Bucătăria din Mall - Edirne Food, partea a III-a

TIPĂREȘTE

Continuăm seria mâncătoriilor din Edirne cu această timidă impresie nouă. Tot am tendința de a spune recenzie, că asta se dorește a fi. Dar este mai puțin importantă terminologia, ci relatarea în sine.

Nu-i un secret faptul că ieșirea în Turcia a avut mai multe scopuri premeditate. În primul rând o mică ieșire, un mic concediu ca să zic așa, apoi ieșirea a avut și o latură turistică prin prisma vizitelor pe la diferite obiective turistice sau locuri de interes ridicat. Și nu în ultimul rând cumpărături căci a veni în Turcia și a nu face cumpărături, este un păcat capital. ????

Așadar prin nenumăratele sesiuni de shopping, cum eram în mall, iar mâncarea era deasupra noastră, nu am putut refuza o masă caldă aflată în proximitatea noastră.

Despre Erasta (mall Erasta) voi scrie mai multe în altă recenzie însă de menționat că este dispus pe mai multe niveluri, iar sus la ultimul nivel este Food Courtul.

Aici regăsim francize internaționale precum Popeye' s, KFC, etc dar și francize locale gen Baydoner, Tavuk Dunyasi și altele pe care nu m-am mai obosit să le rețin.

Cele 2 din urmă sunt restaurante unde ești servit de ospătari, nefiind fast-fooduri unde comanzi la tejghea, plătești și aștepți păpica.

____

Baydöner

Într-una din seri am ajuns aici, la Baydöner. Majoritatea localurilor (astea tip restaurant) au și terasă, practic marginea mall-ului a fost transformată în terasă. Geamuri mari, largi, deschise, care dau în strada laterală de lângă mall. Fiecare restaurant are terasa lui și nu se poate circula de la o terasă la alta, ușile fiind blocate. Practic fiecare cu aia mă-sii.

Conform fotografiilor, am studiat meniul la ora 19:50, meniu care nu era foarte stufos dar suficient de concis și îndestulător. De foame nu mureai, asta era clar. Dar nu aveai nici vreo ofertă variată a bucătăriei turcești.

Deci, ce era în meniu? Pe pliantele format A3 (cred că A3 erau... sigur erau mai mari ca A4) erau trecute cele 4 meniuri aflate în oferta cârciumii, mai iegzact

1. Çökertme + Turșu veya küçük Salata

Adică un fel de kebab consuma de obiceit în Anatolia și asociat în special cu zona Bodrum din sud-vestul Turciei. Se servea cu murături sau salată, la 99,99 TL

2. Bir Buçuk Iskender cu cartofi sau salată la 10,99 TL

3. Beyti Doner (unul dintre cele mai iubite kebaburi tradiționale turcești) servit cu cartofi prăjiți ori salată la 99,99 TL

4. Tek Iskender + Kunefe + Salată la 109,99

____

Felurile astea de sus mai erau servite și separat adică doar ele fără salate, cartofi și alte dalea. Costau între 80 și 90 lire turcești. Mai aveau și supă de linte (20 lire), salate (30 lire) dar și sucuri la 18 lire (adica vreo 5 lei) sau limonadă la 10 lire.

Așadar ce v-ați comandat mă până la urmă? ... (întreabă cititorul acestei recenzii)

Păi ne-am comandat supă de linte și... deși am zis că încercăm cât mai multe preparate, inima îmbuibată de iskender a vrut tot iskender, cu gândul la Iskenderul de la Coşkun Döner.

Cum spuneam, am verificat meniul pe la 19:50, pe la 19:55 am comandat, iar pe la 20:00 deja venise supa de linte, ca mai apoi la 20:10 să vină și Iskenderul.

Un lucru foarte important de menționat, a fost pentru prima dată când am ingurgitat așa ceva (supa de linte) și a fost DE-MEN-ȚIA-LĂ. Deși supa asta este de fel fără carne, mai mai să dai la o parte o ciorbă de burtă pentru ea. Bună răăăăăăăăăău. ????

Apoi Iskenderul, acest preparat cu nume de rachetă de croazieră ????, la fel de bun și ca la nea Coşkun din centru. Deși servirea nu mi s-a părut foarte wow, mâncarea a fost foarte gustoasă!

Iskenderul a fost la meniu cu desert Kunefe care la fel, a fost excepțional. Doar că am tras puțin de ei până să-l aducă.

Cât a costat?

Păi meniul Iskender a fost 110 lire + supa 20 lire + 2 limonade la 10 lire bucată, am ajuns la un total de 150 de lire adică 40 de lei. Ieftin și bun cum îmi place mie. Ah și la turci, nicăieri pe unde am fost nu am văzut pita/pâinea, mierea sau altele chestii de genu, la final pe bon, cum se practică la noi. Nu... Așa nu.

Apropo, ulterior m-am uitat la locație pe Google și am aflat că are o rușinoasă notă de... 2,3 (din 82 de recenzii). Dar cum majoritatea scriu recenzii pe Google doar când au parte de o experiență mai neprietenoasă, s-a dovedit că nota nu se reflectă întotdeauna în calitatea actului culinar. Eu am fost obiectiv și le-am dat 5/5 stele pentru că merită!

____

Tavuk Dünyası

Nici aici nota de pe google nu era foarte încurajatoare. Doar 3,3 din 5 stele... dar ce să-i faci? Cât de rău poate fi? Așadar la una din multele ieșiri de papa, am ajuns și la Tavuk Dünyası, locație despre care rămăsesem foarte impresionați, încă de acum câteva luni când mâncasem la locația lor din Canakkale (vezi impresii) .

Aici lucurile stăteau ceva mai diferit vs vecinii lor de la Baydöner (chiar sunt vecini, "gard în gard" ca să zic așa).

De ce stăteau diferit? Ei bine aici meniul prezentat era mult mai stufos, cu preparate care mai de care. Mai multe feluri principale, mai multe super, mai multe băuturi. Apropo de băuturi, nu am văzut băuturi alcoolice pe la nici un restaurant frecventat. Cum noi de fel nu prea bem alcool, nu a fost un impediment.

Să reluăm treaba cu Tavuk Dünyası. Aici a fost cam singura dată când ospătarii m-au călcat pe nervi. Am comandat pe la 15:30, o supă de linte pui și am mai comandat Kekiklim Pirzola. Adică un piept de pui cu cimbru, cu sos special, brânză Cheddar și ceva smântână. Puiul buclucaș era servit cu cartofi prăjiți, paste dar și salată mediteraneană.

Așadar de ce m-am cam supărat cu ospătarii. Pai simplu... erau mega dezorganizați. Pe masă nu aveam sare. Am cerut o dată sare, nu mi-au adus, trecuseră 10 minute, am cerut iar și căuta să aducă sare de la altă masă, semn că duceau lipsă de solnițe. Apoi scobitori. Am cerut de 2-3 ori până ne-au adus într-un final. Dar nu asta a fost marea problemă.

Cum spuneam comanda a fost pe la 15:30. Supa au adus-o repede, după 10 minute DAR puiul ăla... să moară Janeta, zici că s-a dus la abator să îl taie, să scoată penele de pe el, să-l dezoseze și ce se mai face. Deși în jur au venit alte persoane DUPĂ noi, ăstora le aduseseră deja mâncarea, unii și mâncase și noi ne uitam ca proștii.

Ospătarii fugeau haotic dintr-o parte în alta... la un moment dat pe la 16:00 adică după vreo 30 de minute, l-am întrebat pe Vasile dacă mai durează mult. A gesticulat el ceva acolo și dus a fost.

Într-un final, după alte 10 minute, adică 40 de minute în total, a adus în final felul principal comandat, adică puiul la grătar.

Trecând peste dezorganizarea ospătarilor, puiul a fost foarte bun, pregătit exact cum trebuie! Carnea se topea efectiv în gură, iar sosul alb venea ca o mânușă pentru carne. Cartofii, pastele... trăiască carbohidrații. Noroc cu salata care mai ducea preparatul cât de cât către o zonă culinară mai sănătoasă.

Ah am uitat să menționez că am testat și un desert nou, anume Fındıklı Fırın Sütlaç, adică pe românește, o budincă de orez cu alune crăpate presărate deasupra. Desertul foarte fain, dar servirea la fel, greoaie. A trebui să le aduc aminte de el că uitaseră să îl mai aducă.

După ce am mâncat toate cele enumerate mai sus, am trecut și pe la casierie, căci așa cum spuneam, pe aici nu plătești la ospătar. Te duci tu la casier, îi spui masa la care ai stat și plătești acolo. Toate preparatele de sus, adică supa, puiul cu de toate, desertul dar și o limonadă, au costat 181 lire turcești adică nici 50 lei. De menționat că peste tot, felurile principale erau mari și puteau mânca chiar 2 persoane din ele. Bine, asta dacă nu cumva ai fost naufragiat și erai nemâncat de 2 luni. În varianta asta, probabil că o porție era tocmai bună pentru o persoană!

____

Alte Mâncătorii

În incursiunea noastră turcească am mai gustat și ceva fast-fooduri, tentați fiind de prețul mic dar și de gama diversificată. De ce să mint și să zic nu domne că am mâncat doar la restaurante. Minciuni! Știu că fast-foodurile sunt un subiect TABU pe AFA dar ce e bun și lui Miezău îi place așa că... da domne am fost și la fast-food și am avut parte și de mâncare bună dar și de experiențe mai puțin pozitive.

Am ales să fac o recenzie separată acestui tip de dining, delimitându-l cumva de locațiile din centru care au alt regim.

Printre păcatele culinare realizate, a fost și unul la Popeye' s. O franciză care a ajuns de curând și la noi dar la care nu apucasem să merg. În primul rând din cauza distanței, fiind în capătul opus al orașului (București) apoi din prisma cozilor de care am tot citit prin social media.

Cum aici la Erasta, Popeye' s-ul era liber, adică nu era nimeni la coadă, neuronii dornici de fast-food au acționat rapid. Unul dintre meniurile promovate era...

Maxi Ekonomik Menu, adică un meniu cu de toate dar la bani puțini sau ieftin, mult și bun cum îmi place mie.

Meniul conținea un mini-burger cu crispy strips, apoi alte crispy stripsuri pe lângă, cartofi prăjiți și ceva suc acidulat la alegere. Toate astea la 46,99 TL sau aproape 13 lei. Adică jumătate din prețul unui meniu de la franciza din România.

Cum a fost mâncărica? A fost foarte foarte bun! Gust similar cu cel de KFC... DAR mult mai proaspăt puiul, mult mai fraged, nu așa de crocant. Foarte bine făcut și foarte moale în interior. Nouă ne-a plăcut și cu greu am reușit să ne mâncăm fiecare meniul! Practic du 25 lei am mâncat de ne-am bătut pe burtă.

____

Am mai testat și KFC-ul turcesc care s-a dovedit a fi o mizerie pe care nu v-o recomand sub nici o formă. Eram curios mai ales de salata Coleslaw și sosul Gravy. Ambele groznice, la fel ca și puiul care era extrem de prăjit și lipsit de savoare. Pe lângă astea am stat și vreo 30-40 de minute după o amărâtă de comandă, asta pentru că nu aveau NIMIC preparat. Am ajuns să mă cert cu ei, să chem managerul să întreb ce Miezău durează 30-40 de minute pentru 2-3 copane și niște amărâți de crispy strips. Explicația a fost că se fac pe loc. Ok pe loc pe loc dar... dă-l în mă-sa că la 40 de minute mă duceam la restaurant. Ăsta nu mai este fast-food ci... slow food? ????

____

Concluzii

Prin zonă mai erau și multe alte francize internaționale sau locale cu burgeri, pizza, deserturi, ciorbe, supe, etc. Evident că nu am reușit să le testăm pe toate căci mâncam în oraș cam de 2 ori pe zi, micul dejun fiind asigurat de cazare, mâncam doar prânzul și cina în oraș + ceva mici gustări ocazionale.

Cu siguranță mai avem multe preparate turcești de adăugat în palmares dar cum abia suntem la început cu descoperirea enigmelor bucătăriei turcești, sănătoși să fim și timp să avem pentru a putea merge din nou și din nou la ei.

Cu ocazia aceasta am descoperit supa de linte de care m-am îndrăgostit dar despre care am aflat că poate fi sortită eșecului, similar cu ciorba de burtă din România. Așa cum am scris mai sus, am comandat supa de linte și la baydoner și la tavuk (în altă zi) și gusturile erau total diferite. Gen locul 1 cu felicitări la Baydoner și o mențiune timidă pentru supa de linte de la Tavuk Dünyası.

Cred că pe premiza asta, este bine ca atunci când ai o experiență nasoală cu un preparat culinar într-un loc, să nu generalizezi și să-l mai încerci o dată și în altă parte. Dacă și a doua oară este nasol, ori ai avut ghinion, ori ăla-i gustul lui și clar nu mai trebuie comandat.

Cu toate acestea Iskenderul a fost foarte bun de fiecare dată când l-am comandat, la fel și Donerul. Ar mai fi multe de spus despre bucătăria turcească dar nu sunt eu cel mai informat turist în privința asta. De departe a fi așa ceva, eu doar v-am relatat ce am mâncat/testet/experimentat noi. Cel mai bine este să mergeți acolo și să trăiți pe propia piele sau mai bine zis pe propiile papile gustative, gustul unic turcesc.

Afiyet olsun! (Poftă bună!) ????

---

VIZUALIZĂRI: 1370 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI