Simple experiențe culinare în Izmir

TIPĂREȘTE

Pentru că îmi închei aproape întotdeauna povestirile dintr-o anumită destinație cu un articol din categoria „Unde mâncăm în...” , mi-am zis s-o fac și de data aceasta, deși articolele despre mâncare nu se bucură de prea multă simpatie, însă e bine să ne împărtășim experiența pe de-a întregul pentru a informa eventualii cititori cu privire la ceea ce ar putea găsi în acea destinație referitor la localuri, feluri de mâncare, prețuri, etc. E drept că nici articolele de călătorie sau cazare nu mai suscită interesul ca altcândva, ceea ce a devenit o hibă de actualitate, însă eu îndemn sincer pe cei ce au ceva de povestit, s-o facă netăgăduit, în stil propriu, pentru a oferi diversitate asupra unui subiect și pentru a-i ajuta, în acest fel, pe cei ce caută informații spre a se orienta. 

Cât privește latura gastronomică a Izmirului, pot să vă zic că înainte de a pleca într-acolo, doar am tras așa un ochi pe internet dorind să aflu dacă ar exista ceva tradițional care să-mi stârnească oarecum curiozitatea, altminteri mâncarea turcească, în general, este una dintre cele pe care le avem la inimă și de care ni se face dor des încercând periodic să ni-l mai ostoim dând o fugă la Edirne. 

Așadar, la Izmir urma nu numai reîntâlnirea cu Turcia și turcii, ci și cu o bucătărie dragă, din care abia așteptam să ne delectăm papilele gustative.

În căutările mele asupra preparatelor locale, găsisem kumru, un preparat din genul street food, un fel de sandviș servit pe o chiflă, de obicei cu brânză, roșii și cârnați picanți sucuk. Am văzut în oraș mai multe locante mici care serveau kumru în special la micul dejun, dar nu am avut imboldul necesar și nici timp să testăm, mergând pe ideea că ar mai bine să mâncăm mâncare adevărată, nu tartine.

Mai găsisem boyoz, un preparat local de patiserie, cu origini evreiești sefarde, provenind din zona spaniolă, care constă într-un fel de pateuri rotunde făcute din făină, apă, ulei și tahini, care pot fi simple sau cu umplutură de brânză, spanac sau mixtă. Sincer, n-am gustat nici din acestea, din același raționament că stăm prea puțin și nu avem timp de fantezii, ci de mâncare adevărată. În plus, văzându-le ne-am dat seama că mâncaserăm așa ceva în Istanbul, pe partea asiatică, în urmă cu mai bine de un an, pe când eram în cartierul Kuzguncuk vezi impresii, și ne plăcuseră, deci nu mai eram prea curioși. Însă, pentru cei ce stau ceva mai mult în oraș, eu vă sfătuiesc să nu le ratați, precum vă recomand să încercați și kumru care arăta ok.

În fine, întorcându-ne la oile noastre, spun că în Izmir am avut de luat doar două cine și un prânz, pe care s-a nimerit să le luăm în preajma hotelului nostru vezi impresii, dar nu la restaurantul propriu, ci la vecini, din cauză de lipsă preparate dorite de noi. Pe de altă parte, în Izmir, precum în nenumărate locuri din Turcia, există puzderie de locante care pot servi masa, la prețuri modice și calitate decentă, totul este să fii cât de cât familiarizat cu preparatele de bază ale gastronomiei turcești ca să știi ce să ceri, pentru a nu interveni nemulțumirea.

De cum ne-am instalat, am ieșit la masă deși era trecut de orele 23,00, foamea dându-ne târcoale de ore bune. Nici n-am apucat să ieșim bine din hotel, că vecinii de la locanta Yöruk Ali, lipită de hotel, ne-au luat în primire citind pe fețele noastre că suntem turiști și ne e foame. Am întrebat dacă au mercimek (supă-cremă de linte, un preparat tradițional de bază, foarte gustos), ei au răspuns că da, astfel cucerindu-ne. 

Ne-am așezat, imediat un băiat harnic a venit cu meniurile tipărite și, pe lângă, mercimek eu am ales un Adana Kebap, iar soțul, mare amator de vinete, un Patlıcan Kebap (kepap de vinete) acompaniat, desigur, de salată, dar și de pilaf (pilav). Apă plată ne-au pus de la început pe masă, dar am fost fericiți că la întrebarea noastră referitoare la bere, răspunsul a fost că ne pot servi Efes rece, la cutie, așa că aveam motive să ne ospătăm cum se cuvine la finele unei zi stresante, obositoare în care trecuserăm prin nenumărate stări de dezamăgire.

Preparatele au sosit fără întârziere, arătând foarte apetisant, iar împreună cu acestea au venit și lipii fierbinți care să le ajute să se combine mai bine. Totul a fost, pe cât de simplu, pe atât de gustos, motiv pentru care bucatele turcești îmi sunt atât de dragi. Nota de plată a fost de 670TL, însemnând cam 22 €, absolut rezonabil, pe care i-am putut achita cu cardul. 

A doua zi, în jurul prânzului, când am coborât de la cetatea Kadifekale, prin cartierul Patlıcanlı Yokușu, am nimerit în apropierea hotelului și ne-am zis că pentru masa de prânz ar fi potrivit să mergem la masă la aceeași locanta Yöruk Ali, pe principiul că, dacă ne-a plăcut, să repetăm.

De această dată, am mers pe pide, dar diferite: una cu brânză, una mix de carne și brânză. După cum probabil știți, pide este un soi de pizza, dar specific turcească, de formă alungită, asemănătoare cu niște bărcuțe. Un fel de mâncare destul de simplu, foarte popular și foarte gătit de aproape fiecare local ce deține un cuptor. 

Desigur, specificul vine din ingrediente, condimente, etc., iar rezultatul este unul delicios sau cel puțin noi ne dăm în vânt după pide. Ne-am orientat și la salată asortată ca să ne creăm baza de legume în stomac, iar de băut am vrut din nou bere rece Efes pe care am primit-o în varianta roșie, la cutie. Ambele pide au fost excelente la gust și îndestulătoare. Nota de plată (540TL~18€), subțirică, așa cum fusese și precedenta, am achitat-o din nou cu cardul Revolut.

La final, din partea casei, am fost tratați cu ceai turcesc autentic: bun și tare!

  Pentru cină, eram chitiți să repetăm experiența de la prânz, la același local, însă toate mesele de afară erau ocupate, caz în care am înaintat cu un metru, până la vecinii acestora, locanta Erdoğan Kebap, care părea să servească, în principiu, aceleași bucate.

Desigur, am mers tot pe pide, una cu brânză, alta combinată brânză cu carne, salată asortată și bere. Și aici ambele pide au fost gătite minunat, fiind cel puțin la fel de gustoase ca la vecini, berea n-a mai venit la cutie, ci la un pahar, care părea de suc, dar, deh, într-o țară musulmană, unii dintre localnici acționează ciudat când vine vorba de alcool. N-a fost bai, era rece și numa'bună pe căldurile din acele zile! Nota de plată a fost de 700TL, însemnând cam 23 €, în mare, tot pe-acolo, în „zona” prețurilor accesibile și, la fel, am plătit-o cu același card Revolut. 

Cam acestea au fost experiențele noastre gastronomice din scurta ședere în Izmir, un oraș cu un potențial uriaș din toate punctele de vedere. Țin să mai spun încă o dată că oferta de localuri este enormă, la tot pasul vezi restaurante, terase, locante care pun la dispoziția clienților lor o paletă largă de preparate din bucătăria turcească și internațională, în așa fel încât fiecare să aleagă ce crede de cuviință. După cum am intitulat acest articol, noi ne-am orientat, de această dată, la preparate de bază, simple, pe care le cunoșteam și pe care am vrut să ni le amintim, fiindu-ne dor de gustul lor. Pentru cine dorește mâncăruri mai sofisticate, există ofertă, fără îndoială, într-un oraș ca Izmir e imposibil ca cineva să nu găsească ceva pe gustul său.

La final de miniserial, vă adresez îndemnul de a vizita Izmirul atunci când sunteți cu mașina și vă îndreptați către stațiunile de la Marea Egee sau Mediterană, nu vă lăsați intimidați (așa cum am făcut noi ani de-a rândul) de dimensiunile sale sau de dificultatea în aparență de a ajunge în centrul său, veți pierde întâlnirea cu o metropolă absolut încântătoare. Vă spun din propria experiență!

---

VIZUALIZĂRI: 177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI