ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
OCT-2018
colegi
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O nouă vizită în Marele Ducat, un nou restaurant descoperit: Madeira Stuff

TIPĂREȘTE URM de aici

Și evident, tot întâmplător.

Am vrut de fapt să ajung tot la „Bei de Bouwen”, dar cum aceștia aveau în după-amiaza aia liber...

Din fața hotelului am pornit spre Fondation Pescatore, în apropierea căreia se află noul (pentru mine) Ascensor Panoramic Pfaffenthal cu ajutorul căruia am coborât în orașul de jos, iar de la ușa acestuia făcurăm prima la stânga și ne-am oprit mirați în fața ușii destinației noastre inițiale pe care am găsit programul ăla „ciudat” pentru noi. Din fericire, vis-a-vis am observat o altă cârciumioară - braseria Madeira Stuff.

Ne era foame și mie și colegului cu care eram, așa că am zis: no, hai să-ncercăm!

Și zău că nu ne-a părut rău.

Dar să nu sar peste poveste: intrăm și imediat, din spatele barului, suntem întâmpinați și întrebați cu ce intenții am intrat la ei. Păi... să mâncăm, zic. Bine, dar ce anume: o gustare, sau cina? Cina, adică să mâncăm oarece hrană gătită. Ei, în acest caz, vă rugăm să poftiți în salonul alăturat; aici (adică în încăperea unde se află și barul) e doar pentru un pahar de vorbă, mâncarea o servim dincolo.

Intrăm - salonul, gol. Și nu era nici prea devreme, nici prea târziu... În fine, ospătarul (cu fler de meseriaș) ne invită la o masă în apropierea ferestrei, ne oferă meniurile și se retrage să ne lase să deliberăm în liniște. Salonul e aranjat frumos, la parterul unei case vechi renovate cu mult bun gust; pe fiecare masă o lumânare aprinsă și o muzică în surdină completau ambianța plăcută.

După ceva studiu și reflexie, a revenit să ne întrebe dacă dorim ceva, un aperitiv (și a început să laude el ceva specialități portugheze - din păcate eu nu eram dornic să explorez chiar așa mult gastronomia lusitană) sau orice altceva... Am vrut în final să iau doar un pahar cu vin roșu, iar colegul - o cola.

Am dat și comanda pentru mâncare când a revenit cu băuturile - ne-am decis pentru un mușchi de vită în sos de vin Madera; mai greu a fost să comandăm gradul de „rumenire” a cărnii, dar după o scurtă bâlbâială, ne-am descurcat.

Până să fie gata felul principal, ne-a oferit o gustare din partea casei: un bol cu măsline aromatizate cu maghiran, usturoi și stropite cu puțin ulei de măsline, și un coșuleț cu pâine de casă (din maia) proaspătă. Un deliciu.

După o vreme a sosit și momentul adevărului: felul principal. A venit pe o farfurie mare, aranjată frumos, însoțită de un bol cu cartofi prăjiți și de altul cu salată asortată. Totul bine asezonat și potrivit de sărat, iar combinațiile de gusturi și arome erau perfecte. Ospătarul a revenit după ce ne-a lăsat să gustăm preparatul și ne-a întrebat dacă ne place, dacă e totul în regulă... I-am spus că ne place și suntem chiar încântați.

Între timp, probabil și văzând prin geam că mai sunt unii care mănâncă aici, localul aproape s-a umplut. Și, din câte mi-am putut da seama, și ceilalți clienți au fost foarte mulțumiți de ceea ce au primit.

După ce am terminat și ni s-au luat farfuriile, eram convinși că „rien ne va plus”... Aiurea! Veni colega tipului și ne pune pe masă lista cu deserturi. „Măi, dacă au înghețată, poate iau una” zic eu și m-apuc să citesc lista. Și îmi apare în fața ochilor ispita: „banana Madeira Stuff”, adică o banană flambată cu sos din zahăr de trestie cu frișcă și înghețată. Și suna așa bine că ne-a convins pe amândoi că una din asta e exact ceea ce ne lipsea ca să încheiem frumos o masă delicioasă. Iar când am primit farfuriile cu desertul... am realizat că a fost alegerea perfectă.

La final, am cerut și un digestiv care să mă ajute să prelucrez cele de mai sus...

Am plătit cu cardul; există și wi-fi (neverificat). Personal bine pregătit, amabil, fluent în engleză, franceză, germană și portugheză.

Recomand călduros.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 22.10.18 00:44:26
Validat / Publicat: 22.10.18 01:22:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.

VIZUALIZĂRI: 1282 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Braseria Madeira Stuff - văzută de afară
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52000 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster
[22.10.18 08:13:26]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dan&Ema
[22.10.18 12:08:54]
»

@Dragos:

Superbonus!

Si. Sa va fie de bine!

La muschiul de vita e important sa stii cum sa il comanzi functie de preferinte. De exemplu mie nu mi-ar placea unul prea bine facut cand stiu ca se poate si mai in sange! ????

Arata bine locul si imi plac pozele cu zona si culorile toamnei.

Am mai ajuns prin locuri recomandate de tine si nu m-as supara sa ajung si aici. ????

Felicitari! Numai de bine! ????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[22.10.18 12:19:27]
»

@Dan&Ema: mulțumesc de apreciere Dane; Luxemburgul toamna e superb, cu condiția să prinzi o vreme bună. Anul ăsta am avut baftă: toate cele trei zile au fost senine, doar că în ciuda soarelui strălucitor de pe cer, era destul de răcoare în special noaptea și dimineața. Și dacă mai pui la socoteală că din cauza poziției pe hartă ziua acum e ceva mai scurtă ca la noi...

Oricum, scurtul timp liber avut acum la dispoziție l-am cheltuit pe o plimbare prin Pfaffental și o excursie rapidă până la Trier. Voi povesti despre toate, în curând.

krisstinna
[22.10.18 12:36:38]
»

@Dragos: Eu vreau să știu “gradul” ales

Cică mediu ar fi indicat, nici eu nu mă pricep, mi-a zis copilul

Scupuț, dar arăta foarte bine.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[22.10.18 12:49:22]
»

@krisstinna: colegul a ales mediu spre bine făut, eu (ca în reclama cu Andi Moisescu) „bleu”. Adică „rare”. În sânge, care va să zică, ori cum a mai spus ospătarul:

à l'anglaise - quelques secondes sur chaque côté”...

(vezi wikipedia pentru detalii).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
doinafil
[22.10.18 13:05:16]
»

@Dragos:

Pare a fi un restaurant cu ștaif, atât ca aspect interior, cât și ca feluri de mâncare - foarte bună, dar și foarte scumpă - pentru buzunarul românilor, cel puțin! (nu mai spun de cel al pensionarilor).

Mi-a făcut cu ochiul desertul, arată grozav !

Să vă fie de bine și s-o mai comiteți!

krisstinna
[22.10.18 13:09:41]
»

@Dragos: Să va fie de bine!

O alegere înțeleapta, nu ai “greșit” ca mine

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[22.10.18 13:23:50]
»

@doinafil: ce să spun? pentru ei, prețurile sunt relativ mici. Prin centru n-aș prea avea curaj să mă așez la o masă la un restaurant acolo. Oricum, nu în altă zi decât cea de leafă. Sărut mâna de urări.

@krisstinna: măi, eu întotdeauna știu ce vreau, deși uneori nu prea găsesc vorbele cele mai potrivite ca să îmi exprim gândurile și dorințele...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[23.10.18 12:44:09]
»

@Dragos:

„à l'anglaise - quelques secondes sur chaque côté”...

= combien?

Stii, eu intai votez pozele. Am vazut banana si mi-am spus: "Doamne, saracutul, ce carnacior micut a primit... Si doar unul... '

Apoi am citit, mancand iaurtul! Sa va fie de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
doinafil
[23.10.18 13:54:18]
»

@Zoazore:

Ha, ha, ha! Și eu am crezut că la desert a primit un cârnăcior mic!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Luxemburg?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045166969299316 sec
    ecranul dvs: 1 x 1