cel puțin de două ori până acum aici, din care, sigur, o dată anul trecut.

Aici ne-a plăcut tare mult pide anul trecut, așa că ne-am hotărât să repetăm experiența, mai cu seamă că pide este unul dintre preparatele după care ne dăm în vânt în Turcia. Seamănă cu pizza, însă are o formă lunguiață și, desigur, umpluturi diverse pe blatul bine copt și deloc gros.

   Noi am ales o pide cu brânză și spanac, o porție de ciuperci umplute cu brânză, la cuptor, două ayranuri și un un künefe cu înghețată, să-l experimentăm și aici.

Pentru început ne-au fost aduse la masă, din partea casei, două sosuri, unul iute, celălalt cu mentă și lipii calde. Pide s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre, la fel și ciupercile cu brânză, gătite la cuptor, dar, din păcate, künefe-ul nu a putut concura cu cel din seara zilei precedente, însă nu aș putea spune că n-a fost gustos. Am primit câte un ceai din partea casei, iar nota de plată, de 1,220TL, rezonabilă, nimic de zis, am achitat-o cu cardul.

De altfel, a fost prima oară când mi s-a părut că nu am fi avut nevoie deloc de cash în Edirne, peste tot pe la magazine, restaurante, chioșcuri, băcănii, am fi putut plăti cu cardul, însă dintr-o cutumă adânc întipărită în comportamentul de călători, am schimbat 20€ așa ca să avem în buzunar și un pic de numerar.

Era cumpărăturilor mai ieftine în Turcia față de-acasă a căzut într-un con de umbră, viața s-a scumpit în Turcia, mărfurile sunt similare la preț ca-n țară, uneori chiar mai scumpe. O excepție notabilă este carburantul care se menține cu mult sub cel din România, iar încă un aspect pozitiv îl constituie masa la restaurant care nu a devenit împovărătoare deocamdată.

Călătoriile românilor la Edirne făcute în scop de shopping s-au mai împuținat, cu toate că la vamă am văzut mai multe mașini dintr-ale noastre față de cele bulgărești sau grecești, odinioară bulgarii fiind fruntași la cumpărături. În fine, poate a fost vacanță și de aceea afluxul de autoturisme a fost mai accentuat.

Ne-a plăcut la Edirne și de această dată și vom mai repeta și în viitor vizitele, avem o legătură de suflet cu acest oraș, sănătoși să fim! Și, desigur, vom experimenta bunătăți din delicioasa gastronomie locală.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 18 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI