EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Când am făcut rezervarea la hotelul Mr. Todd din Sliema, vezi impresii, am văzut pe Tripadvisor mai multe restaurante din zonă bine apreciate. În prima zi, după o scurtă plimbare prin oraș, revenind la hotel, am rugat-o pe tânara de la recepție să ne facă o rezervare pentru acea seară la restaurantul Il Merill aflat foarte aproape, la circa 200 de metri de hotel.
Restaurantul Il Merill
Restaurantul Mierla, pentru noi, se află pe Strada San Vincenz, numărul 9, la parterul unei clădiri cu 2 etaje, într-o sală mică de doar 8 mese. Pe Tripadvisor ocupă locul întâi la Bucătăria Malteză și a primit „Travelers' Choice” pe 2021. Este administrat de o familie și oferă mâncare mediteraniană malteză, vegetariană și fără gluten, seara între orele 18 și 22, de luni până sâmbătă, duminica fiind închis. Este cunoscut pentru mâncărurile lui pe bază de carne de iepure. Pe site-ul ilmerill.business.site și pe FB, se găsesc mai multe detalii inclusiv date de contact, număr telefon și adresă de e-mail.
Ajunși la restaurant am fost întâmpinați de un tânăr din personal, conduși la masa rezervată, ni s-au verificat certificatele verzi, ni s-au oferit Meniuri în limba engleză, după care tânărul nostru amfitrion s-a retras.
Am privit puțin sala și ne-am uitat pe meniul Il Merill, oferta cuprinde Antreuri pe bază de Pâine cu usturoi, cu bigilla (piure de fasole tradițional maltez) sau cu brânză, antreuri pe bază de Pește sau Iepure, Paste, Penne, Spaghete sau Ravioli cu fructe de mare sau carne de iepure în diverse sosuri, Pește proaspăt, se oferă zilnic Fructe de mare, Midii, Caracatiță și Calamari, Preparate din carne de iepure sau de pasăre cu legume, cartofi prăjiți și diferite sosuri. Se servesc diferite Sosuri și Garnituri, iar Specialitățile zilei și Desertul sunt scrise zilnic pe tabla de la intrarea în bucătărie. De băut Vin, diferite tipuri și cantități, Bere, la sticlă sau halbă, Apă, ….
Am optat pentru Costițe de iepure și Piept de pui la grătar însoțite de Apă plată, am adăugat și desert, Mgaret și am mers puțin prin sală și chiar afară pentru câteva poze, soțul rămânând la butonat și comandat, mâncarea. Am văzut mai bine sala bogat împodobită cu obiecte mai vechi sau mai noi, tradiționale și nu numai.
Revenind la masă am găsit „Pâine” și „Unt” din partea casei, a venit și mâncarea, frumos prezentată și puternic aromată, „Costițe la grătar Hickory” , costițe de iepure, afumate și servite cu sos Hickory, un sos dulce caramelizat, legume de sezon și cartofi copți în mod tradițional, pot spune că au fost delicioase, se topeau în gură, „Pieptul de pui la grătar” cu legume și cartofi la fel, deși eu nu sunt amatoare de pui. „Mgaret” , desertul solicitat, este tradițional maltez, foitaj cu ciocolată și nucă, specific maltez, era foarte fierbinte și se topea în gură, lângă înghețată cu miere, a fost foarte bun, mi-a plăcut.
Am primit Nota de plată, 47,85 euro, pe care crescând-o puțin am achitat-o cash și am plecat spre Mr. Todd propunându-mi să mai merg la acel local și am revenit peste câteva zile.
A doua oară, am venit mai devreme, nu făcusem rezervare dar am găsit o masă disponibilă la care am fost conduși dar, fiind recunoscuți, nu ni s-au mai solicitat certificatele verzi.
Am optat pentru Miel și Iepure cu Bere și Vin. Am mai privit prin sală și la telefon, am mai făcut câteva poze și au sosit întâi „Pâinea” și „Untul” din partea casei, „Berea” la halbă, normală și „Vinul” la pahar, suficient pentru amândoi, apoi a sosit și mâncarea comandată.
„Umărul de miel” gătit la cuptor combinație reușită cu legumele de sezon și cartofii copți în mod tradițional și „Tocană de iepure” cu sos de roșii, vin roșu, supă de iepure de casă, legume și ierburi servită cu pâine malteză au fost gustoase și suficiente pentru noi
Am primit Nota de plată, 50,95 euro, pe care am achitat-o cash, am spus La revedere!! Mierlei și am plecat într-o scurtă plimbare prin oraș.
Restaurantul Ta' Kris
La Restaurantul De Kris am ajuns în altă seară, tot fără rezervare. Aflat la numărul 80 pe Aleea Fawwara la parterul unei clădiri, unde Kris, proprietar și bucătar șef oferă mâncăruri tradiționale malteze și ceva mâncare mediteraneeană. Aleea începe cu niște scări, vizavi se află un frumos grup statuar dar și The Plaza Shopping Centre. Sala ce poate găzdui 60 de oaspeți, în vremuri normale, decorată traditional maltez cu gresie veche cu model colorat, pereți în culori calde și mobilier maltez închis la culoare, este deconectantă, tocmai bună pentru o cină plăcută sau altă masă, zilnic între orele 12:30 și 23. La telefon, pe site, takrisrestaurant.com se pot face rezervări, am înțeles că este foarte căutat în sezonul turistic.
Un tânăr din personal ne-a condus la o masă, ne-a verificat certificatele verzi și oferit Meniuri în limba engleză, după care s-a retras.
Master Kris pregătește musafirilor Antreuri pe bază de ouă, carne, melci, Salate cu carne de pui, cu fructe de mare, Paste diferite, Pește, Preparate din carne, Deserturi nu prea multe și oferă diferite Băuturi, vin, bere, apă, ….
Pentru noi a pregătit Haruf il-Forn (Miel la cuptor), Sider tat-tigieg mimli (Piept de pui umplut) și Helu Malti (Dulcele Maltez).
De băut am dorit „Apă plată” , „Vin roșu la pahar” și „Bere la halbă” care au sosit rapid în timp ce noi butonam telefoanele, internetul Wi-Fi fiind gratuit. Erau însoțite de „Pâine” , „Biscuiți” și de „Bigilla” (piure de fasole tradițional maltez) , o mică gustare plăcută, tratare din partea domnului Kris.
Am primit și felurile principale care s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.
„Mielul la cuptor” , bucăți de carne gătite în cuptor cu un amestec de ceapă, usturoi, mentă, coaja de lamâie, muștar, sare și piper stropite cu vin alb a fost delicios: carnea fragedă se topea în gură iar amestecul de legume și condimente avea un gust unic. La fel „Pieptul de pui umplut” cu spanac, cârnați de porc, smântână, brânză servit cu sos de smântână, vin și rozmarin. Lângă ele un platou cu legume de sezon trase la tigaie (sote).
„Dulcele maltez” a fost alcătuit din cinci tipuri de dulce: Imqaret, dulce tradițional maltez, foitaj cu umplutură de curmale, Helwa tat-tork, halva turcească, din tahini (pastă de susan), nuci și migdale, Înghețată malteză cu nuci, mi-a plăcut, Cannoli, partiserie italiană cu umplutură dulce, cremoasă din ricotta (brânză italiană slabă) cu fulgi de ciocolată și nuci zdrobite și un Pandișpan maltez, cam uscat, nu pufos, combinația de patiserie cu diverse creme, halva și înghețată a fost interesantă și plăcută.
Am achitat cash Nota de plată, 51,89 euro, ne-am mulțumit cu tânărul care ne servise și am plecat spre hotel.
Cele două restaurante sunt de recomandat celor ce ajung în Sliema, merită vizitate oferind mâncare bună, gustoasă, servicii bune, personal amabil.
Plecând de la restaurant, la intersecția cu Strada Bisazza, am găsit o masă unde trei persoane beau ceai. Sunt Victor Apap, Charlie Clews și Gemma Portelli, trei din cei mai cunoscuți artiști maltezi, sculpturi în ceramică, Monumentul Lill-Artisti Maltin. Ne-au recunoscut din seara precedentă, ne-am salutat și am continuat plimbarea.
Pizza Hut
Cunoscuta pizzerie și de la noi, a fost localul la care am mers în seara a două petrecută în Sliema. A fost o decizie de moment, nu suntem fani pizza, ne aflam lângă ea, pe Aleea Fawwara pe care se află Restaurantul Ta’ Kris, la care mersesem fără rezervare sperând să găsim o masă liberă. Nu am avut noroc, era ocupată cu un eveniment al unei firme.
Pizzeria se află pe Strada Bisazza, are site, sliema.pizzahut.com.mt, Wi-Fi disponibil consumatorilor și este deschisă de la 11 până la 22.
Ne-am așezat la o masă, erau multe libere, ni s-au verificat certificatele verzi, am primit Meniurile tipărite cu explicații, prețuri și ceva poze, ofertă variată de Pizza, Aperitive, Salate, Paste, Deserturi și Băuturi. Are și un Meniu pentru copii. Am dorit două pizza, o Capricciosa și una Quattro Colori.
Câteva poze și au sosit cele două pizza. Când le-am văzut m-am bucurat că am comandat pizza medii și nu mari, cum fusesem tentați, o singură pizza mare era suficientă pentru amândoi.
„Quattro Colori” , o pizza cu sferturile colorate diferit cu salam pepperoni, ciuperci, amestec de ardei pimentos și cu șuncă înăbușită cu brânză mozzarella toate puse peste o bază de sos de roșii și „Capricciosa” , pizza presărată cu sos de roșii acoperită cu șuncă, ciuperci, anghinare, mazăre, ouă și brânză mozzarella au avut blatul nu foarte pufos și mult topping. Am mâncat din amândouă, mi-au plăcut, dar chiar și medii fiind au mai rămas și pentru pachet….
Nota de plată, 26,45 euro, am achitat-o cash, ne-am mulțumit cu tânăra care ne servise și am plecat spre hotel.
Am revenit la Pizza Hut peste două zile, când obosiți fiind nu vream să mai așteptăm la o masă ci să ajungem cît mai repede la hotel. Având experiență, am comandat o Pizza mare, jumătate „Capricciosa” , jumătate „Farmhouse” pentru amândoi. Serviți rapid, nu am mai solicitat să facem plata ci am achitat direct tinerei care ne-a servit, 19,95 euro, după care am mers la hotel.
Pizzele servite au fost gustoase, repet, nu suntem mari amatori de pizza, chiar mi-au plăcut, blatul nici prea uscat, nici prea pufos, toppingurile, am mâncat din toate, mai gustoase decât cele de la noi.
Pizza Hut este o soluție bună pentru o masă rapidă, sățioasă și convenabilă ca preț….
despre SERVICII
Servicii bune, gazde ospitaliere, servire promptă...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mâncare gustoasă, variată, porții generoase... Pe primul loc este Restaurantul Il Merill, mâncare bună, prețuri medii, apoi Ta' Kris Xani, mâncare bună, prețuri pe măsură...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Situate central în Sliema...
Trimis de mprofeanu in 18.01.22 20:53:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MALTA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente (din anul curent sau anul trecut) în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Văd că te-ai bucurat nu numai de frumusețea Maltei, ci și de mâncarea gustoasă. M-ai făcut să salivez și eu sunt la regim post-operator! Eu în Malta am descoperit arancini (cred că am scris bine) care mi-a plăcut mult. Alte experiențe culinare nu am avut în afara celor de la hotel, având cazare cu demi-pensiune. Dacă voi mai ajunge, dar pe cont propriu, voi lua în calcul recomandările tale.
Felicitări pentru impresiile postate!
@Rodel: Nu am mâncat arancini, nu era în meniul restaurantelor la care am servit cina. Poate nu este specific maltez, nu știu...
Mulțumesc frumos pentru ecou! Cu mare drag, !
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2022 [Luciano Restaurant] Luciano - Restaurant cu specific italian — scris în 21.05.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Mason’s Bistro, sau 'restaurantul nostru'! — scris în 13.07.18 de adrianaglogo din PITEșTI - RECOMANDĂ