Gustul Ciprului într-o „casă” autentică: Georgia Meze House sau apologie pentru mâncarea cipriotă

TIPĂREȘTE

Deși eram în Cipru pentru a doua oară, recunosc că povestea despre meze n-o prea știam bine, spre rușinea mea. Am reușit s-o învăț doar un pic, dar suficient încât să-mi dau seama în ce constă, în minivacanța cipriotă din aprilie anul acesta.

Vag, aflasem de acum doi ani de la patronul tavernei situată la parterul cazării noastre din Larnaca, că meze ar însemna o pleiadă de feluri de mâncare locale care se comandă cel mai bine în patru deoarece ar fi însemnat cantitate prea mare, nefiind prea potrivit atunci pentru noi, doi bărzăuni, singuri în vacanță. Primind asemenea explicații, am renunțat să încercăm meze atunci, deși curiozitatea era mare.

Anul acesta, împrietenind-ne cu o pereche chiar din momentul sosirii la hotel, mi-a încolțit din nou ideea de a experimenta meze. Aflându-ne toți patru la recepția hotelului Daphne (vezi impresii), pe când ne făceam formalitățile pentru check-in, mă „mănâncă” s-o întreb pe recepționeră unde ne recomandă să încercăm cel mai bun meze pe care-l știe ea. Acesteia i-a înflorit fața de îndată și fără nicio ezitare, îmi răspunde: Georgia Meze House. Continuă să-mi spună că este unul dintre cele mai bune localuri din Paphos unde mâncarea este grozavă, patronul la fel, nu foarte scump, destul de select și că-mi garantează că vom fi foarte mulțumiți. Apoi ne mai zice că putem să ne folosim de numele său, ba chiar să spunem că ea ne trimisese și ne explică sumar în ce constă mâncarea. Bineînțeles că la auzul existenței celor 20-30 de feluri de mâncare la o singură masă, nu am crezut nicio iotă, gândindu-mă ce reclamă își fac ăștia, cine naiba să creadă așa ceva?! Le-am propus noilor companioni să ne „ocupăm” prima seară cu meze, să vedem ce-o fi cu chestiile astea așa vestite, totodată, fiind patru persoane, părea că ar fi potrivită formula în care să consumăm aceste preparate.

Dar ce este meze? Meze este mâncarea tradițională cipriotă și reprezintă baza bucătăriei cipriote - o combinație complicată de mici mostre de aperitive, salate, sosuri, de preparate diverse din carne sau pește, ori mixte aşa cum am avut noi, stropite din belșug cu vin și bere, în funcție de preferință și putință. De fapt, meze constă în servirea succesivă a preparatelor ce se găsesc la momentul acela în restaurant, dar nu mai puțin de 20 la număr, poate chiar 30, în ordinea menționată mai sus.

Cine se înhamă să mănânce meze trebuie să dispună de „spațiu suficient de depozitare”, întrucât pofta e mare, dorința și mai mare și de la o mare plăcere la durere nu e decât un pas mic. Un pas pe care orice persoană neobișnuită cu abundența îl poate face pățind și ceva probleme digestive așa cum a fost și cazul nostru.

Aflată la răspântia drumurilor maritime dintre Asia, Africa și Europa, în calea tuturor celor care călătoreau pe Mediterana între continente, insula a împrumutat influențe gastronomice de la fiecare vecin sau câte puțin de la toți cei care au venit cu gând s-o cotropească sau numai s-o vadă. Așa că în bucătăria cipriotă, pe lângă aromele locale, se întrepătrund arome grecești, turcești, arăbești sau chiar britanice puse în valoare de arta culinară și maeștrii care stau în slujba acesteia.

Conform obiceiului cipriot, seara se merge la masă, la tavernă, după orele 19,00, căci abia atunci începe să se anime atmosfera. Nici noi nu am făcut excepție, am găsit taverna destul de ușor, pe strada Constantias, colţ cu strada Tekfrou, practic la o intersecţie, la cam 250 m de hotelul Daphne. În acea zonă din Kato Paphos, pe străzile Dionysou și Constantias, tavernele se găsesc lipite una de alta, că nu prea ştii la care să te opreşti.

La Georgia, ne-a întâmpinat Kristofolos, patronul, un tip cumsecade, trecut de 50 de ani, înalt şi subţirel, dar modest și de un bun simț excesiv, specific omului de la țară, după cum aveam să aflăm din povestirile sale.

I-am spus cine ne-a trimis și ce vrem, el ne-a măsurat un pic cu privirea în glumă zicându-ne că ne „înscriem” pentru meze, fiindcă, de regulă, acestea se comandă pentru minimum patru persoane, lucru ce-l aflaserăm deja. Ne-a mai întrebat dacă suntem pregătiți căci va fi o seară pe cinste, noi ne-am declarat înfometați de-a binelea și atunci ne-a zis că vom sta cel puțin trei ore la masă și vom mânca pe săturate. Totuși, ca să fie sigur că ni se vor deschide papilele gustative, din partea casei, ne-a adus câte un pahar de zivania, băutura cipriotă ce seamănă cu tescovina de la noi, doar că e mai puternic înmiresmată și mai bogată în grade. Ne-am hotărât să luăm meze special, o combinație, între cel de carne și cel de pește, la 16€/persoană.

Kristofolos a bătut gongul prin a ne aduce primele preparate. Interesant este că ne prezenta tot ce aducea, denumind fiecare fel de mâncare și descriind în ce constă și cum a fost gătit, fiind un ghid foarte bun ce promova cu succes mâncarea cipriotă. Așa ni s-a umplut masa cu platouri mici cu taramosalata (salată de icre roşii), tzatziki, pastă de tahini, humus, salată de sfeclă roșie, de vinete, salată de morcovi, măsline, însoțite de feta stropită cu ulei de măsline și ierburi aromatice, precum și delicioasa pita, adusă sub formă de bucăți mici de lipie, aromate, calde. Nouă, cum ne era o foame de lup, nu ne-a fost prea greu să ne năpustim asupra salatelor, neștiind că acela era doar începutul, relativ timid, al serii. De băut, noi, fetele, am vrut în primul rând apă minerală, băieții: unul, vin de Cipru (de casă), celălalt, bere locală Keo, urmând ca noi, fetele, să fim norocoasele care au putut alege fie vin, fie bere, după cum am simțit.

Apoi, Kristofolos a venit cu halloumi, delicioasa brânză cipriotă, friptă pe grătar așezată pe felii subțiri de carne de porc, tot la grătar. S-a oprit și ne-a spus că așa se servește cel mai bine halloumi, pe pat de carne de porc, fripte laolaltă, să-și împrumute miresmele. Bună brânza halloumi, o brânză de oaie sau de capră, sau mixtă, nu prea tare, dar cu o textură ce nu se modifică la căldură, de aceea se pretează foarte bine la a fi friptă pe grătar. Când o mănânci, ai senzația că scârțâie ușor, dar mi s-a prea gustoasă ca să-i găsesec vreun defect. În plus, ne-am cumpărat și noi din supermarket, la plecare pentru acasă, fiindcă se poate mânca și nepreparată termic, iar cu roșii și măsline, e o nebunie, nu alta!

A urmat episodul cu pește și fructe de mare, un episod căruia nu puteam să-i rezist, dat fiind că sunt preferatele mele. Așa că m-am sacrificat și m-am înfruptat cu kalamari, gavroși, creveți, midi, care au fost foarte gustoși. Ne-au fost serviți ca mix pe două platouri arhisuficiente pentru toți. Pentru mine, acolo s-a produs declicul care m-a anunțat că am atins vârful de sațietate. Ce-a urmat a fost așa doar o degustare a unor preparate minunate pe bază de carne.

Simțind că noi, fetele, ne-am cam săturat, Kristofolos a venit cu cafele din partea casei și ne-a ținut de vorbă pentru a ne antrena în discuții și pentru a ne detașa un pic de starea de moleșeală ce ne cuprinsese. Ne-a întrebat de unde suntem, dacă am mai fost în Cipru, dacă ne place, etc. Noi ne-am revenit subit, am răspuns și am percutat imediat, întorcând tirul întrebărilor spre el. Așa am aflat că era originar din peninsula Akamas iar la auzul spuselor noastre că urmează să mergem și noi în Akamas, ochii i-au devenit strălucitori, iar nostalgia după locurile natale l-a făcut să ne povestească cu mult drag despre plaiurile copilăriei sale, din Neo Chorio.

În secvența ce a survenit, ne-au fost aduse keftedes și dolmades, adică niște chiftele din carne de vită cu multă ceapă și multă mentă și sarmale în foi de viță umplute cu orez, subțirele și lunguiețe. Pe alt platou mai mic au apărut niște plăcinţele sărate, din aluat presărate cu brânză rasă mărunt cărora le-a spus bourekia.

Am gustat la îndemnul gazdei, dar mai ales să nu jignim, din toate, am constatat că toate erau gătite foarte bine, băieții au mai ciugulit câte un pic ca să dea bine. Deja, ospătarul se obișnuise să nu mai ia de pe masă platorile în care mai era mâncare, în ideea că poate mai revenim asupra ei, așa că masa devenise prea îmbelșugată.

Următoarea etapă a mesei a fost dedicată exclusiv preparatelor din carne gătite în vase de lut la cuptor: kleftiko, afelia, mousaka alături de care au fost aduse garnituri precum cușcuș și cartofi prăjiţi. Dacă despre mousaka nu mai zic ceva fiindcă toată lumea știe ce e, kleftiko este o mâncare consistentă din carne de miel gătită în suc propriu, îndelung, la cuptor până se frăgezește și se desprinde de pe os. Cât despre afelia, acesta reprezintă un soi de tocană obținută din cubulețe de carne de porc, slabă și fragedă, după ce au stat la marinat o noapte în vin roșu, condimentate cu chimen, scorțișoară, coriandru și piper.

N-aș putea spune că nu ne-am atins de bucate, căci am pus din fiecare pe limbă de curiozitate. Erau demențiale! Se topeau efectiv în gură, dar ce păcat! , că nu mai încăpeau în burtă nici cu slujbe. Deja începuserăm să ne foim pe scaune, căci nu ne mai găseam locul, e drept că trecuseră mai bine vreo două ceasuri de când veniserăm. Totul se adeverea, încet, încet, era clar că nu fusese nicio exagerare depre meze.

Când să zicem că, gata, s-a terminat şi putem cere nota, apare și ultima rundă de bucate constând în preparate la grătar: souvla şi souvlaki, dar şi sheftalia cu cartofi prăjiți și salată de varză şi ardei iuţi muraţi. Souvla și souvlaki sunt frigărui de porc sau de miel la grătar cu cărbuni, de mărimi diferite, în timp ce souvla sunt făcute din bucăți mari de carne, souvlaki sunt din bucăţele mici. Sheftalia reprezintă nişte miniburgeri făcuţi din carne tocată de porc cu multă ceapă, înveliţi în prapur, care se pot găti şi la cuptor, nu numai la grătar. De regulă, se servesc în pită şi sunt apetisanţi.

N-am mai putut nici măcar să privim cum trebuie mâncarea, căci până și privirea ni se săturase de atâta „risipă” de feluri de preparate. Kristofolos a apărut cu soluția salvatoare să ne pună tot ce nu se consumase la pachet, lucru cu care toată lumea a fost de acord, așa că ne-am dus la hotel încărcați de parcă veneam de la piață.

La final, ne-a fost servită din partea casei o băutură digestivă în niște păhărele mititele, un fel de lichior din plante și fructe, puternic aromat, cu gust dulce-amărui, recunoscut, zicea el, pentru proprietățile sale de a ușura digestia. Ne-au fost aduse şi cubuleţe de pepene roşu, dar n-a fost chip să mai îngurgităm decât micile licori care au fost numai bune pentru ajutarea digestiei. Totuși, la hotel am luat și ceva medicamente în același scop pentru a putea avea parte de somn.

Nota de plată a venit destul de subțirică pentru tot festinul de care avuseserăm parte: 96,20€ pentru toți patru, am lăsat câte 50 €/cuplu. La final, nu m-am putut abține să nu-mi satisfac curiozitatea și l-am întrebat pe Kristofolos cine e Georgia. Foarte mândru, mi-a răspuns că Georgia este fiica sa, studentă în Marea Britanie, de fapt singurul său copil pe care-l iubește foarte mult și pentru care ar face orice.

Seara la tavernă se încheiase, practic, după aproximativ trei ore de la venire, deci cele zise fuseseră adevărate întrutotul, nimic nu se dovedise exagerat, numai noi fuseserăm neîncrezători și cam cârcotaşi.

În concluzie, sper că am fost convingătoare și v-am stârnit curiozitatea ca atunci când ajungeți în Cipru şi sunteţi în gaşcă, să dedicați o seară la tavernă pentru meze. Însă, vă sfătuiesc sincer să vă pregătiți dinainte psihic, cel puţin, dacă nu şi fizic de un ospăţ cum nu aţi mai văzut!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip al cântăreţului cipriot Michalis Chatziganis:

https://www.youtube.com/watch?v=sorfIotLfIk

---

VIZUALIZĂRI: 4637 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI