ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.01.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 21.02.16
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 5 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O broască la tavă în Singapore

TIPĂREȘTE URM de aici

Mergând spre zona centrală din Singapore cu cel mai sofisticat metrou din lume, poți stabili reperele istorice ale locului doar citind numele câtorva stații: Commonwealth, Queen’s, Broadway, Victoria Station. Pe peroane, ușile de acces se deschid cu o precizie milimetrică. Sunt porți de intrare și ieșire din trenulețe subterane, dotate cu supraveghere video, alarme de fum și de urgențe mari.

Curtea Supremă, Clădirea Municipală, Centrul de golf Paddington și Muzeul Civilizațiilor Asiatice alcătuiesc inima colonială a orașului. Un stil neoclasic expresiv.

Doi cilindri de câte 80 de etaje, World Trade Center sunt cei doi ciclopi ce păzesc intrarea în City – o aglomerație supra-etajată de bănci și corporații internaționale.

Ora mesei și mirosurile preparatelor de orez în varianta chineză, malaieziană sau suși japonez combinate cu preparate condimentate de hrană marină te introduc în atmosfera orientală a zonei alăturate, Mica Chină. Privesc curios meniurile afișate doar în chineză, însoțite de o imagine care te lasă să bănuiești ce aliment ar putea fi și, de asemenea, care ar putea fi prețul. Astfel pot să fac o alegere mai economică. O bătrânică mai volubilă îmi explică în chineza ei neaoșă binefacerile meniului sau, cel puțin, așa bănuiesc eu.

Dintr-o vitrină alăturată, am senzația că sunt privit de câteva zeci de ochi. Într-adevăr, un cârd de broaște verzi, bine făcute... se angajează zgomotos într-un dialog cu potențialii clienți. După tonalitatea orăcăitului li s-a cam urât cu starea de captivitate și își imploră potențialii mâncăi să ia o decizie mai rapidă, indiferent de consecințe. Nu știu însă că urmează un show în care și ele trebuie să joace rolul vieții... O broască la tavă cu garnitură de orez nu costă decât 3 dolari dar îți mai oferă deliciul de a fi sacrificată și aruncată în tavă chiar sub ochii neavizați ai clientului...

Urmează actul doi cu spectacolul reptilelor... Șerpii de mare, delicatesa localului, costă 5 dolari, iar după ce ești invitat să le tai capul cu un fel de bardă, poți să asiști la coacerea lor pe o plită uriașă, învelit în frunze de plante marine și mirodenii ciudate; în sfârșit, să te delectezi în tihnă cu orez servit cu tradiționalele bețișoare, pentru ca, mai târziu, să ai ce povesti nepoților. Văd cum ochii asiaticilor sclipesc de plăcere pe toată durata execuțiilor, timp în care europenii par mai empatici cu bietele viețuitoare ce nu mai au timp nici pentru o ultimă dorință.

O întreb pe amfitrioana mea dacă aș putea gusta un picioruș de broscă țestoasă, contra cost, și dorința mea se transformă în realitate... Am senzația că mănânc niște fire elastice înfășurate pe un oscior din cauciuc, motiv pentru care nu pot să înghit pachețelul de carne. Totul capătă forma unui experiment nereușit, în ciuda intențiilor bune.

Sosește, repede de altfel, și comanda mea specială: un castronel cu supă, tăiței cu bucățele de pui, multe plante verzi și... orez. Senzația spontană de foc, pe care mi-o dau mirodeniile din Asia, atrage atenția comesenilor și a bătrânicii, care, zâmbind binevoitor, îmi explică cum se folosește simultan lingura și furculița pentru supă. De bețișoare mai știam câte ceva, dar de folosirea simultană a lingurii și a furculiței la o supă străvezie nu avem nici o idee.

Bătrânica îmi vorbește gesticulând dojenitor, vorbe din care eu înțeleg că suntem tare neumblați, puțin necivilizați, apoi mă acoperă cu o privire blândă și îngăduitoare. Comesenii fac scamatorii cu bețișoarele ce au un clinchet de greieri adunați la o petrecere de nuntă, mă încurajează zâmbind și dând din cap prietenește, cu aerul că am timp să învăț a mă purta la masă dacă tot am ajuns în țara lor. Câteodată, un schimb de zâmbete prietenești valorează mai mult decât câteva ore de conversație fără o țintă anume. Omul nu poate fi niciodată singur pe lume, este gândul care mă însoțește la plecare, și mă bucură sincer mai mult decât o aventură culinară.

Broască țestoasă cu gust de ață și supă de pui cu gust șui, sunt cuvintele ce îmi inundă imaginația sub cerul din Singapore.


[fb]
---
Trimis de glcitizen in 09.01.18 16:52:13
Validat / Publicat: 09.01.18 18:30:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1368 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 O ultimă vedere din Singapore.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[09.01.18 18:31:38]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în Singapore?, SINGAPORE" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

glcitizenAUTOR REVIEW
[09.01.18 20:16:32]
»

@webmaster26: Multumesc.

mishu
[27.01.18 18:57:50]
»

@glcitizen: Nu stiu de ce, dar de cand eram mica imi doream sa mananc supa de broasca testoasa si sarpe prajit. Sarpe prajit inca nu am mancat, dar supa de broasca testoasa da, acum vreo 3 ani in China si mi s-a parut excelenta si as repeta experienta oricand cu mare drag.

Cat deapre felul in care mancam, nrmal ca lor li se pare ca suntem tare nepriceputi, ins asta e, asa au si ei de cine sa rada.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
glcitizenAUTOR REVIEW
[28.01.18 10:23:14]
»

@mishu:

Multumesc, Mishule. Macar acum, cu globalizarea, sa mai schimbam cite ceva in bine si nu numai la gatit.

mecut
[27.01.20 11:45:08]
»

@glcitizen

Am petrecut si noi doua ore pe strazile din Little China sau Chinatown, dar in jurul Buddha Tooth Relic Temple. Am ocolit cu grija micile restaurante stradale si am preferat sa intram in magazinele cu souveniruri si imbracaminte. In spatele templului, in piata acoperita am coborat la subsol sa vedem hala de peste, curiozitatea invingand disconfortul mirosului… Acum parca imi pare rau…. mancarurile traditionale, intregesc intotdeauna, intelegerea locului vizitat. Indiferent daca se suprapun sau nu peste preferintele sau curiozitatile gastronomice personale.

Pandan Chiffon Cake a fost singura specialitate incercata de mine si este cunoscuta si drept " Prajitura nationala din Singapore" . Am venit insa acasa si cu un borcanel de Kaya, pe care nu l-am deschis inca.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
glcitizen, mecut, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Singapore?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.5351758003235 sec
    ecranul dvs: 1 x 1