Câteva locuri unde am mâncat la Elena

TIPĂREȘTE

Adică... în Elena.

Despre primul nu mai spun decât că amfostacolo și atât - e totuși o simplă cafenea - Cafe-aperitv Mina. Au cafea bună (inclusiv la nisip), ceva dulciuri pe lângă ea, iar dacă vreți și altceva, se găsește și o tărie sau un suc.

Am fost pe urmă la un restaurant pe care îl observasem când am trecut pe lângă el în drumul spre Dascalolivnița - părea ceva mai de Doamne-ajută; poziție frumoasă (cu o terasă la etaj), cu ceva lume la mese... Așadar hai la Mehana Național (Механа Национал) ! E lipită de hotelul Perun, chiar pe strada principală.

Urcăm pe terasa de la etaj, ne punem la o masă (nedebarasată încă, abia părăsită de clienții anteriori) și așteptăm. Vine o fătucă, ne pune un meniu și o foaie cu „meniul zilei” în față și o șterge iute-iute. Treptat, reușește să ia toate resturile și vesela folosite de pe masa noastră, apoi ne ia și comanda - două porții de fasole cu ciolan de Elena (specialitate locală, ceva asemănător cu jamon-ul spaniol sau cu prosciuto-ul italian - dar nu la fel de fin și nici de fraged), iar pentru mine, înainte de asta, am cerut un pahar de vin roșu (sec, bunicel, chiar foarte potrivit pentru felul doi) și o porție de tarator (supă de lapte acru rece cu castraveți și mărar) și o pârlenka.

Iar iubi a cerut la final o înghețată de casă. Bucatele au venit cam așa: vin / o (1!) porție de ciolan / castraveți murați pentru ea / pârlenka / taratorul / a doua porție de ciolan cu fasole / înghețata... Ce să spun? mâncarea destul de comună - fără nimic care s-o facă de neuitat (ceea ce până la urmă poate fi un lucru bun: putea fi „de neuitat” și din cauză că e foarte proastă!). Aș spune totuși că atât pârlenka, cât și înghețata au fost bune. Iar taratorul și el ok. Cu fasolea am avut ceva probleme - porția de fasole era relativ mică, cam căzuse bolovanul de sare în ea... Iar „ciolanul” era... hm... specialitate locală, deh! dar nu prea pe gustul nostru. ;) A mers totuși, cel puțin porția mea, cu paharul de vin... În ciuda serviciului mediocru, am apreciat faptul că la final ospătărița și-a cerut scuze pentru neajunsuri și ne-a întrebat și cum ne-a plăcut mâncarea. N-am putut s-o mint... ;) =))

Am fost apoi seara la o crâșmă de lângă hotelul unde am stat, anume mehanaua Kostandinovite Kâști (Костадиновите къщи).

Frumos, intim, cu relativ puține mese și aproape plin. Majoritatea, oaspeți din hotel.

Am găsit o masă și pentru noi, și imediat s-a arătat o fătucă și ne-a adus meniul. Am luat și aici niște pârlenka, iubi o salată „ovcearska”, eu o salată „boliarka” (ardei copți cu brânză), iar la felul principal - eu o chestie care am uitat cum se numește (un vas de lut cu roșii, brânză, ou și carne tocată condimentată, date pe la cuptor) și iubi un „saci” de pui, din care săraca abia a mai putut gusta... și era așa bun... Din păcate, și eu eram deja prea plin ca s-o mai pot ajuta. O bere rece a mai alinat din chinul alunecării anevoioase a hranei pe gât la vale...

Aici chiar mi-a plăcut totul - și mâncarea, și serviciul, și ambianța. O recomand călduros dacă ajungeți vreodată prin zonă!

---

VIZUALIZĂRI: 1261 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI